Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr. 7499/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7499/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 7101/121/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 7499
Ședința publică de la 09 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător V. M. D.
Judecător E. L. P.
Grefier A. M. S.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate București „C. SA” – Sucursala Regională de Căi Ferate G., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 438 din 10.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 24 octombrie 2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat succesiv pronunțarea cauzei la data de 2 octombrie 2014, respectiv 9 octombrie 2014.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 11.07.2011 sub nr._ , reclamanta C.N.C.F. C. S.A. G., în contradictoriu cu pârâții C. L. al Orașului Nehoiu și P. Orașului Nehoiu, jud. B., a solicitat anularea HCL Nehoiu nr. 16/20.04.2003, HCL nr. 61/11.12.2006, HCL nr. 56/2008, precum și a autorizațiilor de construire nr. 54/21.12.2006 și nr. 7542/27.08.2010.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin actele administrative contestate în cauză i-a fost vătămat dreptul său de proprietate, întrucât în mod nelegal mai multe suprafețe de teren au fost trecute în domeniul privat al orașului Nehoiu, deși făceau parte din proprietatea privată a companiei sau din proprietatea publică a statului român.
Totodată a susținut că o parte din aceste terenuri sunt situate în interiorul zonei de siguranță feroviară, motiv pentru care fac parte din domeniul public al statului român, terenuri care au fost concesionate de acesta din urmă reclamantei.
Reclamanta a mai precizat și faptul că autorizațiile de construire contestate în cauză au fost emise cu încălcarea art. 10 lit. d) din Legea nr. 50/1991, pentru construcții din zonele de siguranță și protecție a suprastructurilor de transport de interes public, dar și cu încălcarea art. 20 alin. 1, 2 și 3 din HG nr. 525/1996, respectiv fără avizul C.N.C.F. C. S.A. și al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
În drept, reclamanta a invocat art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004.
La primul termen de judecată, reclamanta a depus cerere de completare a acțiunii, arătând că înțelege să se judece si cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Nehoiu prin Primar si, respectiv cu D. N. G. si S.C. T. G. S.A.
Legal citați, pârâții C. L. al orașului Nehoiu, Unitatea Administrativ Teritorială Nehoiu si P. orașului Nehoiu, jud. B., au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Pe cale de excepție, pârâții au invocat necompetența teritorială a Tribunalului G., inadmisibilitatea acțiunii, precum si tardivitatea promovării acesteia.
Pe fondul cauzei pârâții au arătat că nimeni nu a încălcat zona de protecție sau domeniul privat al reclamantei.
Reclamanta C.N.C.F. C. S.A. G. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care, in esență, a solicitat respingerea excepțiilor ca nefondate si admiterea acțiunii.
Prin Încheierea din ședința publică din data de 14.12.2012 (filele 121, 122) instanța a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului G. si excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondate, a admis excepția tardivității promovării acțiunii cu privire la capătul de cerere privind anularea autorizației de construire nr. 54/21.12.2006, a respins excepția tardivității promovării acțiunii cu privire la capătul de cerere privind anularea autorizației de construire nr. 7542/27.08.2010 si a prorogat pronunțarea asupra excepției tardivității promovării acțiunii privind anularea H.C.L. nr. 61/11.12.2006, nr. 54/2008 si nr. 16/24.04.2003, la termenul următor.
Reclamanta C.N.C.F. C. S.A. G. a depus la dosar concluzii scrise pentru termenul de judecată din data de 19.06.2013 cu privire la excepția tardivității promovării acțiunii privind anularea celor 3 hotărâri de consiliu local contestate.
Prin Încheierea din data de 12.07.2013 (filele 239, 240), instanța a admis excepția tardivității promovării capătului de cerere privind anularea H.C.L. nr. 61/11.12.2006, nr. 54/26.10.2008 si nr. 16/24.03.2003.
Prin urmare, instanța a apreciat că se impune doar analizarea capătului de cerere rămas in discuție, respectiv anularea autorizației de construire nr. 7542/27.08.2010.
Prin sentința nr. 436/2014 a Tribunalului G. au fost respinse capetele de cerere privind anularea autorizației de construire nr. 54/21.12.2006, anularea H.C.L. nr. 61/11.12.2006, H.C.L. nr. 54/26.10.2008 și H.C.L. nr. 16/24.03.2003, ca tardiv formulate.
A fost respins capătul de cerere privind anularea autorizației de construire nr. 7542/27.08.2010, ca nefondat.
A fost obligată reclamanta să plătească paratului D. G. cheltuieli de judecată in sumă de 2.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin autorizația de construire nr. 7542/27.08.2010 (fila 11 – vol. II), parata Primăria orașului Nehoiu a autorizat pe pârâtul D. G. să execute lucrarea constând în gard împrejmuitor din plasă bordurată zincată cu stâlpi din țeavă metalică, pe o lungime de 40,85 m, pe laturile de Vest si Sud.
Potrivit schiței aflată la fila 21 vol. II dosar, coroborată cu mențiunile autorizației de construire nr. 7542/27.08.2010 (fila 11 vol. II dosar) și cu precizările părților prezente în ședința publică din data de 16.12.2013 (fila 30 verso – vol. II), instanța a reținut că reclamanta se învecinează cu paratul D. G. doar în latura N-N-E, în timp ce gardul construit în baza autorizației de construire nr. 7542/27.08.2010 a vizat laturile de Vest si Sud.
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 554/2005 privind Contenciosul Administrativ „(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept”.
În cauză, instanța a constatat că lucrarea edificată de pârâtul D. G. în baza autorizației de construire nr. 7542/27.08.2010, nu se învecinează cu proprietatea reclamantei C.N.C.F. C. S.A. G., astfel că acest gard nu se află în zona de siguranță și protecție a infrastructurii de transport pentru a fi necesară autorizația Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, conform art. 10 lit. d) din Legea nr. 50/1991.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.N.C.F. „C.F.R.” S.A., criticând-o sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a admis excepția tardivității promovării cererii de anulare a H.C.L. nr.61/2006, H.C.L. nr.54/2008 și H.C.L. nr. 16/2003 fără a avea în vedere faptul că acestea sunt acte administrative normative care conțin reglementari cu caracter general, impersonal și obligatoriu producând efecte erga omnes.
Prin aceste acte administrative normative s-a stabilit regimul juridic al unor terenuri ca făcând parte din teritoriul administrativ privat al localității Nehoiu sau s-a stabilit modalitatea de vânzare a unor terenuri din domeniul privat al localității Nehoiu.
Prin urmare, instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 7 alin. 1 ind. 1 din legea nr.554/2004, în conformitate cu care împotriva actelor administrative normative se poate formula oricând plângere prealabilă administrativă la organul emitent al actului administrativ.
Pe cale de consecință, termenele legale prevăzute de art.11 din legea nr.554/2004 care se aplica prin similitudine, se calculează prin raportare la prevederile art. 7 alin. 1 ind. 1 din aceeași lege, drept pentru care atât termenul de șase luni cât și cel de 30 de zile este respectat.
Instanța de fond, a interpretat greșit înscrisurile care au stat la baza emiterii autorizației de construire nr.7542/27.08.2010 reținând în mod eronat faptul că, nu se impune anularea acesteia întrucât în cauza nu sunt incidente art.10 lit.d din legea nr.50/1991, deoarece gardul pentru care s-a emis aceasta autorizație nu se afla în zona de siguranța sau de protecție a căii ferate și nu se învecinează cu proprietatea societății.
Din schița cadastrală depusă împreună cu cartea funciară nr._ eliberată pentru proprietatea pârâtului D. N. G., reiese cu claritate faptul că, aceasta proprietate se învecinează cu proprietatea reclamantei in partea de nord si de est.
Mai mult, instanța nu se putea pronunța cu certitudine daca gardul care delimitează proprietatea paratului D. N. G., pentru care a fost eliberata autorizația de construire nr.7542/27.08.2010 se afla construit pe un teren aflat in zona de siguranța sau în zona de protecție feroviară, fără efectuarea unei expertize topo-cadastrale prin care să se identifice limitele zonei cadastrale C.F.R. din Stația C.F. Nehoiașu și să se stabilească zona de siguranță feroviară și zona de protecție feroviară.
Reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu expertiza topo-cadastrale la termenul de judecată din data de 16.12.2013, dar instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu este utilă cauzei.
Instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ pentru aflarea adevărului în cauză.
Astfel, instanța de fond în mod nejustificat nu a administrat în cauză proba cu expertiză topo-cadastrală, fapt ce nu a permis identificarea concreta a situației faptice care a stat la baza emiterii autorizației de construire nr.7542/27.08.2010, în lipsa autorizației Ministerului Transporturilor prevăzută de art.10 lit.d din Legea nr.50/1991.
Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, cu consecința trimiterii cauzei în rejudecare.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 Cod procedură civilă și art.3041 Cod procedură civilă.
Legal citați, intimații pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Nehoiu, C. L. al orașului Nehoiu și Instituția Primarului, precum și D. G. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune
Hotărârile de consiliu local atacate au caracterul unor acte administrative unilaterale cu caracter individual, întrucât fie atestă apartenența anumitor bunuri la domeniul privat al orașului Nehoiu, fie completează inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Nehoiu, fie aprobă vânzarea prin licitație publică a unor terenuri din domeniul privat al orașului Nehoiu, respectiv se adresează anumitor persoane juridice din acest județ și privește bunurile individualizate în anexe.
Nu poate fi reținută critica, de altfel nemotivată, a recurentului, că actul atacat este un act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004:
„Termenul de introducere a acțiunii
(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.…
(4) Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.
(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.”
În cauză, cele 3 Hotărâri ale Consiliului L. al Orașului Nehoiu au fost adoptate la datele de 11.12.2006, 26.10.2008 și, respectiv 24.03.2003, iar reclamantul nu a dovedit că ar fi avut un motiv temeinic care ar fi condus-o să promoveze acțiunea peste termenul prevăzut de art. 1 al. 2.
În aceste condiții, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor imperative ale art. 11 din Legea contenciosului administrativ atât în privința termenului de formulare a acțiunii, cât și a naturii actului administrativ atacat.
Totodată, raportat la textul de lege citat, în mod corect a apreciat prima instanță că autorizația de construire este un act administrativ individual și că excepția tardivității este fondată cu privire la Autorizația de construire nr. 54/21.12.2006, iar în privința Autorizației de construire nr. 7542/27.08.2010, acest termen de un an nu este îndeplinit, având în vedere că la data de 02.06.2011 reclamanta a solicitat anularea acestor două autorizații.
În ceea ce privește soluționarea cauzei pe fond, referitor la solicitarea de anulare a autorizației de construire nr. 7542/27.08.2010, Curtea apreciază că prima instanță a procedat temeinic și legal.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1158 din 06.07.2009 la B.N.P. F. N. ,pârâtul D. G. este proprietarul terenului în suprafață de 200 mp situat în intravilanul orașului Nehoiu, . 12/1, p 783-790, județul B., între vecini: la NE- SNCFR, la SE- SNCFR, la SV- rest proprietate, la NV- DN 10.A dobândit acest teren de la C. L. al orașului Nehoiu, terenul făcând parte din domeniul privat al orașului Nehoiu, conform HCL_.
Dreptul său de proprietate a fost intabulat în cartea funciară, prin încheierea nr._ din 04.06.2010 emisă de O.C.P.I. B..
În exercitarea dreptului său de proprietate, pârâtul a solicitat și a obținut autorizația de construire nr. 7542 din 27.08.2010 emisă de Primăria Orașului Nehoiu în care se autorizează lucrările de construire a gardului împrejmuitor pe laturile de vest și sud, menționându-se și specificațiile tehnice de construire.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, din schița aflată la fila 21 vol. II dosar, coroborată cu mențiunile autorizației de construire nr. 7542/27.08.2010 (fila 11 vol. II dosar) și cu precizările părților prezente in ședința publică din data de 16.12.2013 (fila 30 verso – vol. II), rezultă că reclamanta se învecinează cu pârâtul D. G. doar in latura N-N-E, în timp ce gardul construit în baza autorizației de construire nr. 7542/27.08.2010 a vizat laturile de Vest si Sud.
În aceste condiții, se constată că gardul construit de pârât nu se află în zona de siguranță și protecție a infrastructurii de transport pentru a fi necesară autorizația Ministerului Transporturilor, Construcțiilor si Turismului, conform art. 10 lit. d) din Legea nr. 50/1991.
Instanța de fond a apreciat în consecință în mod temeinic și legal faptul că nu se impune administrarea unei expertize topo-cadastrale întrucât pârâtul a obținut autorizația nr. 7542/27.08.2010 pentru edificarea unui gard pe alte laturi decât pe cele unde se învecinează cu recurenta reclamantă. În această situație este evident că expertiza era nejustificată și inutilă cauzei.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că nu poate fi reținut nici unul dintre motivele de recurs invocate de reclamantă, în conformitate cu art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate București „C. SA” – Sucursala Regională de Căi Ferate G., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 438 din 10.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta să plătească intimatului D. G. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2014.
Președinte, G. I. | Judecător, V. M. D. | Judecător, E. L. P. |
Grefier, A. M. S. |
Red.E.L.P./23.10.2014
Tehnored.A.M.S./2 ex./23.10.2014
Fond: D.M.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 200/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 705/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
