Anulare act administrativ. Decizia nr. 6882/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6882/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 799/247/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 6882/2014
Ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. C.
Judecător: V. M. D.
Judecător: Dr. I. A.
Grefier: Z. E.
.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul G. D. domiciliat în G.,., împotriva sentinței nr.108/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin decizia civilă nr.108/2014 a Tribunalului B. s-a admis ca fondat apelul declarat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. împotriva sentinței civile nr.804/10.10.2013 a Judecătoriei Însurăței, pronunțată în dosarul nr._, modificându-se sentința apelată cu consecința respingerii ca nefondată a plângerii petentului G. D. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.06.2013 încheiat de I.P.J.B..
Împotriva acestei decizii petentul G. D. a formulat recurs, criticând-o prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., în sensul că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv art.471 alin.1 și 2 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimatul I.P:J.B., prin reprezentanții săi legali, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere prevederile O.G.nr.2/2001 și art.483 alin.2 teza finală C.proc.civ.
În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cu prioritate excepția invocată, Curtea constată că aceasta este fondată pentru considerentele ce se vor expune:
Conform prev.de art.34 alin.2 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor hotărârea prin care s-a dispus soluționarea plângerii contravenționale poate fi atacată numai cu apel.
Conform prev.de art.483 alin.2 teza finală din Noul C.proc.civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțe în cazurile în care legea prevede că hotărârile date în primă instanță sunt supuse numai apelului.
Așa fiind, în temeiul art.496 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G. D. domiciliat în G.,., împotriva sentinței nr.108/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2014.
Președinte, L. C. | Judecător, V. M. D. | Judecător, Dr.I. A. |
Grefier, Z. E. |
Fond: C.G.I.
Red.I.A./12.11.2014
Z.E. /12.11.2014
4 ex
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3286/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 3606/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








