Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7416/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7416/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 101/91/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 7416/2014
Ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. L. P.
Judecător: G. I.
Judecător: V. M. D.
Grefier: F. B.
.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE V. cu sediul în mun.Focșani, ..52 bis jud.V., împotriva sentinței nr.225/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus deciziile solicitate la termenul anterior.
Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr. _ reclamantul P. E. a chemat în judecată pârâta CAS V. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se anuleze Deciziile 596/2013, 1315/2013 și 1316/2013 și să se înlăture obligațiile de plată reprezentând contribuție la FNUASS și accesorii în sumă de 1348 lei, din care 998 lei reprezentând contribuție si 350 lei reprezentând dobânzi si penalități de întârziere.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta a stabilit nelegal obligația de plată a contribuției la FNUASS având ca punct de reper veniturile declarate de unitățile achizitoare în declarația 205.
Potrivit Protocolului încheiat între CNAS și ANAF în 2007 și actului adițional la acesta trebuiau avute în vedere veniturile din Declarația 221, venituri pe care nu le realizează.
Cum pârâta nu și-a îndeplinit obligația de informare și a calculat greșit contribuția, condiții în care nu calculează nici accesorii, a solicitat anularea deciziilor.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că a calculat contribuția potrivit art.258 alin.2 lit.c din Legea 95/2006 cu referire la art.71 din Legea 971/2003, iar susținerile reclamantului privitor la faptul că nu ar avea calitatea de organ fiscal nu pot fi reținute.
Prin sentința civilă nr. 525/2014 din data de 13 martie 2014 pronunțată în cauză de Tribunalul V. s-a admis cererea, dispunându-se, pe cale de consecință,
anularea Deciziilor nr. 596/2013, 1315/2013 și 1316/2013 emise de pârâtă și exonerarea reclamantului de la plata sumei de 1348 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin Deciziile 596/2013, 1315/2013 și 1316/2013 pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a contribuției la FNUASS și a accesoriilor pentru veniturile obținute din activități independente aferente perioadei 2010-2011
Din întâmpinare rezultă că aceste venituri sunt obținute din agricultură.
Prin prezenta acțiune reclamantul a invocat mai multe motive de nelegalitate.
Problema în discuție este dacă emiterea actelor administrativ-fiscale s-a făcut legal și dacă reclamantul datorează contribuție.
Cu privire la calitatea de organ fiscal a pârâtei se constată că, într-adevăr, Legea 95/2006 nu face precizări cu privire la abilitatea caselor de sănătate de a emite titluri de creanță, dar art.36 din Ordinul 617/2007 modificat prin Ordinul 509/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice prevede expres că pârâta emite titluri.
Potrivit art.43 din OG 92/2003 actul administrativ-fiscal trebuie să cuprindă anumite elemente obligatorii.
Din deciziile în discuție nu rezultă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.
Pe de altă parte pârâta a calculat accesorii, deși obligația de plată principală incumbă reclamantului de la data la care titlul de creanță îi este opozabil, de șa comunicare, sens în care dispune art.45 din OG 92/2003.
Cu privire la obligația reclamantului de a achita contribuția se constată următoarele:
Potrivit art.257 alin.2 lit.c din Legea 95/2006 se datorează contribuție pentru veniturile obținute din agricultură supuse impozitului pe venit.
Art.71 din Codul fiscal aplicabil perioadei 2010-2011 nu cuprindea printre veniturile impozabile veniturile obținute din exploatarea plantațiilor viticole care au fost introduse prin OG 8/2013 în vigoare de la 1.02.2013.
Determinarea contribuției s-a făcut pe baza Declarației 205, însă potrivit instrucțiunilor de completare obligația de plată a impozitului pe venit și a contribuției revenea până la modificarea codului fiscal persoanei juridice căreia i se vindeau produsele, care achiziționa struguri și cereale.
Cum reclamantul nu datorează contribuție aferentă anilor 2009-2011, apărările privind Declarația 221 neputând fi incidente decât de la 1.02.2013, iar deciziile nu sunt motivate, acțiunea reclamantului este întemeiată, impunându-se anularea celor trei decizii emise de către pârâtă, conform disp. art.18 din Legea 554/2004 .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V., solicitând casarea sentinței în sensul de a obliga reclamantul intimat la plata contribuției, a dobânzilor și penalităților prevăzute de lege.
În motivarea recursului recurenta a arătat că susținerea instanței de fond că obligația de plată a impozitului pe venit și a contribuției revenea persoanei juridice este o interpretare eronată deoarece declarația 205- anexa privește impozitul reținut la sursă și nu face referire la contribuția de asigurări de sănătate, care este o contribuție distinctă.
Recurenta mai arată că potrivit art. 257 alin. 2 lit. c din Legea nr. 95/2006 „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5% care se aplică asupra: c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la litera b);”
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal definește veniturile din activități agricole, a fost modificată în anul 2006 prin Legea nr. 353/2006 prin care a fost introdusă la art. 71 lit. d, care precizează că veniturile din activități agricole sunt venituri din următoarele activități: d) valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități, pentru utilizare ca atare, începând cu data de 01.01.2008.”
Consideră astfel că deciziile au fost emise în mod legal, întrucât au fost emise pentru perioada 2009-2011, când art. 71 din Codul fiscal avea forma precizată mai sus.
Recurenta mai invocă și prevederile art. 119 alin. 1 și 120 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 privitoare la dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 8 N.C.pr.civ.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând în esență, că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că dânsul nu datorează contribuția la FNUASS, întrucât art. 71 din codul fiscal aplicabil perioadei 2009-2011 nu cuprinde printre veniturile impozabile și veniturile din agricultură, acestea fiind introduse prin OG nr. 8/2013, noile dispoziții fiind în vigoare de la data de 01.02.2013.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de Apel reține următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar Curtea reține că prin deciziile contestate s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a contribuției la FNUASS de 998 lei pentru veniturile obținute din agricultură în anii 2010 -2011, respectiv a sumei de 350 lei, cu titlu de accesorii aferente contribuției menționate.
Curtea constată că hotărârea primei instanțe de anulare a deciziilor contestate este corectă având în vedere următoarele considerente:
Esențial pentru dezlegarea prezentei cauze este a stabili dacă pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V. avea calitatea de organ fiscal în înțelesul art. 17 alin. 5 din OG nr. 92/2003.
Potrivit prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al președintelui Casei Naționale de A. de Sănătate, prin care se prevedea că „(1) În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.”
Sub acest aspect Curtea de Apel reține că prin Sentința civilă nr. 835 din 08.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, publicată în Monitorul Oficial nr. 243/04.04.2014, au fost anulate în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 “Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare.”
În raport de aceste prevederi legale Curtea de apel apreciază că în cauză se impune a se da eficiență acestei hotărâri judecătorești de anulare în parte a dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007, reținând în acest sens, prin similitudine, modul în care își produc efectele deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unor dispoziții legale.
Astfel, Curtea de Apel reține că prin Decizia nr. 164/12.03.2013 Curtea Constituțională a statuat în sensul că: „întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanțele judecătorești vor aplica decizia Curții Constituționale numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora și până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2008, sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus menționată, în această ultimă ipoteză deciziile pronunțate de Curtea Constituțională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, după caz.
Așadar, raporturile juridice stabilite între asigurat și stat în legătură cu contribuțiile la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate deja reținute până la data publicării deciziei Curții Constituționale constituie, din perspectiva prezentei decizii, facta praeterita și nu pot face obiectul unor cereri de restituire formulate ulterior publicării acesteia. O interpretare contrară ar echivala cu aplicarea retroactivă a deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este inadmisibil.”
Apreciind că raționamentul mai sus expus este aplicabil și în ceea ce privește efectele hotărârilor judecătorești de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, Curtea de apel reține că în cauză se impune a se avea în vedere Sentința civilă nr. 835/2012 a Curții de Apel București.
Față de această situație, Curtea de apel reține că deciziile de impunere emise de către C. de asigurări de Sănătate V. sunt lovite de nulitate, întrucât au fost emise de către un organ necompetent.
Pe de altă parte, Curtea apreciază contestația formulată de către contestator ca fiind întemeiată și pentru următoarele considerente:
Astfel cum s-a arătat mai sus, prin dispozițiile art. 74 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 legiuitorul a prevăzut, în ceea ce privește veniturile din agricultură menționate la art. 71 lit. d, un regim de impunere diferit față de celelalte venituri din agricultură, prevăzându-se că în cazul contribuabililor care realizează venituri bănești din agricultură, potrivit prevederilor art. 71 lit. d, prin valorificarea produselor vândute către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități pentru utilizare ca atare, impozitul se calculează prin reținere la sursă prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate.
Prin urmare, legiuitorul a reglementat diferențiat impozitul pe aceste venituri, tocmai în considerarea faptului că valoarea obținută din vânzarea produselor agricole înglobează și cheltuielile efectuate de persoanele impozabile pentru obținerea produselor agricole valorificate.
Cum în ceea ce privește cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate legiuitorul nu a prevăzut norme distincte referitor la aceste venituri, Curtea apreciază că noțiunea „venit din agricultură supus impozitului pe venit” folosită de dispozițiile art. 257 lit. c din Legea nr. 95/2006 nu poate fi interpretată ca făcând referire la „valoarea produselor livrate” prevăzută la art. 74 alin. 4 din Codul fiscal, fără a se ține seama de faptul că în această valoare este inclusă și valoarea cheltuielilor efectuate pentru obținerea veniturilor.
Curtea apreciază că, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut în cazul contribuției de asigurări sociale de sănătate o cotă de contribuție diferențiată (respectiv mai mică), aplicabilă bazei de impunere speciale prevăzute la art. 74 alin. 4, se impunea a se reveni la regula generală, și anume a se avea în vedere la calculul contribuției o bază de calcul similară cu cea avută în vedere la calculul contribuției în cazul celorlalte venituri din activități agricole prevăzute de art. 71 din Codul fiscal.
În consecință, Curtea apreciază că în mod nelegal s-a procedat la calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate prin aplicarea cotei de 6,5%, respectiv 5,5%, asupra valorii produselor livrate de către contestator, valoare asupra căreia s-a calculat impozitul în cotă de 2%.
Curtea apreciază că prin modul de calcul al pârâtei se creează în mod nelegal o diferență de tratament fiscal între persoanele care obțin venituri din agricultură în una dintre modalitățile prevăzute de art. 71 lit. a-c din Codul fiscal și persoanele care obțin venituri din agricultură în forma prevăzută la art. 71 lit. d.
Un argument în acest sens îl reprezintă chiar modificările legislative aduse Codului fiscal prin O.G. nr. 8/2013, noua reglementare aplicabilă începând cu anul 2013, respectiv art. 71-74 și art. 29622 Cod fiscal, reglementând în mod unitar modul de impozitare a veniturilor realizate din activități agricole și baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate aferente acestor venituri.
Față de considerentele de mai sus, Curtea apreciază că în mod corect s-a dispus anularea deciziilor contestate de reclamant, astfel că se impune menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, cu argumentația suplimentară adusă în recurs.
În consecință, în conformitate cu art. 496 N.C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE V. cu sediul în mun.Focșani, ..52 bis jud.V., împotriva sentinței nr.225/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2014.
Președinte, E. L. P. | Judecător, G. I. | Judecător, V. M. D. |
Grefier, F. B. |
Fond: E.S.
Red.tehnored.G.I./5.11.2014
Tehnored.F.B./7.11.2014/2 ex.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 5105/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
