Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 18/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 1071/44/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 18/2014
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Grefier – Z. E.
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea formulate de reclamantul C. C., domiciliat în comuna Golești, . în contradictoriu cu pârâtul M. T. BUCUREȘTI, sector 1, ..38, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2014 care au fost consemnate în încheierea din aceiași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 20 ianuarie 2014.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 01.10.2013, reclamantul C. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. T.:
- suspendarea executării Ordinului Ministrului T. nr. 733/2012 până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acestui administrativ normativ;
- să se stabilească de către instanță cine trebuie legal să se ocupe de formarea profesională, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională și/sau certificate de competențe profesionale din domeniul educației rutiere-învățământul auto pentru întreaga România, M. T., prin acest ordin sau M. Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național de Formare profesională a adulților, având în vederea dispozițiile OG nr. 129/2000, actualizată și aprobată prin Legea nr. 167/2013.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, că are ocupația de instructor auto din anul 1998, cu atestat, autorizat de MT, cu autorizația nr. 4002 valabilă până la data de 10.11.2014 și activează ca persoană fizică autorizată din anul 1998, fiind înregistrat la Registrul Comerțului cu obiectul de activitate Cod CAEN 8553.
A mai arătat că a formulat plângere prealabilă, însă intimata nu i-a soluționat favorabil această plângere.
În ce privește condițiile suspendării actului administrativ reclamantul arată că în cauză existența cazului bine justificat rezultă din faptul că dispozițiile mai multor articole din Anexa 1 a OMT nr. 733/2013 le consideră nelegale deoarece nu respectă dispozițiile Legii nr. 24/2000, încalcă grosolan dispozițiile normative naționale și internaționale cu forță legislativă superioară și creează o discriminare între persoanele care predau ca lectori în centrele de pregătire profesională în comparație cu instructorii de pregătire practică auto și profesorii de legislație rutieră, totodată creează discriminare și între operatorii economici din același domeniu de activitate al învățământului auto.
Reclamantul mai precizează că anexele II, III și IV le consideră total nelegale.
A mai susținut reclamantul că art. 1 din Anexa 1 nu respectă prevederile art. 2, 13, 24 și 44 din Legea nr. 24/2000, art. 5 pct. 3 a, b, c și art. 6 pct. 3 a, b, c încalcă dispozițiile art. 3 pct. 10 din OG nr. 27/2011, care îi permit să închirieze autovehiculele din dotare, însă normele date în baza acestei ordonanțe îi interzic.
Aceste din urmă dispoziții încalcă art. 4 pct. 3 și art. 57 din Legea nr. 24/2000, întrucât sunt axate mai mult pe aspectele juridice și mai puțin pe caracterul predominant tehnic.
Mai mult, dispozițiile art. 6 obligă pfa să se transforme în srl.
Art. 5 pct. 3 a, b, c și art. 6 pct. 3 a, b, c încalcă flagrant dreptul de proprietate, expresiile „exclusiv” și „locație unică” sunt dispoziții abuzive, întrucât nu îi permit desfășurarea activității în funcție de posibilitățile clienților și contravin dispozițiilor art. 16 și 20 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și Constituției României.
A mai susținut reclamantul că Ordinul MT nr. 733/2013 a fost emis și cu nerespectarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 24/2000 și ale art. 23 din OUG nr. 195/2002 pct. 5 și 8 care prevede că pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se efectuează de către profesori de legislație și rutieră și instructori auto atestați de autoritatea competentă, conform normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, ministrului educației și cercetării și al ministrului administrație și internelor.
Precizează reclamantul că OG nr. 27/2011 la domeniul de aplicare nu precizează că această ordonanță va reglementa singură și activitatea referitoare la domeniul educației rutiere – învățământului auto, având drept rezulta formarea profesională a adulților.
Această activitate a fost introdusă în acest act normativ fără a se ține cont de prevederile art. 23 pct. 5 și 8 din OUG nr. 195/2002 sau de dispozițiile art. 4, 13, 57, 77, 78 și 81 din Legea nr. 24/2000, fără să se țină cont în mod special de OG nr. 129/2000.
Prin normele aprobate prin OMT nr. 733/2013 sunt încălcate dispozițiile OG nr. 137/2000, creându-se discriminare între școlile de conducători auto organizate ca PFA să funcționeze patru școli în aceeași locație, în timp ce școlile de conducători auto SRL, potrivit art. 3 pct. b, dețin în folosință exclusivă (…) spații adecvate procesului de învățământ.
Se mai susține că se creează discriminare între școlile de conducători auto și liceele din țară, prin dispozițiile de la art. 10 care prevăd un procent minim de promovabilitate de 50% al școlilor de conducători auto.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente, aceasta este evidentă de vreme ce ordinul în discuție instituie condiții suplimentare de dotare a autoturismelor școală (de exemplu, dotarea cu sistem tehnic de monitorizare video și audio precum și cu un sistem de poziționare globală etc.), iar achiziționarea unui atare echipament implică alocarea unor sume considerabile (circa 2500-3500 lei). Același ordin impune un spațiu-sală de clasă, cumpărarea de materiale tehnico-didactice corespunzătoare conținutului programelor școlare de pregătire teoretică și instruire practică în conducerea auto, ceea ce reclamă investiții totale de circa 6500 – 7500 lei, sumă considerabilă ce trebuie avansată din bugetul propriu, deoarece ca PFA nu are posibilitatea direcționării profitului spre investiții. Totodată, angajarea a patru persoane – profesor de legislație rutieră, medic, inginer mecanic, pentru predarea orelor de teorie și a unui expert contabil, pentru activitatea financiar contabilă, secretariat, resurse umane înseamnă cheltuieli considerabile care, adăugate celor mai sus, conturează ideea de prejudiciu iminent.
Cu privire la Anexa II a Ordinului nr. 733/2013 reclamantul arată că din titlul și conținutul acestei norme rezultă că o persoană care urmează aceste cursuri obține un document din care rezultă că este calificat să profeseze o activitate economică, reclamantul considerând că în acest mod ministerul transporturilor legiferează cursuri de formare profesională a adulților contrar dispozițiilor OG nr. 129/2000, fiind în conflict și cu dispozițiile art. 23 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 deoarece nu este ordin comun.
Totodată, se arată că și normele din Anexa III a Ordinului încalcă dispozițiile OG nr. 129/2000, fiind în conflict și cu dispozițiile art. 23 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, deoarece nu este ordin comun, iar cele din Anexa IV sunt în contradicție totală cu dispozițiile art. 23 pct. 8 din OUG nr. 195/2002, deoarece nu este ordin comun, precum și cu dispozițiile art. 73 pct. 3 lit. n din Constituția României, această prerogativă fiind atributul Ministerului Educației și Cercetării.
Reclamantul a mai solicitat ca, după ce va fi decisă suspendarea, lasă la aprecierea instanței dacă va considera oportun să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 pct. lit. g și h, art. 62, art. 63 și 64 din OG nr. 27/2011.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1, 7 și 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâtul M. T. asolicitat respingerea cererii arătând, în esență, următoarele:
Prezumția de legalitate a actului administrativ face ca suspendarea acestuia să fie o situație de excepție de la regula executării din oficiu, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impunând pentru aceasta două condiții.
În privința existenței unui caz bine justificat, reclamantul nu a identificat stările de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, verificarea legalității impunând instanței să verifice dacă: actul administrativ a fost adoptat sau emis de autoritatea competentă material și teritorial; conținutul actului este conform cu conținutul legii în baza căreia a fost emis; actul corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; a fost adoptat sau emis în forma specifică. În cauză, asemenea împrejurări nu pot fi reținute, ordinul contestat fiind emis în temeiul art. 62 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 27/2011, iar nu al prevederilor O.U.G. nr. 195/2002.
La emiterea Ordinului contestat s-au avut în vedere corelarea caracteristicilor tehnice ale vehiculelor cu care se susține proba practică în vederea obținerii permisului de conducere, prevăzute în anexa 2 a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului; Autoritatea Rutieră Română se afla în imposibilitate de a autoriza școli de conducători auto pentru efectuarea pregătirii în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoriile AM și A2, categorii create prin O.U.G. nr. 203/2012; examinarea pentru categoriile AM, A1, A2 și A este diferită față de cea impusă prin legislația anterioară pentru subcategoria A1 și categoria A; era necesară corelarea legislației privind pregătirea cursanților în vederea obținerii permisului de conducere cu prevederile Directivei 2006/123/CE.
Prin actul contestat s-a urmărit, în principal, creșterea nivelului de pregătire a cursanților și implicit creșterea gradului de siguranță rutieră.
Ordinul nr. 733/2013 a fost emis de M. T. în temeiul atribuțiilor de autoritate de reglementare în domeniul transporturilor rutiere conferit de art. 6 alin. 1, art. 63 și art. 64 din O.U.G. nr. 27/2011 coroborate cu art. 4 alin. 4 pct. 55 din H.G. nr. 24/2013. M. Afacerilor Interne nu are competență pentru stabilirea condițiilor tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere afectate unei anumite activități, această competență revenind Ministerului T. în temeiul art. 12 lit. d) din O.G. nr. 19/1997.
Ordinul nr. 733/2013 a fost emis a fost emis cu respectarea prevederilor normelor de tehnică legislativă, respectiv art. 3 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 și a fost supus, totodată, procesului de transparență decizională și procesului de consultare publică conform art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 52/2003.
Dispozițiile anexei 1 la Ordinul nr. 733/2013 au fost stabilite avându-se în vedere necesitatea asigurării unui cadru eficient, complet și unitar de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, precum și pentru a asigura cadrul legal necesar verificării și controlului acestei activități.
În privința pagubei iminente, reclamantul nu a administrat probe.
Pârâtul a invocat inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 pct. lit. g și h, art. 62, art. 63 și 64 din OG nr. 27/2011.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, apreciind, în esență, că pârâta nu a combătut argumentat toate susținerile sale privitoare la nelegalitatea ordinului. În consecință, reclamantul a reiterat solicitarea de suspendare a executării ordinului, arătând că solicită suspendarea totală a acestui ordin.
Analizând cu prioritate solicitarea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 pct. lit. g și h, art. 62, art. 63 și 64 din OG nr. 27/2011, Curtea apreciază că o atare solicitare este inadmisibilă în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 1 teza ultimă din Legea nr. 47/1992, întrucât textele invocate nu au legătură cu aspectele de nelegalitate sesizate.
Prin cererea sa reclamantul argumentează existența cazului bine justificat prin invocarea nelegalității Ordinului MT nr. 733/2013 în raport de alte prevederi legale și nicidecum pentru nerespectarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. g și h, art. 62, art. 63 și 64 din OG nr. 27/2011.
Se apreciază în consecință că dispozițiile legale cu privire la care se solicită sesizarea Curți Constituționale cu excepția de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cererii de suspendare de față. De altfel, reclamantul a înțeles să formuleze excepția fără a indica în concret normele constituționale încălcate și nici relevanța dispozițiilor pretins neconstituționale pentru soluționarea litigiului de față.
Pe fond, Curtea apreciază cererea de suspendare a executării Ordinului Ministrului T. nr. 733/2013 ca nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Ordinul Ministrului T. nr. 733 din 25 aprilie 2013, a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză, a fost emis pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.
Suspendarea executării actelor administrative este o situație de excepție și intervine doar în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege. În acest sens se reține că, potrivit disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se pronunța suspendarea executării actului administrativ normativ este necesară formularea unei plângeri prealabile, precum și dovedirea existenței cazului bine justificat, cât și iminența producerii unei pagube.
În cauză reclamantul a făcut dovada că a formulat plângere prealabilă, plângere înregistrată la M. T. sub nr._/29.08.2013.
În ceea ce privește cerința „cazului bine justificat” Curtea notează că, în accepțiunea legii, „cazul bine justificat” semnifică aspecte de nelegalitate evidentă a actului contestat, adică acele împrejurări care pot fi cercetate de instanța investită cu cererea de suspendare la o simplă pipăire a fondul litigiului. Sunt astfel de aspecte cele privind necompetența materială a autorității emitente; nemotivarea actului; nesocotirea normelor de tehnică legislativă etc.
În cauză, raportat la motivele invocate de reclamant în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, Curtea constată că nu pot fi reținute motive care să dea naștere unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului.
În acest sens Curtea reține că, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 6 alin. 1 din OG nr. 27/2011, coroborate cu dispozițiile HG nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului T., M. T. este autoritatea de reglementare în domeniul transporturilor rutier.
Curtea constată că actul normativ în cauză a fost adoptat de M. T. în temeiul atribuțiilor acestuia de autoritate de reglementare în domeniul transporturilor rutiere, conferit de dispozițiile art. 6 alin. 1 din OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, coroborate cu prevederile art. 63 și 64 din același act normativ și cu cele ale art. 4 alin. 1 pct. 55 din HG nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului T., care prevăd că M. T. „elaborează norme obligatorii privind pregătirea, examinarea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, respectiv a persoanelor desemnate să conducă permanent și efectiv activități de transport rutier, a consilierilor de siguranță, a conducătorilor auto, a profesorilor de legislație rutieră, a instructorilor de conducere auto, precum și a lectorilor necesari procesului de pregătire și perfecționare profesională a acestora, în condițiile art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011”.
Este adevărat că potrivit art. 23 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 “Pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se efectuează de către profesori de legislație rutieră și instructori auto atestați de autoritatea competentă, conform normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, al ministrului educației și cercetării și al ministrului administrației și internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”, însă art. 62 alin. 2 și 3 din OG nr. 27/2011 prevede că „Autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.
Atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.”
În condițiile în care art. 6 alin. 1 din OG nr. 27/2011 definește M. T. și Infrastructurii ca autoritate competentă în sensul acestui act normativ, iar ambele acte normative au forță juridică egală, conflictul dintre cele două dispoziții se poate soluționa, la o examinare sumară, în favoarea actului normativ mai nou, respectiv în favoarea OG nr. 27/2011.
De altfel, ordinul atacat înlocuiește un ordin anterior emis de aceeași autoritate, autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto făcându-se, înainte de emiterea Ordinului nr. 733/2013, în conformitate cu dispozițiile ordinului Ministerului T. și Infrastructurii nr. 1019/2009.
D. urmare, Curtea constată că ordinul a cărui suspendare se solicită a fost emis de către autoritatea competentă desemnată în temeiul art. 6 alin. 1 și 3 din OG nr. 27/2011, să autorizeze școlile de conducători auto și instructorii auto.
Curtea mai constată că Ordinul nr. 733/2013 a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectându-se, totodată, și prevederile art. 4 alin. 3, art. 77-79 din aceeași lege. În acest sens se reține că ordinul a fost emis pe baza și în executarea unor acte normative cu forță juridică superioară, incidente în domeniul transporturilor rutiere, limitându-se la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora a fost emis, fără a conține dispoziții care să contravină acestora.
Motivele de nelegalitate invocate de reclamant prin care se susține că ordinul contestat contravine unor dispoziții legale preexistente, respectiv OUG nr. 195/2002, OG nr. 129/2000, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ, în sensul art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004, iar cercetarea acestora în profunzime poate fi efectuată doar în cadrul litigiului vizând anularea actului administrativ.
Nici faptul că asumarea noilor exigențe legale presupune anumite costuri, îndeosebi pentru instructorii auto înregistrați ca PFA, nu este de natură a releva, la o analiză sumară, nelegalitatea ordinului.
În condițiile în care nu se poate reține ca fiind îndeplinită în speță condiția cazului bine justificat, este superfluă analizarea condiției pagubei iminente, neputându-se primi susținerile privind un prejudiciu inevitabil și imposibil de reparat generat de un act administrativ în privința căruia nu a fost răsturnată prezumția de legalitate.
Curtea apreciază că solicitarea reclamantului ca instanța să stabilească autoritatea abilitată legal să se ocupe de formarea profesională, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională și/sau certificate de competențe profesionale din domeniul educației rutiere-învățământul auto nu reprezintă un capăt de cerere distinct, ci se înscrie pe linia argumentării cererii de suspendare, prin care se invocă încălcarea, prin ordinul a cărui suspendare se solicită, a prevederilor OG nr. 129/2000, astfel că nu se impune analizarea acestei solicitări ca un capăt de cerere distinct, având în vedere în acest sens și faptul că prin cererile ulterioare reclamantul a solicitat doar suspendarea executării Ordinului MT nr. 733/2013.
Pentru motivele mai sus expuse, concluzionând în sensul că examinarea sumară a ordinului contestat nu a relevat nelegalitatea acestuia, Curtea urmează a dispune respingerea cererii de suspendare a executării acestuia, aspectele de nelegalitate invocate de reclamant putând fi analizate fără rezerve de către instanța ce va fi investită cu soluționarea acțiunii în anularea ordinului. În ipoteza în care acțiunea în anulare va fi admisă, reclamantul poate obține și recuperarea eventualelor daune suferite ca urmare a aplicării ordinului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul C. C., domiciliat în comuna Golești, . în contradictoriu cu pârâtul M. T. BUCUREȘTI, sector 1, ..38, privind suspendarea executării Ordinului Ministrului T. nr.733/2013, ca nefondată.
Respinge solicitarea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 pct.3 lit.g și h, art.62,63 și 64 din O.G.nr.27/2011, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale și cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce privește cererea de suspendare.
Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel G..
Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2014.
Președinte, L. G. T. | ||
Grefier, Z. E. |
Red/Tehno TLG/13.02.2014
Tehno ZE/14.02.2014
Ex.4
| ← Alte cereri. Decizia nr. 6461/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Pretentii. Decizia nr. 4294/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
