Anulare act administrativ. Decizia nr. 6545/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6545/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 2587/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6545/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Judecător L. G. T.
Judecător V. M. D.
Grefier Maghița D.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în B., ., jud. B., împotriva sentinței nr. 199/03.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, privind pe intimatul reclamant O. C. R., domiciliat în B., jud. B., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul reclamant av. G. I., lipsă fiind recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată, recursul fiind motivat, scutit de taxa de timbru, iar prin motivele de recurs recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea, după verificarea tuturor înscrisurilor, constată cauza în stare de judecată.
Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 7 aprilie 2014 în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului B. pârâta Casa de Asigurări de Sănătate, prin reprezentant legal, a declarat recurs împotriva sentinței nr.199/3.02.2014 a Tribunalului B. criticând-o ca fiind nelegală.
În motivare, recurentul a arătat că în ceea ce privește veniturile realizate din dobânzi, conf. art. 13 alin. 4 din Ordinul 617/2007 „contribuția se aplică la veniturile brute și se virează de către asigurații care realizează astfel de venituri, anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui de realizare a venitului”. A.. 5 din același text de lege prevede că „persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin. 4 și dacă, până la 31 decembrie a anului în curs, aceste venituri anuale sunt sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, vor plăti contribuția anual până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor, calculată la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară”.
Cu privire la susținerile reclamantului referitoare la Deciziile Curții Constituționale nr. 1394/2010 și nr. 335/2011 învederează următoarele:
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1394/2010 și 335/2011, aceasta a stabilit că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f din Legea 95/2006 sunt neconstituționale numai în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări de sănătate, datorată de persoane care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dobânzi și dividende, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază brut pe țară, lunar.
Având în vedere însă că lit. f a alin. 2 din art. 257 face referire la veniturile asupra cărora se calculează contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu la cuantumul contribuției, cuantum care rezultă prin aplicarea cotei de contribuție stabilită de lege la venitul impozabil realizat, dar nu mai mic decât salariul minim brut pe țară, rezultă că dispoz. art. 257 alin. 2 lit. f sunt constituționale.
În drept, a invocat disp. art. 486, 488, 496 C.pr.civ.
În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece recurenta nu și-a îndeplinit obligația de informare a contribuabilului. A solicitat și cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că analiza criticilor invocate face posibilă încadrarea lor în motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., referitor la încălcarea prin hotărâre a normelor de drept material.
Potrivit art. 257 alin. 1 din Legea 95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
Art. 257 alin. 2 lit. e din Legea 95/2006, în forma valabilă începând cu data intrării în vigoare a legii, prevedea că contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Prin OUG nr. 93/2008 articolul 257 alineatul (2), literele e) și f) din Legea nr. 95/2006 a fost modificat, începând cu data de 30.06.2008, data intrării în vigoare a OUG 93/2008, art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 având următorul cuprins: „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizațiilor de șomaj;
e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;
f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 2^1 și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.”
Curtea de Apel reține că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f teza finală din Legea nr. 95/2006 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr.1394 din 26 octombrie 2010 Curtea Constituțională a statuat în sensul că „art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.”
În considerentele acestei decizii Curtea Constituțională a reținut că „prin dispozițiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuție unice la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Diferența dintre cuantumul efectiv al contribuției ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuție. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea statua că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.”
Totodată Curtea Constituțională a mai reținut că principiul constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale „implică un complex de condiții de care legiuitorul este ținut atunci când instituie anumite obligații fiscale în sarcina contribuabililor. Așa cum Curtea statua prin Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993, "fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze [...] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni". Prin urmare, așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice și să țină cont, în același timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situația individuală și sarcinile sociale ale acestora.
Or, Curtea constată că niciuna dintre aceste cerințe nu este respectată de textul de lege criticat.
Astfel, dacă art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 instituie o regulă generală în ceea ce privește calculul contribuției, prin stabilirea unei cote de 6,5% ce se aplică asupra diverselor venituri pe care contribuabilii le pot realiza, art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală, prin redactarea sa, pare să instituie o excepție. Tratamentul juridic diferențiat nu este justificat de nicio împrejurare obiectivă. Natura veniturilor nu constituie, din perspectiva textului de lege criticat, un criteriu pentru instituirea unei reglementări diferite. În acest sens, Curtea observă că teza întâi a art. 257 alin. (2) lit. f) se supune aceleiași reguli generale, aplicabile tuturor categoriilor de venituri, și numai dispozițiile tezei finale, referitoare la contribuția minimă datorată, instituie un tratament diferit.
În același timp, Curtea constată că obligația instituită de prevederile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 96/2006 poate conduce, în practică, la obligarea asiguratului de a plăti o contribuție mai mare decât înseși veniturile realizate. Or, o asemenea prevedere nu poate fi considerată, sub niciun aspect, ca asigurând proporționalitatea și caracterul rezonabil al sarcinii fiscale, în sensul celor arătate mai sus.”
În raport de aceste aspecte Curtea de Apel reține că, în condițiile în care din probele administrate rezultă că reclamantul a realizat venituri mult mai mici decât contribuțiile stabilite prin decizia de impunere, în mod corect a apreciat instanța de fond că decizia emisă de pârâtă este nelegală sub aspectul determinării contribuției de asigurări de sănătate raportând suma de plată la salariul minim brut pe țară și nu la veniturile obținute în mod real.
Onorariul avocațial în cuantum de 500 lei acordat la fond este proporțional cu complexitatea litigiului și munca depusă de avocat.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe de anulare a deciziei de impunere este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 496 C.pr.civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 451 C.pr.civ., instanța va obliga recurenta căzută în pretenții să plătească intimatului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în B., ., jud. B., împotriva sentinței nr. 199/03.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Obligă pe recurentă să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2014.
Președinte, C. R. M. | Judecător, L. G. T. | Pt. Judecător, V. M. D. aflată în c.o. cf. art. 426 C.pr.civ. |
Grefier, Maghița D. |
Red. CRM/06.08.2014
Tehnored. M.D. 06.08. 2014 – 4 ex.
Fond: GEV
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1348/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 3640/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
