Anulare act administrativ. Decizia nr. 8098/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8098/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 3349/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 8098/2014
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. S.
Judecător - D. V.
Judecător - I. M. D.
Grefier - I. S.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate B. cu sediul în ., jud. B., și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. cu sediul în B., ., împotriva sentinței civile nr. 1154 din 18.006.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal a răspuns pentru intimată avocat A. N. A. – cu delegație la dosar, lipsă fiind recurentele.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul intimatei solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cererilor de recurs de față;
P. sentința nr. 1154/18.06.2014 a Tribunalului B. s-a admis ca fondată acțiunea formulată de reclamanta D. E. în contradictoriu cu pârâta C.A.S. B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., fiind anulată Decizia de impunere nr._/21.05.2013 și decizia f.n. nr. /13.11.2013 emisă de pârâta C.A.S.B. și decizia nr._/31.12.2013 emisă de pârâta A.J.F.P. B..
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că dispozițiile art. 257 - alin. 2 lit. f) teza finală au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/2011, publicată în M.Of. nr.355 din 23 mai 2011, în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Așa fiind, este nelegală stabilirea contribuției la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate realizate într-un cuantum net inferior acestei valori.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta C.A.S. B. a invocat greșita interpretare și aplicare a legii, actele administrative atacate fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 51 alin. 2 lit. e din OG nr. 150/2002 și art. 257 alin. 2 lit. e din L. 95/2006, precum și Ordonanța 617/2007.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, sentința de fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta A.J.F.P. B. a arătat că la data sesizării instanței de contencios administrativ formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr._ din 31.12.2013 se afla în curs de soluționare conform adresei nr._/08.04.2014 aflată la dosarul cauzei.
În conformitate cu prevederile art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „ deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii”.
Procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale, reglementată de art. 205 – 218 din Codul de procedură fiscală este o procedură administrativă prealabilă iar nu o jurisdicție specială administrativă în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție, republicată și al art. 6 din Legea 554/2004.
Plecând de la această calificare cu emiterea unei decizii, nu pot fi atacate la instanța de contencios administrativ actele administrativ fiscale contestate la organele fiscale.
Instanța de contencios administrativ fiscal soluționează, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 și al art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003, doar contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de organele fiscale în soluționarea contestațiilor administrative cu privire la actele administrative de impunere fiscală. Este inadmisibilă o acțiune formulată la instanța de contencios administrativ împotriva actelor administrative de impunere fiscală.
Reclamanta a înțeles să conteste în contencios administrativ pentru nelegalitate doar Decizia nr._/31.12.2013, prin care a fost obligată la plata sumei de 191 lei reprezentând accesorii la debitul stabilit de C.A.S. B. în cuantum de 442 lei, ceea ce echivalează cu folosirea a două căi de atac împotriva aceluiași act administrativ.
Reclamanta a exercitat deci două căi de atac, una la instanța de contencios administrativ și una la organul fiscal, împotriva aceluiași act administrativ menționat mai sus.
Formularea a două căi de atac împotriva aceluiași act administrativ contravine principiului de drept „electa una via, non datur recursus al alteram”, regula ca partea care a optat pentru sesizarea uneia dintre două instanțe deopotrivă de competente, nu mai are dreptul de a se adresa celei de a doua instanțe.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 554/2004, întrucât Codul de procedură fiscală instituie norme specială față de prevederile generale cuprinse în legea contenciosului administrativ, iar în situația în care s-ar constatat nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, instanța de contencios administrativ nu ar putea analiza legalitatea actelor administrativ fiscale, ci ar putea să oblige organul fiscal să soluționeze contestația formulată și abia, ulterior, dacă această soluție este contestată, poate proceda la analiza legalității acestora.
P. urmare este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 205 – 208 Cod procedură fiscală, instanța de judecată emițând astfel o hotărâre netemeinică li nelegală, neputând proceda la soluționarea în fond a cauzei, înainte ca organul administrativ competent să soluționeze contestația pe fondul ei.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
Temeinic și legal instanța de fond a motivat că deciziile de impunere atacate au fost emise de Casa de Asigurări de Sănătate B., cu aplicarea unei norme ce a fost declarată neconstituțională.
Astfel prevederile art. 257 din L. 95/2007 privind reforma în domeniul sănătății au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională potrivit Deciziei nr. 1394/26.10.2010 și Decizia nr. 335/23.05.2011.
P. Decizia nr. 1394/2010 și 335/2011, Curtea a hotărât că sunt neconstituționale prevederile art. 257 lit. f în măsura în care se raportează calculul contribuției de asigurări de sănătate la salariul minim pe economie fără a avea în vedere venitul obținut efectiv din dobânzi, dividende etc.
Potrivit normei criticate, „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: Lit. f ) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din dreptul de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și a altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prev. la lit. a-e din alin. 2 ind.1 și art. 213 alin. 2 lit. h, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Curtea a apreciat că aplicarea normei duce la instituirea unui tratament juridic diferențiat a persoanelor ce realizează și astfel de venituri din dividende sau dobânzi bancare, tratament care însă nu are nicio justificare pe împrejurări obiective.
A mai reținut Curtea că, deși norma criticată se supune regulii generale, aplicabilă tuturor categoriilor de venituri, numai teza finală a normei criticată privind contribuția minimă datorată instituie un tratament juridic diferențiat. Obligând prin această normă un cetățean la plata unei contribuții mai mari decât veniturile însăși, nu se asigură nici proporționalitatea și nici caracterul rezonabil al sarcinii fiscale. Curtea a apreciat că teza finală a normei criticate încalcă prevederile art. 56 din Constituție care consacră principiul așezării juste a sarcinilor fiscale.
Recurenta pârâtă C.A.S. B. a încălcat obligația de informare a reclamantei – contribuabil prin nerespectarea prevederile art. 3 din C. fiscal care impune printre principiile fiscalității și b) certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală, ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii fiscale a contribuabilului atunci când a emis somația de plată și titlul executor, fără a emite titlul de creanță și înștiințarea privind existența creanței sale în baza de date.
Față de cele expuse, în temeiul art. 496 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul C.A.S. B. ca nefondat.
Referitor la recursul formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Cu privire la excepția inadmisibilității invocată de această recurentă, curtea constată că nu este fondată, iar principiul „electa una via, non datur recursus al alteram” nu-și are aplicarea în cauza de față, pentru că procedura prealabilă administrativă, este subsecventă judecății în fața instanței de contencios administrativ.
Aceste principiu își are aplicarea exclusiv în contenciosul judecătoresc, în cadrul căruia sunt emise hotărâri susceptibile de atac și acte administrative atacabile în instanță, cum este cazul în speța de față.
Pentru actele administrative, în litigiu, nu există un „fine de neprimire”, care să conducă la excepția inadmisibilității acțiunii.
Având în vedere și disp. art. 451 C.pr.civ. urmează ca recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate B. cu sediul în ., jud. B., și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. cu sediul în B., ., împotriva sentinței civile nr. 1154 din 18.006.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Obligă recurentele să plătească intimatei suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2014.
Președinte, V. S. | Judecător, D. V. | Judecător, I. M. D. |
Grefier, I. S. |
Red.V.S./25.03.2015
Dact.I.S./25.03.2015/5ex.
Fond-Tribunalul B./Jud.M.S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6385/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 6630/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
