Obligaţia de a face. Decizia nr. 4938/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4938/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 1608/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 4938/2014
Ședința publică de la 19 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. G. T.
Judecător: C. R. M.
Judecător: G. P.
Grefier: F. B.
.-.-.-.-.--.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta C. DE A. DE SANATATE G. cu sediul în G., ..42, împotriva sentinței nr.2876/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată acordat, că este motivat, semnat și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._, reclamanta Țelicov M. a chemat în judecată pe pârâta CAS G., solicitând obligarea acesteia la plata premiului anual aferent anului 2010 (al 13-lea salariu).
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că dreptul la 13 – lea salariu este prevăzut de art. 18 din OUG 6/2004 iar apoi de art. 25 din Legea 330/2009, astfel că e vorba de un drept câștigat, chiar dacă ulterior, prin Legea 285/2010 s-a prevăzut expres că el nu se mai acordă.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 25 din Legea 331/2009, art. 1 Cod procedură civilă, Constituția României și art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO.
În dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare (act fila 12 la dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pe motiv că nu a putut acorda în 2011, al 13-lea salariu deoarece nu au fost alocate fonduri în acest sens de către ordonatorul principal de credite.
Prin sent. civ. nr. 2877/16.10.2013, Tribunalul G. a admis acțiunea privind pe reclamant T. M. cu domiciliul în G., ., . și pe pârât C. DE A. DE SANATATE G., cu sediul în G., .. 42, și a obligat pe pârâta CAS G. să achite reclamantei Țelicov M. sumele reprezentând premiu anual aferent anului 2010 (al 13-lea salariu), actualizate în funcție de rata inflației până la achitarea efectivă.
În motivare, a reținut că reclamanta a avut calitatea de consilier juridic la pârâta CAS G. până la data de 01.03.2011, când i-a încetat raportul de serviciu prin acordul părților (dovada fila 17 la dosar).
Reclamanta a solicitat pârâtei plata premiului anual, răspunzându-i-se că CAS este în imposibilitate de a acorda acest drept salarial, datorită lipsei fondurilor.
Se reține, așadar, că în anul 2010, reclamanta era angajata a CAS G..
Conform art. 25 din Legea 330/2009, „pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau cu indemnizația de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea”, iar plata acestui premiu anual se face începând cu luna ianuarie a anului următor (alin. 4).
Așadar, reclamanta este îndreptățită să primească, pentru anul 2010, premiul anual menționat.
Faptul că, din anul 2011, acest drept salarial nu se mai acordă, astfel cum dispune expres legea 285/2010, nu are nici o influență asupra aceluiași drept aferent anului 2010.
Se mai reține că nici pârâta nu neagă că reclamanta ar fi fost îndreptățită la acordarea celui de-al 13 – lea salariu pentru anul 2010, ci doar invocă lipsa fondurilor.
Aceste din urmă apărări vor fi înlăturate de instanță întrucât legiuitorul nu condiționează acordarea celui de-al 13 salariu de existența unor anumite fonduri.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs C. de Asigurări de Sănătate G. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare, recurenta arată că așa cum rezultă din disp. art. 25 din Leg. nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul plătit din fonduri publice beneficiază de un premiu anual, ce va trebui calculat, după împlinirea perioadei de referință, prin media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Textul de mai sus a fost abrogat începând cu data de 01.01.2011 prin Leg. nr. 284 din 2010, publicată în M.O. în data de 28.12.2010, iar în ceea ce privește al. 4 al acestui articol, efectele aplicării lui au fost, modificate prin prevederile art. 8 din Leg. nr. 285 din 2010, ce prevede salarizarea personalului bugetar în anul 2011, lege care și ea a fost publicată în M.O. tot în data de 28.12.2010.
După cum rezultă din prevederile art. 4 ale articolului sus menționat, plata premiului anual urma să se facă pentru întregul personal bugetar, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă. În ceea ce privește al 4 al acestui articol, efectele aplicării lui au fost modificate/abrogate prin prevederile art. 8 din Leg. nr. 285 din 2010, ce prevede salarizarea personalului bugetar în anul 2011.
În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este întemeiat și se impune a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește cadrul procesual al recursului, Curtea constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Art. 11 al. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește conținutul salarizării personalului din sectorul bugetar: „sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, soldele funcțiilor de bază și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar”.
Premiile care pot fi acordate personalului din sectorul bugetar se pot grupa în două categorii, după beneficiari: a) premii individuale; b) premii cu caracter colectiv.
Premiul reclamat în acțiunea introductivă de instanță face parte din cea de a două categorie - premii cu caracter colectiv - de care beneficia personalul din sectorul bugetar, în condițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009; din economia aceluiași articol de lege, rezultă cuantumul acestui premiu, situațiile de neacordare și perioada în care face plata: "... începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul." (art. 25, al. 4 din Legea nr. 330/2009).
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: „ (1)Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
De asemenea, potrivit art. 4, al. 3 din Legea nr. 285/2010 „Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 01.01.2011 pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradația și treapta avute de persoana încadrată la 31.12.2010."
Iar potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi”.
Dacă se procedează la interpretarea sistematică a textului normativ în discuție, se observă că legiuitorul a înțeles să precizeze că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se acordă", deci s-a anulat plata acestui premiu anual, dar nu pur și simplu, ci datorită faptului că acestea au fost avute în vedere la stabilirea majorarilor salariale acordate pentru anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Neacordarea premiului anual pentru anul 2010 nu poate fi analizată în abstract, ci în contextul reducerii cu 25% a drepturilor de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, prin Legea Nr. 118 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum și în contextul creșterii cu 15% a drepturilor salariale, începând cu 01.01.2011, conform art. 1 din Legea 285/2010, așa cum a constatat Curtea Constituțională în decizia nr. 1655/28.12.2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din lege.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.872 și 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010 Curtea Constituțională a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr.118/2010. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr.872 și 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr.118/2010.
Desigur, pe perioada cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă. Prin urmare, invocarea situației economico-financiare a țării de către legiuitor pentru a restrânge exercițiul unui drept fundamental nu este suficientă, ci trebuie ca restrângerea operată să îndeplinească toate exigențele prevăzute de art.53 din Constituție.
Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art.53 din Constituție, și anume:
- să fie prevăzută prin lege;
- să se impună restrângerea sa;
- restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
- să fie necesară într-o societate democratică;
- să fie proporțională cu situația care a determinat-o;
- să fie aplicată în mod nediscriminatoriu;
- să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
Aplicând aceste criterii cauzei de față, Curtea Constituțională, în cuprinsul Deciziei nr. 1655/28.12.2010 a constatat următoarele:
1. Restrângerea dreptului la salariu este prevăzută printr-o lege, și anume Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
2. Restrângerea dreptului la salariu se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare. Legiuitorul poate apela la o atare restrângere numai în ultimă instanță, respectiv numai dacă anterior a mai luat și alte măsuri de natură a revigora situația economico-financiară a statului. Or, au mai fost adoptate și alte acte normative având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, creșterea veniturilor la bugetul de stat și redresarea situației economico-financiare a tării.
3. Soluția legislativă criticată a fost "determinată de apărarea securității naționale [...]. Este evident că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, [...], ci are și o componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de «securitate națională» din textul art.53, ci și alte aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului.
În acest sens, prin Decizia nr.1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a statuat că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.
În cauza de față, Curtea Constituțională a constatat că se menține în continuare existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit, la adresa securității naționale.
4. Măsura este necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată doar prin adoptarea unor măsuri conjugate și în alte domenii, astfel cum s-a arătat mai sus. Numai când celelalte măsuri luate nu au avut efectul scontat, măsura restrângerii unui drept fundamental devine necesară pentru protejarea, în final, a ființei statului, așa cum rezultă din datele furnizate în expunerea de motive a legii.
5. Există un raport just de proporționalitate a măsurii criticate cu situația care a determinat-o, respectiv criza economică accentuată, păstrându-se un echilibru just între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
6. Măsura prevăzută de art.1 din legea criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, respectiv întregului personal plătit din fonduri publice.
7. Legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art.53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, măsura criticată are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.
Cu alte cuvinte, o situație de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.
În ceea ce privește compatibilitatea disp. art. 8 din Legea 285/2010 cu prevederile Convenției, se constată că, în principiu, dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art.1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie sa se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de CEDO în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate. Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
Principiul este exprimat de altfel explicit în hotărârea Kechko versus Ucraina "....este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, in mod deliberat, sa refuze plata lor, atâta vreme cat dispozițiile legale sunt in vigoare".
Așadar, în cazul de față, înlăturându-se temeiul legal pentru plata premiului anual aferent anului 2010, măsură justificată de criza economică ce a determinat reducerea salariilor, apreciem că această parte a salariului nu poate fi avută la acest moment în vedere sub aspectul incidenței prevederilor art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventie.
8. Nu se poate susține nici faptul că Legea nr. 285/2010 ar fi retroactivat, deoarece premiul anual aferent anului 2010 se acordă ulterior datei de 01.01.2011, or dispozițiile aplicabile din Legea nr. 285/2010 au intrat în vigoare la data de 31.12.2010. Suprimarea sau restrângerea pe viitor a unui drept născut anterior nu constituie o înfrângere a principiului neretroactivității legii civile, astfel cum a reținut Curtea Constituțională, în mod constant, în practica sa. Numai suprimarea pe trecut printr-o lege nouă ar constitui o încălcare a acestui principiu.
9. Ținând cont de cele expuse mai sus, ÎCCJ a stabilit prin decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunțată într-un recurs în interesul legii că, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevazut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, a fost inclus in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputand fi acordat in forma supusa vechii reglementari.
Având în vedere și incidența deciziei obligatorii din recursul în interesul legii, premiul nu mai poate fi acordat.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, care se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și în consecință va respinge cererea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE SANATATE G. cu sediul în G., ..42, împotriva sentinței nr.2876/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Modifică în tot sentința recurată și în consecință:
Respinge cererea formulată de reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SANATATE G., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2014.
Pentru judecător, L. G. T. în C.O. cf. art. 261 C.p.c. Președintele Curții de Apel G. Judecător M. N. | Pentru judecător, C. R. M. în C.O.cf. art. 261 C.p.c. Președintele Curții de Apel G. Judecător M. N. | Pentru judecător, G. P. în C.O. cf. art.261 C.p.c. Președintele Curții de Apel G. Judecător M. N. |
Pentru grefier, F. B. în C.O.cf. art. 261 C.p.c. Grefier șef H. S. |
Tehnored. C.R.M./06.08.2014
H.S. 2 ex./12.08.2014
Fond – V.D.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3868/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 2547/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
