Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din 11-02-2014, Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 4563/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1375/2014
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător M. B.
Judecător I. A.
Grefier L. M. R.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta P. L. G., împotriva sentinței civile nr.5294/10.10.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, având ca obiect
suspendare executare act administrativ
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă av.D. D. cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații M. F. PUBLICE, A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, D. G. REGIONALA A F. PUBLICE GALATI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată acordat în recurs, cauza este timbrată, s-a depus întâmpinare care a fost comunicată recurentei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de suspendare.
Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
CURTEA
Asupra recursului de fată
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele
Prin sentința civilă nr 5294/11 10 2013 a Tribunalului V. a fost
admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de ANAF.
A fost respinsă excepția lipsei de interes invocate de ANAF .
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta P. L. G. ,în contradictoriu cu pârâții M. F. PUBLICE,A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, și D. G. REGIONALA A FINTELOR PUBLICE GALATI, pentru suspendarea deciziei nr. 300/01.08.2013, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. L. G. criticând-o ca fiind nelegală potrivit art. 488 cod proc.civ.
Motivându-și în fapt cererea ,recurenta a precizat în esență următoarele critici ;astfel deși a solicitat suspendarea deciziei de concediere emisă în mod abuziv,discriminatoriu și nemotivat,cererea a fost respinsă întrucât nu a aprobat prejudiciul iminent ,deși se află în fata unui litigiu de muncă,iar sarcina probei aparține angajatorului. Este simplu de remarcat că prejudiciul iminent se referă la pierderea locului de muncă,post ocupat de ani de zile și a drepturilor salariale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost admisă greșit de către instanța de fond,deși a invocat excepția de nelegalitate a ordinelor președintelui ANAF nr 1385/2013și a ordinului nr 1104/2013 al președintelui ANAF,ordine ce nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României
Unitatea emitentă nu a avut niciodată calitatea de angajator al acesteia conform art. 99 din legea nr 188/1999
UN ALT ASPECT CRITICAT ,vizează cererea de restituire taxa timbru de 20 lei pe care deși a plătit-o nu o datorează,fiind vorba de un litigiu de muncă,conform art. 29 alin 4 din OUG nr 80/2013
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, conform art. 488 pct8 C.proc. civ., Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
Conform dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope legis -ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Pentru analizarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de practica judiciară ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Criticile recurentei că instanța de fond nu a reținut că decizia de concediere a fost emisă în mod abuziv,discriminatoriu și nemotivat; că a invocat excepția de nelegalitate a ordinelor președintelui ANAF nr 1385/2013 și a ordinului nr 1104/2013 al președintelui ANAF,ordine ce nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României iar unitatea emitentă nu a avut niciodată calitatea de angajator al acesteia ,conform art. 99 din legea nr 188/1999 ,nu pot fi primite avându-se în vedere caracterul special al cererii promovate de aceasta.
Astfel,așa cum s-a precizat mai sus ,instanța de fond are de analizat doar strict condițiile prev. de art. 14din legea nr 554/2004 .
În consecință ,așa cum a reținut și instanța de fond ,pipăind doar fondul,curtea constată că decizia nr 300/1 08 2013 prin care recurenta a fost eliberată din funcție este emisă de un organ competent ,este motivată în fapt și in drept,ca urmare a desființării GĂRZII FINANCIARE ,conform OUG nr 74/2013 și nu sunt indicii care să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Pe de altă parte, apărările recurentei cu privire la faptul că decizia de concediere a fost emisă în mod abuziv,discriminatoriu și nemotivat; că a invocat excepția de nelegalitate a ordinelor președintelui ANAF nr 1385/2013 și a ordinului nr 1104/2013 al președintelui ANAF,ordine ce nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, iar unitatea emitentă nu a avut niciodată calitatea de angajator al acesteia ,conform art. 99 din legea nr 188/1999 ,vizează de fapt critici care impun analizarea fondului cauzei,apărări care nu pot fi analizate în cadrul acestei cererii de suspendare.
Pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ,Curtea reține că intimata reclamantă trebuia să demonstreze existența unor argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea deciziei de eliberare din funcție, ori în cauză reiese fără nici un dubiu că prima condiție expres prevăzută de lege nu este îndeplinită ,prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ nefiind răsturnate, motiv pentru care nu se justifică suspendarea.
De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul de față.
Astfel susținerile recurentei că prin pierderea locului de muncă,post ocupat de ani de zile și a drepturilor salariale, nu pot constituie un motiv suficient pentru a proba o pagubă greu sau imposibil de reparat ,în condițiile anulării actului administrativ contestat .
De asemenea critica recurentei că a solicitat restituire taxa timbru de 20 lei pe care deși a plătit-o nu o datorează,fiind vorba de un litigiu de muncă,conform art. 29 alin 4 din OUG nr 80/2013,nu poate fi primită avându-se în vedere caracterul special al procedurii prev. de art. 14 din legea nr 554/2004,derogatoriu de la dreptul comun.
Față de cele mai sus arătate,va constata că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004
În baza art. 496 alin 1 cod proc. civ și art. 488 pct8 cod proc. Civ. va respinge recursul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta P. L. G., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr.5294/10.10.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2014
Președinte, G. P. | Judecător, M. B. | Judecător, I. A. |
Grefier, L. M. R. |
Red.M.B./20.02.2014
Dact.L.R./ 6 ex/24.02.2014
FOND S.G.D.
.>
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 239/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 3328/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
