Anulare act administrativ. Decizia nr. 855/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 855/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 2937/91/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 855/2014

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M. D.

Judecător D. V.

Judecător V. S.

Grefier Maghița D.

Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE V., cu sediul în Focșani, .. 52 Bis, jud. V., împotriva sentinței nr. 5391/23.10.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, privind pe intimatul reclamant U. R. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat, scutit de taxa de timbru, iar prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

După verificare, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul pentru soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

  1. Prima instanță

a)Cererea de chemare în judecata

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului V. reclamantul U. R. C. a chemat în judecată pârâta C. V. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se anuleze Decizia 90/2013 și să se înlăture obligația de plată a contribuției la FNUASS și a accesoriilor.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin Decizia 90/2013 s-au stabilit accesorii pentru o decizie din 2011 care nu i-a fost comunicată și pentru contribuție stabilită în aceeași zi prin Decizia 89/2013.

b)Întâmpinarea formulată în cauză

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiuni ca neîntemeiată întrucât Decizia 3567/2011 i-a fost comunicată reclamantului la 4.11.2011, iar acesta datorează contribuție pentru veniturile obținute din activități independente.

c)Hotărârea pronunțată în cauză

Prin sentința civilă nr.5391/23.10.2013,Tribunalul V. a admis în parte acțiunea și a anulat în parte Decizia 90/2013, cu înlăturarea obligației reclamantului de plată a contribuției și accesoriilor din Decizia 3567/19.10.2011, menținându-se obligația de plată pentru contribuția și accesoriile din Decizia 89/2013, în sumă de 44 lei.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a retinut ,în esentă că Decizia 3567/19.10.2011 nu i-a fost comunicată reclamantului cu respectarea dispozitiilor legale și nu poate datora accesorii la obligațiile de plată din aceasta.

  1. Instanța de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. V. ,criticând-o pentru nelegalitate.

a)Motivele de recurs

În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozitiile art 488 pct8

C.pr.civ2010 recurenta a susținut în esență că in mod eronat s-a retinut ca decizia nr 3567/2011 nu a fost comunicata, in fapt comunicarea facându-se la 04.11.2011.

b)Analiza motivelor de recurs

Examinând motivele de recurs,hotărârea primei instanțe,situația de fapt existentă în cauză și legislația aplicabilă,constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Decizia 90/25.03.2013 a C. V. s-a stabilit în sarcina intimatului-reclamant U. R. C. obligația de plată a accesoriilor pentru contribuția la FNUASS ce rezultă din Decizia 3567/19.10.2011 și Decizia 89/2013.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, în mod corect instanța de fond a apreciat că Decizia 3567/19.10.2011 nu i-a fost comunicată reclamantului în formele prevăzute de art.44 din OG 92/2003, nu s-a confirmat primirea de către reclamant și nu s-a făcut nici publicitate, anunțurile depuse la dosar privind alte decizii.

Așa fiind, având în vedere disp. art.45 din OG 92/2003 decizia nu-i poate fi opozabilă reclamantului și nu poate datora accesorii la obligațiile de plată din aceasta.

c)Soluția instanței de recurs

Având în vedere considerentele acestei decizii, curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art 496,498 C.pr.civ2010 va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE V., cu sediul în Focșani, .. 52 Bis, jud. V., împotriva sentinței nr. 5391/23.10.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2014.

Președinte,

I. M. D.

Judecător,

D. V.

Judecător,

V. S.

Grefier,

Maghița D.

Red./Tehnored. DIM/MD 4 ex./ 10.03.2014 Fond: F. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 855/2014. Curtea de Apel GALAŢI