Anulare act administrativ. Sentința nr. 1997/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1997/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 608/44/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 1997
Ședința publică de la 21.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – C. L.
GREFIER – N. M.
.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea acțiunii în contencios administrativ – fiscal privind pe reclamant S. C. și pe pârât DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G., având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 31.10.2014, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 21.11.2014 și a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția de C. administrativ și fiscal sub nr._ reclamanta S. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G., anularea Deciziei de imputare nr. 193/06.12.2013 emisă de pârâtă . De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, în calitate de director coordonator al DSVSA G., a semnat Decizia nr. 174/19.08.2009 de sancționare disciplinară a dr. L. V. cu destituirea din funcția publică de execuție de consilier I superior 1, începând cu data de 24.08.2009. Precizează reclamanta că emiterea deciziei a avut la bază cercetările, concluziile și propunerea Comisiei de disciplină din cadrul DSVSA G..
Ulterior, prin hotărâre judecătorească instituția a fost obligată la reintegrarea dr. L. V. și la plata drepturilor salariale actualizate.
Ca urmare, într-o perioadă în care conducerea instituției era asigurată de dr. I. L., plata sumelor către dr. L. V. a fost realizată prin emiterea a 4 ordine de plată fără ca acesta să inițieze executarea silită.
Precizează reclamanta că formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei de imputare și a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia însă, până la data promovării acțiunii, pârâta nu i-a comunicat nici un răspuns.
Apreciază că Decizia contestată are un caracter nelegal și abuziv, pentru mai multe motive.
În acest sens reclamanta apreciază că Decizia emisă la data de 06.12.2013 este tardivă, fiind depășit cu mult termenul de decădere de 30 de zile prevăzut de dispozițiile imperative ale art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999.
În cauză, existența și cuantumul pagubei au fost cunoscute pârâtei cel puțin de la data pronunțării deciziei civile nr. 2066/05.04.2012 a Curții de Apel G., decizie prin care a fost admisă contestația în anulare formulată de dr. L. V. și obligată pârâta la reintegrarea sa și la plata drepturilor salariale actualizate.
Termenul de 30 de zile este unul de decădere, prevăzut în mod imperativ de textul legal, previzibil și accesibil pentru ambele părți – fiind indiscutabil că pârâta nu l-a respectat, neluând vreo măsură în interiorul acestuia, ci abia după un an și jumătate de la împlinirea sa.
Pe de altă parte, intervenția unui organ de audit (respectiv existența Raportului de audit nr._/01.11.2013), nu influențează momentul la care pârâta a constatat paguba în patrimoniul său, aceasta fiindu-i cunoscută încă de la data pronunțării deciziei civile nr. 2066/05.04.2012.
Decizia de imputare nr. 193/06.12.2013 este omisă și cu încălcarea termenului de prescripție extinctivă de 3 ani de la data producerii pagubei, prevăzută de art. 85 alin. 3 din Legea 188/1999.
În cauză, pretinsa faptă ilicită a reclamantei cauzatoare a prejudiciului imputat constă în emiterea (prin semnare) a Deciziei nr. 174/19.08.2009, de sancționare disciplinară a dr. L. V..
Prin urmare, producerea pagubei în patrimoniul pârâtei a avut loc la data emiterii deciziei de sancționare – 19.08.2009, dreptul conducătorului instituției de a emite decizia de imputare fiind prescris extinctiv după împlinirea termenului de 3 ani, deci după data de 19.08.2012.
Decizia de imputare nr. 193/06.12.2013 este lovită de nulitate, neconținând – sub aspect formal – motivele de fapt și temeiurile de drept ce au stat la baza emiterii sale.
De asemenea, se arată că Decizia de imputare nr. 193/06.12.2013 este lovită de nulitate, fiind emisă cu încălcarea cazurilor și modalităților de angajare a răspunderii civile a funcționarului prevăzute de art. 84 – 85 din Legea 188/1999.
Suma precizată în decizia contestată este imputată cu titlul de prejudiciu produs instituției prin plata drepturilor salariale restante actualizate, conform deciziei civile nr. 2066/2012 a Curții de Apel G..
Prin urmare, în cauză devine incident cazul de angajare a răspunderii civile prevăzut de art. 84 lit. c din Legea 188/1999, situație în care, conform art. 85 alin. 1 repararea pagubei se poate face exclusiv pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar nu prin emiterea unei decizii de imputare.
Hotărârea judecătorească la care face referire textul legal nu există în cauză, pârâta DSVSA G. neînțelegând să urmeze vreun demers procedural, nici măcar să ceară intervenția forțată a reclamantei ca funcționar care a emis actul (prin semnare), conform art. 16 alin. 1 din Legea 554/2004, în cauza ce a determinat obligarea sa la plata drepturilor salariale ce constituie prejudiciul pretins.
Numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțată în urma unor demersuri opozabile reclamantei pârâta ar fi putut să procedeze direct la angajarea răspunderii civile, cu respectarea art. 84 – 85 din Legea 188/1999.
Necesitatea existenței unei asemenea hotărâri pronunțată în contradictoriu cu reclamanta este esențială și prevăzută imperativ de lege, căci numai astfel i s-ar fi respectat dreptul la apărare și la un proces echitabil într-o procedură contencioasă care să stabilească fără echivoc, îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile (fapta ilicită, vinovăție, prejudiciu, legătură de cauzalitate, etc).
În plus, reclamanta invocă lipsa cercetării administrative, ceea ce, în opinia sa, lovește de nulitate decizia contestată.
Apreciază că decizia este nelegală și întrucât nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii sale civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 75 și 76 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu dispozițiile art. 254 și următoarele din Codul muncii și întrucât lipsește caracterul cert și exigibil al sumei imputate cu titlu de prejudiciu, situație ce încalcă dispozițiile art. 169 alin. 1 și 2 din Codul muncii.
În drept, invocă dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 554/2004, ale art. 75 – 76 și 84-85 din Legea nr. 188/1999 și ale art. 169 și 254 și următoarele din Codul muncii.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri (filele 10 – 21).
Legal citată, pârâta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând, în esență, că actul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.
Astfel, arată că măsura contestată a fost luată în temeiul dispozițiilor art. 84 lit. c din Legea nr. 188/1999 pentru daunele plătite de DSVSA G. numitului L. V., în calitate de comitent, în temeiul deciziei civile nr. 2066/2012 a Curții de Apel G., definitivă și irevocabilă.
Apreciază că decizia de imputare nu a fost tardiv emisă întrucât, la data de 08.11.2013, a fost înregistrat la sediul pârâtei Raportul de audit nr._/01.11.2013 întocmit de echipa de auditori din cadrul DSVSA.
Or, prin acest raport s-a constatat existența prejudiciului de 170.611 lei. Ca urmare, apreciază că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 85 din Legea nr. 188/1999 curge de la data de 08.11.2013, acesta fiind respectat.
Arată pârâta totodată că decizia de imputare nr. 193/06.12.2013 este misă în termenul de 3 ani de la data producerii pagubei de către reclamantă deoarece termenul de decădere de 3 ani a început să curgă de la data efectuării plății sumei de 170.611 lei către dr. L. V. așa cum a fost constatat prin Raportul comisiei de audit al ANSVSA nr._/2013.
De asemenea, arată pârâta că decizia de imputare este motivată în fapt și în drept .
În drept, invocă dispozițiile art. 205 și următoarele din Noul C.p.c.
În susținerea cererii, pârâta a depus la dosar înscrisuri ( filele 39-78, 104 - 117 ).
Legal citată, reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză, instanța a admis părților proba cu înscrisurile indicate anterior.
Analizând întregul material probator administrat în cauză Tribunalul constată următoarele:
Prin Decizia de imputare nr. 193/06.12.2013 emisă de Directorul Executiv al Direcției S. Veterinară și pentru Siguranța Animalelor G. (filele 10 - 11) s-a dispus imputarea în sarcina reclamantei a sumei de 170.611 lei, reprezentând prejudiciul produs de aceasta instituției, constând în plata salariilor restante actualizate către numitul L. V., conform deciziei civile nr. 2066/2012, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 188/1999.
Reclamanta a solicitat revocarea acestei decizii ( filele 16, 17 ), prin adresa nr. 1308/17.01.2014 emisă de Directorul Executiv al Direcției S. Veterinară și pentru Siguranța Animalelor G. (filele 43 - 44 ) solicitarea fiind respinsă.
Conform celor menționate în cuprinsul deciziei de imputare, la baza emiterii acesteia a stat decizia nr. 2066/05.04.2012 a Curții de Apel G. prin care a fost admisă contestația în anulare promovată de contestatorul L. V. ( filele 72 – 78 ). Ca urmare, a fost anulată decizia civilă nr. 2055/2011 a Curții de Apel G. și, în rejudecare, a fost admis recursul, iar, pe fond, s-a dispus admiterea acțiunii și anularea deciziei de sancționare a contestatorului cu consecința reintegrării sale în funcția publică deținută anterior și cu obligarea pârâtei la plata drepturile bănești actualizate la zi.
La data de 30.08.2012, numitul L. V. formulează cerere de plată a drepturilor bănești astfel stabilite și a cheltuielilor de judecată (fila 108), sume ce sunt achitate acestuia la data de 20.09.2012 conform ordinelor de plată emise de pârâtă (filele 109 – 110).
În ceea ce privește răspunderea civilă a funcționarului public, aceasta se angajează, potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 188/1999 în următoarele situații:
„a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.
Deși actul contestat nu cuprinde indicarea expresă a temeiului juridic ce a stat la baza emiterii sale, aspect necesar pentru verificarea temeiniciei sale, din motivarea în fapt a acestuia, Tribunalul constată că aplicabile speței ar fi doar dispozițiile art. 84 lit. a din lege, contrar celor menționate de pârâtă abia în întâmpinare, respectiv art. 84 lit. c, situație în care nu s-ar mai fi pus problema emiterii unei dispoziții de imputare .
Potrivit dispozițiilor art. 85 alin.1 din același act normativ, „repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată”.
În speță, „data constatării pagubei” la care face referire art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 și totodată momentul de la care curge termenul de 30 de zile în care trebuia emisă dispoziția de imputare, este tocmai data la care instituția a cunoscut existența pagubei. Or, în speță, acest moment este cel al efectuării plății sumelor stabilite prin decizia nr. 2066/05.04.2012 a Curții de Apel G. către numitul L. V., respectiv 20.09.2012.
În acest context, contrar susținerilor pârâtei, nu era necesar ca auditorii interni ai aceleași instituții pârâte să întocmească un raport prin care să se rețină că plata acestor sume a fost determinată de acțiunea culpabilă a reclamantei, vinovăția fiind stabilită prin hotărârea judecătorească anterior menționată.
Ca urmare, Tribunalul apreciază că un alt mod de calcul al acestui termen, diferit de cel expus anterior, nu poate fi primit întrucât s-ar lăsa la latitudinea autorității publice stabilirea răspunderii civile a angajaților .
Față de considerentele reținute, instanța apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte aspecte invocate în susținerea acțiunii formulate.
Având în vedere cele anterior expuse, constatând că Decizia contestată a fost emisă la data de 06.12.2013, deci după mai bine de un an, Tribunalul apreciază întemeiată prezenta acțiune pe care o va admite, cu consecință anularii Deciziei de imputare nr. 193/06.12.2013 emisă de Directorul Executiv al Direcției S. Veterinară și pentru Siguranța Animalelor G..
Văzând și dispozițiile art. 453 din Noul C.p.c., instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 5.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă de timbru și onorariu avocat ( filele 8, 120, 121 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamant S. C. cu domiciliul în G., .. 22, . și pe pârât DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G., cu sediul în G., . bis, având ca obiect anulare act administrativ.
Dispune anularea Dispoziției de imputare nr. 193/06.12.2013 emisă de DSVSA G..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care va fi depus la Tribunalul G..
Pronunțată în ședința publică, azi, 21.11.2014.
Președinte, Grefier,
C. L. N. M.
Red. C. L. /Dact. N. M.
4 ex./..12.2014
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 6988/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 515/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
