Anulare act administrativ. Decizia nr. 937/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 937/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 4837/91/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 937/2014
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Judecător L. G. T.
Judecător D. V.
Grefier Z. E.
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul ales la ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V., din Focșani, ., împotriva sentinței nr.5516/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2014 care au fost consemnate în încheierea din aceiași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 23 ianuarie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
P. cererea înregistrată la nr._ pe rolul Tribunalului V. reclamanta . Focșani a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Decizia de impunere F-Vn-2025/19.09.2011 și Raportul de inspecție fiscală F-VN 1166 și să se înlăture obligațiile suplimentare de plată de 123.695 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în mod greșit pârâta a stabilit obligațiile de plată. Facturile cu care a achiziționat materiale de construcție în perioada 15.01.2009 – 31.07.2011 cuprind toate elementele obligatorii prevăzute de art.155 alin.8 din Legea 571/2003, au fost înregistrate în contabilitate și în mod corect s-a dedus TVA de 43.012 lei.
Organul fiscal a stabilit eronat și impozitul pe profit de 34.352 lei și accesorii de 10.167 lei în condițiile în care cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cheltuieli deductibile.
Deductibile sunt și cheltuielile de cazare ale salariaților pentru care se aplică art.26 din HG 1860/2006 și Hotărârea A. nr.7 din 15.01.2010.
Referitor la obiectele de inventar achiziționate în 2010, acestea sunt înregistrate în contabilitate și în listele de inventar, cheltuielile de amortizare au fost calculate corect și nu datorează impozit pe venit suplimentar de 31.869 lei.
La 24.01.2012 reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând și anularea Deciziei 5/17.01.2012 prin care s-a soluționat contestația administrativă.
P. sentința civilă nr. 5516/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul V. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta ., prin lichidator CII B. Ș., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice G. și au fost anulate în parte Deciziile 5/17.01.2012 și F-VN-2025/19.09.2011.
Au fost menținute obligațiile de plată ale reclamantei pentru 7.832 lei TVA și accesorii de 755 lei, 12.599 lei impozit pe profit și accesorii de 3.832 lei, impozit pe dividende de 12.640 lei și accesorii de 3.189 lei și au fost înlăturate celelalte obligații de plată.
A fost obligată pârâta la 5000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că prin Decizia de impunere F-Vn 2025/19.09.2011 emisă în baza raportului de inspecție fiscală F-VN 1166/19.09.2011 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată de 123.695 lei reprezentând impozit pe profit de 34.531 lei și accesorii impozit profit de 10.167 lei; TVA de 43.012 lei și accesorii TVA de 20.156 lei, impozit pe dividende de 12.640 lei și accesorii aferente de 3.189 lei.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, iar contestația a fost respinsă prin Decizia 5/17.01.2012, iar prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat anularea deciziilor și înlăturarea obligațiilor de plată.
Problema în discuție este dacă reclamanta datorează aceste sume.
În ce privește TVA și accesorii stabilite suplimentar, tribunalul a reținut că în perioada 16.01.2009 – 31.07.2011 reclamanta, societate care are ca obiect de activitatea de construcții, a achiziționat de la . SRL, .; . SRL, ., . Ambient SRL; . SRL, societăți cu sediul în București, materiale de construcții, iar pentru aceste achiziții reclamanta a dedus TVA de 43.012 lei.
Pentru a se exercita dreptul de deducere a TVA trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art.146 alin.1 cu ref. la art.155 alin.5 și 6 din Legea 571/2003.
. SRL București este societate în funcțiune, dar nu are calitatea de persoană impozabilă și conform art.146 alin.1 lit.a din Legea 571/2003 în legătură cu achizițiile de la această societate reclamanta nu-și putea exercita dreptul de deducere.
Celelalte societăți sunt persoane impozabile și în funcțiune, facturile emise de acestea întrunesc condițiile prevăzute de art.155 din Lege a571/2003, iar potrivit art.146 alin.1 lit.a reclamanta are dreptul de deducere a TVA de 35.180 lei.
Toate facturile de achiziții materiale de construcție sunt înregistrate în contabilitatea reclamantei, iar împrejurarea că vânzătorii nu au declarat relațiile comerciale cu . în Declarația 394 nu-i poate fi imputată acesteia.
Așa fiind, tribunalul a constatat că din_ lei TVA stabilit suplimentar, reclamanta datorează numai 7832 lei și accesoriile aferente calculate de expertul desemnat în cauză, de 155 lei.
Referitor la impozitul pe profit stabilit suplimentar, la calcularea acestuia s-au avut în vedere cheltuieli de cazare pentru salariați, prestările de servicii din iunie și iulie 2010 și achiziționarea de obiecte de inventar și mijloace fixe în sumă de 105.095 lei.
Potrivit art.21 din Legea 571/2003 pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri.
A..2 lit. e prevede printre cheltuielile deductibile și cheltuielile de transport și cazare pentru salariați și administratori și ale persoane asimilate acestora.
Reclamanta a decontat salariaților care și-au desfășurat activitatea în diverse locații din țară 50 lei/zi.
În mod eronat organul fiscal a stabilit că plafonul maxim este de 30 lei/zi în baza HG 1860/2006.
Este adevărat că reclamanta nu a făcut dovada Hotărârii A. în care s-ar fi stabilit un alt plafon, dar HG 1860/2006 se referă la personalul autorităților și instituțiilor publice.
În cazul unei societăți cu capital privat se aplică disp. art.21 alin.3 din Legea 571/2003 potrivit cărora agenții economici pot deduce cheltuielile de deplasare majorate de 2,5 ori peste nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice.
Așa fiind, reclamanta a dedus corect cheltuielile de transport și cazare și nu datorează impozitul pe profit de 5117 lei și accesoriile.
Pentru suma de 78.744 lei înregistrată în evidența contabilă ca prestări servicii, în mod corect a reținut pârâta că nu s-au prezentat documente justificative, iar reclamanta datorează impozit pe profit și accesorii.
În anul 2010 . achiziționează obiecte de inventar și mijloace fixe în sumă de 105.095 lei.
Pentru această achiziție reclamanta înregistrează în 2010 uzură de 68.580 lei, amortizare de 36.515 lei, iar în anul 2011 cheltuieli de amortizare de 16.640 lei. Pentru a fi deductibile aceste cheltuieli potrivit art.21 alin.4 lit.f din Legea 571/2003 achizițiile trebuie să aibă documente justificative.
La efectuarea expertizei reclamanta a făcut dovada achiziționării de la persoane fizice cu borderouri de achiziții ce au fost recepționate în unitate, borderouri care întrunesc condițiile prevăzute de Ordinul 3512/27.11.2008 privind documentele financiar-contabile.
Așa fiind, s-a constatat că reclamanta avea drept de deducere pentru cheltuielile de uzură și amortizare.
În consecință, din totalul impozitului suplimentar pe profit stabilit de organul fiscal, de 34.531 lei, s-a reținut că societatea datorează doar 12.599 lei aferent cheltuielilor înregistrate fără document justificativ în iunie și iulie 2010, de 78.744 lei.
Cu privire la impozitul pe dividende stabilit de organul fiscal pentru suma de 79.000 lei ridicată de un asociat din societate, s-a constatat că potrivit art.67 alin.1 din Legea 571/2003 reclamanta datorează impozitul de 12.640 lei și prin acțiune nu a formulat apărări în legătură cu această obligație.
Având în vedere disp. art.274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și onorariu expertiză.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G..
În motivarea recursului recurenta a arătat următoarele:
- În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar recurenta menționează că aceasta se compune din: - 7.832 lei reprezentând TVA dedusă de pe facturile de la . SRL și – 35.180 lei reprezentând TVA dedusă de pe facturile de la ..R.L., . S.R.L., S.C. Total Construct S.R.L., S.C. Universal Construct Design S.R.L., S.C. D&M Ambient S.R.L.
Recurenta consideră că in mod greșit instanța de fond a constatat ca intimata are dreptul de deducere a TVA de 35.180 lei și că opinia instanței de judecată se întemeiază pe o interpretare greșită a legii.
În acest sens recurenta subliniază că din documentele prezentate, rezultă că societățile S.C. Epalex Construct S.R.L., S.C. Expert Trust Construct S.R.L., S.C. Total Construct S.R.L., S.C. Universal Construct Design S.R.L., S.C. D&M Ambient S.R.L sunt furnizori de materiale de construcții (ciment, adeziv, placi rigips, vata minerala etc.), care au domiciliul fiscal pe raza municipiului București. Facturile emise sunt aferente doar semestrului II 2009, facturi pentru care s-au întocmit propuneri de efectuare a unui control încrucișat. Recurenta subliniază faptul ca acești parteneri nu au declarat ca au avut relații comerciale cu .., aspect ce rezulta din Declarația 394, ce are caracter informativ (putând fi observate relațiile dintre parteneri).
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Ordinul 702/2007 "persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România sunt obligate să declare toate livrările de bunuri, prestările de servicii și achizițiile de bunuri și servicii realizate, pe teritoriul României, către/de la alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, începând cu data de 1 ianuarie 2007".
Or, acești parteneri nu au declarat ca au efectuat vreodată tranzacții cu ..
De asemenea, din verificarea bilanțurilor depuse de aceștia, in exercițiul financiar 2009, rezulta ca cifra de afaceri este net inferioara volumului de tranzacții efectuate cu .. Astfel, S.C. D&M Constructii Ambient S.R.L. a realizat în cursul exercițiul financiar 2008 o cifra de afaceri in suma de 4.895 lei, iar . declara ca a efectuat tranzacții cu acesta in valoare de 37.020 lei.
In contextul prezentat mai sus, a fost întocmit formularul de „Propunere de efectuare a unui control încrucișat" la acești parteneri, ocazie cu care s-a constatat ca intimata a dedus de la acești parteneri TVA in cuantum de 35.180 lei, fiind încălcate astfel prevederile 146, alin. (1), lit. a si b si alin. (2) din Legea 571/2003 cu modificările si completările ulterioare.
2. Referitor la impozitul pe profit, recurenta învederează că organele de inspecție fiscală au stabilit o cheltuială nedeductibilă din punct de vedere fiscal, în sumă de 31.980 lei, cheltuială ce reprezintă cazarea din oficiu pentru salariați în cuantum de 50 lei/zi, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 28 din H.G. 1860/2006, potrivit cărora cuantumul cazării din oficiu este doar de 30 lei/zi.
Deși instanța de fond a considerat ca prevederile H.G. 1860/2006 sunt aplicabile doar pentru personalul autoritarilor si instituțiilor publice, recurenta consideră că din coroborarea dispozițiilor art. 2 din actul normativ anterior precizat cu cele ale art. 21 alin.3 lit. b din Legea nr.571/2003, republicată, rezultă în mod evident că aceste prevederi sunt aplicabile și societăților comerciale.
3. In ceea ce privește suma de 78.744 lei înregistrată în evidența contabilă ca prestări servicii, instanța de fond a apreciat ca în mod corect organul fiscal a reținut ca nu s-au prezentat documente justificative, stabilind ca intimata datorează impozit pe profit si accesorii.
In considerentele hotărârii se retine ca in anul 2010 intimata a achiziționat obiecte de inventar și mijloace fixe in suma de 105.095 lei, iar pentru aceasta achiziție . a înregistrat in anul 2010 uzura de 68.580 lei, amortizare de 36.515 lei, iar in anul 2011 cheltuieli de amortizare de 16.640 lei.
Pentru a fi deductibile aceste cheltuieli, conform art. 21 alin.4 lit.f din Legea nr.571//2003 achizițiile trebuie sa aibă documente justificative.
Instanța de fond mai retine faptul că la efectuarea expertizei intimata a făcut dovada achiziționării de la persoane fizice cu borderouri de achiziții ce au fost recepționate în unitate, borderouri ce întrunesc condițiile prevăzute de Ordinul 3512/27.11.2008 privind documentele financiar-contabile.
Pentru aceste motive, Tribunalul a stabilit că din totalul impozitului suplimentar pe profit stabilit de organul fiscal de 34.531 lei, intimata datorează doar 12.599 lei aferent cheltuielilor înregistrate fără document justificativ in iunie si iulie 2010, de 78.744 lei.
Hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât constatările organelor de inspecție fiscală au fost înlăturate în baza unor documente ce nu au fost prezentate cu ocazia inspecției fiscale, ci doar expertului, organele de inspecție fiscală neavând posibilitatea să verifice legalitatea acestor documente.
P. pronunțarea acestei hotărâri, instanța a ignorat prevederile art. 106 alin. 1 si 2 Cod procedura fiscală care prevăd obligația contribuabilului de a prezenta toate documentele, precum si orice alte date necesare clarificării situațiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
P. urmare, . avea obligația să depună toate documentele pânâ la finalizarea inspecției fiscale pentru a putea fi verificată autenticitatea si realitatea acestora .
Or, instanța de fond a exonerat intimata de la plata unei obligații fiscale, prin luarea în calcul a unor documente care au fost prezentate de intimata doar expertului, cu ocazia efectuării expertizei contabile, acte ce nu au fost avute in vedere de organele fiscale la efectuarea inspecției fiscale.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 3041 cod proc. civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
1. Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile formulate prin primul motiv de recurs, întrucât nu se poate reține încălcarea de către societatea reclamantă a dispozițiilor art. 146 alin. 1 lit. a și b și alin. 2 din Codul fiscal.
Astfel cum s-a menționat și în raportul de expertiză întocmit în cauză, reclamanta S. SRL deține facturi emise de societățile menționate în conformitate cu prevederile art. 155 din Legea nr. 571/2003, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 146 alin. 1 lit. a și art. 155 alin. 5 și 6 din Legea nr. 571/2003 pentru exercitarea de către reclamantă a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 35.180 lei.
Din dispozițiile legale menționate nu rezultă condiționarea exercitării dreptului de deducere a TVA de către reclamantă de îndeplinirea de către societățile furnizoare a obligației de declarare a livrărilor de bunuri către reclamantă.
De asemenea, împrejurarea că potrivit bilanțurilor societăților furnizoare, acestea au avut în cursul anului 2009 o cifră de afaceri inferioară volumului de tranzacții efectuate cu . nu poate constitui în sine un temei legal de înlăturare a dreptului reclamantei de deducere a TVA, în condițiile în care reclamanta îndeplinește condițiile expres prevăzute de lege – art. 146 alin. 1 lit. a și art. 155 alin. 5 și 6 din Legea nr. 571/2003 - pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei.
2. Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile recurentei referitoare la cheltuielile în sumă de 31.980 lei reprezentând cazarea pentru salariați.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că au fost încălcate prevederile art. 28 din HG nr. 1860/2006 întrucât, astfel cum a reținut și instanța de fond, prevederile acestui act normativ privind cuantumul cazării din oficiu sunt aplicabile personalului autorităților și instituțiilor publice.
În ceea ce privește societatea reclamantă, societate cu capital privat, sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. 3 lit. b din Legea nr. 571/2003 potrivit cărora
sunt deductibile, având deductibilitate limitată, cheltuielile reprezentând „suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice”.
Art. 2 din HG nr. 1860/2006 prevede că „Pentru salariații din cadrul companiilor naționale, societăților comerciale și regiilor autonome la care drepturile salariale se acordă prin negociere, drepturile bănești pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității, în interesul serviciului, se acordă în condițiile prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă.”
Din aceste dispoziții legale rezultă în mod clar că prevederile acestui act normativ referitoare la drepturile bănești cuvenite pe perioada delegării și detașării în altă localitate nu sunt aplicabile în situația salariaților societăților comerciale cu capital privat.
Faptul că dispozițiile art. 21 alin. 3 lit. b din Legea nr. 571/2003 fac trimitere, în vederea stabilirii limitei maxime a sumei deductibile, la nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice, nu poate conduce la extinderea aplicabilității dispozițiilor actului normativ care reglementează nivelul legal pentru instituțiile publice și în ceea ce privește plafonul maxim al cazării din oficiu pentru salariații societăților cu capital privat. Aceasta întrucât norma de trimitere vizează doar modul de stabilire a limitei maxime deductibile a cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, respectiv de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice.
3. Referitor la criticile formulate de recurentă prin cel de-al treilea motiv de recurs Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, iar art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003 prevede că nu sunt cheltuieli deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuări operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că la efectuarea expertizei au fost prezentate expertului documentele justificative anexate la raport, expertul menționând că aceste documente vizează tranzacții/operațiuni de cumpărare a unor bunuri de la persoane fizice, pe bază de borderouri de achiziții, ce au fost recepționate de unitate (dovada intrării în gestiune a bunurilor respective rezultă din notele de recepție și constatare diferențe întocmite) și care au fost în mod corect înregistrate în contabilitate.
Expertiza a fost efectuată cu citarea părților, astfel că pârâta recurentă a avut posibilitatea de a lua cunoștință de documentele prezentate de către societatea reclamantă și de a efectua verificările ce considera că se impun în legătură cu aceste documente.
Faptul că acele documente nu au fost prezentate până la finalizarea inspecției fiscale nu poate conduce la nelegalitatea hotărârii pronunțate, întrucât rațiunea dispozițiilor legale care reglementează situațiile în care cheltuielile nu sunt deductibile este aceea de a fi nu fi excluse de la calculul impozitului pe profit sume care nu au fost în mod real cheltuite de contribuabil în scopul realizării de venituri impozabile.
În condițiile în care în cursul soluționării contestației în fața instanței contribuabilul reclamant a prezentat totuși documente justificative, care fac dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, Curtea apreciază că nu pot fi înlăturate aceste probe și menținută obligația reclamantei de plată a impozitului pentru acele sume, doar pentru faptul că acele documente nu au fost prezentate în cursul inspecției fiscale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul ales la ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V., din Focșani, . împotriva sentinței nr.5516/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2014.
Președinte, C. R. M. | Judecător, L. G. T. | Judecător, D. V. |
Grefier, Z. E. |
Red/Tehno TLG/25.02.2014
Tehno ZE/26.02.2014
Ex.2
Fond: F.T.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 5686/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 1604/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
