Anulare act administrativ. Decizia nr. 6420/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6420/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 2690/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 6420
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. D.
Judecător D. V.
Judecător V. S.
Grefier A. M. S.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul M. G. prin Primar, cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței nr. 3838 din 23.12.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul M. G. prin Primar, avocat J. I. și pentru intimata C. C. L., avocat A. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că s-a depus la dosar întâmpinare, după care;
Reprezentanții părților precizează că nu mai au cereri.
A fost comunicată pe mail întâmpinarea
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului M. G. prin Primar, față de considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond cu consecința trimiterii spre rejudecare întrucât Tribunalul G. nu procedat la judecarea fondului. Consideră că actul administrativ a fost emis cu respectarea termenului prevăzut de legiuitor.
Apărătorul invocă împrejurarea că se susține că data la care ar trebui raportat ca fiind dată de constatare a pagubei coincide cu data emiterii deciziei de imputare pentru că nu s-a făcut dovada unui moment anterior. Solicită a se observa că în procesul verbal de control este constatată o pagubă, iar în decizia nr. 41/2011 se dă termen de realizare a obligației de recuperare a sumelor reprezentând debit până la 24.02.2011. Autoritatea u a putut explica ce a făcut din 24.02.2011 când îi expira termenul de recuperare a sumelor încasate nelegal de către funcționară până luna a 11-a anului 2012 când a emis decizia de imputare. Sunt mai bine de nouă luni de la momentul la care acesta trebuia să-și îndeplinească obligația. Pentru motivele expuse, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată conform dovezilor de la dosar.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele;
Prin sentința nr. 3838 din 23.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, s-a admis acțiunea în contencios administrativ privind pe reclamanta C. C. L. în contradictoriu cu pârâtul M. G. prin Primar având ca obiect „anulare act administrativ”.
A fost anulată dispoziția de imputare nr. 1226 din data de 19.11.2012 emisă de Primarul Municipiului G..
S-a dispus restituirea sumelor reținute în baza acestei dispoziții; sume reactualizate cu dobânda legală calculată de la data reținerii și până la data restituirii efective.
A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantă privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul G. sub nr._ reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. G. prin primar anularea dispoziției de imputare nr.1226 din 19.11.2012 emisă de Primarul Municipiului G..
Prin dispoziția arătată mai sus, Primarul Municipiului G. a imputat reclamantei suma de 7206 lei reprezentând sporuri pentru condiții grele (calculator/arhivă), condiții vătămătoare și stimulente apreciate ca fiind acordate necuvenit calculate în baza Deciziei nr. 41/28.11.2011 a Curții de Conturi a României –Camera de Conturi a Județului G., punctele 6 și 7, având în vedere și sentința civilă nr. 2620/01.10.2012 pronunțată de Tribunalul G..
Procesul –verbal de control întocmit de către Camera de Conturi G. prin intermediul căruia reprezentanții pârâtei au constatat paguba a fost semnat de reprezentanții entității audiate la data încheierii acestuia respectiv la 19.10.2011.
Potrivit art. 85 din Legea nr.188/1999, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
Tribunalul a insistat asupra importanței stabilirii cu exactitate a acestui moment deoarece potrivit prevederilor art. 85 alin.1 din Legea nr. 188/1999 repararea pagubelor aduse autorității sau instituției pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
După cum se poate observa, acest text de lege instituie un termen imperativ de 30 de zile în interiorul căruia trebuie emisă decizia de impunere. Legiuitorul a statuat că acest termen începe să curgă din momentul constatării pagubei care în cazul de față a avut loc în data de 19.10.2011 respectiv la momentul semnării procesului verbal de control încheiat de Camera de Conturi G. cu privire la sporurile acordate reclamanților in perioada 2008-2011.
Prin urmare, dispoziția de imputare este emisa tardiv, fiind depășit cu mult termenul de 30 de zile reglementat de prevederile art. 85 alin.1 din Legea nr. 188/1999.
Instanța nu a agreeat opinia potrivit căreia termenul de 30 de zile ar fi unul de recomandare, și nu unul imperativ în condițiile în care legiuitorul a optat pentru utilizarea unei formule imperative în redactarea textului de lege și anume: „Repararea pagubelor…se dispune prin emiterea …unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei”. Rațiunea instituirii unui asemenea termen rezidă din necesitatea înlăturării stării de incertitudine ce planează asupra situației patrimoniale a funcționarului care prin fapta să fi cauzat un prejudiciu instituției publice angajatoare. Astfel se dă eficiență principiului securității raporturilor juridice prin menținerea unui just echilibru între scopul urmărit: apărarea bugetului de stat și mijloacele utilizate: emiterea în mod unilateral a unui titlu executoriu, fără intervenția instanței de judecată, însă cu respectarea unui termen de decădere de 30 de zile, previzibil și accesibil pentru ambele părți.
Chiar dacă o dispoziție de impunere este prin esența ei „in personam”, în cazul de față, constatarea pagubei înseamnă și cunoașterea celui răspunzător de producerea ei, întrucât conducătorul instituției și compartimentele responsabile în această chestiune aveau evidenta funcționarilor care ar fi încasat drepturile salariale apreciate ca fiind necuvenite in cuprinsul procesului-verbal de control si a deciziei încheiate de Curtea de Conturi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. G. cu următoarea motivare;
În conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (1) din Legea nr.188/1999 - actualizată privind statutul funcționarilor publici, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice, se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
Formularea utilizată de către legiuitor în articolul anterior amintit, este extrem de importantă, trebuind a fi analizată cu atenție: s-a avut în vedere momentul subiectiv al constatării pagubei.
Instanța de fond a apreciat că stabilirea ulterioară a întinderii prejudiciului nu poate avea vreo influență asupra constatării pagubei, aceasta fiind constată la momentul anterior indicat.
După cum s-a arătat, chiar dacă o dispoziție de imputare este prin esența ei in personam, în cazul de față, constatarea pagubei înseamnă și cunoașterea celui răspunzător de producerea ei, întrucât, conducătorul instituției și compartimentele responsabile în această chestiune aveau evidența funcționarilor care ar fi încasat drepturile salariale apreciate ca fiind necuvenitei n cuprinsul procesului-verbal de control.
Deși este pe deplin de acord cu prima parte a considerentului avut în vedere, nu putem admite că, constatarea pagubei nu înseamnă și cunoașterea celui răspunzător de producerea ei, iar argumentul este cel subliniat mai sus.
Astfel, în acord cu cele reținute de instanța de fond, învederează faptul că în procesul-verbal s-a arătat că s-ar fi încasat o . drepturi salariale apreciate (de către reprezentanții instituției de auditare), ca fiind necuvenite.
Prin urmare, la momentul avut în vedere s-a constatat, cel mult, o posibilă pagubă.
Nu putem fi de acord cu opinia ilustrată în hotărârea criticată, pentru simplul motiv că aceasta neglijează aspectele ce țin de posibilitatea efectivă de emitere a actului administrativ, în vederea recuperării prejudiciului.
Astfel, deși Camera de Conturi a indicat o pagubă estimativă și globală, instanța a reținut ca din 29.10.2012 a început să curgă termenul de 30 de zile, chiar dacă angajatului nu i se putea emite dispoziție de imputare la acel moment, pentru că nu se cunoșteau sumele exacte pe care acesta le-a încasat fără bază legală.
Constatarea pagubei, presupune cunoașterea întinderii prejudiciului pentru fiecare dintre angajații care au încasat drepturi salariale necuvenite.
Orice altă interpretare ar duce la încălcarea principiului: contra non valentem agere, non currit praescriptio. Afirmă aceasta deoarece, emiterea dispoziției de imputare nu se putea face decât individual, iar sumele imputate trebuiau evidențiate defalcat. Ori nimeni nu poate fi decăzut dintr-un drept pe care nu-l poate încă exercita.
Pentru ca raționamentul instanței de fond să fie corect, s-ar impune să se dovedească faptul că la data de 29.10.2011, paguba fusese constatată, adică erau cunoscute atât persoana răspunzătoare cât și întinderea prejudiciului, ceea ce nu s-a întâmplat.
În demersul de corectă soluționare a acestei probleme de drept, ne putem folosi foarte bine, pentru orientare și de dispozițiile art. 2528 Cod civil, potrivit cărora, prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită, începe să curgă, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
În alți termeni, atunci când legiuitorul a intenționat să obiectiveze momentul în care începe curgerea unui termen care atrage o sancțiune comparabilă ca duritate, a făcut-o. Astfel, creditorul nu se poate apăra prin aceea că nu a cunoscut paguba și pe cel vinovat de producerea acesteia, dacă rezultă din împrejurări, faptul că trebuia să le cunoască.
Cel mult, poate afirma că momentul de început al curgerii termenului, avut în vedere de instanța de fond era acela la care paguba trebuia să fie cunoscută.
Chiar dacă se adoptă o astfel de poziție, soluția instanței tot ar rămâne criticabilă întrucât Legea nr. 188/1999 nu face referire la momentul când paguba trebuia constatată, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Curtea analizând actele dosarului, constată;
Toată expunerea din motivele de recurs, se dorește a fi o demonstrație convingătoare a faptului că dispoziția de imputare nr. 1226/19.11.2012 a fost emisă de Primarul Municipiului G. în termenul legal de 30 de zile, prevăzut de art. 85 din Legea nr. 188/1999 întrucât momentul constatării pagubei ar fi atunci când conducătorul instituției publice cunoaște întinderea prejudiciului pentru fiecare angajat care a încasat drepturi salariale necuvenite. Argumentele însă, țin de domeniul speculației juridice, decât de premisele și concluziile unui raționament juridic corect.
Este o adevărată risipă de energie în a demonstra un lucru împotriva evidenței.
Așa fiind, Curtea constatând că instanța de fond în mod corect a constata că dispoziția de imputare în litigiu a fost emisă tardiv, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, urmează a respinge recursul autorității pârâte ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul M. G. prin Primar, cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței nr. 3838 din 23.12.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă recurentul M. G. prin Primar la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata C. C. L..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2014.
Pt. Judecător Judecător Pt. Judecător
I. M. D. aflat în c.o. D. V. V. S. aflat în c.o.
cf. art. 426 C.pr.civ. cf. art. 426 C.pr.civ.
Președintele Curții de Apel Președintele Curții de Apel
Judecător M. N. Judecător M. N.
Grefier
A. M. S.
Red. V.S./29.07.2014
Tehnored.A.M.S./4 ex./30.07.2014
Fond: L.C.
..07.2014
| ← Alte cereri. Decizia nr. 6437/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 4272/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
