Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1546/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Curtea de Apel GALAŢI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 1546/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 1226/121/2007*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia numărul 1546

Ședința publică de la 12 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. S.

Judecător D. V.

Judecător I. M. D.

Grefier A. M. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul contestator T. Nicușor, domiciliat în G., Castru R. nr. 31, .., . și de pârâții I. de P. al Județului G., cu sediul în G., ., I. G. al Poliției Române, cu sediul în București, sector 5, .. 4-6 și M. Administrației și Internelor, cu sediul în București, sector 1, Piața Revoluției, nr.1A, împotriva sentinței civile nr.1170/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 16 ianuarie 2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat succesiv pronunțarea cauzei la data de 23 ianuarie 2014, 30 ianuarie 2014, 5 februarie 2014, respectiv12 februarie 2014.

CURTEA

Asupra recursurilor în contencios administrativ de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

a)Cererea de chemare în judecata

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G., la data de 08.02.2007 sub nr._, reclamantul T. Nicușor, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului G., I. G. al Poliției Române București și M. Administrației și Internelor București, a contestat Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 1/03.01.2007 prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară cu destituirea din poliție, solicitând:

-suspendarea executării acestei dispoziții, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;

-reintegrarea sa în funcția publică deținută începând cu 06.02.2007;

-conexarea prezentei cauze la dosarul nr._ având ca obiect contestație împotriva Dispoziției Șefului Inspectoratului de P. al Județului

G. nr.68/18.08.2006 prin care a fost sancționat cu amânarea promovării în grade profesionale pe o durată maximă de 3 ani.

-anularea dispoziției nr.1/03.01.2007;

-obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit din data de 06.02.2007.

-obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivarea capătului de cerere privind suspendarea dispoziției nr.1/3.01.2007, reclamantul a arătat în esență că executarea acestei dispoziții ar pune în pericol grav securitatea financiară a familiei sale, dată fiind durata procesului.

Cu privire la fondul cauzei, reclamantul a arătat că a fost cercetat și sancționat în temeiul Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/29.10.2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administrației și Internelor, act normativ cu caracter intern care nu i-a fost prelucrat niciodată. În continuare reclamantul a susținut că nu este vinovat, că a fost lipsit de libertate în mod brutal de către Scms J. V. în timpul său liber, fiind obligat să se supună testului „druger”, În continuare susține reclamantul că din data de 13.05.2006 a fost lipsit abuziv și nelegal de dreptul de a purta armament și muniție în timpul serviciului și că Șeful Poliției Municipiului G., Cms șef B. C. i-a interzis să participe la tragerea anuală care contribuie la acordarea calificativului. Susține totodată că șefii săi au menționat, în fals, în caracterizarea anuală, că a tras foarte bine.

Reclamantul mai învederează faptul că singurul agent de poliție din G. și poate singurul din țară care a adresat informări pe linie ierarhică despre fapte de corupție și alte ilegalități comise de șefi, motiv pentru care s-a încercat a fi scos instabil psihic, s-a intervenit brutal în viața de familie, s-a încercat înscenarea unor fapte penale pentru a fi redus la tăcere, toate acestea culminând cu încercări repetate de sinucidere a membrilor familiei.

În finalul acțiunii reclamantul susține că în cadrul audiențelor în luna decembrie la Șeful Poliției Române, acesta nu i-a permis să-și exprime motivele, spunându-i că este vinovat.

Reclamantul mai arată că Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G. nu are competența de a dispune destituirea din poliție motiv pentru care această dispoziție este nulă absolut.

În drept reclamantul a invocat art.14-15 din Legea nr.554/2004.

Prin Încheierea din 07.03.2007, Tribunalul G. a dispus suspendarea executării Dispoziției nr.1/3.01.2007 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului G., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Împotriva Încheierii din 07.03.2007 a Tribunalului G., pârâta Inspectoratul de Poliție al Județului G. a promovat recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel G., la data de 12.03.2007 sub nr._ .

Prin Decizia nr.112/26.03.2007 Curtea de Apel G. a admis recursul, a casat Încheierea din 07.03.2007 a Tribunalului G. și a dispus trimiterea cauzei în vederea rejudecării cererii de suspendare.

Împotriva Deciziei nr.112/26.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel G., reclamantul T. Nicușor a formulat contestație în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel G. la data de 29.03.2007 sub nr._ .

Prin Decizia nr.125/04.04.2007 Curtea de Apel G. a respins ca nefondată contestația în anulare a deciziei civile nr.112/26.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel G. în Dosarul nr._ .

În rejudecarea cererii de suspendare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 20.03.2007 sub nr._ .

La data de 20.04.2007 reclamantul a depus o cerere scrisă prin care a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției de sancționare nr.1/3.01.2007, contestată în cauză, arătând în esență că este nelegală întrucât a fost emisă cu încălcarea art.55 alin.2 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/29.10.2004, în sensul că Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G. nu are competența de a acorda grade profesionale polițiștilor, așadar dispoziția este lovită de nulitate absolută. Mai arată reclamantul că art.15 alin.1 lit.c din Legea nr.360/2002 stabilește expres și limitativ persoanele care au competența să acorde grade profesionale polițiștilor. Reclamantul mai susține că întreaga cercetare disciplinară este nelegală, fiind dispusă cu încălcarea disp. art.18 alin.4 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004.

Mai susține reclamantul că șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G. nu i-a comunicat dispoziția nr.1/03.01.2007, ci doar o adresă datată 3.01.2006 prin care i s-a adus la cunoștință că în baza dispoziției nr.1/3.01.2007 a fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție. Reclamantul precizează că a contestat sancțiunea, iar prin Dispoziția nr.639/22.01.2007 Inspectorul G. al Poliției Române s-a pronunțat asupra contestației, fără a analiza abuzurile semnalate și fără a pronunța o decizie motivată.

Reclamantul mai învederează faptul că nu a fost audiat nici în perioada cercetării prealabile și nici în fața consiliului de disciplină.

Pârâta Inspectoratul de Poliție al Județului G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată, susținând, în esență că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.

Reclamantul a depus practică judiciară a Secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Încheierea din 20.04.2007, instanța de fond (Tribunalul G.) a dispus suspendarea executării dispoziției nr.1/3.01.2007, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva Încheierii din 20.04.2007 a Tribunalului G., pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G. a promovat recurs, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel G. la data de 26.04.2007 sub nr._ ; prin Decizia nr.269/R/28.06.2007, Curtea de Apel G. a respins ca nefondat recursul promovat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G. împotriva încheierii din 20.04.2007 a Tribunalului G..

Reclamantul a depus la dosar pentru termenul de judecată din data de 24.07.2007 note scrise prin care a arătat că înțelege să invoce nulitatea absolută a Dispoziției nr. 1/3.01.2007 și a întregii cercetări disciplinare, arătând că din cuprinsul dosarului de cercetare lipsește sesizarea, că cercetarea sa a fost dispusă nelegal, cu încălcarea art. 18 alin. 4 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, cu depășirea competenței materiale și că nu a fost audiat nici în perioada cercetării prealabile, nici de către consiliul de disciplină, contrar art. 66 alin 3 din Legea nr. 188/1999. Mai arată că la efectuarea cercetărilor nu a fost prezent niciun reprezentant al Corpului N. al Polițiștilor. Reclamantul susține că Dispoziția nr. 1/3.01.2007 a fost emisă cu încălcarea art. 55 alin. 2 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/29.10.2004, întrucât seful Inspectoratului de Poliție al Județului G. nu are competența să aplice o astfel de sancțiune. Reclamantul mai învederează faptul că această dispoziție nu i-a fost comunicată, adresa neținând loc de dispoziție.

Reclamantul a mai depus la dosar alte note scrise și o chitanță onorariu avocat C. G..

Prin Sentința civila nr. 1756/3.08.2007, Tribunalul G. a respins excepția de necompetență materială a instanței și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratului G. al Poliției Române București, ca nefondate, a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr. 1/3.01.2007 si Dispoziția nr. 639/22.01.2007, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică avută anterior respectiv de agent I și conducător auto în cadrul Biroului Investigații Criminale –C. Furturi Auto, precum și obligarea pârâților Inspectoratul de Poliție al Județului G. și I. G. al Poliției Române București la plata drepturilor salariale, indexate și a celorlalte drepturi începând cu data de 06.02.2007. S-a mai dispus respingerea acțiunii în contradictoriu cu Ministerului Administrației și Internelor ca nefondată, precum și respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului G. la plata despăgubirilor de 1500 lei ca nefondat. Pârâții au fost obligați la plata sumei de 2049,03 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva Sentinței civile nr. 1756/3.08.2007 a Tribunalului G., pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului G. și I. G. al Poliției Române București au promovat recurs pe rolul Curții de Apel G., recurs care a format obiectul dosarului nr._ .

Recursul a fost suspendat potrivit disp. art. 40 alin. 2 Cod procedură civilă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, până la soluționarea cererii de strămutare formulată de reclamantul T. Nicușor.

Cum prin Încheierea nr. 372/23.01.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de strămutare, cauza în recurs a fost soluționată prin Decizia nr. 1348/R/24.06.2010 a Curții de Apel G., în sensul admiterii recursului, cu consecința casării sentinței de fond și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În esență, instanța de recurs a dat ca indicații de casare următoarele aspecte: să fie avute în vedere toate apărările invocate, toate aspectele invocate, privind limitele investirii, legalitatea întocmirii actului administrativ atacat, proporționalitatea dintre sancțiunea aplicată și gravitatea faptelor comise de reclamant.

Împotriva Deciziei nr. 1348/R/24.06.2010 pronunțată de Curtea de Apel G., reclamantul T. Nicușor a promovat contestație în anulare, care a format obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel G., în care instanța prin Decizia nr. 194/20.01.2011, a respins contestația în anulare ca nefondata.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 09.02.2011 sub nr. R/_ .

Reclamantul a solicitat prin cererea depusă pentru termenul din data de 15.04.2011 note scrise prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 1/3.01.2007 emisă de șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G. și pe cale de consecință anularea Dispoziției nr. 639/22.01.2007, reintegrarea sa în funcția publică avută anterior destituirii-agent I și conducător auto în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului G., Biroul Investigații Criminale, compartimentul Furturi auto, obligarea la plata tuturor drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în funcția de agent I și conducător auto în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului G., Biroul Investigații Criminale, compartimentul Furturi auto recalculate, majorate și actualizate în funcție de rata inflației și dobânda legală începând cu data de 06.02.2007 și până la data reintegrării efective. Reclamantul a mai solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În aceste note scrise reclamantul a invocat următoarele:

- excepția „neluării în seamă” a niciunui înscris invocat în apărare de părțile adverse, urmare a nedovedirii originalelor ori a nedepunerii copiilor certificate ale acestora.

- excepția nulității absolute a Dispoziției nr. 1/3.01.2007 emisă de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului G., pentru necomunicarea legală către acesta, așa cum prevăd dispozițiile Codului muncii;

-excepția nulității Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 639/22.01.2007, arătând în esență că trebuia emisă o Decizie care să fie motivată și nu o dispoziție;

-excepția nulității absolute a întregii cercetări prealabile și disciplinare, arătând în esență că a fost chemat la serviciu în mod nelegal, după expirarea timpului legal de lucru, fără dispoziție scrisă, ci doar telefonic.

Reclamantul a atașat la dosar înscrisuri.

Pentru termenul de judecată din data de 16.06.2011, reclamantul a depus note scrise prin care a arătat că este falsă semnătura de pe concluziile scrise depuse de pârâtul Inspectoratului G. al Poliției Române București, a șefului Oficiului juridic Rosan C., că este falsă semnătura de pe delegația depusă de subinspector de poliție S. D.. A mai solicitat proba cu înscrisuri, precum și obligarea pârâților la plata daunelor morale de 500.000 Euro și a cheltuielilor de judecată.

Totodată a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă. La aceste note scrise reclamantul a anexat înscrisuri.

Pentru termenul de judecată din data de 13.09.2011, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a solicitat următoarele:

-acordarea unui nou termen de judecată pentru comunicarea precizărilor scrise;

-declanșarea procedurii falsului cu privire la falsificarea subscrierii Șefului Oficiului juridic al Inspectoratului G. al Poliției Române București - comisar de poliție Rosan C. în concluziile scrise nr._/9.06.2011;

-să se constate că Dispoziția nr. 1/2007 contestată în cauză nu îi este opozabilă întrucât nu i-a fost comunicată, motiv pentru care solicită decăderea pârâților din dreptul de a-i comunica această dispoziție.

Totodată a invocat următoarele:

-excepția inexistenței Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, pentru nesemnarea acestuia de către ministrul Ministerului Administrației și Internelor, pentru nedepunerea exemplarului original de către pârâți.

Pentru termenul de judecată din data de 18.04.2012, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a reiterat aceleași capete de cerere, dar a solicitat și următoarele:

- obligarea pârâților la cheltuieli de judecată de 4549,03 lei aferente primei judecăți în fond și obligarea acestora la cheltuielile de judecată în rejudecare;

- să se constate inexistența Ordinelor Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2004, nr. II/3586/01 din 01.09.2003, a Instrucțiunilor Ministerului Administrației și Internelor nr. 1111/2005;

-să se constate nulitatea absoluta a tuturor copiilor înscrisurilor depuse de pârâți, nefiind dovedite cu originalul și nefiind certificate;

-în măsura dovedirii acestora cu originalele, a solicitat aplicarea inexistenței și inopozabilității acestora pentru nepublicarea în Monitorul Oficial al României

-a solicitat proba cu înscrisuri, cu transcrierea prin care subcomisar J. l-a chemat din timpul liber cu un apelativ indecent;

-declanșarea procedurii falsului invocată anterior, cu privire la semnătura sefului Oficiului juridic al Inspectoratului G. al Poliției Române Comisar de P. Rosan C..

La termenul de judecată din data de 18.04.2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a următoarelor acte administrative:

-act de transfer al ofițerului de poliție B. D. G. de la Poliția de frontieră la Inspectoratul de Poliție al Județului G.;

-act de numire în funcție a ofițerului de poliție B. D. G. emis de Inspectorul șef al Inspectoratul de Poliție al Județului G.;

-act de reîncadrare a reclamantului emis de Inspectoratul de Poliție al Județului G. în urma pronunțării a celei de a doua Încheieri de suspendare din data de 20.04.2007;

-act de mutare a reclamantului la Biroul de Poliție Liești, emis de Inspectorul șef al Inspectoratul de Poliție al Județului G.;

-act de mutare a reclamantului la Serviciul Cercetări penale –C. Arest transfer, în funcție inferioară de agent III;

-act de mutare a reclamantului la Secția 2 P. G., emis de Inspectorul sef al Inspectoratul de Poliție al Județului G.;

-împuternicirea d-lui C. Rosan în funcție.

Pentru termenul de judecată din data de 08.06.2012, reclamantul a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat în esență amendarea pârâților pentru nedepunerea în copii certificate a înscrisurilor cu privire la care a invocat excepția de nelegalitate la termenul anterior, declasificarea acestora, precum și Ordinele Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004, nr. 400/2004, nr. 600/2005 și Instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 1111/2005. A mai solicitat și că pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G. să facă dovada comunicării Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 1490/19.06.2008, să prezinte originalul acestei dispoziții, să facă dovada că a solicitat mutarea la I.S.U. A mai solicitat și înlăturarea înscrisurilor depuse de ofițerul de politie B. D., despre care afirma că exercită fără drept profesia de consilier juridic.

În ședința publică din data de 08.06.2012, instanța a pus în discuția pârâților excepția de necompetență materială invocată de pârâtul M. Administrației și Internelor, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Administrației și Internelor, excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G., excepția conexării cu dosarul nr._ (invocată de reclamant în primul ciclu de judecată), excepții pe care le-a respins ca nefondate cu motivarea arătată în încheierea de ședință din aceeași zi.

Instanța a respins ca nefondată și cererea de înscriere în fals, formulată anterior de reclamant. Totodată instanța a luat act de faptul că reclamantul a renunțat la excepția lipsei calității de reprezentant al consilierului juridic al pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului G., dl B. D.. Totodată, în aceeași ședință publică instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate de reclamant cu privire la inexistența Ordinelor Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 300/2004 și a Instrucțiunilor Ministerului Administrației și Internelor nr 1111/2005, excepția nulității absolute a dispoziției nr. 1/3.01.2007 contestată în cauză, și a întregii cercetări disciplinare, sens în care le-a unit cu fondul (mai puțin excepția nulității absolute a dispoziției contestate, cu privire la care a luat act de renunțarea reclamantului în susținerea acesteia).

Pentru termenul de judecată din data de 18.07.2012, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a invocat din nou excepția inexistenței Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, excepția inopozabilității Ordinului M. Administrației și Internelor nr. 400/2004 la data de 03.01.2007-data emiterii dispoziției contestate in cauza, excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004.

În ședința publică din data de 18.09.2012, instanța a luat act de faptul că reclamantul a renunțat la excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, motiv pentru care a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului G., invocată de pârâtul I. G. al Poliției Române, ca fiind rămasă fără obiect.

Reclamantul a mai depus note scrise prin care a solicitat proba cu acte. A mai invocat și lipsa calității de consilier juridic cu drept de exercitare a profesiei de consilier juridic a ofițerului de politie B. D. G., pentru neînscrierea acestuia pe tabloul Colegiului Consilierilor Juridici. A mai invocat și inexistenta Ordinelor Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004, nr. 400/2004, nr. 600/2005 și a Instrucțiunilor Ministerului Administrației și Internelor nr. 1111/2005, precum și inopozabilitatea Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 1490/19.06.2008 și a Dispoziției nr. 1/3.01.2007 emisă de seful Inspectoratului de Poliție al Județului G., ca urmare a necomunicare către acesta. Reclamantul a invocat și nulitatea Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 1490/19.06.2008 arătând că trebuia emisă o decizie care trebuia să fie motivată. Reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. S/235/26.04.2007 a șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G., de mutare a acestuia . de agent III, a Dispoziției șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. S/307/15.06.2007 de mutare a sa în altă funcție, precum și excepția nulității absolute a Dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. S/336/6.07.2007 și a Dispoziției nr. S/5724/24.11.2006. A invocat și nulitatea absolută a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 în forma în vigoare la data destituirii sale din poliție. A mai invocat și imprevizibilitatea și inaccesibilitatea Ordinelor Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004, nr. 400/2004, nr. 600/2005 și Instrucțiunilor Ministerului Administrației și Internelor nr. 1111/2005. A anexat înscrisuri.

Prin Încheierea de ședință publică din data de 08.01.2013, instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității de consilier juridic a consilierului juridic B. D., cu motivarea arătată în Încheierea de ședința din aceeași zi.

b)Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea formulată,cu privire la anularea dispoziției Șefului IPJ nr.1/3.01.2007, pârâta Inspectoratul de Poliție al Județului G. a susținut că la data de 23.11.2006, în baza unui plan de măsuri întocmit de șeful Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului G., toate cadrele disponibile din rândul formațiunii, cu sprijinul Serviciului de Intervenție Rapidă, au participat la efectuarea de percheziții domiciliare începând cu ora 6.00, precum și la conducerea suspecților la sediul poliției și cercetarea acestora pentru săvârșirea unor infracțiuni, activități care au presupus un volum mare de muncă. Susține că după ora 16.30 șeful B. a constatat că reclamantul T. Nicușor nu se afla în unitate, solicitându-i să revină. Odată revenit, reclamantului i s-a solicitat să cerceteze o persoană suspectată de săvârșirea unei infracțiuni de omor.

Pârâta a mai arătat că șeful B. a constatat că suspectul se afla nesupravegheat pe hol, iar reclamantul T. Nicușor se afla într-un birou motivând că verifica datele de stare civilă ale suspectului.

Pârâta învederează că reclamantul a avut un comportament total necivilizat, motiv pentru care i s-a cerut să rămână în birou pentru a fi testat cu aparatul alcooltest; în așteptare, reclamantul a telefonat soției, solicitându-i să anunțe un post de televiziune local, pentru că este sechestrat în birou de către poliție, dar a apelat și 112 solicitând Inspectoratului G. al Poliției Române numărul de telefon al Inspectorului Șef al Inspectoratului de Poliție al Județului G.. Pârâta a susținut că urmare acestora, s-a dispus cercetarea prealabilă a reclamantului și constituirea Consiliului de disciplină, toate desfășurându-se în strictă conformitate cu prevederile legale în materie.

În final pârâta Inspectoratul de Poliție al Județului G. arată că Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr.1/3.01.2007, prin care s-a dispus destituirea reclamantului din poliție este legală întrucât respectă disp. art. 60 alin.2 din Legea nr. 360/2002 și art.15 alin.1 lit.c din același act normativ; susține că reclamantului i-a fost acordat gradul profesional de agent de poliție prin Ordin al Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. S/II3586/1.09.2003, așadar competența de destituire revine acestuia.

În final pârâtul Inspectoratului de Poliție al Județului G. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La instanța de fond, pârâtul I. G. al Poliției Române București a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a instituției. Pe fondul cauzei pârâtul I. G. al Poliției Române București a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând în esență că dispoziția contestată este temeinică și legală.

Pârâtul M. Administrației și Internelor București a depus la dosar punct de vedere prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, precum și excepția necompetentei materiale a Tribunalului G..

Totodată a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La termenul de judecată din 02.03.2012, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G. a depus la dosar precizări scrise prin care a invocat excepția lipsei de interes cu privire la capetele de cerere privind anularea Dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 1/3.01.2007 și respectiv reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, arătând în esență pe de o parte că reclamantul a fost reintegrat la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului G. urmare a încheierii de ședință din data de 20.04.2007, iar pe de alta parte, ulterior reîncadrării, reclamantul a fost mutat la cerere în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență – I.S.U. G. prin Dispoziția Inspectorului G. al Poliției Române nr. 1490/19.06.2008, pentru ca la data de 31.03.2011 reclamantul să își dea demisia de la I.S.U. G.. Cu privire la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G. a arătat că înțelege să invoce aceeași excepție a lipsei de interes, întrucât reclamantul și-a primit toate drepturile restante până la momentul mutării la I.S.U. G.. Referitor la necomunicarea dispoziție contestate, invocată de reclamant, pârâtul Inspectoratului de Poliție al Județului G. arată că această dispoziție a fost comunicată către acesta conform modelului din Anexa 4 A Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004. Cu privire la nepublicarea Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G. arată că Înalta Curtea de Casație și Justiție a statuat ca acesta nu era suspus regimului de publicare în Monitorul Oficial al României la data emiterii.

c)Hotărârea pronunțată în cauză

Prin sentința civilă nr.1170/09.04.2013,Tribunalul G. a respins excepțiile de nelegalitate invocate, ca nefondate, a admis în parte contestația formulată de reclamantul T. Nicușor în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului G., I. G. al Poliției Române, M. Administrației și Internelor București și în consecință:

A anulat dispoziția nr.1/03.01.2007 emisă de Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G. și în consecință și dispoziția nr. 639/22.01.2007 emisă de Inspectorul G. al Poliției Române.

A dispus reintegrarea reclamantului la Inspectoratul de Poliție al Județului G. în funcția publică avută anterior destituirii, respectiv agent I și conducător auto la Biroul Investigații Criminale – C. Furturi auto, pe perioada 03.01._08.

Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a diferenței de salariu dintre cel corespunzător funcției de agent I și conducător și cel de agent III, pentru perioada 26.04.2007 – 15.06.2007, reactualizată cu dobânda legală la data efectivă a plății.

Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a salariului și a drepturilor bănești aferente, corespunzătoare funcției publice avută anterior destituirii, pentru perioada 03.01._07, reactualizate cu dobânda legală, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții în solidar, către reclamant, la plata salariului și a tuturor drepturilor bănești aferente funcției publice avute anterior destituirii, pentru perioada 04.04.2007 – 26.07.2007, reactualizate cu dobânda legală până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții în solidar către reclamant la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei și în parte a cheltuielilor de judecată, în sumă de 4500 lei.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

Prin Dispoziția Șefului Inspectoratului de P. al Județului G. nr. 1/3.01.2007, reclamantul T. Nicușor, în calitate de agent I și conducător auto la Biroul Investigații Criminale -compartiment Furturi auto din cadrul Poliției Municipiului G., a fost sancționat cu „destituirea din politie”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare de „comportare necorespunzătoare în serviciu care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului ”și„ neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”, abateri prevăzute de art. 57 lit. a teza 1 și lit. b teza 1 din Legea nr. 360/2002.

În sarcina reclamantului s-a reținut că la data de 23.11.2006 a avut un comportament necivilizat în relațiile cu șeful sau nemijlocit, a plecat de la birou după expirarea timpului legal de lucru, deși nu terminase cercetările în referire la persoanele aduse la sediul unității și fără a încunoștiința șeful nemijlocit, precum și faptul că a lăsat nesupravegheată pe timpul cercetărilor, o persoană suspectă de comiterea infracțiunii de omor.

Analizând excepțiile de nelegalitate invocate, instanța a constatat următoarele:

În ședința publică din data de 18.04.2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a următoarelor acte administrative;

-act de transfer al ofițerului de politie B. D. G. de la Poliția de frontieră la Inspectoratul de Poliție al Județului G.;

-act de numire in funcție a ofițerului de politie B. D. G. emis de Inspectorul șef al Inspectoratul de Poliție al Județului G.;

-act de reîncadrare a reclamantului emis de Inspectoratul de Poliție al Județului G. în urma pronunțări a celei de a doua Încheieri de suspendare din data de 20.04.2007 (Dispoziția nr 307/15.06.2007);

-act de mutare a reclamantului la Biroul politie Liești, emis de Inspectorul șef al Inspectoratul de Poliție al Județului G.;

-act de mutare a reclamantului la Serviciul Cercetări penale –C. Arest transfer, (Dispoziția nr 336/6.07.2007)

-act de mutare a reclamantului la Secția 2 Poliție G., emis de Inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului G..(Dispoziția nr. 337/3.06.2008)

-împuternicirea d-lui C. Rosan în funcție (Dispoziția nr 337/3.06.2008)

Instanța a dispus obligarea pârâților de le a depune la dosar în forma declasificată.

În ședința publică din data de 02.04.2013, instanța a luat act de faptul că reclamantul a renunțat la excepția de nelegalitate a actului de transfer al ofițerului de politie B. D. G. de la Poliția de frontieră la Inspectoratul de Poliție al Județului G., a actului de numire în funcție a ofițerului de poliție B. D. G. emis de Inspectorul șef al Inspectoratul de Poliție al Județului G. și a actului de împuternicire a d-lui C. Rosan în funcția de director D.G.I.-M.A.I.

Excepțiile de nelegalitate ramase in discuție vizează reîncadrări, mutări ale reclamantului la date ulterioare emiterii dispozițiilor contestate.

Excepția de nelegalitate a unui act administrativ este un mijloc procedural de apărare, prin care nu se urmărește anularea acelui act, ci înlăturarea efectelor acestuia în cadrul litigiului dedus judecății. În acest sens disp. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 stipulează că „În cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată”. În cauză, instanța a constatat că actele administrative în privința cărora s-a invocat excepția de nelegalitate de către reclamant, sunt ulterioare emiterii dispozițiilor contestate, așadar au o existență de sine stătătoare, măsura destituirii din poliție nedecurgând din măsurile dispuse prin dispozițiile cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate. Așadar, analizarea dispoziției nr. 1/03.01.2007 și nr. 639/22.01.2007 nu depinde de actele administrative ulterioare cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate.

În concluzie, apreciind că nu sunt întrunite dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dispoziții potrivit cărora „Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, […[” s-a respins excepția de nelegalitate cu privire la actele administrative invocate, ca nefondată.

Cu privire la inexistența Ordinelor Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004, nr. 400/2004 și nr. 600/2004 și a Instrucțiunilor Ministerului Administrației și Internelor nr. 111/2005, instanța a reținut următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 08.06.2012, instanța a unit aceste apărări cu fondul cauzei; astfel, instanța apreciind că prin aceste susțineri, reclamantul a dorit să își susțină apărările în cauză.

Reclamantul a susținut că aceste ordine nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României, așadar acestea sunt inexistente, nelegale și nu îi sunt opozabile.

Instanța a reținut că, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 3784/19.08.2009, inopozabilitatea unui act administrativ reprezintă sancțiunea ce constă în lipsirea de efecte juridice a acelui act care nu a fost publicat în forma și condițiile prescrise de lege. Nelegalitatea actului administrativ, ca sancțiune distinctă, apare în cazul în care acel act este în contradicție cu dispozițiile cu forța juridică superioară, în temeiul și pentru executarea cărora a fost emis. Așadar, inopozabilitatea actului administrativ intervine in cazul nerespectării formelor de publicitate cerute de lege pentru acea categorie de acte. Rezultă că inopozabilitatea actului nu atrage nelegalitatea aceluia act administrativ contestat.

Cu privire la nepublicarea acestor Ordine ale Ministerului Administrației și Internelor și a Instrucțiunilor Ministerului Administrației și Internelor, instanța a reținut că acestea nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, partea I, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 3 din Hotărârea nr. 555 din 7 iunie 2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, coroborate cu disp. art. 108 alin. 4 teza finală, cu disp. art. 10 și art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativa pentru elaborarea actelor normative. În lumina acestor texte de lege, se reține că aceste ordine și instrucțiunile menționate reprezintă cate administrative cu caracter normativ cu aplicabilitate restrânsă la nivelul personalului Ministerului Administrației și Internelor și nu cu aplicabilitate generală care să justifice incidența art. 3 lit. a din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.

Totodată, prin Decizia nr. 2416/17.05.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „la data emiterii ordinului au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, potrivit principiului tempus regii actum, respectiv dispozițiile art. 27 alin. (3) din anexa 1 la H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului. Astfel, potrivit textului citat, nu erau supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispunea altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Or, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004 a fost emis în baza și în executarea Legii nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor, această lege reglementând practic statutul unei categorii de funcționari publici specializați ce activează în sectorul ordinii publice și siguranței naționale, astfel că valabilitatea lui nu este condiționată de publicarea în M.O. Pe de altă parte, art. 27 alin. (3) din anexa 1 la H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, este în concordanță, la rândul său, cu dispozițiile art. 108 alin. (4) teza finală din Constituție, republicată, cu prevederile art. 10 și art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cu dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. M. Administrației și Internelor nu avea, cât privește Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, nici obligația aplicării prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, acest act administrativ normativ fiind un act cu aplicabilitate restrânsă la personalul Ministerului Administrației și Internelor și nu un act cu aplicabilitate generală, pentru a fi incidente prevederile art. 3 lit. a) din legea menționată.”.

În lumina acestor considerente, văzând și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a respins aceste apărări, ca nefondate.

Cu privire la excepția nulității absolute a Dispoziției nr 1/3.01.2007, instanța, în ședința publică din data de 02.04.2013, a luat act de faptul că reclamantul a renunțat la a o mai susține, acesta insistând cu privire la excepția nulității absolute a cercetării disciplinare care a stat la baza emiterii acestei dispoziții.

Reclamantul invoca nulitatea cercetării disciplinare motivând faptul că arătând în esență că a fost chemat la serviciu în mod nelegal, după expirarea timpului legal de lucru, fără dispoziție scrisă, ci doar telefonic . Invocând nulitatea absolută a Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române o decizie.

Cu privire la cercetarea disciplinară, reclamantul susține că nu există nicio sesizare, că a fost lipsit de libertate în mod ilegal-motiv pentru care a sunat la numărul de telefon 112 și la soția sa pentru a anunța un post de televiziune. Mai arată că această cercetare a fost dispusă nelegal de către cms sef B. C. și nu de către șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G., că nu a fost audiat. Mai susține că la cercetări nu a fost admisă prezența unui reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor, nefiind sesizate organele judiciare.

Din analiza dosarului de cercetare disciplinară, instanța a reținut că lucrarea intitulată „raport” din data de 23.11.2006, în care se relatează cele întâmplate în aceeași zi, după ora 16.30 –respectiv fapta pusă în sarcina reclamantului și pentru care a fost sancționat cu destituirea din poliție, reprezintă o sesizare pentru declanșarea cercetării disciplinare.

Referitor la necompetența persoanei care a dispus cercetarea disciplinară, s-a constatat ca nici acest motiv nu este fondat, având în vedere că potrivit disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 (în forma în vigoare la data declanșării cercetării disciplinare), „Cercetarea prealabilă se efectuează de șeful unității sau de polițiști anume desemnați”.

Celelalte motive invocate de reclamant in susținerea nulității cercetării disciplinare nu sunt fondate (prin care susține ca nu au fost audiat si ca nu a fost asistat de un reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor), atâta vreme cat din Procesul-verbal/12.12.2006 și din Încheierea/12.12.2006 a Consiliului de Disciplina rezultă că reclamantul a fost prezent, a fost asistat de cms N. V., președinte al Comisiei de Disciplină din cadrul Corpului Național al Polițiștilor în baza delegației emisă de Corpului Național al Polițiștilor, s-a dat citire materialului existent la dosarul de cercetare prealabilă, reclamantul făcând precizări care au fost consemnate, solicitând verificarea fisei de pontaj pentru a se verifica daca la data de 24.11.2006 a fost sau nu la serviciu. Această solicitare a fost aprobata de consiliu, fiind adusă în timpul ședinței. În condițiile în care din aceste înscrisuri rezulta ca reclamantul a fost prezent, a solicitat probe și au avut loc discuții între acesta și membrii Comisiei de Disciplină, reclamantul susținându-si nevinovată, este evident că aceste apărări ale reclamantului nu sunt fondate. Este adevărat că din probele solicitate de acesta a fost admisă numai proba cu fisa de pontaj din data de 24.11.2006, fiind respinsă proba cu înregistrarea de pe un CD, cu privire la care reclamantul a susținut că ar conține înregistrările din data de 23.11.2006, însă aceste înregistrări se află la dosarul cauzei, putând fi analizate de instanța de judecată. În plus, din procesul-verbal de prezentare a conținutului raportului de cercetare prealabilă din data de 30.11.2006, care este semnat de reclamant, rezultă că acesta a luat la cunoștință de acest raport, având obiecțiuni.

Cu privire la nesesizarea organelor penale, în ceea ce privește lipsirea de libertate invocata de reclamant, s-a reținut că nu s-a depus nicio dovadă privind comiterea acestei infracțiuni.

Cu privire la nulitatea absolută a Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 639/22.01.2007, în legătură cu care reclamantul susține că nu este motivată, că nu este prevăzută de lege și că trebuia emisă o decizie, s-a reținut că aceasta este motivată sumar în fapt, fiind indicat temeiul în drept, însă aceste aspecte nu sunt de natură a conduce la atragerea nulității absolute, chiar și dacă poartă denumirea de dispoziție și nu decizie.

Cu privire la Dispoziția nr. 1/3.01.2007, contestată în cauză, prin care s-a dispus sancționarea reclamantului cu destituirea din politie, s-au reținut următoarele:

Din adresa nr._/3.01.2007, semnată de reclamant cu mențiunea „am primit un exemplar cu obiecțiuni în sensul că Decizia este nelegală și netemeinică azi, 04.01.2007” rezultă că acesta a luat la cunoștință de conținutul deciziei de sancționare, având în vedere conținut acestei adrese, prin care i se aduce la cunoștința reclamantului faptul că „urmare a comiterii abaterilor disciplinare de comportare necorespunzătoare în serviciu care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, constând în aceea că la data de 23.11.2006 ați avut un comportament necivilizat în relațiile cu șeful dvs. nemijlocit, ați plecat la domiciliu după expirarea timpului legal de lucru fără a încunoștiința pe șeful nemijlocit, deși nu se finalizaseră cercetările în referire la persoanele aduse la sediul unității și ați lăsat nesupravegheată o persoană suspectă de comiterea infracțiunii de omor, în conformitate cu prevederile art. 57 lit. a teza I și lit. b teza 1, art. 58 lit. d, art. 59, 60 și 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare, prin Dispoziția sefului nr. 1/3.01.2007 ați fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție. Cu drept de contestare, prin cerere scrisă adresată șefului Inspectoratului G. al Poliției Române în termen de 5 (cinci) zile de la data luării la cunoștința sau de la comunicare. Contestația se depune la secretariatul Inspectoratului de P. al Județului G.”.

Așadar, prin această adresă primită de reclamant sub semnătură și cu obiecțiuni, reclamantul a luat cunoștința despre sancțiunea aplicată, despre motivul aplicării sancțiunii și temeiul în drept, precum și despre posibilitatea de a o contesta, termenul în care poate promova aceasta contestație și locul depunerii contestației. Necomunicarea dispoziției în materialitatea sa nu l-a împiedicat pe reclamant să o conteste la șefului Inspectoratului G. al Poliției Române, contestație care a fost de altfel respinsă prin Dispoziția Inspectorului G. al Poliției Române cu nr. 639/22.01.2007.

Cu privire la emitentul Dispoziției nr. 1/03.01.2007 contestată în cauză, instanța retine că potrivit art. 60 alin. 2 din Legea nr. 360/2002, „Destituirea din poliție se dispune în mod corespunzător de persoanele care, potrivit art. 15, au competența să acorde gradele profesionale ale polițiștilor”, iar potrivit disp. art. 15 alin. 1 lit. c din același act normativ acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către”inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, pentru agenții de poliție ”.

Totodată, în baza Anexei 2 a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M. Administrației și Internelor, șefii Inspectoratelor Județene de Poliție au dreptul de a aplica agenților de poliție sancțiunea destituirii din poliție. Pentru aceste motive, s-a apreciat că Dispoziția nr. 1/3.01.2007 a fost emisă de o persoană care avea competența materială în acest sens.

Cu privire la fondul cauzei, se reține că reclamantul, așa cum s-a arătat mai sus, a fost sancționat disciplinar cu „destituirea din politie”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare de „comportare necorespunzătoare în serviciu care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului „și” neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”, abateri prevăzute de art. 57 lit. a teza 1și lit. b teza 1 din Legea nr. 360/2002.

În sarcina reclamantului s-a reținut prin această dispoziție că la data de 23.11.2006 a avut un comportament necivilizat în relațiile cu șeful sau nemijlocit, a plecat de la birou după expirarea timpului legal de lucru, deși nu terminase cercetările în referire la persoanele aduse la sediul unității și fără a încunoștiința șeful nemijlocit, precum și faptul că a lăsat nesupravegheată pe timpul cercetărilor, o persoană suspectă de comiterea infracțiunii de omor.

Din probele administrate în cauză rezultă că potrivit planului de acțiune din data de 22.11.2006, s-a stabilit la nivelul Biroului de Investigații criminale efectuarea unei acțiuni a doua zi, de către echipe formate din lucrători ai Inspectoratului de Poliție al Județului G., într-una din aceste echipe figurând și reclamantul. Potrivit Sintezei la planul de acțiune din data de 23.11.2006, acest plan a fost realizat, cercetările continuând pe linia probatoriului activității infracționale a unor persoane.

Așa cum rezultă și din dispoziția contestată, după expirarea programului legal de lucru, dar fără încunoștiințarea sefului nemijlocit, reclamantul a plecat la domiciliu, înainte de terminarea cercetărilor privind persoanele aduse la sediul unității. Din raportul întocmit de către Scms J. V. la data de 24.11.2006, rezultă că la data de 23.11.2006, după ora 16.30 reclamantul a părăsit sediul unității fără să raporteze, iar la apelul telefonic, acesta s-a reîntors la sediu. Odată reîntors, șeful nemijlocit i-a trasat ca sarcină de serviciu audierea unei persoane și întocmirea unei fișe în vederea includerii în baza de date.

Din coroborarea probelor administrate in cauza-respectiv actele din dosarul de cercetare disciplinară (declarațiile colegilor de serviciu ai reclamantului și rapoartele din data de 24.11.2006 și din 29.11.2006 întocmite de scms J. V.) rezultă că într-adevăr, reclamantul odată reîntors în unitate la solicitarea șefului său, i-a adresat acestuia cuvinte necivilizate, aspect confirmat prin declarație scrisă de către agent de poliție Branza S., subinspector Baldarau F. C. și ofițer R. M..

Din aceste trei persoane audiate, numai una a arătat că persoana audiată de reclamant, la un moment dat se afla pe hol, lăsată nesupravegheată. Însă acest incident nu a avut nici un fel de urmări. Reclamantul a fost supus testului cu aparatul „Drager”, rezultatul alcoolemiei fiind negativ.

Însă instanța a avut în vedere contextul în care a avut loc acest incident și anume faptul că reclamantul a formulat diverse sesizări la I. G. al Poliției Române privind activitatea unității, aspect care ii conferea cel puțin o aparență de subiectivism din partea celorlalți colegi. Pe de altă parte, instanța, așa cum a arătat și reclamantul, a constatat că acesta a mai fost sancționat anterior cu amânarea promovării în grade profesionale pe o perioada de 3 ani. Fără a discuta această sancțiune, totuși nu au putut fi ignorate calificativele obținute de reclamant in anii anteriori (foarte bine pentru anii 2003 și 2005 și bine pentru anul 2004, potrivit răspunsului la interogatoriu luat de reclamant pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului G.), iar reclamantul a fost caracterizat la data de 22.08.2006 de către seful sau Scms J. V. ca având un comportament civilizat, îndeplinind corespunzător atribuțiile care ii revin. Pe de alta parte, din transcrierea convorbirii telefonice de pe discheta, transcriere efectuata de Inspectoratul de Poliție al Județului G. - Serviciul criminalistic și depusă pe suport de hârtie la dosarul de cercetare prealabilă a reclamantului, modul în care a fost rechemat reclamantul la serviciu a fost apreciat ca o circumstanță atenuantă în atitudinea pe care a adoptat-o față de șeful său nemijlocit.

Prin urmare, dat fiind întregul context în care s-au desfășurat evenimentele în data de 23.11.2006 după ora 16,30, sancțiunea disciplinară aplicată nu este justificată din perspectiva unui observator rezonabil, cu atât mai mult cu cât se apreciază că reclamantul a fost sancționat anterior cu altă sancțiune aplicată pe durata maximă de 3 ani.

Așadar,dispoziția contestată nu este temeinică, nerespectându-se dispozițiile art. 59 alin. 8 din Legea nr. 360/2002, dispoziții potrivit cărora „La stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise”, motiv pentru care, în baza art. 61 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 coroborat cu art. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a fost anulată și Dispoziția nr. 639/22.01.2007 emisă de Inspectorul G. al Poliției Române.

Cu privire la capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior destituirii, s-au reținut următoarele:

Din Dispoziția nr.1490/19.06.2008 emisă de Inspectorul G. al Poliției Române, reclamantul T. Nicușor a fost mutat la cerere, începând cu data de 20.06.2008 la I. G. pentru Situații de Urgență.

Cum prin Dispoziția nr. 1/3.01.2007 reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu începând cu data de 03.01.2007, văzând și Dispoziția nr. 1490/19.06.2008 (potrivit căreia începând cu data de 20.06.2008 reclamantul este mutat la cerere la I.G.S.U.), s-a dispus reintegrarea reclamantului la Inspectoratul de Poliție al Județului G. în funcția publică avută anterior destituirii, respectiv de agent I și conducător auto la Biroul Investigații criminale –compartiment Furturi auto la Politia Municipiului G., reintegrare numai pe perioada 03.01._08.

Analizând capătul de cerere privind plata despăgubirilor egale cu salariile indexate și celelalte drepturi de care reclamantul a fost lipsit, instanța a reținut următoarele:

Prin Încheierea de ședința din data de 07.03.2007 pronunțată de Tribunalul G., s-a dispus suspendarea executării Dispoziției nr. 1/03.01.2007 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Reclamantul recunoaște în concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul din data de 24.07.2007 (la pagina 14 din aceste concluzii) că a fost repus în situația anterioară, până la data de 04.04.2007, perioadă în care nu i s-au repartizat sarcini la locul de muncă și i s-a reținut suma de 184 lei reprezentând gradația III, sumă despre care afirmă că i s-a adus la cunoștință că i s-a restituit, fără nicio motivare.

Această Încheiere a fost casată cu trimitere spre rejudecare de către Curtea de Apel G., prin Decizia nr. 112/26.03.2007. Urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, instanța de fond, prin Încheierea din data de 20.04.2007 a dispus din nou suspendarea executării acestei dispoziții, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Astfel, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G. a emis Dispoziția nr. 235/26.04.2007 prin care a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de agent III la compartimentul Arest din cadrul Serviciului Cercetai penale, deși instanța a dispus suspendarea executării dispoziției nr 1/3.01.2007 și reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior, respectiv de agent I și conducător auto la Biroul Investigații criminale –compartiment Furturi auto la Poliția Municipiului G.. Așadar, pârâtul nu respectat Încheierea instanței de fond, iar motivarea ca la data reîncadrării nu existau alte funcții vacante pe care reclamantul să poată fi numit nu are nicio justificare legală și reprezintă de fapt aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 58 lit. c indice 1 din Legea nr. 360/2002, respectiv trecerea într-o funcție inferioară.

D. urmare a demersurilor reclamantului, această situație nelegală a fost îndreptată, reclamantul fiind ulterior reîncadrat in funcția avuta anterior destituirii, respectiv la data de 15.06.2007. Prin Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 307/15.06.2007, începând cu data emiterii acesteia, s-a dispus anularea Dispoziției Șefului Inspectoratului nr. 235/26.04.2007 și repunerea reclamantului situația anterioară destituirii.

Rezumând, reclamantul a fost reîncadrat ca urmare a măsurii de suspendare dispusă de instanță, astfel: în perioada 08.03.2007-4.04.2007, în funcția publică avuta anterior destituirii și în perioada 26.04.2007 – 15.06.2007 în funcția inferioară de agent III, respectiv 15.06._08 în funcția avută anterior destituirii.

Suma de 183 lei reținuta nelegal din salariu, a fost restituită reclamantului la data de 21.03.2007 potrivit adresei Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr._/12.04.2007.

Instanța a reținut că pârâtul Inspectoratului de Poliție al Județului G. nu a făcut dovada achitării către reclamant a deferenței de salariu dintre cel corespunzător funcției de agent I și conducător auto și cel de agent III pentru perioada 26.04._07 (perioada în care reclamantul nu a fost reintegrat pe funcția publică deținută anterior destituirii, ci pe o funcție inferioară), motiv pentru care a obligat în solidar pârâții la plata acestei deferente, sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală calculată până la data plății efective.

Totodată, văzând că data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului este 03.01.2007, văzând ca acesta a reîncadrat ca urmare a primei suspendări la data de 08.03.2007, au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a salariului și a drepturilor bănești aferente pentru aceasta perioadă, respectiv 03.01.2007-7.03.2007 inclusiv.

În plus, în perioada dintre cele două suspendări dispuse de Tribunalul G., mai precis după pronunțarea Deciziei nr. 112/26.03.2007 a Curții de Apel G. și până la pronunțarea Încheierii din 20.04.2007 a Tribunalului G., reclamantul nu a lucrat, dispoziția nr. 1/3.01.2007 nefiind așadar suspendată, motiv pentru care a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a salariului și a tuturor drepturilor bănești aferente acestei perioade (4.04._07), sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală calculată până la data efectivă a plății.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale, s-a reținut că este fondat în parte, dispunându-se obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 20.000 (douăzecimiilei) lei către reclamant, având în vedere următoarele aspecte:

Potrivit disp. art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale”, iar potrivit disp. art. 18 alin. 3 din același act normativ, „În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”.

Daunele morale reprezintă atingerea adusa existentei fizice a persoanei, integrității și sănătății persoanei, cinstei, demnității și onoarei, precum și prestigiului profesional. Instanța a reținut că reclamantul a dovedit prejudiciul suferit, precum și legătura de cauzalitate între culpa autorităților și acest prejudiciu, în condițiile în care a fost destituit din poliție în condițiile descrise mai sus, a fost reintegrat inițial pe o funcție inferioară, în contradicție cu dispoziția instanței din 20.04.2007, i s-a reținut nelegal o sumă de bani privind gradația a IIIa. Toate acestea au condus la deteriorarea stării sănătății reclamantului, astfel cum rezulta din actele medicale depuse la dosarul cauzei.

Cu privire la capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, instanța a avut în vedere următoarele aspecte:

Potrivit disp. art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

S-a reținut că în cauză reclamantul a fost asistat în primul ciclu de judecată de către avocat G. C., care a depus la dosar împuternicire avocațială și chitanțe de plată a onorariului de avocat în sumă totală de 4500 lei (2.000 lei și respectiv 2.500 lei). Cu privire la diferența de onorariu solicitată de reclamant și care reprezintă suma menționată în chitanțe ca fiind plătită de reclamantul T. Nicușor către avocat T. Nicușor, nu a fost admisă de către instanță cu titlul de cheltuieli de judecată, întrucât nu poate reprezenta un onorariu plătit de o persoană aceleași persoane. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza B. împotriva României (cererea nr. 6/302/00), în care Curtea a statuat ca pot fi acordate „ numai costurile și cheltuielile suportate efectiv de reclamant […[ ; în conformitate cu jurisprudența sa, Curtea nu poate acorda o sumă cu acest titlu privind orele pe care însuși reclamantul le-a petrecut lucrând pentru cauza sa, având în vedere că acest timp nu reprezintă costuri suportate efectiv de acesta”. Curtea a mai reținut că și faptul că reclamantul are calitate de avocat, nu schimbă deloc această abordare. În concluzie, instanța a acordat reclamantului numai onorariile de avocat pe care le-a achitat apărătorului C. G., dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

Instanța de recurs

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului G., I. G. al Poliției Române, M. Administrației și Internelor București, cât și reclamantul T. Nicușor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

a)Motivele de recurs

În motivarea recursului formulat de intimatul-pârât Inspectoratului de Poliție al Județului G., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ Cod procedură civilă s-au susținut următoarele:

În ceea ce privește anularea actelor administrative contestate și reintegrarea intimatului-reclamant s-a menționat că argumentele instanței de fond care au condus la pronunțarea hotărârii atacate nu pot fi primite din următoarele considerente:

Lăsarea nesupravegheată a unui suspect de comiterea infracțiunii de omor nu trebuie să aibă urmări pentru a fi considerată un incident deosebit de grav.

Lipsit de consistență juridică este și argumentul instanței referitor la împrejurarea că reclamantul a formulat diverse sesizări către I. G. al Poliției Române privind activitatea instituției, „ceea ce îi conferă cel puțin o aparență de subiectivism din partea celorlalți colegi. Această motivare a Tribunalului G. este contrazisă de modul de acțiune al numitului T. Nicușor care, pe parcursul întregului proces, a produs o avalanșă de excepții, în susținerea acestora aducând diverse acuze nedovedite tuturor persoanelor implicate. Convorbirea telefonică din data de 23.11.2006 nu poate răsturna legalitatea și temeinicia Dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 1/03.01.2007, respectiv existența abaterilor disciplinare reținute în sarcina numitului T. Nicușor.

Susținerile instanței de fond conform cărora „intimatul - reclamant a fost caracterizat la data de 22.08.2006 de către șeful său, subcomisar J. V. ca având un comportament civilizat nu pot fi primite întrucât același șef îl descrie pe intimatul - reclamant în rapoartele formulate în 24.11.2006 și 29.11.2006 ca fiind necivilizat și agresiv.

Principiul gradualității vizează gradul de vinovăție și gravitatea faptei comise și nu o etapizare a aplicării sancțiunilor disciplinare. Contrar celor reținute de instanța de fond, anterior aplicării sancțiunii cu „destituirea din poliție prin Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 68/18.08.2006, numitul T. Nicușor a fost sancționat cu „amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de 3 ani pentru absență nejustificată de la serviciu (faptele fiind altele decât cele care au dus la destituirea din poliție”. Această sancțiune anterioară a fost avută în vedere la stabilirea celei cu „destituirea din poliție”. Cererea de anulare a actului administrativ menționat a fost respinsă de Tribunalul G., prin sentința nr. 1999/ 18.09.2007, pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului promovat de acesta (prin decizia Curții de Apel C. nr. 89/CA/l 1.02.2010, pronunțată în dosarul_, ce a fost strămutat la cererea sa).

Aceste abateri disciplinare care au existat în materialitatea lor, vinovat de săvârșirea acestora fiind intimatul-reclamant, au rămas nesancționate, aducându-se astfel o atingere drepturilor și intereselor legitime ale instituției.

Așa cum s-a indicat, atitudinea reclamantului față de îndatoririle sale profesionale este subliniată și de faptul că, prin Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 68/18.08.2006, numitul T. Nicușor a fost sancționat anterior destituirii din poliție cu „amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de 3 ani” pentru absență nejustificată de la serviciu.

Așadar, în sarcina acestuia trebuia să fie reținută o „recidivă disciplinară” pe care, în mod nejustificat, instanța de fond a apreciat-o ca fiind în beneficiul sus numitului.

Toate aceste aspecte mai sus expuse conduc la concluzia că Tribunalul G. nu a analizat cauza din perspectiva unui observator rezonabil, ci, din contră, constatările sale au un grad ridicat de subiectivism, lăsând nesancționate abaterile disciplinare săvârșite de intimatul - reclamant.

Cu privire la drepturile salariale la care a fost obligat Inspectoratul de Poliție al Județului G., s-au precizat următoarele:

Instanța de fond a dispus obligarea pârâților în solidar la plata către reclamant a salariului și drepturilor bănești pentru perioada 03.01._07, fără a avea în vedere că intimatul-reclamant a fost retribuit în perioada 03.01._07 întrucât acestuia i-au încetat raporturile de serviciu abia în data de 06.02.2007, prin Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. S65. Cu data emiterii acestui act administrativ „agentului de poliție T. Nicușor (...), agent I (și conducător auto) la C. Furturi din auto din cadrul Biroului de Investigații criminale - Poliția Municipiului G., (...) îi încetează raporturile de serviciu cu unitatea, fiind sancționat disciplinar cu destituirea din poliție. Încetarea raporturilor de serviciu a survenit abia la data sus menționată întrucât, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, „în cazul în care a fost depusă contestație, șeful care a aplicat sancțiunea disciplinară înaintează sefului ierarhic superior, dosarul cauzei și un raport motivat cu privire la sancțiunea în cauză, iar aplicarea sancțiunii se suspendă până la soluționarea contestației”.

Instanța de fond a dispus obligarea pârâților în solidar la plata către reclamant a diferenței de salariu dintre cel corespunzător funcției de agent I (și conducător auto) și cel de I agent III, pentru perioada 26.04._07, fără a avea în vedere conținutul Dispoziției nr. 1 a Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 307/ 15.06.2007 prin care a fost anulată dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. G. nr. 235/ 26.04.2007 iar numitul T. Nicușor a fost a fost retribuit retroactiv, începând cu data de 26.04.2007, pe funcția de agent I.

Este de notorietate faptul că, în cadrul oricărei instituții publice, structura financiar-contabilă acordă drepturile salariale conform modului în care acestea au fost stabilite în cuprinsul actului administrativ de modificare a raporturilor de serviciu, emis de structura de resurse umane. Așadar, prin dispoziția sus menționată, s-a făcut dovada salarizării retroactive a intimatului-reclamant, pe funcția de agent I, începând cu data de 26.04.2007.

În ceea ce privește reactualizarea cu dobândă legală a drepturilor salariale acordate de instanța de fond reclamantului, se învederează că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 13/ 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, în cuprinsul căreia se stipulează că temeiul acestei sancțiuni îl reprezintă doar contractul (convenția) dintre părți, sus numitul dobândind statutul de polițist în baza unui act administrativ de numire în funcție și nu a unui contract de muncă. În cazul polițistului, toate drepturile salariale sau de altă natură sunt stabilite de cadrul normativ aplicabil în domeniu și nu în baza unei negocieri ce se concretizează într-un contract.

De aceea, în cazul admiterii unei cereri de chemare în judecată ce privește drepturi salariale ale polițiștilor/funcționarilor publici, instanța de judecată nu poate obliga instituția pârâtă decât la actualizarea acelor sume cu rata inflației.

Referitor la daunele morale acordate de instanța de fond, s-au precizat următoarele:

Situația reținută în cuprinsul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2042/17.04.2007, pronunțată în dosarul nr._, nu este similară cu cea a intimatului reclamant T. Nicușor. În cazul său nu poate exista o legătură de cauzalitate intre situația sa medicală (existentă și dovedită anterior emiterii actului administrativ de sancționare disciplinară) și Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 1/03.01.2007.

Astfel, din înscrisurile medicale depuse de intimatul-reclamant la dosarul cauzei și certificate de acesta, acestea fiind anterioare destituirii din poliție, rezultă următoarele:

-conform biletului de ieșire din Spitalul M. G., cu nr. 8342/18.10.2004,acesta a fost internat în perioada 18.04._04 cu codul de boală F43 ce corespunde diagnosticului de reacție acută de stres, importantă fiind descrierea epicrizei realizata de medicul psihiatru

-conform biletului de ieșire din Spitalul M. G., cu numărul 8390/08.06.2006, acesta a fost internat în perioada 08.09._06 suferind de „tulburare de stres; sindrom hipoanabolic; gastroduodenită cronică”;

-conform biletului de ieșire din Spitalul M. G., cu numărul 8554/14.12.2006, acesta a fost internat în perioada 14.12._06 cu codul de boală F43 ce corespunde diagnosticului de „reacție acută de stres”.

De remarcat că celelalte înscrisuri medicale depuse de intimatul-reclamant, ulterioare sancționării sale disciplinare, sunt de natură a duce în derizoriu solicitarea de despăgubire a reclamantului:

-conform biletului de ieșire din Spitalul M. G., cu numărul 8597/22.10.2007, acesta a fost internat în perioada 22.10._07 suferind de tromboflebită hemoroidală,

-conform biletului de ieșire din Spitalul M. G., cu numărul 7536/24.06.2009, acesta a fost internat în perioada 24.06._09 suferind de chist sebaceu scrotar (reclamantul fiind în această perioadă deja încadrat la I.J.S.U. G.);

-conform certificatului medical nr._/ 01.09.2009, emis de Spitalul M. G., acesta a fost internat suferind de „orhiepididimită cronică” (inflamație a testiculului/epididimului).

Așadar, neexistând un raport de cauzalitate între actul administrativ contestat, respectiv sancțiunea disciplinară dispusă, și situația medicală a reclamantului (afectarea funcției mentale și gastrice afirmata de acesta fiind anterioară măsurii dispuse), acordarea de despăgubiri morale către acesta, de către instanța de fond, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în domeniu.

Pentru acordarea daunelor morale, astfel cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 663/2005, este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanței, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane.

Față de argumentele expuse s-a solicitat, în temeiul art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă, să se dispună modificarea hotărârii recurate,în sensul respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de numitul T. Nicușor.

În ceea ce privește motivarea recursului formulat de intimatul-pârât I. G. al Poliției Române București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ Cod procedură civilă, cs-au menționat următoarele:

Tribunalul G. a făcut o interpretare greșită a prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că a apreciat Dispoziția nr. 639/22.01.2007 emisă de Inspectorul G. al Poliției Române în cadrul procedurii prealabile ca fiind un act administrativ, așa cum acesta este definit de 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004;

Dispoziția legală citată anterior prevede că noțiunea de act administrativ se referă la orice "act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii”, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Or, având în vedere cele expuse anterior,rezulta că dispoziția I.G.P.R. menționată nu poate fi considerată un act administrativ, deoarece nu da naștere, nu modifică sau stinge raporturi juridice (cerință esențială). Mai mult, raportul juridic dedus judecății s-a născut prin emiterea Dispoziției de sancționare nr. 1/03.01.2007 de către șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G..

În opinia instituției recurente, dispoziția emisă în cadrul procedurii prealabile, trebuie interpretată din perspectiva art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, respectiv „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate...” în acest context, contestația din cadrul procedurii prealabile, se soluționează printr-un răspuns și nu printr-un act administrativ. persoana lezată putând cere instanței de judecată anularea în tot sau în parte a actului administrativ (cel prin care s-a produs lezarea unui drept, în cauza de față „dispoziția emisă de șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G.).

În concluzie, având în vedere aspectele dezvoltate anterior, s-a solicitat să se constate că I. G. al Poliției Române nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Conform art. 11 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M. Administrației și Internelor, încălcarea de către polițist, cu vinovăție, a normelor etice și deontologice specifice și/sau a celor referitoare la îndeplinirea atribuțiilor/îndatoririlor profesionale constituie abatere disciplinară și angajează răspunderea sa disciplinară.

În esență, instanța de fond a ignorat importanța disciplinei în cadrul unei instituții cum este cea a Poliției. Așadar, Tribunalul a constatat eronat faptul că dispoziția Inspectorului Șef al Inspectoratului Județean de Poliție G. nr. 1/03.01.2007 nu este temeinică întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, dispoziții potrivit cărora „La stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise”.

De asemenea, Tribunalul a reținut că „dat fiind întregul context în care s-au

desfășurat evenimentele în data de 23.11.2006 ora 16.30, sancțiunea disciplinară aplicată nu este justificată din perspectiva unui observator rezonabil, cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost sancționat anterior cu altă sancțiune aplicată pe o perioadă maximă de 3 ani”.

Astfel, deși constată că starea de fapt este cea descrisă în raportul de cercetare prealabilă și în dispoziția de sancționare a intimatului - reclamant, că au fost respectate dispozițiile legale incidente Tribunalul ajunge la concluzia că „dispoziția contestată nu este temeinică”.

Față de aceste împrejurări deși constată existența unui conduite inadecvate pentru polițist, instanță nu o sancționează, apreciind cu ușurință că vinovăția intimatului - reclamant este scuzată de contextul în care a avut loc incidentul și „anume faptul că acesta a formulat diverse sesizări către I. G. al Poliției Române privind activitatea unității, aspect care îi conferă cel puțin o aparența de subiectivism din partea celorlalți colegi”. Nu poate reținută ca circumstanță atenuantă nici susținerea instanței de fond conform căreia „intimatul - reclamant a fost caracterizat la data de 22.08.2006 de către șeful său, subcomisar J. V. ca având un comportament civilizat” întrucât același șef îl descrie pe intimatul - reclamant în rapoartele formulate în 24.11.2006 și 29.11.2006 ca fiind necivilizat și agresiv.

Cu aceeași ușurință tratează instanța de fond și faptul că neglijența intimatului - reclamant de a lăsa nesupravegheată pe holurile instituției, o persoană suspectă pentru, săvârșirea infracțiunii de omor, nu a avut niciun fel de urmări. De asemenea, raționamentul instanței de fond referitor la faptul că intimatului-reclamant nu i se mai poate aplica o altă sancțiune întrucât acesta a fost sancționat anterior cu o altă sancțiune disciplinară pe o durată maximă de 3 ani, nu poate fi primit întrucât acea sancțiune a fost aplicată pentru alte abateri săvârșite.

Față de situația de fapt reținută, instanța de fond, ca observator obiectiv, nu a avut în federe dispozițiile legale care reglementează prezența polițistului la serviciu în afara orelor de program dar și obligația polițistului de a avea o comportare cuviincioasă în relația cu șefii dar și față de celelalte persoane. În acest context, se citează din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care prevede la art. 44 alin. (1) că „Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu” iar la alin. (2) se stipulează că „Polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii”.

Cu privire la drepturile salariale la care a fost obligată instituția prin sentința civilă numărul 1170/09.04.2013, s-au precizat următoarele:

Instanța de fond a dispus obligarea pârâților în solidar la plata către intimatul-reclamant a salariului și drepturilor bănești pentru perioada 03.01._07, fără a avea în vedere faptul că intimatul-reclamant a fost retribuit în perioada 03.01._07 întrucât acestuia i-au încetat raporturile de serviciu abia în data 06.02.2007, prin Dispoziția sefului Inspectoratului Județean de Poliție G. nr. S/65. Încetarea raporturilor de serviciu a survenit abia la data sus menționată întrucât,potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/ 2004, în cazul în care a fost depusă contestație, șeful care a aplicat sancțiunea disciplinară înaintează șefului ierarhic superior, dosarul cauzei și un raport motivat cu privire la sancțiunea în cauză iar aplicarea sancțiunii se suspendă până la soluționarea contestației”.

Instanța de fond a dispus obligarea pârâților în solidar la plata către intimatul reclamant a diferenței de salariu dintre cel corespunzător funcției de agent I (și conducător auto) și cel de agent III, pentru perioada 26.04._07, fără a avea în vedere conținutul Dispoziției sefului I.P.J. G. nr. 307/ 15.06.2007 (depusă la [dosarul cauzei) prin care a fost anulată Dispoziția șefului I.P.J. G. nr. 235/ 26.04.2007 iar numitul T. Nicușor a fost retribuit retroactiv, începând cu data pe 26.04.2007, pe funcția de agent I.

Este de notorietate faptul că, în cadrul oricărei instituții publice, structura financiar-contabilă acordă drepturile salariale conform modului în care acestea au fost stabilite în cuprinsul actului administrativ de modificare a raporturilor de serviciu, emis de structura de resurse umane. Așadar, prin dispoziția sus menționată, instituția a făcut dovada salarizării retroactive a intimatului-reclamant, pe funcția de agent I, începând cu data de 26.04.2007.

În ceea ce privește reactualizarea cu dobânda legală a drepturilor salariale acordate de instanța de fond intimatului - reclamant, s-a indicat faptul ca sentința civilă nr. 1170/ 09.04.2013 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar, în cuprinsul căreia se stipulează că temeiul acestei sancțiuni îl reprezintă doar contractul (convenția) dintre părți, sus numitul dobândind statutul de polițist în baza unui act administrativ de numire în funcție și nu a unui contract de muncă.

Referitor la daunele morale acordate de instanța de fond, indică următoarele:

Situația reținută în cuprinsul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2042/17.04.2007, pronunțată în dosarul nr._, nu este similară cu cea a reclamantului T. Nicușor. Nu poate exista o legătură de cauzalitate între situația sa medicală (existentă și dovedită anterior emiterii actului administrativ de sancționare disciplinară) și Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 1/2007.

Astfel, din înscrisurile medicale depuse de intimatul-reclamant la dosarul cauzei rezulta ca acestea sunt anterioare destituirii din poliție.

-conform biletului de ieșire din Spitalul M. G., cu numărul 8597/22.10.2007, acesta a fost internat în perioada 22.10._07 suferind de tromboflebită hemoroidală;

-conform biletului de ieșire din Spitalul M. G., cu numărul 7536/24.06.2009, acesta a fost internat în perioada 24.06._09 suferind de „chist sebaceu scrotar (reclamantul fiind în această perioadă deja încadrat la I.J.S.U. G.);

-conform certificatului medical nr._/ 01.09.2009, emis de Spitalul M. G., acesta a fost internat suferind de „orhiepididimită” (inflamație a testiculului/epididimului).

Așadar, neexistând un raport de cauzalitate între actul administrativ contestat, respectiv sancțiunea disciplinară dispusă, și situația medicală a intimatului - reclamant, acordarea de despăgubiri morale către acesta, de către instanța de fond, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în domeniu.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și să se dispună modificarea Sentinței civile nr. 1170/09.04.2013 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, iar pe cale de consecință să fie respinsă acțiunea intimatului - reclamant ca neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât M. Afacerilor Interne (denumire actuală a fostului Minister al Administrației și Internelor, urmare reorganizării conform O.U.G. nr. 96/2012), în temeiul art. 304 pct. 9 si 304¹ Cod procedură civilă s-au susținut următoarele:

Sentința civilă pronunțată de Tribunalul G. este netemeinică și vădit nelegală, pronunțată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasiva.

În fapt, prin acțiunea promovată în fața Tribunalului G., astfel cum a fost aceasta completată, intimatul-reclamant T. Nicușor a solicitat instanței, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului G.. I. G. al Poliției Române și „M. Administrației și Internelor”, să dispună: suspendarea executării și anularea Dispoziției șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 1 din 03.01.2007, prin care recurentul-reclamant a fost destituit din poliție și a Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 639/2007 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva actului sancționator; reintegrarea în funcția deținută anterior destituirii, cu plata tuturor drepturilor salariale de care ar fi beneficiat; obligarea pârâților la plata unor daune morale în suma de 500.000 Euro, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Cu toate acestea, se constată, din considerentele sentinței civile atacate - fila 11, că instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a „Ministerului Administrației și Internelor” invocată „cu motivarea arătată în încheierea de ședință” din data de 08.06.2012, hotărâre pe care a omis să i-o comunice.

A înțeles să reitereze în fața instanței de recurs excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte M. Administrației și Internelor.

Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii actele administrative contestate: Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 1 din 03.01.2007, prin care intimatul-reclamantul a fost destituit din poliție și dispoziția Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 639 din 22.01.2007, prin care a fost respinsă contestația nu au fost emise de „M. Administrației și Internelor”, în prezent M. Afacerilor Interne ci au fost emise la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului G., respectiv I. G. al Poliției Române.

Pentru a fi parte în proces trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitate procesuala, capacitate procesuală și existența unui interes.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului M. Administrației și Internelor și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Interpretarea logică a prevederilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ determină concluzia că în aceasta materie procedura de judecată se desfășoară între reclamant și emitentul actului administrativ, în speță Inspectoratul de Poliție al Județului G. și Inspectoratului G. al Poliției Române.

Față de aspectele prezentate, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale consecință, respingerea acțiunii împotriva Ministerului Afacerilor Interne ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin recursul formulat de către recurentul-reclamant T. Nicușor, în temeiul art. 304¹ Cod procedură civilă, a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate cu reținerea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele considerente:

În prealabil, recurentul-reclamant a arătat ca nu a primit comunicări valabile ale încheierilor și sentinței pronunțate la fondul cauzei, în acest sens solicitând copii de pe originalele hotărârilor, cu semnătura judecătorului în copie.

1-Încălcarea de către judecătorul fondului a prevederilor art. 255 Cod procedură civilă prin adăugarea nepermisă de lege a cuvântului „civilă” după denumirea de sentința, emițându-se astfel un act ilegal.

2-Încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 261 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pronunțând o hotărâre nelegală care nu cuprinde și numele avocatului T. Nicușor, în condițiile în care acesta a fost prezent în rejudecarea cauzei la fond, la toate termenele de judecată.

3-Încălcarea de către judecător a art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, anulându-i-se nepermis suma de 3500 lei onorariu de avocat, conform chitanței depusă la dosar.

4-pronuntarea unei soluții nelegale asupra excepției inexistenței ca înscrisuri și acte normative a Ordinelor Ministerului Administrațiilor și Internelor nr. 400/2004, nr. 300/2004 și 600/2005 și Instrucțiuni ale Ministerului Administrațiilor și Internelor nr. 1111/2005. S-a susținut că instanța a omis să consemneze că pârâtele nu au dovedit existenta acestora, iar reclamantul la termenul din 08.06.2012 a depus nelegal copii simple de pe pretinsul Ordin nr. 400/2004 care nu cuprinde semnătura emitentului.

5- motivare sentinței este frauduloasa, nu s-au administrat probele legale depuse de avocat și încuviințate prin încheiere.

6-omisiunea de a se pronunța prin dispozitiv asupra excepțiilor invocate și argumentate prin concluziile scrise.

7-îngrădirea de către judecătorul fondului în dreptul său constituțional de a obține supunerea actelor administrative nelegale, controlului de nelegalitate al instanței de contencios administrativ, în condițiile în care de admiterea acestora depinde reîncadrarea reclamantului în funcția și postul de polițist, deținute anterior.

8-refuzul judecătorului fondului de a face aplicarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr 2042/2007, prin care a justificat daunele morale în cuantum de_ euro. Suma de_ lei acordată este jignitoare.

Față de refuzul instanței de fond de a se pronunța asupra excepțiilor procesuale invocate, s-a solicitat de către recurentul-reclamant, să se dispună cu ocazia rejudecării cauzei în recurs, în baza probelor administrate, a apărărilor și concluziilor scrise, următoarele:

-sancționarea cu inexistența ca înscrisuri și acte normative a intitulatelor Ordine M.A.I. nr. 400/2004, nr. 300/2004 și nr. 600/2005 și Instrucțiuni M.A.I. nr 1111/2005;

-admiterea excepției nulității absolute a dispoziției nr. 1/03.01.2007 a Inspectoratului de Poliție al Județului G., pentru necomunicarea legală către reclamant a acesteia, fiind inopozabilă și caducă. Pe cale de consecință, anularea și a dispoziției nr. 639/2007;

-admiterea excepției inopozabilității și nulității absolute a disp. Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 1/2007;

-admiterea excepției nulității absolute a întregii cercetări prealabile și disciplinare, motivat de nelegalitatea chemării recurentului la serviciu după expirarea timpului legal de lucru, fără dispoziție scrisă;

-admiterea excepției inopozabilității dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 1490/2008 urmare necomunicării actului administrativ către recurent;

-admiterea excepției caducității dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. urmare necomunicării către recurent;

-admiterea excepției de nelegalitate a dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. S/235/26.04.2007 de mutare a sa într-o funcție inferioară;

-admiterea excepției de nelegalitate a dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. S/307/15.06.2007 de mutare in alta funcție, alt post si alta localitate;

-admiterea exceptivei de nulitate absolută a dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. S/336/2007 de mutare dintr-o funcție și post în care nu s-a prezentat niciodată;

-admiterea excepției de nulitate absolută a dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. S/5724/2006 necomunicată polițistului cercetat;

-admiterea excepției imprevizibilității și inaccesibilității recurentului cu privire la ordinele și Instrucțiunile Ministrului Administrației și Internelor enumerate anterior;

-anularea actului administrativ individual de sancționare al inspectorului șef al Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 1/2007 și Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 639/2007 pe baza probatoriului de la dosar;

-obligarea pârâtelor la reintegrare în funcția publică deținută anterior destituirii;

-obligarea pârâtelor la plata integrală a tuturor drepturilor salariale restante;

-obligarea pârâtelor în solidar la acordarea de despăgubiri morale pentru concedierea nelegală și îmbolnăvirea recurentului, in suma de 500.000 euro, în baza probei cu înscrisuri de la dosar;

-obligarea pârâtelor in solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8049,03lei reprezentând onorariu de avocat.

Pentru termenul de judecată din 05.09.2013 recurentul-reclamant a invocat excepții, cereri și întâmpinări la cererile de recurs ale recurenților-pârâți, astfel:

-excepția autorității de lucru judecat în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului G. în privința reîncadrării în poliție, conform sentinței nr. 66/2010 din dosarul nr._ al Tribunalului G. definitivă și irevocabilă prin nerecurare;

-excepția inexistenței deciziei nr. 232/10.12.2004 nepublicată în Monitorul Oficial al României semnată de Primul-Ministru, dar necontrasemnată de ministrul delegat pentru administrația publică;

-excepția de nulitate absolută și excepția de nelegalitate a Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 1490/2008 dovedind semnarea în fals de către Toba P. contrafacerea scrierii;

- excepția lipsei calității de reprezentant procesual al Ministerului Administrației și Internelor pentru cererea de recurs formulata de d-na P. V. în numele instituției, excepție invocată prin întâmpinarea formulată la cererea de recurs declarat de recurentul-pârât M. Administrației și Internelor;

-excepția nulității recursului Ministerului Administrației și Internelor în baza art. 24, 25 Cod procedură civilă 2010;

-excepția de neconstituționalitate a art. 24, 25 din Cod procedură civilă 2010 întrucât încalcă art. 6 din CEDO, art. 14 CEDO și prin aceasta art. 20 din Constituție, art. 21, art. 16 alin. 1 din Constituție, art. 15 și art. 78, art. 124 alin. 2 Constituție;

-excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 360/2002 și în mod particular privind art. 59 și art. 61 din lege;

-exceptia nulității recursului Inspectoratului Județean G., ca fiind introdus de o persoana fără personalitate juridică, excepție invocată prin întâmpinare la recursul introdus de Inspectoratului Județean G..

Prin întâmpinările formulate la recursurile recurenților-pârâți, s-a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Pentru termenul de judecată din 16.01.2014, recurentul-reclamant T. Nicușor a invocat drept chestiuni prealabile inexistenta ca instituții și persoane juridice a entităților Poliția Romană, I. G. al Poliției Române și I. Județean G., instituții care nu au acte de înființare, fără sedii și fără aviz de la Curtea de Conturi, lipsa de capacitate de folosință și de exercițiu a acelorași instituții.

De asemenea pentru același termen de judecată din 16.01.2014 recurentul-reclamant a invocat chestiunea prealabilă privind inexistența persoanei juridice Curtea de Apel G. și lipsa capacității de folosință și de exercițiu a acestei instituții, în esență motivarea constând în faptul că această instituție nu are act de înființare. În legătură cu această chestiune recurentul a formulat cerere de sesizare a C.J.U.E. în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, care să stabilească dacă o hotărâre pronunțata de către o instanță mai înainte de a fi înființată și a i se atribui sediu concret, în contra art. 6 din CEDO și ordinii de drept din România, respectă valorile statului de drept și dacă respectă sistemul de drept autoimpus de Romania spre a fi respectat.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de recurentul-reclamant T. Nicușor, de recurenții-pârâți I. G. al Poliției Române București și M. Afacerilor Interne, Curtea reține următoarele:

Cât privește excepția autorității de lucru judecat formulată de recurentul-reclamant T. Nicușor în cadrul cererilor pentru termenul de judecată din 05.09.2013, Curtea reține că este nefondată. În cauză nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză pentru a existenta autorității de lucru judecat, conform art. 1201 cod civil anterior. Așa cum rezultă din sentința civilă nr. 66/2010 a Tribunalului G., obiect al acțiunii este „alte-cereri-sancțiune pentru nerespectare hotărâre”, iar prin dispozitivul acesteia se aplică în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 conducătorului Inspectoratului Județean de Poliție G. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la repunerea în drepturi a reclamantului. Așadar, obiectul judecății nu este identic cu cel din prezentul dosar, în care se solicită anularea dispoziției de sancționare pentru abateri disciplinare. Pentru aceste motive va fi respinsă ca nefondată această excepție.

Referitor la excepția inexistentei Deciziei nr. 232/10.12._ nepublicată în Monitorul Oficial al României semnată de Primul-Ministru, dar necontrasemnată de ministrul delegat pentru administrația publică, Curtea constată caracterul inadmisibil al acesteia, întrucât nu s-a invocat și nici nu există vreo legătură între actul a cărui inexistență se solicită a fi constatată și litigiul pe fond, respectiv recursul declarat împotriva hotărârii primei instanțe prin care s-a admis în parte contestația reclamantului și anulată dispoziția de sancționare disciplinară.

De asemenea a fost privită tot ca inadmisibilă, excepția nulității și nelegalității dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 1490/2008, Curtea în acord cu opinia instanței de fond, consideră că în această privință nu sunt întrunite dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestora „Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond… „așadar legea impune o interdependență între actul administrativ în privința căruia s-a invocat excepția de nelegalitate de către reclamant, și dispozițiile contestate în cadrul litigiului de fond. Dispoziția Inspectoratului G. al Poliției Române nr.1490/2008 este ulterioară emiterii dispozițiilor contestate, așadar cu o existenta de sine stătătoare, iar măsura destituirii din politie nu depinde in vreun mod de dispoziția precitată cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate. Față de acestea, urmează a respinge excepția de nelegalitate.

Cu privire la cererea de recurs introdusă de M. Afacerilor Interne, recurentul-reclamant a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al M. Administrației și Internelor, cererea fiind formulată nelegal de d-na P. V. în numele instituției. Față de aceasta, se constată că este nefondată în condițiile în care reprezentantul legal al recurentului-pârât M. Administrației și Internelor a făcut dovada calității în care a semnat cererea, cea de director al Direcției Juridice din M. Administrației și Internelor, alăturat fiind aplicată ștampila instituției, astfel încât cererea de recurs întrunește condițiile procedurale sub acest aspect.

Vizavi de cererea de recurs a M. Administrației și Internelor, s-a mai invocat de către recurentul-reclamant excepția de nulitate a acestuia în baza art. 24 și 25 din codul de procedură civilă din 2010. Motivarea excepției a constat în faptul că articolele menționate care consacră ultraactivitatea legii vechi, împiedică soluționarea excepției nulității recursului, prin aplicarea textelor incidente din Noul Cod de procedură civilă. Acest obstacol impus prin art. 24, 25 ridica problema încălcării principiului nediscriminării și a dreptului cetățenilor la tratament juridic egal în situații similare.

Raportat la aceste dispoziții din Noul Cod de procedură civilă, s-a solicitat de către recurentul-reclamant ca instanța să protejeze dreptul sau de a nu fi discriminat și să refuze aplicarea art. 24, 25, în baza principiului normelor CEDO și în baza dreptului la un proces echitabil si la discriminare, protejate de art. 6 și 14 din CEDO. Excepția este apreciată ca nefondată în condițiile în care dispozițiile menționate nu au aplicabilitate în speță.

Tot în legătură cu dispozițiile menționate din Noul Cod de procedură civilă, recurentul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate întrucât încalcă art. 6 și 14 din CEDO și prin aceasta art. 20,21,16 alin. 1, 15,78 și 124 alin. 2 din Constituție.

Având în vedere că dispozițiile legale art. 24,25 din Noul Cod de procedură civilă nu sunt aplicabile cauzei, regulile de procedură ce guvernează prezentul litigiul fiind cele din Codul de procedura civilă din 1865, Curtea apreciază cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca fiind inadmisibilă,conform art. 29 alin. 1 și 5 din Legea nr. 47/1992, sens în care o va respinge.

În cadrul întâmpinării la cererea de recurs introdus de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului G., recurentul-reclamant T. Nicușor a solicita instanței admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

În motivarea excepției, recurentul-reclamant T. Nicușor, a invocat următoarele:

Studiind Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, se observă că în cele 82 de articole ale legii, există nu mai puțin de 35 de norme incomplete, prin care se deleagă competența de reglementare a unor relații sociale, către ministrul afacerilor interne, un reprezentant de rang inferior al puterii executive.

În procente, aceasta înseamnă că 42, 68 % din corpul Legii nr. 360/2002, este compus din norme incomplete, prin care se transferă competența de reglementare, către ministrul afacerilor interne.

Aceste 35 de norme incomplete, din Legea nr. 360/2002, sunt următoarele:

- art.9 alin.2, art.10 (5), art.11(2), art.11(3), art. 15 alin.1 lit. c), art.16 alin. 2, art.18, art. 19 alin. 4, art. 21 alin. 8, art. 22 alin. 4, art. 22 (7), art. 24 alin.1 lit.c, art.26 alin. 3, art.27, art. 28 alin. l lit. o, art.31 ind. 1 alin. 1, art.32 alin.3, art.33 indice 1alin.5, art. 37 alin. 4 art.39 alin.2; art.45 alin.2, art.47 alin.1, art.48 alin.3, art.49 alin.5, art.54 alin. 1 și 2; art.59 alin.2, art. 60 (1), art. 62 alin.3, art. 65 alin.6, art.71 alin.3, art.73 alin.11, art. 74 alin.1, art. 78 alin. 1 și 4.

Prin comparație, în cele 118 articole din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarului public, există doar 6 norme incomplete (art.18 alin3, art.23 alin.4, art.25 alin.4, art.69 alin.5, art.73 alin.3, art.79 alin.5), prin care se acordă Guvernului competența de a reglementa relații sociale, prin act administrativ, hotărâre de Guvern.

Procentual, acesta înseamnă că 5, 08 % din corpul Legii nr. 118/1999, este compus din norme de trimitere. Este important de reținut și că toate hotărârile de Guvern care s-au emis, pentru executarea Legii nr. 188/1999, s-au publicat, după emitere, în Monitorul Oficial, fiind aduse la cunoștința publică.

În lumina celor de mai sus, consideră că o lege al cărei corp este compus aproape 50% din norme incomplete, ce trimit la ordine de ministru, nu mai are un real caracter de „lege organică” ci doar unul fals „organic”, doar declarativ.

Mai mult, trebuie notat un amănunt important:

Legea nr. 360/2002 este unicat în legislația românească, nemaiexistând nici o altă lege organică, compusă într-o proporție atât de mare, din norme incomplete, care trimit pentru completare la acte administrative.

Deasemenea, comparând situația polițiștilor, al cărui statut juridic este reglementat de o lege care este compusă aproape 50% din norme incomplete ce fac trimitere la ordine de ministru care, la rândul lor, sunt sustrase de la publicare în Monitorul Oficial, cu situația funcționarului public comun, al cărui statut este reglementat de o lege din care doar 5%, este reprezentat de norme incomplete, trimițând la hotărâri de guvern care sunt publicate după emitere, consideră că există o vădită diferență de tratament, între cele două categorii sociale în favoarea categoriei funcționarilor publici comuni și în defavoarea polițiștilor.

Consideră că Legea nr. 360/2002, în ansamblul său, este neconstituțională, încălcând:

1)prevederile art. 73 alin.3 lit. j din Constituția României, dată fiind situația, unicat în ansamblul legilor organice din România, în care aproape 50% din corpul legii, este compus din norme prin care, legiuitorul organic, și-a delegat competența de reglementare, ce i-a fost acordată, exclusiv, de către legiuitorul constituant, către o autoritate publică unipersonal din puterea executivă, de rang minor, inferioară Primului Ministru și Guvernului;

2)principiul supremației Constituției cu sediul în art. 1(5) din Constituție, întrucât voința legiuitorului constituant, așa cum a fost exprimată prin art. 73 alin. 3 lit. j din Constituție, a fost încălcată de către legiuitorul organic care și-a delegat, fără drept, competențele de reglementare primară, către o autoritate unipersonală de rang inferior, din cadrul puterii executive;

3)principiul separației puterilor în stat, încălcat automat prin încălcarea art. 73 alin.3 lit. j) din Constituție, de către legiuitorul organic care și-a delegat competente legislative exclusive, către o autoritate publică unipersonală de rang minor, din cadrul puterii executive;

4)principiul securității raporturilor juridice, cu sediul în art. 1(5), art. 1(3), art. 16(2) și art. 31 din Constituție, încălcat întrucât Legea nr. 360/2002 nu este nici „accesibilă și nici previzibilă” cetățenilor, datorită numărului enorm de norme incomplete, care sunt completate de ordine de ministru nepublicate. Consideră că „accesibilitatea” Legii nr. 360/2002 nu trebuie apreciată doar urmărind dacă legea în sine este publicată în Monitorul Oficial, ci și dacă ordinele de ministru chemate să completeze cele 50% norme incomplete din lege, sunt la rândul lor, publicate în Monitorul Oficial.

Iar dintre ordinele emise în baza Legii nr. 360/2002, până în anul 2008 nu s-a publicat nici unul, iar începând cu 2008, în mod absolut arbitrar, s-au publicat câteva, deși toate se află în aceeași situație juridică, nefiind secrete și nici cu caracter militar.

Culminant, este că unele dintre ordinele pe care ministrul internelor era de presupus că trebuie să le emită pentru executarea Legii nr. 360/2002, nu s-au emis niciodată.

Ca exemplu concret, din 2002 până în prezent, nu s-a emis nici un ordin de ministru pentru aplicarea art. 9 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 ( „Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului Administrației și Internelor sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.) ceea ce a avut consecințe dezastruoase, la nivel național, pentru calitatea resursei umane din Poliția Română și pentru calitatea serviciului public de politie prestat, cetățenilor.

Aceasta pentru că lipsa ordinului, deci a temeiului de drept, nu a împiedicat sub nici o formă, în perioada 2002-2013, zeci de mii de încadrări, în corpul ofițerilor de poliție, ale unor persoane cu studii universitare fără nici o legătură cu ordinea publică, cum ar fi licențiați în teologie, arte frumoase, agronomie, zootehnie, tehnologia construcțiilor de mașini, etc.

În 10 ani de la . Legii nr. 360/2002 și de lipsă a ordinului de ministru în cauză, corpul ofițerilor de poliție, în loc să fie compus, ca regulă, din licențiați în științe juridice (așa cum rezultă regula ofițerului de poliție cu facultate de drept, din art. 21 alin. 3 din Lege), și doar ca excepție, din câțiva specialiști în domenii tehnice de suport ale activității de ordine publică, a fost distrus calitativ, estimând reclamantul că circa 40 % din numărul ofițerilor de politie încadrați în M.A.I. și în unitățile de poliție subordonate, sunt fără studii universitare juridice.

Din punctul de vedere al reclamantului, distrugerea calității corpului ofițerilor de poliție și automat a calității serviciului polițienesc, se datorează primordial lipsei de substanță a Legii nr. 360/2002, adoptată de un Parlament care a refuzat să-și îndeplinească datoria constituțională într-un domeniu de importanță crucială pentru ordinea socială, cel al ordinii publice și servanților acesteia, polițiștii români.

Principiul egalității de tratament juridic cu sediul în art. 16 (2) din Constituție, întrucât, prin Legea nr. 360/2002, categoria funcționarilor polițiști este supusă unui tratament discriminatoriu defavorabil și nejustificat, prin comparație cu categoria funcționarilor publici comuni, tratamentul defavorabil fiind produs ca urmare a împrejurării că Legea nr. 360/2002, al cărui corp este format în procent de cca 50%, din norme incomplete, este „inaccesibilă și imprevizibilă” pentru destinatarii săi „polițiști”, prin comparație cu Legea nr. 188/1999, care nu pune probleme de accesibilitate și previzibilitate, pentru destinatarii săi, funcționari publici comuni, doar 5 % din corpul legii, completându-se cu hotărâri de guvern.

Legea nr. 360/2002 încalcă prevederile art. 8 și art. 10 din CEDO și prin aceasta, încalcă art.20 din Constituția României.

Pentru a da exemple concrete de construcție defectuoasă din Legea nr. 360/2002, care încalcă dreptul la informație atât al cetățeanului obișnuit cât și al cetățeanului „polițist”, începe prin a solicita instanței constituționale, să-și pună întrebarea, în ce act normativ sunt stabilite funcțiile specifice de poliție.

În lumina Legii nr. 188/1999, care conține o listă cu toate funcțiile publice generale, ar exista o așteptare îndreptățită ca funcțiile specifice de poliție să fie stabilite printr-o enumerare, în Legea privind statutul polițistului. Dar Legea nr. 360/2002, pretins o lege de statut al polițistului, nu stabilește care sunt funcțiile de poliție.

La art. 22 (5) din Legea 360/2002 se prevede doar că: „Funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi” .

Pentru a ajuta la găsirea unui răspuns la întrebarea unde sunt funcțiile polițiștilor, dacă totuși Legea nr.360/2002 nu le prevede, învederează că singura normă care stabilește funcțiile de poliție, enumerându-le, este o hotărâre de guvern, act administrativ, care, în mod incredibil, este clasificată „secret de stat”, considerând probabil, Guvernul, că dezvăluirea publică a denumirilor funcțiilor de poliție, ar amenința siguranța națională.

Este vorba de H.G. nr. 0292/2011, privind stabilirea funcțiilor pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare a % soldelor de funcție/salariilor de funcție, pentru personalul militar în activitate, polițiștii, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și preoții militari din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională;

Corespunde deci Legea nr. 360/2002, exigențelor art. 8 și art.10 din CEDO, în măsura în care, deși are ca obiect „statutul polițistului”, nu informează transparent, care sunt funcțiile de poliție. Din punctul de vedere al reclamantului, nu corespunde.

În continuare, tot pentru exemplificare concretă, reiterează cazul art. 9 alin.2 din Lege, care trimite la un ordin de ministru care nu s-a emis niciodată.

Deasemenea, observă că, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea 360/2002, „Metodologia privind evaluarea polițistului se stabilește prin ordin al ministrului administrației % internelor”.

Solicită a se remarca, la acest punct, că Legea nr. 360/2002 nu oferă absolut nici o informație privind criteriile ce vor servi la evaluarea polițistului, acestea fiind lăsate total, la aprecierea neîngrădită a ministrului. La rândul său, în executarea Legii nr. 360/2002, ministrul, a emis un ordin normativ și nesecret, nepublicat și „inaccesibil”, cetățenilor.

Referitor la motivele particulare de neconstituționalitate ale art. 59 și art. 60 din Legea nr. 360/2002, expune următoarele;

Pornind de la observația că art. 59 din Legea nr. 360/2002 nu informează cine sunt subiectele de drept care au competența de a „stabili” sancțiunile disciplinare individuale, consideră că art. 59 din Legea nr. 360/2002 încalcă:

-principiul securității raporturilor juridice;

-dreptul cetățenilor de acces la informațiile de interes public, prevăzut de art. 31 alin. i și 2 din Constituție;

-prevederile art. 8 și art. 10 din CEDO și prin aceasta, art. 20 din Constituție;

-prevederile art. 53 din Constituție, în conjuncție cu dreptul de acces la informație, prevăzut de art. 31 din Constituție.

Cu privire la art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, se observă că acesta este interpretat atât în unitățile de poliție, și de către instanțe judecătorești, într-un singur sens, respectiv cel în care, polițistului sancționat, i se comunică doar faptul că a fost sancționat disciplinar, dar nu și actul administrativ de sancționare disciplinară. În fapt chiar speța dedusă judecății este o dovadă clară că la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție G., textul se interpretează cu acest înțeles, întrucât, în cauza dedusă judecății, reclamantului nu i s-a comunicat niciodată, de către I. Județean de Poliție G., actul administrativ individual prin care s-a stabilit împotriva reclamantului, sancțiunea disciplinară, reclamantul contestându-l în orb, la instanța de judecată.

Pentru acestea, solicită a se constata că art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, în măsura în care se interpretează că obligă doar la înștiințarea polițistului cu privire la faptul ca a fost sancționat disciplinar, și nu obligă la comunicarea, către acesta, a actului administrativ prin care s-a stabilit motivat, sancțiunea disciplinară, este neconstituțional, încălcând:

a)dreptul cetățeanului polițist de a fi informat corect cu privire la treburile de interes personal, drept prevăzut de art. 31 alin. 2 din Constituție;

b)dreptul prevăzut de art. 3 și art. 10 din CEDO, cu consecința încălcării art. 20 din Constituție reținând, că în opinia reclamantului dreptul particularului la informație de interes personal este protejat atât de art. 10 dar și de art.8 din CEDO, dreptul la informație. fiind un corolar al dreptului la viața privată;

c)principiul securității raporturilor juridice, care este întotdeauna afectat când este afectat și dreptul particularilor, la informație, prevăzut de art. 31 din Constituție;

d)dreptul de acces neîngrădit la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, afectat întrucât polițiștii sancționați disciplinar, sunt obstrucționați, de către emitentei actelor de sancționare disciplinara, in accesul lor neîngrădit la justiție, prin necomunicarea actelor administrative individuale de sancționare disciplinară, sub pavăza art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002;

e)principiul egalității de tratament juridic, prevăzut de art. 16 din Constituție, întrucât categoria polițiștilor este singura categorie socială de „angajați” din România, ai cărui membri, în baza art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, sunt lipsiți de dreptul elementar la comunicarea actului administrativ individual prin care au fost sancționați disciplinar.

f) prin formularea deficitară a art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, care permite a se înțelege că polițistului i se comunică doar faptul sancționării disciplinare și nu actul administrativ individual prin care s-a stabilit, motivat, sancțiunea disciplinară, consideră că art. 61 alin.1 din Legea nr. 360/2002, încalcă și prevederile art. 41 lit. c) și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, cu consecința încălcării art. 20 și art. 148 din Constituția României.

Față de cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 360/2002 în ansamblul său și în particular cu privire la art. 59 și 61 din legea menționată, excepție formulată de recurentul-reclamant T. Nicușor, Curtea constată că este admisibilă fiind întrunite condițiile impuse de art. 29 alin 1,2 și 3 din Legea nr. 47/1992.

Opinia instanței cu privire la excepția invocată este de respingere a acesteia, motivat de faptul că din conținutul acestor prevederi legale rezultă că au fost adoptate în virtutea prerogativelor constituționale ale Parlamentului conferite de art.61 alin.(1), fiind astfel respectat principiul supremației Constituției prevăzut de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală Potrivit art.108 alin.(2) din Legea fundamentală referitor la emiterea hotărârilor, Guvernul își exercită rolul constituțional prevăzut la alin.(1) al art.102 privind conducerea generală a administrației publice. Acesta este sensul de organizare a executării legilor prevăzut de textul constituțional, textele legale indicate sunt nediscriminatorii, deoarece se aplică uniform pentru toți cei care se află în situația stabilită de ipoteza normelor respective, fără privilegii sau discriminări.

Legat de cererea de recurs formulată de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului G., recurentul-reclamant a invocat nulitatea acesteia întrucât este introdusă de o persoană fără personalitate juridică și nerecunoscută de lege, cu capacitate juridică. De asemenea s-a susținut că nici Legea n. 218/2002 pentru organizarea și funcționarea poliției române și nici Legea nr. 360/2002 nu au înființat inspectoratele județene de poliție.

Cu o motivare similară, bazată pe lipsa unui act de înființare, recurentul reclamant a invocat chestiuni prealabile referitoare la inexistenței ca instituții și persoane juridice a Poliției Române, I. G. al Poliției Române București, Inspectoratul de Poliție al Județului G. și a Curții de Apel G., precum și lipsa capacității de folosință și de exercițiu a acestor instituții. Urmează a fi respinse aceste „excepții” sau chestiuni prealabile, fiind vădit nefondate. Curtea notează că aspectele invocate de recurent în susținerea acestora au un scop șicanatoriu și de natură a defăima toate autoritățile pârâte implicate în derularea litigiului său. De altfel, nu sunt excepții propriu-zise cele arătate, iar toate argumentele recurentului sunt simple alegații fără niciun fundament legal sau probatoriu. Obiectul litigiului de fata nu are legătură cu cercetarea, că aspecte preliminare, a existenței sau inexistenței instituțiilor statului. Nu pot fi puse aceste instituții ale statului sub semnul îndoielii, în condițiile în care Curtea reține existenta unui cadru legislativ relevant determinat de Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției române și de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Curtea de Apel G. este competentă material și teritorial în soluționarea recursului prezent, conform art. 3alin 3 Cod procedură civilă 1865, art. 10 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile speciale din Legea nr. 360/2002, iar afirmațiile recurentului privind inexistenta instanței, sunt calificate ca opinii personale care nu au nicio justificare legală. Față de aceste considerente, vor fi respinse excepția nulității recursului declarat de Inspectoratul de Poliție al Județului G., ca fiind introdus de o persoană fără personalitate juridică, chestiunea inexistenței ca instituții și persoane juridice a Poliției Române, I. G. al Poliției Române București, Inspectoratul de Poliție al Județului G., Curte de Apel G., precum și a excepției lipsei capacitații de folosință și exercițiu a acelorași instituții.

În legătură cu chestiunea vizând existența ca instituție, persoană juridică a Curții de Apel G., recurentul a formulat cerere de sesizare a C.J.U.E. în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, care sa stabilească dacă o hotărâre pronunțată de către o instanță mai înainte de a fi înființată și a i se atribui sediu concret, în contra art. 6 din CEDO și ordinii de drept din România, respectă valorile statului de drept și dacă respectă sistemul de drept autoimpus de România spre a fi respectat. Curtea constată caracterul inadmisibil al acestei cereri, motivat de următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Așadar,cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se face numai în situația în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare. Întrebarea ce se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății. Cum recurentul a formulat cererea în discuție fără a fi avute în vedere considerente de interpretare sau validitate a vreunei norme comunitare, va fi respinsă cererea ca inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR București, invocată de aceasta autoritate, reține caracterul nefondat al acesteia obiectul litigiului vizând și actul administrativ emis de acesta în procedură recursului grațios, conform art. 61 din Legea nr. 360/2002.

M. Afacerilor Interne, prin cererea de recurs formulată a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale, pe care de altfel a ridicat-o și la fondul cauzei și în privința căreia netemeinic prima instanță a respins-o. Se constată, față de petitul acțiunii că cererea reclamantului decurge din contestarea actelor de sancționare disciplinara emise la nivelul Inspectoratul de Poliție al Județului G. și I. G. al Poliției Române București, potrivit procedurii de contestare ierarhică în cadrul Legii nr. 360/2002, procedură în care ministerul în cauză nu are nicio implicare. De aceea,va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, acțiunea urmând a fi respinsă față de această instituție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

b)Analiza motivelor de recurs

Examinând motivele de recurs formulate de părți, hotărârea primei instanțe, situația de fapt existentă în cauză și legislația aplicabilă, constată că recursurile formulate de recurenții/pârâți Inspectoratul de Poliție al Județului G. și I. G. al Poliției Române București sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;

Critica sentinței de fond realizata de ambele recurente-parate sub aspectul temeiniciei sancțiunii aplicate prin dispozițiile contestate,din perspectiva motivului de recurs prevăzut de 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a apreciat ca fiind fondat. În prealabil, Curtea va analiza însă considerațiile instanței de fond pe care le apreciază ca temeinice, referitoare la apărările, aspectele de nulitate referitoare la cercetarea disciplinară și dispozițiile emise, invocate de reclamant și reinterate cu prilejul recursului de către recurentul-reclamant. Cu privire la procedura cercetării disciplinare, în mod judicios instanța de fond, raportându-se la actele din dosar a apreciat că susținerile reclamantului privind nerespectarea garanțiilor prevăzute de cadrul normativ dat de Legea nr. 360/2002 au fost îndeplinite de autoritățile pârâte. În mod temeinic s-a reținut, că dosarul de cercetare disciplinare, conține sesizarea pentru declanșarea cercetării disciplinare, respectiv că lucrarea intitulată „raport” din data de 23.11.2006, în care sunt consemnate cele întâmplate în aceeași zi, după ora 16,30 –respectiv faptele săvârșite de reclamant și pentru care a fost sancționat cu destituirea din poliție.

S-a analizat și chestiunea privind necompetența persoanei care a dispus cercetarea disciplinară, instanța corect reținând că nici acest motiv nu este fondat, având în vedere că potrivit disp. art 59 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 (în forma în vigoare la data declanșării cercetării disciplinare), „Cercetarea prealabilă se efectuează de șeful unității sau de polițiști anume desemnați”.

De asemenea pentru celelalte motive invocate de reclamant în susținerea nulității cercetării disciplinare temeinic s-a apreciat că nu sunt fondate (prin care susține că nu au fost audiat și că nu a fost asistat de un reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor), atâta vreme cat din Procesul-verbal din 12.12.2006 și din Încheierea /12.12.2006 a Consiliului de Disciplină rezultă că reclamantul a fost prezent, a fost asistat de cms N. V., președinte al Comisiei de Disciplina din cadrul Corpului N. al Polițiștilor în baza delegației emisă de Corpul Național al Polițiștilor, s-a dat citire materialului existent la dosarul de cercetare prealabila, reclamantul făcând precizări care au fost consemnate, solicitând verificarea fisei de pontaj pentru a se verifica dacă la data de 24.11.2006 a fost sau nu la serviciu. În condițiile în care din aceste înscrisuri rezulta că reclamantul a fost prezent, a solicitat probe și au avut loc discuții intre acesta și membrii Comisiei de Disciplină, reclamantul susținându-și nevinovăția, este evident că aceste apărări ale reclamantului nu sunt fondate. Mai mult,din procesul-verbal de prezentare a conținutului raportului de cercetare prealabilă din data de 30.11.2006, este semnat de reclamant, luând la cunoștință de acesta, cu obiecțiuni.

Raportat la motivele de nulitate ale Dispoziției Inspectoratului G. al Poliției Române nr. 639/22.01.2007, în legătură cu care reclamantul a susținut ca nu este motivata, ca nu prevăzuta de lege și că trebuia emisă o decizie, instanța corect a stabilit pornind de la conținutul actului că aceasta este motivată sumar în fapt, fiind precizat temeiul în drept, iar aspectul că poartă o denumire greșită, sigur, nu este de natură a conduce la atragerea nulității absolute. Corect s-a apreciat și privitor la modalitatea de luare la cunoștință de conținutul deciziei de sancționare nr. 1/3.01.2007, contestată în cauză, prin care s-a dispus sancționarea reclamantului cu destituirea din poliție. Cuprinsul adresei nr._/3.01.2007, relevă faptul că „a primit un exemplar cu obiecțiuni în sensul că Decizia este nelegală și netemeinică azi, 4.01.2007” și semnătura primitorului, așadar că a luat la cunoștința de conținutul deciziei de sancționare, și anume că „urmare a comiterii abaterilor disciplinare de comportare necorespunzătoare în serviciu care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, constând în aceea că la data de 23.11.2006 ați avut un comportament necivilizat în relațiile cu șeful dvs. nemijlocit, ați plecat la domiciliu după expirarea timpului legal de lucru fără a încunoștiința pe șeful nemijlocit, deși nu se finalizaseră cercetările în referire la persoanele aduse la sediul unității și ați lăsat nesupravegheată o persoană suspectă de comiterea infracțiunii de omor, în conformitate cu prevederile art. 57 lit. a teza I și lit. b teza I, art. 58 lit. d, art. 59, 60 și 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administrației și Internelor, cu modificabile și completările ulterioare, prin Dispoziția sefului nr. 1/3.01.2007 ați fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție. Cu drept de contestare, prin cerere scrisă adresată Șefului Inspectoratului G. al Poliției Române în termen de 5 (cinci) zile de la data luării la cunoștință sau de la comunicare. Contestația se depune la secretariatul Inspectoratului de Poliție al Județului G. ”.

Necomunicarea dispoziției in materialitatea sa nu l-a împiedicat pe reclamant să o conteste la Șeful Inspectoratului G. al Poliției Române, contestație care a fost de altfel respinsă prin Dispoziția Inspectorului G. al Poliției Române cu nr. 639/22.01.2007, contestat și aceasta în instanță. În conformitate cu art. 60 alin. 2 din Legea nr. 360/2002, „Destituirea din poliție se dispune în mod corespunzător de persoanele care, potrivit art. 15, au competența să acorde gradele profesionale ale polițiștilor”, iar potrivit disp. art. 15 alin. 1 lit. c acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către”inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, pentru agenții de poliție ”, în consecință în mod corect, emitentul dispoziției nr. 1/2007, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G. era competent material să emită dispoziția de sancționare cu destituirea din poliție.

Se observă că materialul probator a fost corect analizat, cu reținerea situației de fapt stabilită de organul administrativ angajat, care a constat în următoarele împrejurări:

În sarcina reclamantului s-a reținut că la data de 23.11.2006 a avut un comportament necivilizat în relațiile cu șeful său nemijlocit, a plecat de la birou după expirarea timpului legal de lucru, deși nu terminase cercetările în referire la persoanele aduse la sediul unității și fără a încunoștiința șeful nemijlocit, precum și faptul că a lăsat nesupravegheata pe timpul cercetărilor, o persoană suspectă de comiterea infracțiunii de omor, fapte ce constituie abateri prevăzute de art. 57 lit. a teza 1 și lit. b teza 1 din Legea nr. 360/2002.

Din probele administrate a rezultat ca potrivit planului de acțiune din data de 22.11.2006, s-a stabilit la nivelul Biroului de Investigații criminale efectuarea unei acțiuni a doua zi, de către echipe formate din lucrători ai Inspectoratului de Poliție al Județului G., într-una din aceste echipe figurând și reclamantul. Potrivit Sintezei la planul de acțiune din data de 23.11.2006, acest plan a fost realizat, cercetările continuând pe linia probatoriului activității infracționale a unor persoane.

Așa cum rezultă și din dispoziția contestată, după expirarea programului legal de lucru, dar fără încunoștiințarea șefului nemijlocit, reclamantul a plecat la domiciliu, înainte de terminarea cercetărilor privind persoanele aduse la sediul unității. Din raportul întocmit de către Scms J. V. la data de 24.11.2006, rezulta ca la data de 23.11.2006, după ora 16,30 reclamantul a părăsit sediul unității fără să raporteze, iar la apelul telefonic, acesta s-a reîntors la sediu. Odată reîntors, șeful nemijlocit i-a trasat ca sarcină de serviciu audierea unei persoane și întocmirea unei fișe în vederea includerii în baza de date.

Din actele din dosarul de cercetare disciplinară, respectiv declarațiile colegilor de serviciu ai reclamantului și rapoartele întocmite de scms J. V. rezultă că într-adevăr, reclamantul odată reîntors în unitate la solicitarea șefului sau, i-a adresat acestuia cuvinte necivilizate, aspect confirmat prin declarație scrisa de către colegii reclamantului/agent de politie Branza S., subinspector Baldarau F. C. și ofițer R. M.. Unul din martori arată ca persoana audiată de reclamant la un moment dat se afla pe hol, lăsată nesupravegheată, pentru un moment. Însă acest incident nu a avut nici un fel de urmări. De altfel acest aspect al lăsării persoanei audiate, neînsoțit pe hol este menționat și de recurent, scopul arătat fiind acela de a-i verifica în birou, datele de identitate. Reclamantul a fost supus testului cu aparatul „Drager”, rezultatul alcoolemiei fiind negativ.

Ajungând la temeinicia sancțiunii aplicate pentru abaterile disciplinare săvârșite, Curtea notează că în mod nefondat instanța de fond a apreciat că individualizarea sancțiunii nu este conformă disp. art. 59 alin. 8 din Legea nr. 360/2002, dispoziții potrivit cărora „La stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise” . De asemenea s-au avut în vedere contextul în care a avut loc acest incident și anume faptul ca reclamantul a formulat diverse sesizări la I. G. al Poliției Române privind activitatea unității, precum și constatarea că acesta a mai fost sancționat anterior cu amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă maximă de 3 ani. Așa cum s-a arătat anterior, argumentele instanței sunt privite ca nefondate. Principiul gradualității vizează gradul de vinovăție și gravitatea faptei comise și nu o etapizare a aplicării sancțiunilor disciplinare. Se reține că anterior aplicării sancțiunii de destituire din poliție, printr-o dispoziție anterioară a șefului Inspectoratului de Poliție al Județului G. nr. 68/2006 recurentul reclamant a fost sancționat cu amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de 3 ani. Așa cum s-a indicat de autoritatea pârâtă, dispoziția a fost contestată în instanță formând obiectul dosarului nr._ a Tribunalului G.-secția contencios administrativ și fiscal, cererea de anulare fiind respinsă, iar hotărârea a devenit irevocabilă prin decizia nr. 89/2010 a Curții de Apel C. (dosarul fiind strămutat, în recurs la această instanță de către Înalta Curte de Casație și Justiție). Într-adevăr nu formează obiectul dosarului decizia de sancționare anterioară, însă trebuie avută în vedere când vine vorba despre criteriul de individualizare referitor la activitatea desfășurată anterior din perspectiva existentei în sarcina reclamantului a unor abateri disciplinare de același gen, încadrate în aceleași dispoziții legale respectiv, prev. de art. 57 lit. b teza 1 din Legea nr. 360/2002-neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu (fapte din 7/8-03-2006 și 18/19-03-2006), cât și cea prev. de art. 57 lit. a teza I din aceeași lege-comportarea necorespunzătoare în serviciu care aduce atingere onoarei și probității profesionale a polițistului, așa cum s-a reținut prin hotărârile judecătorești menționate. Față de acestea, se reține o perseverență într-o conduită inadecvată pentru un polițist și o indisciplină la locul de muncă, Curtea apreciind că faptele nu trebuie să rămână nesancționate. De asemenea, nu poate fi considerat un context marcat de subiectivism din partea colegilor, ca fiind în favoarea recurentului, cel creat la locul de muncă, tocmai de acesta, generat de niște petiții către I. G. al Poliției Române privind activitatea unității. Nu s-a probat însă acest aspect. De asemenea, conținutul convorbirii telefonice din 23.11.2006 avută cu șeful său nu este de natură să răstoarne temeinicia sancțiunii aplicate. Așa cum este reglementată, răspunderea disciplinară este individuală, și în cazul formulării unei sesizări a reclamantului, putea fi cercetat pentru limbajul folosit în cadrul convorbirii.

În cadrul faptelor săvârșite, s-a reținut și lăsarea nesupravegheată a unui suspect de comiterea infracțiunii de omor, incident care nu trebuie să fie ignorat sau lăsat nesancționat. Nu trebuie să aibă urmări sau să fi produs un rezultat negativ pentru a fi considerat un incident deosebit de grav, dată fiind starea de pericol creată prin acest mod de acțiune precum și reacțiile imprevizibile ale unor asemenea persoane, sub spectrul pedepsei ce urmează a le fi aplicată.

În legătură cu gravitatea faptelor săvârșite de recurentul - reclamant trebuie avută în vedere și împrejurarea că manifestările și comportamentul său necorespunzător au avut loc în prezența altor polițiști, aspect care a compromis autoritatea șefului său în fața subordonaților, cu efecte negative asupra desfășurării în bune condiții a acțiunii desfășurate, asupra stării disciplinare în respectiva unitate de poliție, precum și crearea unei stări de spirit negative în rândul polițiștilor prezenți.

În acest context, se reține că potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, „polițistul răspunde, în condițiile legii, pentru modul în care își executa atribuțiile de serviciu iar potrivit art. 41 din aceeași lege, polițistul este dator:

b) să dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, în special față de grupurile vulnerabile, să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competență, integritate, corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu revăzute de lege;

d)să fie disciplinat și să dovedească probitate profesională și morală în întreaga activitate;

e)să fie respectuos, cuviincios și corect față de șefi, colegi sau subalterni;

h) prin întregul său comportament, sa se arate demn de considerația și încrederea impuse de profesia de polițist.

Aceleași obligații se regăsesc și în art. 6 din H.G. nr. 991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului, principiile care guvernează conduita profesională a polițistului fiind următoarele:

i) respectul - se manifestă prin considerația pe care polițistul o acordă persoanelor,colegilor, superiorilor, subordonaților, drepturilor și libertăților acestora, instituțiilor, legilor, valorilor sociale, normelor etice și deontologice;

l) loialitatea - se exprimă prin atașamentul față de instituție și valorile promovate de aceasta, adeziunea conștientă manifestată de către polițist, din proprie inițiativă, față de obiectivele instituției, respectul față de ierarhia instituției, onestitate în relațiile interpersonale, respectul față de adevăr și dreptate, conștiinciozitate în îndeplinirea atribuțiilor, respectarea angajamentelor asumate, asigurarea confidențialității informațiilor obținute în procesul muncii.

Art. 13 din H.G. nr. 991/2005 descrie comportamentul polițistului.

(1) Polițistul trebuie să se comporte civilizat și să dea dovadă de amabilitate și solicitudine, adoptând o atitudine politicoasă și fermă.

(2) Polițistul trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare, abilități de gestionare a situațiilor conflictuale, dezvoltându-și prin sistemul de formare continuă puterea de înțelegere a problemelor sociale, culturale și educaționale specifice activității în care își exercită profesia.

Față de aceste considerente, instanța de recurs constată că sancțiunea disciplinară aplicată recurentului-reclamant, este justificată, decizia de sancționare cât și dispoziția emisă în procedura prealabilă contestate în prezenta cauză fiind legale și temeinice, prin această contestație a reclamantului urmând a fi respinsă ca nefondată, și în consecință și celelalte capete de cerere ce derivă din aceasta privitoare la reintegrarea în funcția publică avută, plata drepturilor restante și despăgubirile morale solicitate.

Cu privire la cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant T. Nicușor, se reține că este neîntemeiată. Cu titlu prealabil acesta invocă nevalabilitatea comunicărilor încheierilor precizate și a sentinței de la fondul cauzei (fila 37 verso dosar recurs), întrucât nu cuprind semnătura judecătorului în copie. Susținerea recurentului este considerată de Curte nefondată. La dosar recurentul-reclamant a depus în copie comunicările primite de la instanța de fond, însoțite fiecare de dovada de comunicare potrivit art. 261 pct. 8 Cod procedură civilă, hotărârea va cuprinde semnăturile judecătorilor și ale grefierului. În conformitate cu art. 110 alin. 4 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor după ce arată că hotărârile se redactează în numărul de exemplare necesar pentru comunicare, prevede că primele două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată și de grefierul de ședință. Prin urmare, nu sunt semnate și exemplarele care se comunică părților, ci numai exemplarul care se atașează la dosarul cauzei și cel care se depune la mapa de hotărâri (art. 266 alin.1 Cod procedură civilă). În concluzie, Curtea apreciază ca fiind legală comunicarea încheierilor și a sentinței de către instanța de fond.

Un alt aspect de nelegalitate punctat de recurentul-reclamant prin cererea sa de recurs vizează adăugarea nepermisă, nelegală în accepțiunea sa a cuvântului „civilă” după denumirea de sentință, fiind încălcate astfel disp. art. 255 Cod procedură civilă, Curtea nu poate reține ca fondată o astfel de susținere, cu consecința anulării acestui act de procedură, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă. Sentința este civilă pentru că este pronunțată în baza regulilor de competență și procedură edictate de Codul de procedură civilă. Potrivit art. 2 lit. d din Cod procedură civilă sunt în competența materială a Tribunalului și procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afara celor date în competența Curților de apel, iar potrivit Legii nr. 360/2002, art. 61 alin. 3 se consacră competența instanței de contencios administrativ în soluționarea acțiunii în anulare a dispozițiilor de sancționare.

Nu constituie motiv de recurs și nu atrage sancțiunea nulității hotărârii pentru faptul că nu cuprinde numele avocatului. Acțiunea vizează pe reclamantul T. Nicușor în calitatea sa de funcționar cu statut special în contradictoriu cu autoritățile publice pârâte. Împrejurarea că ulterior încetării raporturilor de serviciu a devenit de profesie avocat, nu înseamnă că intervine reprezentarea convențională a propriei persoane, ci eventual confuziunea calităților. Exercițiul drepturilor procedurale potrivit art. 67 alin. 1 Cod procedură civilă se realizează și în acest caz tot personal întrucât este de esența regulilor de la mandat ca mandantul și mandatarul să fie persoane diferite.

Cât privește excepția inexistenței ca înscrisuri și acte normative a intitulatelor Ordine ale Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 300/2004 și nr. 600/2005 și Instrucțiuni M.A.I. nr. 1111/2005, se retine că au făcut obiectul analizei la instanța de fond și că în mod corect au fost respinse. De asemenea recurentul le-a reiterat și pe calea recursului, instanța de recurs opinând în acord cu judecătorul fondului cauzei că sunt nefondate. Astfel, ilegalitatea unui act administrativ normativ, de tipul celor indicate anterior nu poate rămâne doar la faza constatării inexistenței acestuia de către oricine, ci, dimpotrivă, ilegalitatea actului trebuie să producă efecte erga omnes, în urma unei acțiuni în anulare a actului,de către instanța de contencios administrativ prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile. În concluzie teoria inexistenței actului administrativ poate fi susținută doar în cazul actului administrativ cu caracter individual ce produce efecte intre parți, astfel că doar părțile contractante sau terțele persoane sunt lezate prin aceste acte afectate de vicii de legalitate, ele putând considera actul administrativ ca fiind inexistent în ceea ce le privește. Mai mult, și în privința excepției de nelegalitate legiuitorul a reglementat-o, și a păstrat aceeași distincție, prin art. 4 alin. 4 Legea nr. 554/2004 în funcție de tipul de act administrativ, normativ sau cu caracter individual contestat în această procedură.

Față de excepțiile de nulitate a dispozițiilor de sancționare (nulitate absolută a dispoziției nr. 1/03.01.2007 a Inspectoratului Județean de Poliție G., pentru necomunicarea legală către reclamant a acesteia, fiind inopozabilă și caducă, în consecință, anularea și a dispoziției nr. 639/2007, inopozabilității și nulității absolute a disp. Inspectoratului Județean de Poliție n. 1/2007, nulitatea absoluta a întregii cercetări prealabile și disciplinare, motivat de nelegalitatea chemării recurentului la serviciu după expirarea timpului legal de lucru, fără dispoziție scrisă), constată că au făcut obiect al analizei în cadrul verificărilor pe fond a motivelor de recurs, constatând netemeinicia acestora.

S-a mai invocat de către același recurent, nelegalitatea actelor ulterioare dispozițiilor contestate, respectiv dispoziției șefului Inspectoratului Județean de Poliție nr. S/235/26.04.2007 de mutare a sa într-o funcție inferioară, excepția de nelegalitate a dispoziției șefului Inspectoratului Județean de Poliție nr. S/307/15.06.2007 de mutare în altă funcție, alt post și altă localitate, excepția de nulitate absolută a dispoziției șefului Inspectoratului Județean de Poliție nr. S/336/2007 de mutare dintr-o funcție și post în care nu s-a prezentat niciodată, excepția de nulitate absolută a dispoziției șefului Inspectoratului Județean de Poliție nr. S/5724/2006 necomunicată polițistului cercetat, excepții invocate și în recurs, sens în care apreciază netemeinicia acestora. Așa cum s-a stabilit și la fondul cauzei, actele vizează în fapt reîncadrări, mutări ale reclamantului la date ulterioare emiterii dispozițiilor contestate, acte cu o existență de sine stătătoare și actele contestate în litigiu nu deriva din măsurile dispuse prin dispozițiile cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate. Așadar, analizarea dispoziției nr. 1/3.01.2007 și nr. 639/22.01.2007 nu depinde de actele administrative ulterioare cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate.

Excepția de nelegalitate a unui act administrativ este un mijloc procedural de apărare, prin care nu se urmărește anularea acelui act, ci înlăturarea efectelor acestuia în cadrul litigiului dedus judecății. În cauză, văzând că nu sunt întrunite dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dispoziții potrivit cărora „Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, […[ ”, reține netemeinicia excepțiilor cu privire la actele administrative invocate.

Față de considerentele expuse în fapt și în drept,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția autorității de lucru judecat formulată de recurentul-reclamant T. Nicușor în contradictoriu cu recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului G., ca nefondată.

Respinge excepția inexistenței deciziei nr. 232/2004 emisă de Primul-Ministru al României, invocată de recurentul-reclamant T. Nicușor, ca inadmisibilă.

Respinge excepția de nulitate absolută și nelegalitate a dispoziției I. G. al Poliției Române nr. 1490/19.06.2008 formulată de recurentul-reclamant T. Nicușor, ca inadmisibilă în cadrul procesual al dosarului.

Respinge, ca nefondată excepția lipsei calității de reprezentant procesual al Ministerului Administrației și Internelor pentru cererea de recurs formulată, invocată de recurentul-reclamant T. Nicușor.

Respinge ca nefondată excepția de nulitate a recursului Ministerului Administrației și Internelor în baza art. 24,25 Noul Cod de procedură civilă formulată de recurentul-reclamant, ca inadmisibilă.

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 24, 25 Cod de procedură civilă 2010, formulată de recurentul-reclamant T. Nicușor, ca inadmisibilă.

Respinge, ca nefondată excepția nulității recursului Inspectoratul de Poliție al Județului G., ca fiind introdus de o persoană fără personalitate juridică.

Admite cererea recurentului-reclamant T. Nicușor de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, în ansamblul său,și în particular art. 59 și art. 61 din Legea nr. 360/2002.

Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, în ansamblul său, și în particular art. 59 și art. 61 din Legea nr. 360/2002, excepție formulată de recurentul-reclamant T. Nicușor.

Respinge chestiunea prealabilă invocată de recurentul-reclamant privind inexistența ca instituții și persoane juridice a Poliției Române, I. G. al Poliției Române București și Inspectoratul de Poliție al Județului G..

Respinge excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu a Poliției Române, Inspectoratului G. al Poliției Române București și Inspectoratului de Poliție al Județului G..

Respinge, ca inadmisibilă cererea recurentului-reclamant T. Nicușor de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.

Respinge chestiunea prealabilă privind inexistența persoanei juridice Curtea de Apel G. și lipsa capacității de folosință și exercițiu a acestei instituții.

Respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul-pârât I. G. al Poliției Române București.

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte Inspectoratul de Poliție al Județului G., I. G. al Poliției Române București și M. Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr.1170/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

Modifică în parte sentința recurată și în rejudecare.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Afacerilor Interne și în consecință, respinge acțiunea în contradictoriu cu acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

Respinge acțiunea reclamantului T. Nicușor, cu toate capetele de cerere, ca nefondată.

Menține dispoziția instanței de fond privind respingerea ca nefondată a excepțiilor de nelegalitate invocate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2014.

Președinte,

V. S.

Judecător,

D. V.

Judecător,

I. M. D.

Grefier,

A. M. S.

Red. I.D.M./30.04.2014

Tehnored.A.M.S./2 ex./30.04.2014

Fond: D.M.

← Alte cereri. Decizia nr. 471/2014. Curtea de Apel GALAŢI		Alte cereri. Decizia nr. 6043/2014. Curtea de Apel GALAŢI →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1546/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1546/2014. Curtea de Apel GALAŢI