Conflict de competenţă. Decizia nr. 16/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 16/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 29/45/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 16/2013

Ședința din Camera de consiliu de la 21 ianuarie 2013

Completul compus din:

Președinte: M. C.

Grefier: M. G. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții S. C. și S. N. în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului Iași, având ca obiect - conflict de competență.

Cererea se soluționează în camera de consiliu conform dispozițiilor art. 22 Cod procedură civilă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța a rămas în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.

După deliberare;

CURTEA DE APEL,

Asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Iași și Tribunalul Iași constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial la Judecătoria Iași sub nr._, reclamanții S. C. și S. N. au chemat în judecată pe pârâta P. mun. Iași,, solicitând să se dispună modificarea actului de stare civilă, certificat de deces eliberat pe numele tatălui lor.

În fapt, au arătat reclamanții că actul de stare civilă, certificat de deces eliberat pe numele tatălui lor conține mai multe erori la rubricile „data nașterii”,„prenumele mamei” și „prenumele tatălui”.

În drept, acțiunea nu a fost motivată.

Prin sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei Iași a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei Iași în soluționarea prezentei cauze și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Iași a recalificat acțiunea ca o contestație la dispoziția Primarului mun. Iași, act prin care s-a respins cererea de rectificare a actului de deces. Prima instanță sesizată a apreciat că respectiva dispoziție este un act administrativ iar acțiunea este de competența instanțelor de contencios administrativ potrivit art.2 ali1 lit d c.pr.civ, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ iar prin sentința 2732/27.11.2012 s-a admis excepția de necompetență materială s-a declinat cauza în favoarea Judecătoria Iași reținându-se în considerentele sentinței următoarele:

Potrivit art.57 alin 2 in legea 119/1996 și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată Tribunalul Iași este necompetent material ( necompetența fiind absolută) în a soluționa cererea reclamanților de modificarea actului de stare civilă, a mențiunilor eronate înscrise pe marginea actului de deces) eliberat pe numele tatălui lor .

Considerând că, competența aparține Judecătoriei Iași și luând act că această din urmă instanță s-a declarat necompetentă a judeca această pricină, tribunalul a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Iași, dispunând, în baza prev. art. 21 și art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă, înaintarea dosarului Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Curtea sesizată fiind cu soluționarea conflictului de competență dintre cele două instanțe potrivit art.22 c.pr.civ. analizând obiectul și natura juridică a cauzei deduse judecății, în raport de actele și lucrările dosarului, considerentele celor două hotărâri de declinare a competenței și dispozițiile legale în materie reține următoarele:

Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie modificarea actului de stare civilă, certificat de deces eliberat pe numele tatălui lor, așa cum rezultă fără echivoc din cuprinsul acțiunii.

Conform art.3 pct. 1 lit. a cod procedura civila și art. 10 din legea 554/2004 tribunalele judecă în prima instanță procesele si cererile in materie de contencios administrativ care privesc acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora până la 500.000 de lei, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform art.1 pct. a cod procedura civila judecătoriile judecă in prima instanță toate procesele si cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Conform art.2 alin.1 lit.e din Legea 554/2004 contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Potrivit art.57 alin 2 in legea 119/1996 (1) Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

(2) În cazul anulării, completării și modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanței judecătorești se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau județene de evidență a persoanelor ori de către parchet. Cererea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor și a concluziilor procurorului.

În raport de situația de fapt existentă în cauză și prevederile legale aplicabile, soluționarea litigiului aparține Judecătoriei Iași ca instanță a cărei competență în acest sens este expressis verbis prevăzută de o lege specială, și nu Tribunalului.

Fiind incidentă o normă cu caracter special și derogatoriu față de legea contenciosului administrativ ce are aplicabilitate generală, aceasta se aplică cu prioritate conform principiului de drept lex specialis derrogat lex generalis .

Pentru considerentele învederate, considerând că în litigiul de față competența de soluționare a cauzei revine în primă instanță Judecătoriei Iași în baza art.21 c.pr.civ curtea va stabili competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții S. C. și S. N., in contradictoriu cu parata P. mun. Iași în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții S. C. și S. N., in contradictoriu cu parata P. mun. Iași în favoarea Judecătoriei Iași.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu azi, 21.01.2013.

Președinte,

M. C. Grefier,

A. M. G.

Red/tehnoredMC/4 ex/23.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Decizia nr. 16/2013. Curtea de Apel IAŞI