Anulare act administrativ. Decizia nr. 7129/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7129/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 2772/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7129/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. S.
Judecător - D. V.
Judecător - I. M. D.
Grefier - I. S.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta C. de A. de sănătate B. cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 463 din 19.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că, s-au depus la dosar relațiile solicitate de la recurentă, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._, reclamanta T. L. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună anularea Deciziei de impunere din oficiu nr._/31.05.2013 emisă de aceasta pentru suma de 442 lei reprezentând contribuția asigurare de sănătate pentru anul 2011.
În fapt, reclamanta susține că prin Decizia nr._/31.05.2013 s-au stabilit obligații la plată restante la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, reprezentând contribuția la fondul de sănătate în cuantum de 442 lei.
Din tabelul privind creanța datorată se desprinde concluzia că sumele restante provin din anul 2011, din venituri obținute din dobânzi.
Reclamanta susține că aceste sume nu sunt datorate întrucât s-au invocat temeiuri juridice inexistente în 2011 pentru justificarea obligației de plată a contribuției stabilite și anume art. V alin. 1 din OUG nr. 125/2011.
Potrivit art. 35 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007, decizia de impunere emisă de C.A.S se realizează pe baza informațiilor preluate de la A.N.A.F, doar față de persoanele fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare și acesta constituie titlu executoriu la expirarea termenului de plată a obligației prevăzute de lege.
Între reclamanta și C.A.S. B. nu există încheiat un contract de asigurare astfel că nu a avut calitatea de asigurat cu declarațiile de venit depuse și cu dovada plății la fond în evidențele contabile ale CAS B..
Potrivit prevederilor art. 211 alin.1 din Legea nr. 95/2006, calitatea de asigurat are o persoană care încheiere un contract de asigurat direct sau prin angajator.
Potrivit prevederilor art. 219 lit. g din lege, obligația de plată a contribuției o are persoana care este asigurată.
Potrivit prevederilor art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 persoanele fizice ce realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună declarațiile de venit la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contact de asigurare.
Potrivit prevederilor art. 222 din Legea nr. 95/2006 fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, asupra nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
Faptul că obligația de plată derivă din contractul de asigurare rezultă și din dispozițiile art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006.
Ca atare calitatea de asigurat, nu se dobândește de drept în temeiul legii, ci numai pe baza contractului de asigurare, contract ce atrage obligații dar și drepturi, potrivit legii ceea ce reprezintă o altă situație juridică.
D. persoana asigurată are obligația plății contribuției la fond, iar pentru a deveni persoana asigurată trebuie să solicite de la casa de sănătate, obținerea calității de asigurat, să facă dovada plății la fond și să încheie contract de asigurare (art. 211, art. 259, alin. 4 și alin. 7 din Legea nr. 95/2006).
Consecința lipsei calității de asigurat și a dovezii de plata la fondul de sănătate, limitează accesul doar la servicii medicale de urgență așa cum o stabilește legiuitorul la art. 220 din lege, nefiind precizate alte riscuri.
C.A.S. B. este abilitată să stabilească contribuția doar în situația prevăzută la art. 211 alin. 1 și alin. 1/1 cu trimitere la art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, respectiv doar pentru persoanele care fac dovada plății la fond și care se asigură în baza unui contract de asigurare, urmând ca sumele restante să fie recuperate, conform art. 216 și art. 261 din lege, prin executare silită.
În speță, reclamanta a obținut în cuantum de 80 lei, potrivit Adeverinței de venit pe anul 2011 emisă de A.F.P. B., iar C.A.S. B. stabilește contribuția la 8.036 lei, nivelul unui salariu minim pe economie, lunar.
Prin dispozițiile art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuție unice la sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Diferența dintre cuantumul efectiv al contribuției ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuție.
În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 56/26 ianuarie 2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 164/21.02.2006 Curtea Constituțională a statuat principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică neavând caracter progresiv.
Stabilind cuantumul contribuției minime, art. 257 alin. 2 lit.f din Legea nr. 95/2006 prevede că aceasta nu poate fi mai mic decât procentul de 6,5% calculat la un salariu baza minim brut pe țară, lunar.
Prin Decizia nr. 1394/2010 și Decizia nr. 335/2011, Curtea Constituțională a hotărât că sunt neconstituționale prevederile disp. art. 257 lit. f în măsura în care se raportează calculul contribuției de asigurări de sănătate la salariul minim pe economie fără a avea în vedere venitul obținut efectiv din dobânzi, dividende (între altele). Anterior acestei date, Curtea Constituționale statuase prin Decizia nr. 6/25.02.1993 și Decizia nr. 56/2006 în sensul că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu se diferențieze pe criteriile grupelor sau categoriilor de cetățeni.
Curtea a apreciat că aplicarea normei duce la instituirea unui tratament juridic diferențiat a persoanelor ce realizează și astfel de venituri din dividende sau dobânzi bancare, tratament care însă nu are nici o justificare pe împrejurări obiective, obligarea prin această normă un cetățean, la plata unei contribuții mai mari decât valoarea veniturilor obținute.
Și în fine mai susține că pârâta a încălcat obligația de informare a intimatului – contribuabil și prin nerespectarea prevederilor art. 3 Cod fiscal care impune printre principiile fiscalității și certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosar Decizia de impunere din oficiu nr._/31.05.2013, adeverința de venit pe anul 2011.
Legal citată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată susținând că asigurările sociale de sănătate din România reprezintă principalul sistem de ocrotire a sănătății populației, fiind obligatorii pentru toții cetățenii români cu domiciliul în țară.
Această obligație de plată este statuată de prevederile art. 257 alin.2 din Legea nr. 95/2006. Astfel, contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează și asupra veniturilor din dobânzi, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a-d, dar nu mai puțin de un salariu minim brut pe țară. În cazul în care persoanele menționate realizează doar veniturile enumerate la art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006 au obligația plății contribuției calculată asupra acestor venituri, iar în situația în care pe lângă aceste venituri mai realizează și venituri din salarii atunci nu mai au obligația plății.
În acest context, legiuitorul a avut în vedere în momentul elaborării prevederilor art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006, cât și în momentul elaborării Ordinului C.N.A.S. nr. 617/2007, instituirea unei baze minime de cotizații, pentru toate categoriile de asigurați, respectiv asigurarea reținerii contribuției de asigurări sociale de sănătate la salariul minim brut stabilit pe țară.
Contestatoarea avea obligația conform art. 261 alin. 5 din Legea 95/2006 „de a pune la dispoziția organelor de control ale A.N.A.F. sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond”.
Mai mult la art. 11 lit. d din O.G 150/2002 și art. 219 lit. d din Legea 95/2006 se instituie obligativitatea ca fiecare asigurat să anunțe în termen de 15 zile medicul de familie și casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asigurați.
Privind afirmația că între C.A.S. B. și contestatoare nu există încheiat un contract de asigurare așa cum se prevede la art. 211 din Legea nr. 95/2006, nu exonerează de plata contribuției la fondul de sănătate dacă ne raportăm la prevederile art. 4 din OUG 150/2002 și art. 213 alin. 4 din Legea 95/2006. Obligația plății contribuției îi incumbă în „calitate de asigurat” cetățean român în virtutea legii, nu în baza unui contract de asigurare, sau dacă a beneficiat de servicii medicale.
Prin sentința nr. 463/2014 a Tribunalului B. a fost admisă cererea formulată de reclamanta T. L. în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate.
S-a dispus anularea deciziei de impunere nr._/31.05.2013 și a fost exonerată reclamanta de la plata sumei de 442 lei, reprezentând contribuții F.N.U.A.S.S.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere din oficiu nr._/31.05.2013 s-a stabilit în sarcina reclamantei plata sumei de 442 lei reprezintă contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de reclamanta care realizează venituri din dobânzi.
La stabilirea acestei sume, pârâta a avut în vedere că bază de calcul, venitul minim pe economie realizat în perioada 01.01.2011 – 31.12.2011 deși așa cum rezultă din adeverința de venit pe anul 2011 (f.7) emisă de A.N.A.F. venitul impozabil realizat din dobânzi a fost de 35 lei.
Conform disp. art. 257 din Legea 95/2006 persoană asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, contribuție care se stabilește sub forma unei cote de 6,5% și se aplică și asupra veniturilor din dividende și dobânzi dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară lunar.
Tribunalul a reținut însă că disp. art. 257 alin.2 lit. f faza finală au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/2011.
Ca urmare a acestei Decizii, este nelegală stabilirea contribuției la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar, pentru venituri din dobânzi realizate într-un cuantum net inferior acestei valori.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDETULUI B., criticând-o pentru motivele prevăzute la art. 488 C.proc.civ., respectiv instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, a arătat în esență că, potrivit prevederilor art. 211 din Legea 95/2006, forma în vigoare la data de 28.05.2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea 95/2006, și anume 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Deoarece în anul 2011, reclamantul a realizat venituri impozabile din dobânzi, conform OUG 150/2002 și Legii 95/2006, îi incumbă obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil, inclusiv majorări conform art. 261 din Legea 95/2006.
Obligația de plată este prevăzută la art. 51 alin. 2 lit. e din OUG 150/2002 și art. 257 alin. 2 lit. f din Legea 95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. În acest sens, contribuția s-a calculat la nivelul unui salariu minim brut pe țară. Conform prevederilor art. 51 alin. 2 din OUG 150/2002 și art. 215 alin. 3 din Legea 95/2006 și art. 11 din Ordinul C.N.A.S. 617/2007, respectiv 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, cu consecința respingerii contestației reclamantei.
Legal citată, intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 257 alin. 1 din Legea 95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
Art. 257 alin. 2 lit. e din Legea 95/2006, în forma valabilă începând cu data intrării în vigoare a legii, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Această formă s-a menținut până la . OUG 93/2008, respectiv până la data de 30.06.2008, când alineatul 2 al articolului 257 a căpătat următoarea formă: „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizațiilor de șomaj;
e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;
f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 2^1 și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Prin dispozițiile art.257 alin.(2) din Legea nr.95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuție unice la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Diferența dintre cuantumul efectiv al contribuției ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuție.
În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr.56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.164 din 21 februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.
Stabilind cuantumul contribuției minime, art.257 alin.(2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevede că acesta nu poate fi mai mic decât procentul de 6,5% calculat la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Dispozițiile art. 257 - alin. 2 lit. f) teza finală au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/2011, publicată în M.Of. nr. 355 din 23 mai 2011, în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Așa fiind, este nelegală stabilirea contribuției la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar, pentru venituri din dobânzi realizate într-un cuantum net inferior acestei valori.
Pentru aceste considerente, se apreciază că soluția primei instanțe de anulare a deciziei reprezentând titlu de creanță este legală și temeinică, motiv pentru care,în conformitate cu art. 496 C.proc.civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza disp. art. 453 alin. 1 C.pr.civ. urmează ca recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. de A. de sănătate B. cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 463 din 19.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Obligă pe recurentă la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2014.
Președinte, V. S. | Judecător, D. V. | Judecător, I. M. D. |
Grefier, I. S. |
Red.V.S./11.11.2014
Dact.I.S./11.11.2014/4ex.
Fond. Tribunalul B.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 5038/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 5494/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
