Anulare act administrativ. Decizia nr. 7964/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7964/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 3316/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7964/2014
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. L. P.
Judecător G. I.
Judecător V. M. D.
Grefier L. M. R.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta C. DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în B., ., împotriva sentinței civile nr.734/25.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ , având ca obiect contestație act administrativ fiscal
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta și intimatul D. G. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată acordat în recurs, întâmpinarea a fost comunicată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată rămâne în pronunțare .
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 25.10.2013 sub nr._, reclamantul D. G. - R. a chemat în judecată pe pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE B. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de impunere din oficiu nr._/18.05.2013 și a deciziei nr. 2680/23.08.2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia de impunere din oficiu nr._/18.05.2013 emisa de CAS s-au stabilit contribuții la fondul unic de asigurări de sănătate pe perioada 01.01.2011 – 31.12.2011 în cuantum de 442 lei, deși nu a fost informat cu privire la această obligație.
A mai arătat că baza de calcul este greșită.
În drept reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004.
La data de 29.01.2014, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că, potrivit informațiilor preluate prin Protocolul nr. P5282/_/30.10.2007 încheiat la nivel național intre C. Naționala de Asigurai de Sănătate si Agenda Naționala de Administrare Fiscala privind furnizarea datelor referitoare la asigurații ce realizează venituri impozabile din dobânzi, reclamanta a realizat venituri impozabile in perioada ianuarie – decembrie 2011.
Potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 95/2006 toți cetățenii romani cu domiciliul in tara sunt asigurați obligatoriu in sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu obligația de a plati o contribuție lunara, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau reședința in Romania.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 si anume 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe tara, lunar, daca era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Deoarece in perioada 2011, reclamanta ca persoană ce realizează venituri impozabile, conform Legii nr. 95/2006 aplicabile acestei perioade, ca cetățean roman asigurat ii incumba si obligata plații contribuției.
Obligația de plata a contribuției la FNUASS este prevăzuta la art. 51, alin.2, lit. e din O.G. 150/2002 si art. 257, alin.2, lit. f iar potrivit art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 persoana asigurată va plăti o cotă de 5,5% din veniturile impozabile dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară.
La data de 13.02.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.
S-au depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: decizia de impunere din oficiu nr._/18.05.2013, decizia nr. 2680/23.08.2013, contestație, adeverință de venit pe anul 2011.
Prin sentința nr. 734/2014/F.CA din data de 25 aprilie 2014 Tribunalul B. a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei de impunere din oficiu nr._/18.05.2013 și a deciziei nr. 2680/23.08.2013( de soluționare a contestației). Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarea situație de fapt și de drept:
În fapt, prin decizia de impunere din oficiu nr._/18.05.2013, ce reprezintă titlu de creanță, s-a stabilit obligația reclamantului de plată a sumei totale de 442 lei cu titlu de contribuție calculată pentru perioada 01.01._11. Contribuția a fost calculată la nivelul unui salariu minim brut pe țară, lunar.
Împotriva titlului de creanța reclamantul a formulat contestație înregistrată la CAS B. sub nr._/16.07.2013, contestație ce a fost respinsă prin decizia nr. 2680/23.08.2013.
Referitor la suma contestată prin acțiune, se reține că reclamantul a obținut în anul 2011 venituri din dobânzi în suma de 4038 lei, potrivit adeverinței de venit pe anul 2011 – f. 15.
Reclamantului, în calitate de cetățean român, îi revenea obligația plății contribuției la Fondul Național Unic de Sănătate aferentă veniturilor realizate din dobânzi, potrivit art. 211 alineat 1 și art. 257 alineat 1 și 2 litera f din Legea nr. 95/2006, neîncadrându-se în condițiile prev. de art. 213 alin. 1 lit. d din Legea nr. 95/2006.
În drept, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 - art. 257 - (1) „Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%*), care se aplică asupra: f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), alin. (21) și (22) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar”.
Dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f) teza finală au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 355 din 23 mai 2011, în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Întrucât decizia de impunere din oficiu nr._/18.05.2013 a fost emisă ulterior Deciziei Curții Constituționale nr. 335/2011, publicată la data de 23 mai 2011, aceasta are aplicabilitate în cauză.
Ca urmare, se apreciază că este nelegală stabilirea contribuției aferente perioadei 01.01._11, la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar, pentru venituri din dobânzi într-un cuantum inferior acestei valori, respectiv 4038 lei, impunându-se raportarea la veniturile efectiv realizate de reclamant.
Astfel, se apreciază ca nelegală decizia de impunere din oficiu nr._/18.05.2013 emisă de pârâtă în sarcina reclamantului.
Față de considerentele expuse, prezenta acțiune este fondată, urmând ca în temeiul art. 18 alineat 1 din Legea nr. 554/2004 să fie admită ca atare, cu consecința anulării deciziei de impunere din oficiu nr._/18.05.2013 emisă de pârâta C.A.S. B., privind obligația reclamantului de plata a sumei totale de 442 lei cu titlu de contribuție aferentă anului 2011 și a deciziei nr. 2680/23.08.2013 emisă de aceiași pârâtă care urmează să suporte și cheltuielile de judecată efectuate reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., criticând-o pentru motivele prevăzute la art. 488 Cod procedură civilă, respectiv instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, a arătat în esență că, potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare la data de 28.05.2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, și anume 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Deoarece în perioada 01.01._11, reclamantul a realizat venituri impozabile, conform O.U.G. nr. 150/2002 și Legii nr. 95/2006, îi incumbă obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil, inclusiv majorări conform art. 261 din Legea nr. 95/2006.
Obligația de plată este prevăzută la art. 51 alin. 2 lit. e din O.U.G. nr. 150/2002 și art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilindu-se sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. În acest sens, contribuția s-a calculat la nivelul unui salariu minim brut pe țară. Conform prevederilor art. 51 alin. 2 din O.U.G. nr. 150/2002 și art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 și art. 11 din Ordinul C.N.A.S nr. 617/2007, respectiv 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Conform art. 13, alin. 4 din Ordinul 617/2007, „contribuția se aplică la veniturile brute și se virează de către asigurații care realizează astfel de venituri, anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui de realizare a venitului”. A.. 5 din același text de lege prevede că „persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin. (4) și dacă, până la data de 31 decembrie a anului în curs, aceste venituri anuale sunt sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, vor plăti contribuția anual până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor, calculată la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară”.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/2011 s-a stabilit că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituționale numai în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dobânzi și dividende, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, realizate individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Având în vedere însă că lit. f alin. 2 din art. 257 face referire la veniturile asupra cărora se calculează contribuția de asigurări de sănătate și nu la cuantumul contribuției, cuantum care rezultă prin aplicarea cotei de contribuție stabilită de lege la venitul impozabil realizat, dar nu mai mic decât salariul minim brut pe țară, rezultă că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f sunt constituționale.
În acest context, reclamantul avea obligația conform art. 219 lit. d și art. 261 alin. 5 din Legea nr. 95/2006, să anunțe, să depună și să achite obligațiile ce îi revin față de fond.
În situația în care asigurările de sănătate și constituirea fondului de sănătate nu ar fi obligatorii pentru toți cetățenii considerați asigurați prin lege, atunci ideea de ocrotire și promovare a sănătății, principiile invocate și în mod special caracterul social al asigurărilor de sănătate, ar fi iluzoriu și teoria nu ar mai funcționa. Așa cum fiecare salariat contribuie din salariul propriu cu o cotă de 5,5% și persoanele fizice ce realizează venituri impozabile au obligația să plătească contribuția către fond.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, cu consecința respingerii contestației reclamantului.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin deciziile nr._/18.05.2013 și nr. 2680/23.08.2013 emise de CAS B. s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 442 lei reprezentând contribuție la asigurările sociale de sănătate conform Legii nr. 95/2006.
Alineatul 2 al articolului 257 a căpătat următoarea formă: „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizațiilor de șomaj;
e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;
f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 2^1 și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 95/2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, și anume 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Decizia emisă de pârâtă este nelegală din perspectiva modului de calcul în conformitate cu prevederile Ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007, art. 12 alin. 2 și 3.
Prin dispozițiile art. 257 alin.(2) din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuție unice la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Diferența dintre cuantumul efectiv al contribuției ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuție.
În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.
Așa fiind, este nelegală stabilirea contribuției la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară, pentru venituri din dobânzi realizate într-un cuantum net inferior acestei valori.
În condițiile în care cuantumul veniturilor obținute din dobânzi este cert, determinat, se impune luarea în considerare a veniturilor în mod real obținute.
De asemenea, se impune luarea în considerare a prevederilor art. 43 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, privind elementele pe care trebuie să le conțină în mod obligatoriu actul administrativ fiscal, lipsa unor elemente prevăzute de lege putând conduce la anularea actului administrativ. Astfel, modul de calcul al sumei pe care pârâta îl pretinde ca fiind datorată nu conferă posibilitatea de a fi verificat astfel că este încălcat dreptul contribuabilului de a fi corect informat. Totodată, pârâta nu a menționat motivele de drept și de fapt care au dus la adoptarea soluției fiscale individuale,
Pentru aceste considerente, care complinesc motivarea primei instanțe, se apreciază că soluția de anulare a deciziei de impunere și a celei de soluționare a contestației administrative este corectă, în speță nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 procedură civilă, astfel că, în conformitate cu art. 496 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
Văzând și disp. art. 453 NCpr. civ., recurenta-pârâtă urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta C. DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în B., ., împotriva sentinței civile nr.734/25.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2014
Președinte, E. L. P. | Judecător, G. I. | Judecător, V. M. D. |
Grefier, L. M. R. |
Red.G.I./5.12.2014
Dact.L.R./4 ex/5.12./2014
FOND A.C.
.>
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 6177/2014.... | Alte cereri. Decizia nr. 4753/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
