Anulare act administrativ. Decizia nr. 6218/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6218/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 4494/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. A. ȘI FISCAL
Decizia nr. 6218/2014
Ședința publică de la 17 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător G. P.
Judecător V. S.
Grefier Filuța E. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul P. S., cu domiciliul în com. Cavadinești, . împotriva sentinței nr.574 din 24.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul P. S., personal care se legitimează cu CI . nr._, eliberat de Poliția G., și asistat de av. C. C., conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata U. A. TERITORIALĂ .> Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru considerentele expuse pe larg la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 574/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT ., s-a respins acțiunea privind pe reclamant P. S. și pe pârât U. A. TERITORIALĂ ., având ca obiect anulare act administrativ, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 29 mai 2012, reclamantul P. S. în contradictoriu cu pârâta primăria comunei Cavadinești, a solicitat anularea HCL al comunei Cavadinești nr.26/28.07.2011.
Reclamantul, prin apărător ales, a depus la dosar cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UST . avocat ales, a arătat că este nefondată, acest pârât având calitate procesuală pasivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul, prin apărător ales, a chemat în judecată pe pârâta UAT ., solicitând anularea HCL nr.26/28.07.2011.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT Cavadinești, instanța reține că este fondată, urmând a o admite pentru următoarele considerente:
HCL nr.26/2011 contestată în cauză a fost emisă de Consiliul Local Cavadinești, ori reclamantul a înțeles să se judece cu pârâta UAT . fost reprezentat de apărător ales, situație în care instanța, potrivit principiului disponibilității, a procedat în consecință, luând act de persoana cu care reclamantul a precizat că se judecă.
Însă UAT . emis HCL 26/2011 contestată în cauză, așadar nu poate exista identitate între UAT și Consiliul Local, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, cu motivarea că instanța de fond a respins excepția calității procesuale pasive a UAT Cavadinești, invocată din oficiu.
Consideră că în mod eronat instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere disp. art. 21 din Lg. 215/2001, actualizată, unitățile administrative sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din administrarea ce aparține domeniului public și privat.
Având în vedere și disp. art. 36 al.2 lit. c al aceluiași act normativ, consideră pe deplin justificată calitatea procesuală pasivă.
Curtea analizând actele dosarului constată;
Contrar celor susținute de recurent, instanța de fond, în mod corect a pus în discuție din oficiu, în ședință publică, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Cavadinești, întrucât această instituție nu poate sta în judecată în nume propriu, iar pe de altă parte, hotărârea în litigiu a fost emisă de Consiliul Local Cavadinești jud. G..
Așa fiind, urmează ca, în baza art.312 C.pr.civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. S., cu domiciliul în com. Cavadinești, . împotriva sentinței nr.574 din 24.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2014.
pt.Președinte, M. B. aflată în CO conf.art. 261 C.pr.civ. Președintele Curții de Apel G. M. N. | pt.Judecător, G. P. aflat în CO conf.art. 261 C.pr.civ. Președintele Curții de Apel G. M. N. | pt.Judecător, V. S. aflat în CO conf.art. 261 C.pr.civ. Președintele Curții de Apel G. M. N. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.VS/01.08.2014 Tehnored.FED/04.08.2014/2ex. Fond – D.M.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 6217/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 3388/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








