Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7488/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7488/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 3672/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 7488
Ședința publică de la 09 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. D.
Judecător V. S.
Judecător D. V.
Grefier A. M. S.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., cu sediul în ., jud. B., împotriva sentinței nr. 701/Fca/23.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta Casa de Asigurări de Sănătate B. și intimata G. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că se solicită judecarea cauzei în lipsă, iar intimata a depus concluzii scrise la dosar, după care;
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele;
Prin sentința civilă nr. 701/Fca/23.04.2014 a Tribunalului B. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta G. M., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. și în consecință s-a dispus anularea deciziilor nr._/15.05.2013, 3653/27.11.2011, fiind exonerată reclamanta de la plata sumei de 442 lei reprezentând contribuții pentru venituri din dobânzi obținute în perioada 01.03._11.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că actul administrativ atacat este netemeinic și nelegal fiind emis cu încălcarea prevederilor legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., criticând-o pentru motivele prevăzute la art. 488 Cod procedură civilă, respectiv instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, a arătat în esență că, potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare la data de 28.05.2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, și anume 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Deoarece în anul 2011, reclamanta a realizat venituri impozabile, conform O.U.G. nr. 150/2002 și Legii nr. 95/2006, îi incumbă obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil, inclusiv majorări conform art. 261 din Legea nr. 95/2006.
Obligația de plată este prevăzută la art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. În acest sens, contribuția s-a calculat la nivelul unui salariu minim brut pe țară. Conform prevederilor art. 51 alin. 2 din O.U.G. nr. 150/2002 și art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 și art. 11 din Ordinul C.N.A.S nr. 617/2007, respectiv 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
A mai susținut că deciziile Curții Constituționale invocate de instanța de fond în motivare nu sunt aplicabile situației de față.
De asemenea, inexistența unui contract de asigurare nu exonerează reclamanta de plata contribuției la fondul de sănătate, aceasta fiind asigurată fără plata contribuției doar în condițiile prevăzute de art. 6 alin. 1 lit. e și art. 213 alin. 2 lit. h din Legea nr. 95/2006, respectiv pentru pensionarii cu venituri doar din pensie.
Mai mult decât atât, prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/2011, aceasta a stabilit că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituționale numai în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dobânzi și dividende, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, realizate individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Având în vedere însă că lit. f alin. 2 din art. 257 face referire la veniturile asupra cărora se calculează contribuția de asigurări de sănătate și nu la cuantumul contribuției, cuantum care rezultă prin aplicarea cotei de contribuție stabilită de lege la venitul impozabil realizat, dar nu mai mic decât salariul minim brut pe țară, rezultă că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f sunt constituționale.
În acest context, reclamanta avea obligația conform art. 219 lit. d și art. 261 alin. 5 din Legea nr. 95/2006, să anunțe, să depună și să achite obligațiile ce îi revin față de fond.
În situația în care asigurările de sănătate și constituirea fondului de sănătate nu ar fi obligatorii pentru toți cetățenii considerați asigurați prin lege, atunci ideea de ocrotire și promovare a sănătății, principiile invocate și în mod special caracterul social al asigurărilor de sănătate, ar fi iluzoriu și teoria nu ar mai funcționa. Așa cum fiecare salariat contribuie din salariul propriu cu o cotă de 5,5% și persoanele fizice ce realizează venituri impozabile au obligația să plătească contribuția către fond.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, cu consecința respingerii contestației reclamantei.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin deciziile nr._/15.05.2013, 3653/27.11.2011, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 442 lei reprezentând contribuție la asigurările sociale de sănătate conform Legii nr. 95/2006 în perioada 01.03._11.
Alineatul 2 al articolului 257 din lege prevede: „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizațiilor de șomaj;
e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;
f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 2^1 și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 95/2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, și anume 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
În aceste condițiiinexistența unui contract de asigurare nu exonerează reclamanta de plata contribuției la fondul de sănătate pentru perioada în care reclamanta a realizat venituri impozabile din dividende.
Decizia emisă de pârâtă este însă nelegală sub aspectul modului de calcul al contribuției.
Prin dispozițiile art. 257 alin.(2) din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuție unice la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Diferența dintre cuantumul efectiv al contribuției ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuție.
În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.
Așa fiind, este nelegală stabilirea contribuției la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar, pentru venituri din dobânzi realizate într-un cuantum net inferior acestei valori.
În condițiile în care cuantumul veniturilor obținute din dividende este cert, determinat, se impune luarea în considerare a veniturilor în mod real obținute.
De asemenea, se impune luarea în considerare a prevederilor art. 43 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, privind elementele pe care trebuie să le conțină în mod obligatoriu actul administrativ fiscal, lipsa unor elemente prevăzute de lege putând conduce la anularea actului administrativ. Astfel, modul de calcul al sumei pe care pârâta îl pretinde ca fiind datorată conform anexei nu conferă posibilitatea de a fi verificat astfel că este încălcat dreptul contribuabilului de a fi corect informat. Totodată, pârâta nu a menționat motivele de drept și de fapt care au dus la adoptarea soluției fiscale individuale,
Pentru aceste considerente, se apreciază că soluția de anulare a deciziei de impunere este corectă, în speță nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 procedură civilă, astfel că, în conformitate cu art. 496 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., cu sediul în ., jud. B., împotriva sentinței nr. 701/Fca/23.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2014.
Președinte, I. M. D. | Judecător, V. S. | Judecător, D. V. |
Grefier, A. M. S. |
Red. V.D./22.10.2014
Tehnored.A.M.S./4 ex./22.10.2014
Fond: A.A.P.
..10.2014
| ← Alte cereri. Decizia nr. 4413/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3071/2014.... → |
|---|
