Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 24/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 6134/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 24/2014
Ședința publică de la 09 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. L. P.
Judecător G. I.
Grefier L. M. R.
La ordine fiind soluționarea apelului formulat de apelanta R. M., domiciliată în Focșani, ..2, ., jud.V., împotriva sentinței civile nr.27/15.01.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanta și intimata I. P. V. - SPCRPCIV V.,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apelul este timbrat în mod legal, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la nr._ pe rolul Tribunalului V., reclamanta R. M. a chemat în judecată pârâta I. P. V. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor V. pentru ca prin ordonanță președințială să se dispună înmatricularea provizorie a autoturismului marca VOLVO S80 identificat cu nr. YV1AS_ până la soluționarea definitivă a fondului cauzei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a devenit proprietarul unui autoturism pentru care a solicitat înmatricularea.
Cum înmatricularea este condiționată de plata timbrului de mediu pe care îl consideră nelegal, a promovat acțiune pentru obligarea la înmatriculare fără plata timbrului de mediu.
Întrucât până la soluționarea definitivă a cauze este lipsită de folosința dreptului de a-și conduce autoturismul și este grav prejudiciată, a solicitat înmatricularea provizorie.
Prin sentința 27/2014 a Tribunalului V. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta R. M. în contradictoriu cu pârâta I. P. V. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor V., pentru înmatriculare provizorie autoturism.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a devenit proprietarul unui autoturism la data de 18.12.2013, pentru a cărui înmatriculare este obligată la plata timbrului de mediu.
Întrucât consideră nelegal timbrul de mediu, a promovat acțiune de obligare la înmatriculare fără plata acestuia, acțiune înregistrată la nr._ .
Prin prezenta cerere a solicitat pe cale de ordonanță înmatricularea provizorie.
Pentru ca o astfel de cerere să fie admisibilă este necesar să fie întrunite condițiile prevăzute de art.996 NCPC.
În cazul de față s-a făcut dovada existenței fondului și este evident că reclamanta este lipsită de folosința autoturismului proprietate care nu poate fi pus în circulație pe drumul public fără a fi înmatriculat.
În ce privește aparența dreptului se constată însă că obligația de a achita timbrul de mediu rezultă din OUG 9/2013, act normativ care a pus în acord reglementările interne cu cele europene și a înlăturat orice discriminare.
Așa fiind, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.996 NCPC și art.15 din Legea 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta R. M., a arătat în esență că prevederile OUG 9/2013 contravin dispozițiilor art. 110 din TFUE, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminări produselor importate față de produsele interne.
A solicitat în consecință admiterea apelului și casarea sentinței, cu consecința admiterii acțiunii formulate.
Analizând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică, pentru argumentele ce se vor arăta în continuare:
În conformitate cu prevederile 996 alin. 1 C.pr.civ., „instanța de judecată stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că o cerere de ordonanță președințială trebuie cercetată în raport cu următoarele condiții de admisibilitate ce trebuie îndeplinite cumulativ: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unor cazuri grabnice, neprejudecarea fondului.
În ceea ce privește aparența în drept se constată că obligația de a achita timbrul de mediu rezultă din OUG 9/2013, act normativ care a pus în acord reglementările interne cu cele europene și a înlăturat orice discriminare.
Referitor la vremelnicia măsurii, având în vedere că, prin cererea de ordonanță președințială se solicită obligarea înmatriculării fără plata timbrului de mediu, instanța apreciază că se solicită de fapt o măsură care tinde să devină definitivă.
În ceea ce privește urgența măsurii, art. 996 alin. 1 N.C.proc.civ. enumeră cazurile grabnice în care se poate apela la ordonanța președințială: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea pagubei iminente, care nu s-ar putea repara în cauză, astfel că nici această condiție nu este îndeplinită.
Referitor la neprejudecarea fondului, se constată că reclamanta solicită instanței să se pronunțe practic cu privire la neconformitatea dispozițiilor interne cu dispozițiile de drept comunitar, fapt care ține de fondul cauzei, astfel că nici această ultimă condiție nu este îndeplinită.
În aceste condiții, soluția de respingere a cererii de ordonanță președințială este legală și temeinică, astfel că, în conformitate cu art. 480 alin. 1 Ca.proc.civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca fiind nefondat apelul formulat de apelanta R. M., domiciliată în Focșani, ..2, ., jud.V., împotriva sentinței civile nr.27/15.01.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2014
Președinte, E. L. P. | Judecător, G. I. | |
Grefier, L. M. R. |
Red.E.L.P./30.04.2014
Dact.L.R./4 ex/5.05.2014
FOND F.T.
.>
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1310/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 2167/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








