Acţiune în constatare. Decizia nr. 723/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 723/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 1298/89/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 723/2013

Ședința publică din 06 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. O. M.

Judecător D. R. G. Ș.

Judecător M. C. P.

Grefier C. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta V. Z. în contradictoriu cu intimata A. Națională de Reglementare Pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală ANRSC, A. Națională pentru Protecția Consumatorului - Comisariatul Județean Pentru Protecția Consumatorilor V. și . - Sucursala Bârlad, având ca obiect acțiune în constatare, recurs declarat împotriva sentinței nr. 852/CA din 1.10.2012 pronunțată de Tribunalul V..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 06.03.2013, când:

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr. 852/1.10.2012, Tribunalul V. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, a respins actiunea formulată de reclamanta V. Zîna, în contradictoriu cu A. națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins actiunea formulată de reclamanta V. Zîna în contradictoriu cu A. Națională pentru Protecția Consumatorului-Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor V., A. națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și .. V. –Sucursala Bârlad.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că reclamanta a investit instanța cu următoarele capete de acțiune:

I.1) să se constate că între reclamantă și R.A.G.C.L. Bârlad (fost) și„A.”, Bârlad, actualul pretins creditor / prestator de servicii, nu există vreun raport contractual/obligațional ;

2)să constate că apometrele sunt proprietatea reclamantei, iar, obligația contractuala de a avea acces la un serviciu public de utilitate vitală i-a fost interzisă fără nici un fel de bază legală;

II să oblige pârâtele:

  1. să respecte legea, în termenii și termenele definite de către lege ;
  2. să se conformeze dispozițiilor legale privind obligația de a răspunde la petitii, în temeiul disp.: art. 13 O.G. nr. 27/2002 modificată;
  3. să fie obligate să recunoască dreptul său de proprietate asupra instalațiilor (apometrele interioare);
  4. să fie obligate să îi restituie acele apometre interioare ;
  5. să fie obligate să îi instaleze acele apometre interioare .

A reținut instanța că acel capăt de cerere privind respectarea dreptului la soluționarea petițiilor, potrivit OUG 27/2002 modificată si a legii 544/2001, este neîntemeiat. Prin sesizarea reclamantei înregistrată la 23.04.2012 la pârâta A. națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice se solicită acestei pârâte încetarea abuzurilor si respectarea dreptului de proprietate, cu trimitere la alte sesizare din februarie 2012.

La această adresă i s-a răspuns reclamantei de către pârâta A. națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități publice la data de 17.05.2012 (fila 30 dosar) în sensul următor: contractul de furnizare si prestări a serviciului de alimentare cu apă si canalizare_ din 26.07.2005, încheiat de reclamanta cu R.A.G.C.L. Bârlad, preluat de pârâta . prevederile contractului cadru. Datorită faptului că între părti a fost pronuntată o sentință judecătorească, pârâta nu poate interveni.

În consecintă această pârâtă i-a răspuns petitiei reclamantei în termenul legal de maxim 30 zile, prevăzut de art. 7 alin 1 legea 544/2001.

Prin cererea înregistrată la pârâta A. Națională pentru Protecția Consumatorului - Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor V. la data de 20.02.2012 (fila 44 dosar) reclamanta a sesizat că nu beneficiază de servicii de canalizare si apă pentru că au apărut neîntelegeri cu privire la modalitatea de facturare si pentru că au fost ridicate contoarele pentru revizie metrologică.

La această petitie pârâta i-a răspuns la data de 24.02.2012 potrivit art. 8 alin 1 din OG 27/2002 în sensul că reclamatia este nesolutionabilă pentru că aspectele semnalate au făcut obiectul unui litigiu în care a fost pronuntată sentinta civilă nr. 3029/10 11 2011.

În consecință pentru a nu se încălca puterea de lucru judecat a sentintei, în mod corect a fost formulat acel răspuns de către pârâtă.

În consecintă cererea reclamantei având ca obiect obligatia de a furniza informatii de interes public si de a-i respecta dreptul la petitie a fost considerată neîntemeiată pentru că cele 2 pârâte cărora li s-a adresat i-au răspuns.

Istoricul relatiilor tensionate dintre reclamantă si pârâte rezultă din sentința civilă nr. 3029 din 10.11.2011 a Judecătoriei Bârlad, păstrată prin decizia civilă nr. 11 din 25 ian. 201 a Tribunalului V..

Prin această sentintă a fost admisă acțiunea în daune contractuale (pentru plata prețului și a penalităților de întârziere), acțiune formulată de reclamanta ., prin Sucursala Bârlad împotriva pârâtei V. Z.; această pârâtă a fost obligată la daune reprezentând preț pentru serviciile de apă-canal furnizate pârâtei în perioada august 2008-mai 2011, precum și reprezentând majorări de întârziere aferente aceleiași perioade, calculate conform art. 42 alin.10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.

Prin aceeasi sentintă a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvențională prin care pârâta-reclamantă V. Z. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta .>

- să fie obligată reclamanta . la locuința pârâtei-reclamante apometrele, fără ca pârâta-reclamantă să plătească vreo sumă de bani pentru această operațiune;

- să fie exonerată pârâta-reclamantă de plata vreunei alte sume de bani către reclamanta .>

In motivarea sentintei se retine:

Prin contractul de prestări servicii pentru furnizarea apei potabile și evacuarea apelor uzate și meteorice nr._/26.07.2005, RAGCL Bârlad, în calitate de operator, s-a obligat să presteze în folosul reclamantei V. Zîna, în calitate de utilizator, servicii de furnizarea apei potabile și de evacuarea apelor uzate și meteorice.

La data de 8.08.2005, la locuința pârâtei V. Zîna au fost montate un contor de apă rece în bucătărie și un contor de apă rece în baie, așa cum s-a consemnat în cele două procese-verbale de predare montaj întocmite de RAGCL Bârlad la data de 8.08.2005.

În procesele-verbale de predare montaj întocmite de RAGCL Bârlad la data de 8.08.2005, sus menționate, s-a consemnat că citirea contorului va fi luată în considerare numai dacă beneficiarul are buletin de verificare al acestuia, verificarea contorului având o durată de valabilitate de 3 ani.

Prin Hotărârea nr. 179/2007, Consiliul Local Bârlad a concesionat serviciile de alimentare cu apă și de canalizare din mun. Bârlad, către operatorul ..

Totodată, prin contractul de cesiune nr._/2007, RAGCL Bârlad, în calitate de concedent, a cesionat către . calitate de concesionar, toate drepturile și obligațiile ce decurg din contractele de furnizare-prestare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare încheiate cu utilizatorii persoane fizice.

S-a mai retinut că la data de 25.08.2008, cele două contoare de apă din locuința reclamantei au fost demontate în vederea verificării lor metrologice, fiind întocmit procesul-verbal de demontare a contoarelor de apă si că în continuare, în perioada 31.08._11 . facturi fiscale prin care au fost consemnate sumele de bani datorate de reclamantă pentru consumul de apă.

In motivarea deciziei nr. 11 din 25 ian 2012 a Tribunalului V. s-a retinut pe motivul de apel ce viza solutia pe cererea reconventională: pârâta Vebal Zîna nu a plătit tariful pentru verificarea metrologică a apometrelor care au fost ridicate de la locuința ei, deși avea această obligație.; pârâta nu a plătit tariful de demontare și verificare a apometrelor, reclamanta nu poate fi obligată să monteze la locuința pârâtei, apometrele, fără ca pârâta să plătească vreo sumă de bani pentru această operațiune.

Fată de această situatie de fapt s-a reținut că primele 2 capete de cerere ( numerotate I1 si 2 ,, respectiv constatarea inexistentei unui contractului intre reclamantă si A. SA si constatarea calitătii reclamantei de proprietar asupra apometrelor ) sunt inadmisibile pe calea actiunii în contencios administrativ.

Potrivit art. 1 coroborat cu art. 8 din legea 554/2004 pe calea legii contenciosului se pot formula actiuni in realizare având ca obiect anularea sau obligarea institutiei publice să emită un act, nu acțiuni în constatare.

Aceste 2 capete de cerere sunt calificate ca actiune în constatarea existentei sau inexistentei unui drept de proprietate, ceea ce determină calificarea de actiune civilă, care nu poate fi analizată pe calea legii 554/2004, temeiul în drept invocat de reclamantă.

Capetele de cerere sistematizate in petit ca II.5 având ca obiect obligarea pârâtelor să recunoască dreptul său de proprietate asupra instalațiilor (apometrele interioare); restituirea apometrelor interioare si instalarea apometrelor interioare au fost respinse ca inadmisibile pe calea legii 554/2004.

Raportul intre reclamantă si pârâta . raport de natură civilă si nu poate fi analizat pe calea legii contenciosului pentru atingerea scopului de restituire si instalare a apometrelor.

Cealaltă pârâtă, A. Națională pentru Protecția Consumatorului-Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor V. nu este parte în raportul născut prin incheierea contractului sau prin montarea apometrelor si nu-i revine vreo obligatie in acest sens, in exercitiul atributiilor de institutie publică.

În consecintă si fată de această pârâtă cererea a fost considerată inadmisibilă.

Cu privire la aceste capete de cerere pârâta A. națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nu are calitate procesuală pasivă.

Din continutul art. 6 din legea 241/2006 rezultă că A. națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice realizează regulamentul-cadru, respectiv caietul de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare si nu are vreun raport direct cu beneficiarii serviciilor de apă.

În consecintă pârâta A. națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nu are calitate procesuală pasivă.

Capătul de cerere II constând în obligarea pârâtelor să respecte legea, în termenii și termenele definite de către lege, a fost respins pentru că reclamanta nu solicită o pretentie concretă, astfel cum rezultă din art. 1 coroborat cu art. 8 din legea 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs recurenta V. Z., criticând-o pentru motive de nelegalitate și solicitând casarea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Ca temei de drept al cererii de recurs, se invocă art. 304 pct. 7 și 9, 304 ind.1, 312 al.3 teza a II-a și teza ultimă, al.5 și 313 Cod pr.civ., jurisprudența CEDO, Protocolul 1. În esență, recurenta arată că autoritățile statului sunt ținute răspunzătoare dacă îi încalcă dreptul de proprietate fără a-i acorda despăgubiri, cu atât mai mult cu cât creează și întrețin situații litigioase. Se invocă de asemenea accesul liber la justiție și obligativitatea respectării principiului efectivității, dar și încălcarea de către instanță a principiului imparțialității și echidistanței, prin aceea că a dat câștig de cauză pârâtelor.

Mai arată recurenta că hotărârea a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, este contradictorie, nu este motivată, a fost dată cu încălcarea legii, a dat mai mult decât s-a cerut, prin omisiune, refuzând să dispună măsurile concrete la capetele sale de cerere.

A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice- ANRSC a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe. Arată că în mod corect prima instanță a apreciat că ANRSC nu are calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, arată că reclamanta a formulat petiția înregistrată la ANRSC din 23.04.2012, căreia i s-a răspuns în termen. În vederea soluționării acestei petiții, ANRSC a solicitat date de la S.C.A. S.A., BÂRLAD. Potrivit dispozițiilor legale incidente, operatorii au dreptul să sisteze furnizarea serviciilor acelor utilizatori care nu își achită serviciile furnizate, reluarea prestării serviciului realizându-se în maximum 5 zile de la efectuarea plății. Dacă în termen de 3 luni de la debranșare nu se solicită reluarea furnizării serviciului, calitatea de utilizator se pierde.

În recurs nu au fost administrate alte probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, în baza art. 304 ind.1 Cod pr.civ, Curtea constată cele ce urmează:

Reclamanta a investit Tribunalul Iași cu o acțiune având mai multe capete de cerere, respectiv:

- să se constate că între reclamantă și pârâta RAGCL(A.) Bârlad nu există un raport obligațional,

- să se constate că apometrele sunt proprietatea sa,

- să se constate că i s-a interzis nelegal accesul la serviciul public,

- obligarea pârâtelor la respectarea legii

- obligarea pârâtelor să îi soluționeze petițiile,

- obligarea pârâtelor să îi recunoască dreptul de proprietate asupra instalațiilor(apometre interioare)

- obligarea pârâtelor la restituirea apometrelor interioare,

Au fost chemați în calitate de pârâți următoarele „autorități publice-subiecte de drept public”:

- A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală,

- A. Națională pentru Protecția Consumatorului- Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor V.,

- S.C. A. V..

Ca temei de drept, reclamanta a indicat: art. 7, 8, 16 ind.1, 18 din Legea 554/2004, 572, 573, 998, 1003, 1075, 1082, 1083, 1088 Cod civil, 580 ind.3 Cod pr.civ.

Tribunalul V. a soluționat pe fond capetele de acțiune întemeiate pe refuzul autorităților publice de a soluționa petițiile reclamantei și a respins ca inadmisibile celelalte capete de acțiune, motivând că ele nu pot fi formulate prin cereri de competența instanței de contencios administrativ.

Reține Curtea că în mod judicios a fost considerată de Tribunal nefondată cererea reclamantei prin care a solicitat constatarea nesoluționării petițiilor sale de către autoritățile pârâte. În fapt, reclamanta s-a adresat Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală cu o „notificare comună și punere în întârziere” din 17.02.2012, expunând raporturile sale cu furnizorul de servicii de apă/canalizare, solicitând o ofertă rezonabilă și rezervându-și dreptul de a solicita, în caz negativ, despăgubiri civile pe calea instanței.

A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR V. a răspuns petentei, încunoștiințând-o că aspectele semnalate formează obiectul dosarului în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3029/10.11.2011, astfel încât solicitarea nu a putut fi soluționată favorabil.

La ANRSC, petiția reclamantei a fost înregistrată la 23.04.2012, căreia i s-a răspuns prin adresa din 17.05.2012, invocându-se de asemenea statuarea asupra situației de fapt prin sentință definitivă.

Se reține astfel că cele două instituții investite cu petiția reclamantei nu numai că au respectat dispozițiile OG 27/2002, dar au și exprimat un răspuns justificat, întemeiat în mod corect pe dispozițiile sentinței civile nr.3029/10.11.2011 a Judecătoriei Bârlad, menținută prin decizia 11/2012 a Tribunalului V..

De asemenea, Tribunalul în mod corect a respins solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor la respectarea legii, acest capăt de cerere referindu-se la o obligație nedeterminată. Cererea de despăgubiri împotriva pârâtelor ca autorități ale statului, întemeiată pe art. 580 ind.3 Cod pr.civ a fost corect respinsă, dat fiind că în materia contenciosului administrativ acest text nu este aplicabil, incident fiind în materie art. 24 din Legea 554/2004, ale cărui condiții nu au fost întrunite însă în speță.

Cu privire însă la celelalte capete de acțiune, se constată însă că Tribunalul era ținut de principiul disponibilității și de temeiul juridic indicat de reclamantă. Față de dispozițiile art. 84 Cod pr.civ, Tribunalul, pornind de la natura dreptului ce se voia protejat, de la scopul urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii, de la temeiul de drept indicat, avea obligația de a da o calificare corectă cererilor reclamantei, fără însă a schimba obiectul acțiunii. Or, în speță, reclamanta a denumit capetele de acțiune, acestea fiind acțiuni civile, de revendicare, de constatare sau obligație de a face și în plus a indicat ca temeiuri dispoziții din Codul civil, pe care le-a subliniat și prin memoriile depuse în cursul procesului, neexistând nici o motivație pentru care Tribunalul putea să considere solicitările reclamantei acțiuni de contencios administrativ. D. în cazul în care reclamanta ar fi solicitat expres soluționarea cererilor sale numai în temeiul Legii 554/2004, Tribunalul ar fi fost îndreptățit să respingă aceste cereri ca inadmisibile. Astfel, se impune ca cererile reclamantei să fie soluționate pe calea dreptului comun.

Pentru aceste motive, Curtea va face aplicarea art. 312 al.5 Cod pr.civ, și va casa în parte sentința primei instanțe pe motivul reglementat de art. 304 pct.9 Cod pr.civ, constatând totodată că Tribunalul a soluționat procesul doar pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, și, dat fiind că excepția necompetenței materiale nu a fost invocată în termenul legal(pentru a se face aplicabilitatea art. 304 pct.3 și a art. 312 al.6), va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, doar cu privire la aceste capete de acțiune de drept comun.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de RECURENTA V. Z. împotriva sentinței nr. 852/CA/2012 a Tribunalului V., sentință pe care o casează în parte în sensul că:

Trimite spre rejudecare aceleași instanțe capetele de cerere având ca obiect: constatarea inexistenței raportului contractual/obligațional între reclamantă și R.A.G.C.L. Bârlad (fost) și A. Bârlad, constatarea dreptului de proprietate asupra apometrelor interioare și exterioare, constatarea caracterului nelegal al interzicerii dreptului de acces la utilități, obligarea la restituirea și instalarea apometrelor interioare.

Menține restul dispozițiilor primei instanțe care nu contravin prezentei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6.03.2013.

Președinte,

I. O. M.

Judecător,

D. R. G. Ș.

Judecător,

M. C. P.

Grefier,

C. A.

Red. / Tehnored. PMC 12.03.2013

2 ex. –

Tribunalul V. – Judecător P. I. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 723/2013. Curtea de Apel IAŞI