Alte cereri. Decizia nr. 1720/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 1720/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 3247/91/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 1720/2014

Ședința publică de la 18 februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător I. A.

Judecător G. P.

Grefier Filuța E. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE V., cu sediul în Focșani, .. 52bis, jud. V. împotriva sentinței nr. 852 din 13.02.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind recurenta C. DE A. DE SĂNĂTATE V. și intimata S. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul a depus întâmpinare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința nr. 852/2013 a Tribunalului V. s-a admis ca fondată acțiunea formulată de reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE V., fiind anulate Decizia nr.383/2011 și Decizia nr._, emise de pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că dispozițiile art. 257 - alin. 2 lit. f) teza finală au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/2011, publicată în M.Of. nr.355 din 23 mai 2011, în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

Așa fiind, este nelegală stabilirea contribuției la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate realizate într-un cuantum net inferior acestei valori.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurenta a invocat greșita interpretare și aplicare a legii, actele administrative atacate fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 51 alin. 2 lit. e din OG nr. 150/2002 și art. 257 alin. 2 lit. e din L. 95/2006, precum și Ordonanța 617/2007.

Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, sentința de fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele conf.art.304/1C.pr.civ., Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

Temeinic și legal instanța de fond a motivat că Decizia de impunere atacată a fost emisă de Casa de Asigurări de Sănătate V., cu aplicarea unei norme ce a fost declarată neconstituțională.

Astfel prevederile art. 257 din L. 95/2007 privind reforma în domeniul sănătății au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională potrivit Deciziei nr. 1394/26.10.2010 și Decizia nr. 335/23.05.2011.

Prin Decizia nr. 1394/2010 și 335/2011, Curtea a hotărât că sunt neconstituționale prevederile art. 257 lit. f în măsura în care se raportează calculul contribuției de asigurări de sănătate la salariul minim pe economie fără a avea în vedere venitul obținut efectiv din dobânzi, dividende etc.

Potrivit normei criticate, „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: Lit. f ) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din dreptul de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și a altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prev. la lit. a-e din alin. 2 ind.1 și art. 213 alin. 2 lit. h, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

Curtea a apreciat că aplicarea normei duce la instituirea unui tratament juridic diferențiat a persoanelor ce realizează și astfel de venituri din dividende sau dobânzi bancare, tratament care însă nu are nicio justificare pe împrejurări obiective.

A mai reținut Curtea că, deși norma criticată se supune regulii generale, aplicabilă tuturor categoriilor de venituri, numai teza finală a normei criticată privind contribuția minimă datorată instituie un tratament juridic diferențiat. Obligând prin această normă un cetățean la plata unei contribuții mai mari decât veniturile însăși, nu se asigură nici proporționalitatea și nici caracterul rezonabil al sarcinii fiscale. Curtea a apreciat că teza finală a normei criticate încalcă prevederile art. 56 din Constituție care consacră principiul așezării juste a sarcinilor fiscale.

Recurenta pârâtă CAS V. a încălcat obligația de informare a reclamantului – contribuabil prin nerespectarea preved. art. 3 din C. fiscal care impune printre principiile fiscalității și b) certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală, ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii fiscale a contribuabilului atunci când a emis somația de plată și titlul executor, fără a emite titlul de creanță și înștiințarea privind existența creanței sale în baza de date.

Față de cele expuse, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE V., cu sediul în Focșani, .. 52bis, jud. V. împotriva sentinței nr. 852 din 13.02.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 februarie 2014.

Președinte,

M. B.

Judecător,

I. A.

Judecător,

G. P.

Grefier,

Filuța E. D.

Red.PG/04.03.2014

Tehnored.FED/04.03.2014/2ex.

Fond – S.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 1720/2014. Curtea de Apel GALAŢI