Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 43/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 1678/91/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 43/A
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. S.
Judecător - I. M. D.
Grefier - I. S.
La ordine fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul S. N. cu domiciliul ales la Serviciul de Asistență pentru Drepturile Omului, Timișoara, .. 2, . B, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1097 din 9.07.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că, cererea de apel este nemotivată în fapt și în drept, nu este timbrată cu suma de 20 lei așa cum i s-a pus în vedere apelantului prin citația emisă la data de 26.08.2014, s-a depus de către intimata D.G.R.F.P. G. întâmpinare – ce a fost comunicată, nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care;
Curtea, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a cererii și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1097/09.07.2014, Tribunalul V. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S. N. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. și pârâta Instituția P. Județului V. – Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor V..
În baza disp. art. 1063 alin. 4 C.pr.civ. s-a dispus din oficiu, restituirea cauțiunii în sumă de 1.000 lei.
Împotriva sentinței menționate mai sus, în termenul legal reclamantul M. I. a declarat apel, cerere pe care nu a motivat-o în fapt și în drept și care de asemenea nu a fost timbrată.
Apelul este netimbrat;
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. 80/2013 cu privire la taxele judiciare de timbru, „acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență”.
Conform dispozițiilor art. 24, alin. 2 din aceeași ordonanță, cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță. Dispozițiile art. 33 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță prevăd că taxele se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea ei până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii potrivit dispozițiilor art. 486 alin. 3 raportat la alin. 2 Cod procedură civilă.
Din verificarea actelor depuse la dosar, rezultă că apelantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei așa cum i s-a pus în vedere prin citația emisă la data de 26.08.2014.
Întrucât la termenul de judecată din data de 25.09.2014, Curtea a constatat că apelantul nu a satisfăcut această cerință, văzând dispozițiile legale mai sus citate, urmează să anuleze apelul de față ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează apelul declarat de reclamantul S. N. cu domiciliul ales la Serviciul de Asistență pentru Drepturile Omului, Timișoara, .. 2, . B, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1097 din 9.07.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25.09.2014.
Președinte, V. S. | Judecător, I. M. D. | |
Grefier, I. S. |
Red.Tehnored.I.S./23.10.2014/5ex.
Fond:Tribunalul V.; Judecător M.Dibuș
| ← Alte cereri. Decizia nr. 6509/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 3751/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








