Obligaţia de a face. Decizia nr. 5876/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 5876/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 10419/121/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 5876/2014

Ședința publică de la 11 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. L. P.

Judecător: G. I.

Judecător: V. M. D.

Grefier: F. B.

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta B.(C.) M. M. cu domiciliul în G., ., ..10 jud.G., împotriva încheierii de ședință din data de 14 martie 2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 12.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, că este timbrat, motivat, semnat și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului G. reclamanta B. ( C.) M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta U. „S. Haret”, eliberarea diplomei de absolvire a Facultății de Sociologie – Psihologie, Secția Psihologie.

În motivarea cererii a arătat că din anul 2009 de la absolvire și până în prezent, pârâta a refuzat în mod sistematic eliberarea diplomei de absolvire, eliberându-se dar o adeverință cu nr.4786/23.07.2009.

Prin încheierea din data de 14.03.2014 a Tribunalului G. a fost suspendată judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 155 indice 1 C.proc.civ..

Instanța de fond a reținut că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul de a certifica „conform cu originalul” înscrisurile anexate acțiunii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta B. ( C.) M. arătând că obligația stabilită de către instanța de fond a fost îndeplinită.

Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul nu este fondat. Așa cum se poate observa din examinarea înscrisurilor anexate de către reclamantă cererii de chemare în judecată aflate la filele 5,6,7 din dosarul de fond, acestea nu poartă semnătura reclamantei urmată de mențiunea „conform cu originalul”, astfel că în mod corect instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în conformitate cu prevederile art. 155 indice 1 C..

Reclamanta poate suplini această obligație și solicita ulterior, cu respectarea termenului de perimare, repunerea cauzei pe rol.

Față de cele mai sus arătate urmează a fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.(C.) M. M. cu domiciliul în G., ., ..10 jud.G., împotriva încheierii de ședință din data de 14 martie 2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 12.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2014.

Pt.jud.E.L.P. Pt.jud.G. I., Judecător, c.o.cf.art.261 pct.2 în c.o.cf.art.261 pct.2 V. M.

C.proc.civ., C.proc.civ.,D.

Președinte Curtea de Președinte Curtea de

Apel Apel

Grefier,

F. B.

Red./Tehno DMV/10.07.2014

Tehno FB/10.07._

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 5876/2014. Curtea de Apel GALAŢI