Anulare act administrativ. Decizia nr. 3594/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3594/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 14963/99/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3594/2013
Ședința publică de la 04 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. R. G. Ș.
Judecător: I. O. M.
Judecător: M. C. P.
Grefier: M. G. A.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul - intimat S. E. I. și pe intimata - recurentă R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Iași, având ca obiect recurs împotriva sentinței numărul 343 din 01.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul S. R., asistat de avocat L. M. și consilier jr. P. Anușa pentru recurenta Direcția Silvică Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al doilea termen de judecată, intimata - recurentă R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Iași a depus, prin serviciul de registratură, precizări într-un singur exemplar.
consilier juridic P. Anușa, pentru recurenta Direcția Silvică Iași, depune copia precizărilor transmise prin fax, aceasta fiind înmânată reprezentantei recurentului intimat.
De asemenea, consilier juridic P. Anușa depune la dosar înscrisul reprezentând numărul și categoriile de salariați afectați de concedierea colectivă la unitățile silvice din structura Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, pe care s-a aplicat ștampila în original, întrucât din copia depusă la dosar nu rezultă acest fapt.
Interpelată fiind, reprezentanta reclamantului precizează că are cunoștință de aceste înscrisuri și nu solicită un alt termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat L. M., pentru recurentul S. R., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și să se modifice în parte hotărârea primei instanțe, în sensul admiterii în tot a cererii principale.
Susține că recursul promovat vizează două aspecte: pe de o parte este vorba de orele suplimentare efectuate și asupra cărora instanța a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică atunci când a constatat că nu ar fi fost dovedită efectuarea lor, iar pe de altă parte este vorba de plata daunelor morale solicitate prin contestația formulată.
Privitor la orele suplimentare, solicită admiterea acestui capăt de cerere având în vedere că din probatoriul administrat în cauză reiese că recurentul - intimat, dată fiind profesia acestuia, a efectuat orele suplimentare și în zilele de repaus săptămânal și în zilele declarate nelucrătoare prin lege.
Totodată, consideră că hotărârea dată de instanța de fond este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative din contractul colectiv de muncă și a celor din Codul muncii.
Cât privește daunele morale, solicită a se avea în vedere că din actele medicale depuse la dosarul cauzei, precum și din declarațiile notariale ale martorilor, rezultă că suferința psihică a recurentului intimat este cauzată de momentul în care a fost destituit în mod abuziv de către intimata - recurentă. În cauză a fost dovedită atât fapta ilicită, cât și prejudiciul produs acestuia, dată fiind vechimea pe care o avea în cadrul unității, precum și postul pe care l-a ocupat și care impunea anumite restricții în viața familială.
În consecință, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic P. Anușa, pentru recurenta Direcția Silvică Iași, solicită admiterea recursului formulat, având în vedere că această concediere dispusă prin Decizia nr. 151/2011 a fost efectuată în mod legal, decizia fiind emisă ca urmare a Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 7/2011, prin care s-a restructurat postul de pădurar de vânătoare, urmare a pierderii fondului de vânătoare prin faptul licitării acestui fond de un alt gestionar.
Potrivit dispozițiilor OUG nr. 102/2010, R. Națională a Pădurilor a avut drept de atribuire doar pentru 200 de fonduri de vânătoare, anterior apariției acestei ordonanțe dreptul de atribuire fiind nelimitat. Practic în aceste 200 de fonduri de vânătoare au intrat fondurile de vânătoare eficiente economic, iar celelalte au fost deplasate.
Solicită a se observa faptul că Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 7/2011 este o hotărâre definitivă, legală și necontestată, R. Națională a Pădurilor, având dreptul să își organizeze activitatea în scopul creșterii economice. Fondul de vânătoare 9 Bahlui, care a ieșit din administrarea sa, a avut drept cauză a acestei pierderi scăderea eficienței economice și faptul că 3 - 4 ani consecutiv s-a dovedit a fi nerentabil. În aceste condiții, R. a înțeles să nu mai liciteze pentru acest fond de vânătoare, astfel încât prin pierderea acestei suprafețe și salariatul și-a pierdut locul de muncă prin concediere.
Cu privire la legalitatea deciziei, apreciază că au fost respectate dispozițiilor art. 69 – 70 din Codul muncii, au fost efectuate toate procedurile de notificare față de instituțiile prevăzute de lege, Agenția Forțelor de Muncă București – Iași, Sindicatul reprezentativ, a fost pusă la dispoziție lista posturilor vacante, în urma căreia salariatul nu a optat pentru un post vacant de pe listă, cu toate că erau 5 posturi vacante de pădurar de vânătoare la acel moment care erau menționate în cadrul Direcției Silvice Iași, întrucât Ocolul Silvic Hârău nu a avut în administrare decât acest singur fond de vânătoare pe care l-a pierdut.
Cu privire la ordinea de prioritate pe care o critică contestatorul, menționează că ordinea de prioritate a fost menționată în decizia de concediere, astfel încât această critică este nefondată.
Cu privire la recursul formulat de către contestator, solicită a fi respins având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 110 din contractul colectiv de muncă, programul personalului de teren este un program flexibil. Într-adevăr, acesta își desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă și duminică, însă, pe total, săptămâna de lucru nu depășește 40 de ore prevăzute de lege.
Cu privire la daunele morale, solicită a se observa că din documentul medical prezentat la dosar, respectiv din scrisoarea medicală nu rezultă faptul că afecțiunea de care a suferit salariatul ar fi de natură profesională. Există o mențiune în scrisoarea medicală, dar aceasta reprezintă declarația pacientului și nu este conținută în diagnostic. Astfel, din punctul său de vedere consideră că nu există legătură de cauzalitate între afecțiunea de care a suferit la un moment dat salariatul și cauza care s-a produs la acel moment.
În replică, cu privire la recursul formulat de intimata - recurentă R. Națională a Pădurilor Romsilva, avocat L. M., pentru recurentul S. R., solicită respingerea recursului ca nefondat, criticile formulate fiind vădit nelegale.
Referitor la criticile formulate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având în vedere toate motivele de fapt și de drept care au stat la baza luării hotărârii, dar și cu motivarea pe larg a tuturor criticilor pe care intimata - recurentă le-a reluat.
Astfel, referitor la pretinsa respectare a dispozițiilor legale privind procedura obligatorie care se impune în cazul concedierii colective, în cauză nu a fost respectată această procedură în sensul art. 69 din Codul muncii. Procedura concedierii colective este complexă, presupune respectarea anumitor etape care în mod indubitabil nu au fost urmate de intimata - recurentă, lucru sancționat cu anularea deciziei contestate în cauză, astfel încât hotărârea pronunțată este legală și temeinică.
Referitor la pretinsa conformare a dispozițiilor art. 75 – 76 din Contractul colectiv de muncă, referitor la ordinea de prioritate, solicită a se observa că, deși ele au fost înscrise în decizia contestată, înscrierea lor a avut un caracter pur formal pentru că ele nu au fost niciodată respectate de către intimata - recurentă din prezenta cauză.
Astfel, în condițiile în care s-ar fi respectat aceste dispoziții legale, nu s-ar fi ajuns la destituirea salariatului S. E. I., care avea 22 de ani vechime în profesie, a avut întotdeauna calificative bune, are copii minori în întreținere și, de-a lungul acestor ani, a fost obligat să facă numeroase sacrificii, atât personale, cât și pe plan familial, fapt care i-a afectat atât viața de familie, cât și sănătatea acestuia, de aceea se justifică și daunele morale solicitate prin cererea de recurs.
Cât privește pretinsa invocare a faptului că i s-au oferit niște posturi vacante, solicită a se observa că și acestea au fost oferite doar pentru a se crea o aparență de legalitate a acestei decizii de destituire pe care o consideră în mod vădit abuzivă pentru că, posturile oferite au fost date la distanțe foarte mari, respectiv la 400 – 500 km de casă.
Mai mult decât atât, așa cum rezultă din actele depuse la instanța de fond, la acest moment există posturi pe raza județului Iași care corespund pregătirii profesionale a recurentului - intimat.
Cât privește pretinsa legalitate a hotărârii privind licitația Fondului nr. 9 Bahlui, aceasta excede cauzei deoarece nu s-a contestat hotărârea cu privire la scoaterea la licitație. Ceea ce s-a arătat se referă la faptul că la momentul în care s-a emis decizia de concediere, locul de muncă al acestuia nu fusese încă desființat. Decizia de concediere a fost emisă la data de 05.09.2011; scoaterea la licitație a postului a avut loc ulterior, la data de 09.10.2011, iar procesul de scoatere la licitație a durat foarte mult, circa două luni. Până atunci, potrivit dispozițiilor Legii nr. 407/2006 intimata, ca și angajatoare, avea obligația pazei acestui fond de vânătoare cu un paznic de vânătoare, deci nu se impunea, cel puțin până la momentul în care se proceda la darea către alt gestionar a fondului forestier respectiv, destituirea recurentului - intimat.
Așadar, este vădit faptul că cel puțin decizia de concediere este prematură și dată cu rea-credință, câtă vreme, ulterior, pe postul recurentului - intimat a fost angajată o altă persoană, până la atribuirea fondului forestier spre un alt gestionar.
Nici criticile cu privire la faptul că acest fond era unul neeficient nu sunt întemeiate, motivat de faptul că așa cum rezultă din actele depuse la dosar, intimata, deși avea prioritate la atribuirea acestui fond, nu a participat efectiv la licitație, deși li se putea acorda cu prioritate acest fond de vânătoare. Mai mult decât atât, dintr-o adresă care există la dosarul de fond, reiese clar hotărârea Direcției Silvice Iași de a nu solicita atribuirea acestui fond de vânătoare.
În consecință, considerând că decizia de concediere este una vădit nelegală, solicită respingerea recursului formulat de R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Iași, ca nefondat, și admiterea contestației așa cum a fost formulată.
În replică, consilier juridic P. Anușa, pentru recurenta Direcția Silvică Iași, solicită a se observa că prin decizia nr. 336 aflată la fila 15 din dosar, salariatul a fost angajat pentru acest fond de vânătoare, acesta a fost locul lui de muncă, nu a fost angajat în cadrul ocolului pe un post aleatoriu, ci a fost angajat special pe acest post de vânătoare, iar contractul de gestionare a încetat la data de 30.03.2011, astfel încât concedierea nu este prematură.
De asemenea, în mod greșit se invocă faptul că a fost angajat altcineva în locul său; dimpotrivă, s-a transferat paza la un salariat deja angajat al ocolului silvic, care a preluat aceste atribuții până la predarea efectivă a fondului.
Instanța, constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursurilor în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr._, reclamantul S. E. I. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 151/05.09.2011, emisa de R. Naționala a Pădurilor - Direcția S. Iași, si a adresei nr. 8622/26.10.2011, comunicata la data de 04.11.2011, solicitând anularea deciziei sus-indicate, repunerea sa in situația anterioara emiterii actului contestat, prin reîncadrarea pe postul de pădurar de vânătoare deținut anterior sau pe unul din posturile compatibile cu pregătirea sa, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale reactualizate si a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat ca angajat, începând cu data desfacerii contractului de munca si pana la reintegrarea efectiva, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat, actualizat pana la data pronunțării definitive si irevocabile de către instanță, ca urmare a desfacerii nelegale a contractului de munca, plata drepturilor salariale suplimentare corespunzătoare unor 1624 ore suplimentare in perioada 2008-2011, daune morale in suma de 50.000 lei si plata cheltuielilor de judecata.
In motivare s-a arătat ca la data de 05.09.2011, prin Decizia nr. 151/2011, comunicata la data de 07.09.2011, emisa de intimata R. Naționala a Pădurilor Romsilva - Direcția S. Iași, s-a decis, in temeiul art. 65-73 din Legea nr. 53/2003, încetarea contractului de munca al său, începând cu data de 01.10.2011, din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, in baza Hotărârii nr. 7/28.07.2011 a Consiliului de Administrație a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, hotărâre ce viza aprobarea Structurii Organizatorice si Funcționale a Direcției Silvice, si in baza Notei privind redimensionarea resursei umane din structura RNP Romsilva, ca urmare a crizei economico-financiare.
Reclamantul a arătat ca decizia contestata este nula fiind emisa cu incalcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 69 si următoarele din Codul muncii referitoare la procedura concedierii colective. S-a susținut ca etapa cea mai importanta ignorata in totalitate de angajator este consultarea cu sindicatele si cu reprezentanții salariaților; ca angajatorul este obligat sa pună la dispoziția sindicatului justificarea tehnico-economica in legătura cu masurile privind posibilitatea de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, organizarea de cursuri de calificare, recalificare sau reorientare profesionala; ca in cazul in care angajatorul dorește sa continue procedura concedierii colective este obligat sa emită o a doua notificare; ca, in speța de fata, intimata a tratat concedierea reclamantului ca pe una individuala si nu colectiva, neconformându-se prevederilor art. 65, 66, 67, 68-72, 73-75, 76-78 din Codul muncii, incalcarea acestor norme fiind sancționata cu nulitatea deciziei.
A invocat nulitatea absoluta a deciziei si ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 75 si 76 din Contractul colectiv de munca care reglementează criteriile de selecție a personalului in cazul concedierilor colective. Aplicarea acestor criterii ar fi determinat excluderea sa din rândul persoanelor care puteau fi afectate de măsura luata, el având o vechime in activitate de 21 ani si 7 luni, neavând abateri disciplinare, in unitate existând persoane care cumulau doua sau mai multe funcții, au obținut calificative slabe sau nu îndeplineau cerințele postului pe care îl ocupau, ca in momentul de fata exista persoane angajate pe posturi care exced pregătirii lor profesionale, fiind insa compatibile cu pregătirea contestatorului.
In ceea ce privește fondul deciziei contestate, a arătat ca temeiurile invocate de contestator in justificarea măsurii sunt nereale, iar desființarea locului de munca nu este efectiva, nu are o cauza reala si nu este serioasa.
Împrejurările invocate de angajator in momentul emiterii deciziei de concediere sunt nereale, atât timp cat la momentul emiterii deciziei, dar si o perioada ulterioara, locul de munca al contestatorului, respectiv Fondul Cinegetic nr. 9 Bahlui nu a fost desființat. P. la predarea efectiva a fondului cinegetic către noul gestionar, Romsilva nu putea sa emită decizia de concediere. Or, la data de 05.09.2011 fondul cinegetic nu era atribuit nimănui; de altfel, procedura de atribuire prin licitație publica a fondului a fost finalizata la data de 27.10.2011, pe postul ocupat de el fiind angajata o alta persoana care a preluat atribuțiile deținute anterior de el; ca intimata nici măcar nu si-a depus dosarul in scopul participării la licitație pentru acest fond, deși avea potrivit legii, întâietate la atribuirea directa.
A mai arătat, ca nelegalitatea deciziei este subliniata si de faptul ca, deși a omis sa participe la atribuirea acestui fond, a participat, însa, la atribuirea unor fonduri fara realizări, a căror întreținere este mult mai costisitoare comparativ cu realizările obținute, că motivele invocate de angajator nu subzista atâta vreme cat s-a dorit pierderea fondului cinegetic la care era angajat.
A invocat contestatorul ca lista posturilor vacante ce i-au fost propuse are un caracter formal, atât timp cat sunt situate la sute de km distanta de familia sa, unele dintre ele in mijlocul munților; ca in realitate concedierea sa a fost generata de atitudinea sa activa de încercare de soluționare a problemelor cu care se confrunta, de numeroasele sesizări făcute in scopul protejării a ceea ce a mai rămas din pădure si din vânat.
Orele suplimentare efectuate se cifrează la 1624, conform graficelor si dispozițiilor de plata, a arătat contestatorul.
In ceea ce privește daunele morale, s-a invocat modul injust in care a acționat angajatorul, deteriorarea stării de sănătate ca urmare a stresului la care a fost supus in aceasta perioada, faptul ca este tatăl a trei copii ce au fost nevoiți sa crească fara protecția sa, fiind in momentul de fata lipsiți si de veniturile sale.
În drept, a invocat Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004, art. 69 si următoarele din Legea nr. 407/2006, Statutul Personalului Silvic si Contractul Colectiv de Munca.
Intimata a invocat excepțiile lipsei procedurii prealabile și tardivității acțiunii.
Tribunalul Iași, prin sentința nr. 343/01.02.2013, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neefectuării procedurii prealabile, invocate de parata prin întâmpinare, precum și excepția tardivității formulării contestației invocata de parata.
Instanța a admis in parte acțiunea formulata de S. E. I., domiciliat in H., . si Sfânt, nr. 5, ., ap. 16, ., in contradictoriu cu R. Naționala a Pădurilor Romsilva - Direcția S. Iași, a anulat Decizia de încetare a contractului individual de munca al numitului S. E. I. nr. 151/05.09.2011, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, cu plata drepturilor salariale corespunzătoare de la data desfacerii contractului individual de munca - 01.10.2011 si pana la reintegrarea efectiva, actualizate cu rata inflației la data plații, precum si cu acordarea drepturilor suplimentare de care ar fi beneficiat in aceasta perioada conform postului de pădurar de vânătoare pe care îl ocupa.
Prin aceeași sentință au fost respinse cererea privind obligarea paratei la plata a 1624 ore suplimentare efectuate in perioada 2008-2011 și cererea privind plata de daune morale in cuantum de 50.000 lei.
Instanța a admis, in parte, cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, obligând-o pe intimata la plata către contestator a sumei de 3401,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul trebuia să respecte, conform art. 105 din Legea nr. 188/1999, procedura plângerii prealabile, anterior sesizării instanței de judecata, astfel cum este reglementata in dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că acesta a contestat actul administrativ pe care l-a considerat nelegal, in fata instituției intimate, conform cererii înregistrate sub nr. 7904/30.09.2011.
Referitor la excepția tardivității introducerii acțiunii, a fost avut în vedere că aplicabil in cauza este art. 11 din Legea contenciosului administrativ, si nu art. 268 alin. 1 lit. a din C. muncii, așa cum a invocat intimata, termenul fiind de 6 luni, nu de 30 zile, începând sa curgă de la data comunicării răspunsului sau, de la data la care a expirat termenul in care trebuia comunicat răspunsul 30 zile prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. h (cum este cazul in speța), acțiunea fiind astfel formulata in acest termen, așa cum de altfel a susținut si intimata (trecerea unei perioade de 2 luni si 25 zile de la data comunicării contestatorului a deciziei de eliberare din funcție).
Pe fond, instanța a reținut că la data de 05.09.2011, intimata R. Naționala a Pădurilor Romsilva - Direcția S. Iași a emis pe numele contestatorului S. E., Decizia nr. 151/05.09.2011 prin care, conform art. 1, se dispune, începând cu data de 01.10.2011, încetarea contractului individual de munca al acestuia din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, respectiv prin reducerea postului de pădurar de vânătoare pe care îl ocupa, ca urmare a concedierii colective. Art. 2 precizează, in conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 53/2003 si art. 71 din Contractul Colectiv de munca al Regiei, faptul ca reclamantul beneficiază de un preaviz de 20 zile lucrătoare, acordat din data de 05.09.2011.
Instanța a observat că în actul contestat au fost menționate art. 65 - 73 din Legea nr. 53/2003, cu referire la concedierea colectivă, in baza Hotărârii nr. 7/28.07.2011 a Consiliului de administrație al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, hotărâre ce viza aprobarea Structurii Organizatorice si Funcționale a Direcției Silvice, si in baza Notei privind redimensionarea resursei umane din structura RNP Romsilva, ca urmare a crizei economico-financiare.
A reținut instanța că, fiind vorba de o concediere colectiva, angajatorul avea obligația de a da curs dispozițiilor art. 69 si următoarele din Codul muncii, respectiv de a iniția consultări cu sindicatul sau cu reprezentanții salariaților cu privire la metodele si mijloacele de evitare a concedierilor colective, la atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la masuri sociale, sa notifice măsura concedierii Inspectoratului Teritorial de Munca si Agenției Teritoriale a Forței de Munca. Or, aceasta măsură a fost luata doar de R. Naționala a Pădurilor Romsilva, fiind înregistrata la Federația S. sub nr. 11/02.08.2011, notificarea indicata (si care, de altfel, nici nu este anexata la dosarul cauzei) având un caracter general, fapt pentru care era necesara, in îndeplinirea procedurii concedierii colective, o alta notificare ce urma sa își îndeplinească scopul efectiv avut in vedere de legiuitor, realizarea unei consultări necesare si suficiente in vederea găsirii unor soluții viabile.
Tribunalul a mai avut în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. a Codul muncii, clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de munca încheiate la acest nivel, iar potrivit art. 243 Codul muncii, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți. De asemenea, art. 30 din Legea nr. 130/1996 republicata, modificata si completata privind contractul colectiv de munca, stipulează: „ (1) Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți.”. Așa cum rezulta din dispozițiile legale incidente în cauza, după încheierea si ., contractul colectiv de munca trebuie executat, având putere de lege între părțile contractante, executarea acestuia presupunând respectarea drepturilor si obligațiilor asumate.
Conform art. 75-76 din Contactul colectiv de munca al Regiei, la aplicarea efectiva a reducerii de personal, la luarea măsurii de desfacere a contractului individual de munca pentru reducerea de posturi, vor fi avute în vedere următoarele criterii minimale: măsura sa afecteze mai întâi persoane care nu au copii în întreținere; măsura sa afecteze numai în ultimul rând femeile care au în îngrijire copii, bărbații văduvi sau divorțați care au în întreținere copii, unici întreținători de familie… . Or, din analiza actelor si lucrărilor dosarului, rezulta ca, la emiterea deciziei de concediere, intimata nu a respectat dispozițiile contractului colectiv redate mai sus, dispoziții legale ce sunt obligatorii atât în cazul concedierilor colective, cât si a celor individuale, nefăcându-se o distincție între cele doua tipuri de concedieri.
Astfel, S. E. are o vechime de aproape 22 ani in cadrul unitatii, are in întreținere 3 copii minori si a obținut întotdeauna calificative bune la evaluările si controalele efectuate, in timp ce potrivit declarațiilor notariale ale martorilor, la momentul emiterii deciziei de concediere existau la nivelul unitatii salariați care nu aveau copii in întreținere, cumulau mai multe posturi sau care au obținut calificative slabe. Nu lipsit de importanta este, in acest sens, si dovada suplimentarii la 31.05.2011 a unui post T. in cadrul instituției, ca urmare a infiintarii unui canton silvic (fila 164 dosar).
A avut în vedere instanța că din declarațiile martorilor si din ansamblul actelor anexate nu rezulta ca angajatorul, în speța pârâta, a respectat criteriile minimale impuse de Contactul colectiv de munca la nivel de regie, concedierea acestuia apărând a fi arbitrara, pe langa faptul ca este nelegala, având în vedere împrejurarea ca respectarea contractului colectiv de munca este obligatorie potrivit dispozițiilor art. 241 alin 1 lit. b din Codul muncii, în condițiile în care, reclamantul, având trei copii în întreținere, se încadra în dispozițiile contractuale menționate.
Obligațiile angajatorului în cadrul procedurii concedierii colective trebuie respectate în totalitatea lor, nerespectarea uneia sau mai multora dintre acestea, având ca efect nulitatea de drept absoluta a masurilor subsecvente, respectiv a deciziei de concediere.
Mai mult, potrivit Legii nr. 467/2006 - art. 5, care transpune Directiva Parlamentului European si a Consiliului 2002/14/CE de stabilire a unui cadru general de informare si consultare a salariaților din Comunitatea Europeana, publicata în K. Oficial al Comunitatilor Europene (K.) nr. M. din 23 martie 2002, angajatorul avea aceasta obligație de informare a salariaților si a reprezentanților acestora.
Instanța a mai reținut că, potrivit doctrinei nu se poate justifica desființarea locului de munca si nu poate fi justificata concedierea salariatului daca un salariat a fost însărcinat sa execute si sarcinile de serviciu ale celui concediat, deoarece, în aceasta situație, în realitate, locul de munca înțeles drept funcție/post, nu a dispărut ca necesitate funcționala si nici în cazul în care desființarea se întemeiază doar pe reducerea activității si rezultatul deficitar al unui compartiment fara a se înregistra dificultăți la nivelul întregii unități.
Așa cum susține contestatorul, in momentul emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca Fondul Cinegetic nr. 9 Bahlui, unde contestatorul era angajat, nu fusese atribuit la licitație, si, deci desființarea efectiva a postului realizata scriptic, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 7/28.07.2011, nu intervenise atât timp cat procedura de licitație a început la data de 09.09.2011 si s-a finalizat la 27.10.2011, predarea efectiva făcându-se abia la 09.11.2011 (fila 673 dosar).
Or, potrivit art. 12 alin 3 din Legea nr. 407/2006:
”(1) Atribuirea în gestiune se realizează în maximum 60 de zile de la data încetării din orice cauză a contractului de gestionare anterior.
(2) Pe perioada de încetare a contractului de gestionare anterior și până la preluarea efectivă în gestiune de către noul gestionar a fondului de vânătoare, în baza noului contract de gestionare, gestionarul fondului de vânătoare se asigură de fostul gestionar.
(3) Pe durata prevăzută la alin. (2) drepturile și obligațiile gestionarului sunt cele prevăzute în contractul de gestionare anterior.
(4) Fondurile de vânătoare pentru care din culpa câștigătorului licitației nu a fost încheiat contractul de gestionare în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestui drept se scot din nou la licitație, în termen de maximum 60 de zile. Licitația se repetă până se asigură atribuirea în gestiune, în condițiile art. 8.”
In speța, deși in interogatoriul ce i s-a luat parata nu recunoaște ca postul reclamantului a fost ocupat de alta persoana, in răspunsul la întrebarea nr. 6 precizează textual: ”Menționam ca paza fondului a fost asigurata prin delegarea unui pădurar titular al unui canton silvic, care a desfășurat aceasta activitate temporar, pe langa funcția de baza, pana la predarea fondului”, recunoscându-se astfel, implicit, incalcarea art. sus-indicat.
F. a analiza motivația pierderii fondului cinegetic si fara a face referiri la eficienta sau nu a acestui fond, aceste elemente excedând atribuțiilor instanței, Tribunalul a observat faptul ca s-a cerut expres reducerea acestui fond de vanatoare nr. 9 Bahlui, in condițiile in care gestionarul fondului, a făcut, conform actelor existente la dosar, numeroase sesizări si reclamații referitoare la proasta administrare a fondului (filele 245, 513, 576, 589 dosar etc.), la neasigurarea hranei corespunzătoare pentru vânat si la alte deficiente constatate si ca in răspunsul său R. Naționala a Pădurilor Romsilva comunica Direcției Silvice Iași aprobarea reducerii a 5 fonduri de vânătoare si a 5 posturi T., conform solicitărilor paratei din speța.
In ceea ce privește plata orelor suplimentare efectuate de reclamant, Tribunalul a avut in vedere ca din actele anexate la dosar nu rezulta efectuarea lor.
Cu privire la cererea de plata a daunelor morale, instanța a ținut seama de împrejurarea că actele medicale anexate, deși atesta existenta unor afecțiuni ale reclamantului, nu fac dovada legăturii de cauzalitate intre afecțiunile dovedite si desfășurarea activității in cadrul paratei sau a emiterii deciziei de concediere. Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de proba pretențiile salariatului, prejudiciul moral suferit si legătura de cauzalitate dintre măsura dispusa de unitate si impactul negativ atât in plan personal, in plan profesional asupra salariatului, cat si dificultățile in plan familial si in raporturile cu celelalte persoane.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată, Tribunalul a luat in calcul onorariul de avocat, dar si cheltuielile dovedite efectiv ca efectuate in cauza de fata.
Împotriva sentinței nr. 343/1.02.2013 a Tribunalului Iași au declarat recurs reclamantul S. E. și pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Iași.
În motivarea recursului său, reclamantul S. E. a susținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii atunci când a respins capetele de cerere referitoare la plata orelor suplimentare și la acordarea daunelor morale.
Reclamantul a arătat că a solicitat instanței sa oblige pârâta la plata sumei cuvenite si neachitate ce reprezintă valoarea financiara neimpozabila a orelor lucrate de repaus săptămânal si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementările in vigoare, nu se lucrează, ca urmare a nealocării acesteia pentru ultimii 3 ani de la data introducerii acțiunii si pana la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii, actualizata cu indicele de inflație de la data scadentei si pana la data efectuării plații.
Conform art. 116, art. 117, art. 121 din Contractului colectiv de munca, dar si dispozițiilor Codului muncii, angajatorul este obligat la plata orelor suplimentare efectuate de angajat, aspect refuzat de intimata, deși i s-a solicitat expres.
Din cauza specificului activității, reclamantul si-a desfășurat activitatea inclusiv in zilele de repaus săptămânal si sărbători legale, efectuând 1658 de ore suplimentare, atât sâmbăta, duminica, in zilele de sărbătoare legala, precum si pe timp de noapte, neremunerate de angajator.
Potrivit prevederilor legale, munca prestata in zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementările in vigoare, nu se lucrează, in cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de baza al funcției îndeplinite. Munca astfel prestata si plătită nu se compensează si cu un timp liber corespunzător.
Totodată, potrivit disp. art. 132 alin. 1 din Codul muncii, actualizat, "repausul săptămânal se acorda in doua zile consecutive, de regula sâmbăta si duminica", art. 134 din același act normativ stabilește zilele de sărbătoare legala in care nu se lucrează ca fiind "1 si 2 ianuarie, prima si a doua zi de Paste, 1 mai, 1 decembrie, prima si a doua zi de C., 2 zile pentru fiecare din cele doua sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora."
Raportat la situația de fapt invocată, la probatoriul administrat și la temeiul de drept precizat, greșit prima instanță a respins capătul de cerere referitor la plata orelor suplimentare reținând ca nu s-a făcut dovada efectuării lor.
Potrivit notei de probe depusa la dosarul cauzei in susținerea acestui capăt de cerere, reclamantul a solicitat instanței depunerea de către angajator a evidentei orelor suplimentare.
Prin încheierea de ședința instanța a dispus emiterea unei adrese către intimata a pentru depunerea la dosar a pontajelor reclamanților pentru perioada 2008 - 2011, a evidentei orelor suplimentare si eventualele compensări cu timp liber sau echivalent bănesc, însă intimata a refuzat sa depună înscrisurile aflate in evidenta ei, deși sarcina probei îi revine în totalitate.
De asemenea, deși in dovedirea capătului de cerere privind plata orelor suplimentare parata a solicitat instanței si administrarea probei cu interogatoriul reclamantului toate întrebările referitoare la efectuarea si plata orelor suplimentare au fost nejustificat respinse de instanța.
Totodată, in susținerea cererii de acordare a plații orelor suplimentare, contestatorul a depus acte referitoare la efectuarea orelor suplimentare, care demonstrează cu certitudine faptul ca in perioada 2008-2011 a efectuat ore in zilele de repaus săptămânal sau in zilele de sărbătoare legala, cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, dispoziții ce au fost invocate si prin cererea de chemare in judecata.
A mai arătat reclamantul recurent că instanța de fond, nelegal si netemeinic a apreciat ca nedovedită in cauza existenta prejudiciului moral produs recurentului, soluția de respingere a daunele morale fiind nelegala.
Modul abuziv in care a acționat angajatorul i-a produs acestuia un prejudiciu inclusiv in plan moral, disponibilizarea nelegala afectându-l atât în plan emoțional, cat si financiar, fiind lipsiți, el și familia, de mijloacele de subzistenta.
Potrivit probatoriului administrat, recurentul avea la momentul concedierii o vechime in unitate de 22 de ani, timp in care a fost obligat sa facă numeroase sacrificii, atât personale, cat si pe plan familial, fapt ce a afectat atât viața de familie a acestuia, cat si starea sănătății care s-a deteriorat ca urmare a condițiilor grele de munca si de stres crescut cu care s-a confruntat in postul ocupat.
Mai mult, recurentul are 3 copii în întreținere, care au fost nevoiți sa crească privați de grija si protecția sa efectiva, și care, urmare a concedierii nelegale, sunt lipsiți de venitul oferit de recurent, implicațiile concedierii in plan emoțional și al vieții de familie fiind evidente.
Cu înscrisurilor depuse la dosar a demonstrat cu certitudine starea de stres, frustrarea provocata de abuzul comis asupra sa, precum si efecte directe și imediate ale măsurii dispuse asupra vieții profesionale și de familie .
Este vădit nefondat argumentul instanței că in cauza nu s-a făcut dovada prejudiciului moral și că adeverințele medicale emise de un medic psiholog pe numele recurentului nu fac dovada prejudiciului moral suferit de acesta, dovada legăturii de legăturii de cauzalitate intre afecțiunile existente si fapta ilicită a intimatei.
Probatoriul administrat demonstrează fara putința de tăgada ca suferința psihica a recurentului cu efecte directe asupra vieții de familie a fost cauzată de concedierea nelegala, aspect confirmat si de actele medicale depuse .
Contrar celor dispuse de instanța de fond, in cauza a fost dovedita existenta faptei ilicite a angajatorului, prejudiciul produs si legătura de cauzalitate.
Este cert că suferința psihica, cu efecte directă în viața socială și de familie a recurentului, a survenit doar în momentul în care acesta, fara nici o alternativa, a fost concediat de intimata, prejudiciul moral fiind dovedit si probat in cauza.
În motivarea recursului său, pârâta intimată R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Iași a arătat că instanța de fond a respins excepția tardivității introducerii contestației împotriva Deciziei nr. 151/5.09.2011, reținând în mod greșit incidența cu prioritate a dispozițiilor art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Recurenta pârâtă a solicitat admiterea excepției tardivității introducerii contestației împotriva Deciziei nr. 151/5.09.2011, pentru depășirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. a) Codul muncii, republicat, întrucât decizia a fost comunicată contestatorului sub semnătură la data de 07.09.2011, iar contestația a fost înregistrată la Tribunalul Iași - Secția I civilă sub nr._, la data de 2.12.2011. după trecerea unei perioade de 2 luni și 25 zile.
Pârâta recurentă a mai arătat că din conținutul deciziei de concediere, rezultă că aceasta a avut la bază Hotărârea Consiliului de administrație al RNP - Romsilva nr. 7/28.07.2011, de modificare a "Structurii organizatorice și funcționale a Direcției Silvice Iași", astfel că, în fapt, decizia contestată nu face decât să pună în aplicare măsura dispusă prin HCA nr. 7/28.07.2011.
Recurenta a mai arătat că a respectat dispozițiile art. 69 și art. 70 din Codul muncii, republicat, respectiv ale Legii nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților, cu privire la inițierea consultărilor cu sindicatul reprezentativ, prin comunicarea notificării prevăzute de art. 70 la Sindicatul S., sub nr. 11/2.08.2011, la aceeași dată la care a fost comunicată și la ITM București sub nr._/2.08.2011, respectiv AMOFM București sub nr._/2.08.2011 și AJOFM Iași sub nr. 5587/2.08.2011.
Notificarea a fost comunicată Sindicatului S., reprezentativ la nivel de instituție, întrucât, conform art. 1 alin. 2 din HG nr. 229/2009, numai RNP - Romsilva este persoană juridică și, în consecință, are calitate de angajator în sensul art. 14 din Codul muncii, republicat, aceasta având în structura sa, potrivit art. 2 alin. 1 și Anexa nr. 2 la HG nr. 229/2009, unități fără personalitate juridică, din care și Direcția Silvică Iași, ale căror directori, prin delegare de competență potrivit art. 6 alin. 9 din Anexa nr. 1 la HG nr. 229/2009, reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile acesteia pe raza teritorială a unităților fără personalitate juridică.
Mai mult, din organigrama Direcției Silvice Iași, care nu mai conținea postul ocupat anterior de intimat, aprobată prin HCA nr. 7/28.07.2011, rezultă că aceasta a fost avizată de liderul de sindicat de la nivelul Direcției Silvice Iași, anterior consultării Sindicatului S. Ia data de 2.08.2011.
Recurenta a susținut că în mod greșit s-a reținut în sentința primei instanțe faptul că nu ar fi fost avute în vedere criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, prevăzute de art. 75-76 din CCM pentru anul 2010 - 2011, în vigoare, conform art. 76 lit. c) cu raportare la art. 69 alin. 2 lit. d) din Codul muncii, întrucât concedierea intimatului nu s-a efectuat în raport cu criteriile prevăzute de CCM în ordinea de prioritate, în sensul declasării acestuia în favoarea altui salariat, postul de pădurar de vânătoare de la Ocolul Silvic H. fiind unic, aferent unui singur fond de vânătoare, ci ca o consecință a pierderii suprafeței fondului de vânătoare, care a fost atribuit de administrator (Ministerul Mediului și Pădurilor) altui gestionar.
Cu privire la declarațiile notariale ale martorilor, a arătat că în mod greșit au fost reținute de către prima instanță la pronunțarea soluției, cu încălcarea dispozițiilor art. 186 și urm. Cp.c, întrucât martorii nu au fost ascultați de către instanță, declarațiile acestora fiind subiective, fără a fi sub jurământ. Mai mult, numitul Juncă I. care a dat una din declarații a fost subiectul unei concedieri colective, în prezent fiind în litigiu cu unitatea, în dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași sub nr._ .
Referitor la înființarea unui canton silvic în luna mai 2011, la care face referire instanța de fond, recurenta a arătat că măsura a fost dispusă prin adresa RNP - Romsilva nr._/VS/26.05.2011, ca necesitate, pe durată determinată, ca urmare a încheierii unui contract de servicii de pază a pădurii cu un mare proprietar, pe raza Ocolului Silvic P., și nu la OS H., numirea pe postul de pădurar fiind dispusă prin decizia nr. 77/3.06.2011 emisă pe numele unui salariat din cadrul OS C. și nu prin angajare din sursă externă.
Cu privire la momentul în care desființarea postului pe care l-a ocupat intimatul a devenit iminentă, recurenta a susținut că acesta nu poate fi raportat la data desfășurării licitației, întrucât Contractul de gestionare a fondului de vânătoare nr. 9 denumit Bahlui nr. 924/1162/12.04.2001, între administratorul - ITRSV Suceava, ca structură teritorială a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, și gestionarul - Direcția Silvică Iași, ca structură a RNP - Romsilva, a încetat la 30.03.2011, iar faptul neparticipării la licitație nu putea menține fondul de vânătoare în gestionarea unității recurente.
Având în vedere desființarea postului ocupat de intimat prin aprobarea organigramei prin HCA nr. 7/28.07.2011, prin Procesul - verbal nr. 2870/3.10.2011 privind controlul fondului de vânătoare nr. 9 denumit "Bahlui", în mod corect fondul a fost predat în paza pădurarului titular al cantonului silvic Măgioara - P. G., care era angajatul Ocolului Silvic H., având suprafața cantonului silvic atribuit în pază inclusă în suprafața Fondului de vânătoare nr. 9 denumit Bahlui, până la predarea efectivă a acestuia către noul titular al dreptului de gestionare, în condițiile în care postul de pădurar de vânătoare nu mai figura în organigramă.
În motivarea recursului s-a mai invocat faptul că măsura concedierii intimatului nu poate fi lovită de nulitate, întrucât angajatorul a respectat condițiile de procedură prevăzute de lege, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.78 din Codul muncii.
Atât Statul de funcții nr. 7257/6.09.2011, întocmit după desființarea celor 5 posturi de pădurar de vânătoare din cadrul Direcției Silvice Iași, din cauza pierderii calității de gestionar de către unitate, cât și Statul de funcții nr. 9548/9.10.2012, în vigoare în prezent, conțin 3 posturi vacante de pădurar de vânătoare la OS Dobrăvăț, OS Pădureni și OS Răducăneni, posturi care nu au fost ocupate conform art. 62 Codul muncii de către salariații concediați prin aplicarea structurii organizatorice a unității, aprobată prin HCA nr. 7/28.07.2011, însă contrar susținerilor intimatului, acest fapt nu poate conduce la anularea Deciziei nr. 151/5.09.2011, emisă legal și temeinic, întrucât a refuzat să își exercite dreptul de opțiune prevăzut de art. 64 alin. 3 Codul muncii pentru unul dintre aceste posturi care figurau pe lista posturilor vacante.
S-a criticat și faptul că la pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a luat în considerare faptul că intimatul a beneficiat și de măsurile de protecție socială prevăzute de art. 74 alin. 1 din CCM pentru anul 2011, încasând suma de_ lei, reprezentând contravaloarea a 6,3 salarii brute corespunzătoare vechimii în muncă în unitățile silvice.
Recurenta, având în vedere faptul că nu există posibilitatea reîncadrării pe postul deținut anterior, respectiv pe postul de pădurar de vânătoare la Ocolul Silvic H., întrucât fondul de vânătoare nu mai este gestionat de RNP - Romsilva, ci de către AVPS L.R. Hunters, fără ca această situație să fie rezultatul culpei sale, acest ocol silvic nemaideținând în gestiune nici un fond de vânătoare în prezent, ele fiind atribuite numai în condițiile prevăzute de Legea nr. 407/2006, precum și faptul că intimatul nu a încasat drepturile salariale din cupla sa exclusivă, prin neacceptarea unui post vacant de pe lista posturilor vacante, timp în care ar fi putut contesta în instanță decizia de concediere, a susținut că cererea privind acordarea drepturilor salariate de la momentul concedierii nu poate fi decât respinsă.
Reclamantul recurent S. E. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de R. Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Iași.
A susținut reclamantul S. E. I. că prima instanță a reținut corect că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, având calitate de funcționar public, că pierderea fondului de vânătoare îi este imputabilă intimatei pârâte, care nu a participat la licitație, iar până la atribuire avea obligația de a păzi fondul.
S. E. I. a mai susținut că pârâta recurentă a ignorat în procedura concedierii etapa consultării sindicatelor și a reprezentanților lor, că nu au fost respectate criteriile de selecție a personalului în caz de concediere colectivă, că după destituire locul său de muncă a fost ocupat de o altă persoană, că posturile vacante puse la dispoziție se aflau la distanță de sute de kilometri, că pentru acestea ar fi trebuit să susțină un examen.
Întâmpinare a formulat și intimata pârâtă recurenta R. Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Iași, solicitând respingerea recursului formulat de S. E. I., ca nefondat, arătând că reclamantul nu a efectuat ore suplimentare și că întrucât acesta nu a făcut dovada culpei angajatorului și nici legătura de cauzalitate dintre existența vreunei fapte pretins imputabile și o eventuală vinovăție la momentul constatării bolii.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor invocate de părți și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată următoarele:
R. Națională a Pădurilor - Romsilva este regie autonomă de interes național, care, funcționând pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, are ca scop principal gestionarea durabilă și unitară a fondului forestier proprietate publică a statului.
Romsilva are în structura sa unități conduse de un comitet director și director, organizate pe grade de mărime și complexitate, cu și fără personalitate juridică, ale căror structuri organizatorice și funcționale se aprobă de consiliul său de administrație. În structura organizatorică a unităților din cadrul Romsilva funcționează, ca subunități, ocoale silvice, secții și alte subunități pentru exploatarea pădurilor și prelucrarea primară a lemnului, precum și pentru întreținerea și repararea drumurilor și căilor ferate forestiere, înființarea și desființarea, structura și numărul de personal ale acestora fiind aprobate tot de Consiliul de administrație al Romsilva.
Dreptul și obligația de gestionare a faunei de interes cinegetic, așa cum este definită de lege, se acordă printr-o procedură de atribuire în gestiune ce se finalizează cu un contract de gestionare pentru 10 ani.
Prin Contractul nr. 924/1162/12.04.2001, încheiat între administratorul ITRSV Suceava, ca structură teritorială a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și gestionarul Direcția Silvică Iași, ca structură a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Iași a primit dreptul și obligația de gestionare a Fondului de vânătoare nr. 9, denumit Bahlui, pentru o perioadă de 10 ani, încetarea contractului fiind stabilită, potrivit art. 8 din contract, pentru data de 30.03.2011.
Prin Decizia nr. 336/14.09.2007, reclamantul S. E. I. a fost numit pădurar al Fondului de vânătoare nr. 9 Bahlui, gestionat efectiv de Ocolul Silvic H. din cadrul Direcției Silvice Iași.
Din organigrama aprobată prin Hotărârea Consiliului de administrație nr. 4/28.04.2011, rezultă că la Ocolul Silvic H. exista numai un fond de vânătoare și anume cel pentru care funcționa postul de pădurar de vânătoare ocupat de reclamantul recurent S. E. I., postul de pădurar de vânătoare fiind post unic la nivelul acestui ocol silvic.
Curtea de Apel constată, în baza situațiilor economice nr. 1104/03.02.2010 și nr. 1/03.01.2011, că Fondul de vânătoare nr. 9 Bahlui a suferit pierderi de_ lei în anul 2009 și de_ lei în anul 2010. Ca urmare, așa cum reiese din împuternicirea nr._/20.06.2011, Romsilva i-a acordat Direcției Silvice Iași dreptul de a participa la procedurile de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice pentru unele fonduri cinegetice aferente razei de activitate a unității, printre care nu se mai afla Fondul de vânătoare nr. 9 Bahlui.
La scurt timp, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 7/28.07.2011, s-a aprobat structura organizatorică a Direcției Silvice Iași, fiind desființate 5 posturi de pădurari de vânătoare, printre care se află și cel din cadrul Ocolului Silvic H., ocupat de reclamant.
În vederea punerii în aplicare a Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 7/28.07.2011, a fost emisă decizia nr. 151/5.09.2011 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 01.10.2011.
Anterior emiterii deciziei de concediere, recurenta pârâtă Romsilva a comunicat însă notificările prevăzute de art. 70 din Codul muncii, Sindicatului S., sub nr. 11/2.08.2011, ITM București sub nr._/2.08.2011, AMOFM București sub nr._/2.08.2011 și AJOFM Iași sub nr. 5587/2.08.2011. Procedând în acest fel, pârâta recurentă a respectat dispozițiile art. 69 și art. 70 din Codul muncii și pe cele ale Legii nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților.
Raportat la structura organizatorică și funcțională a Romsilva și a unităților din subordine, precum și la sfera atribuțiilor structurii centrale și a celor teritoriale, în mod corect a procedat pârâta recurentă comunicând notificarea Sindicatului S., reprezentativ la nivel de instituție. De altfel, din analizarea organigramei Direcției Silvice Iași, care nu mai conținea postul ocupat anterior de reclamant, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administrație nr. 7/28.07.2011, reiese că aceasta a fost avizată de liderul de sindicat de la nivelul Direcției Silvice Iași, anterior consultării Sindicatului S. la data de 02.08.2011.
Cum deja s-a arătat, prin Decizia nr. 151/2011, comunicată la data de 07.09.2011, s-a decis, în temeiul art. 65-73 din Legea nr. 53/2003, încetarea contractului de muncă al reclamantului, începând cu data de 01.10.2011, din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, în baza Hotărârii nr. 7/28.07.2011 a Consiliului de administrație a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, hotărâre ce viza aprobarea Structurii organizatorice și funcționale a Direcției Silvice, și în baza Notei privind redimensionarea resursei umane din structura Romsilva, ca urmare a crizei economico-financiare.
Datele și informațiile ce reies din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, mai sus prezentate, confirmă, contrar susținerilor reclamantului recurent și aspectelor reținute de către prima instanță, că temeiurile de fapt invocate de pârâta recurentă în justificarea măsurii de încetare a contractului individual de muncă sunt reale, iar desființarea locului de muncă este efectivă, având o cauză reală și serioasă.
Astfel, este cert că la nivelul Romsilva a existat o reorganizare a structurii subunităților aflate în subordine, desființarea a 5 posturi de pădurari de vânătoare, printre care se află și cel din cadrul Ocolului Silvic H., ocupat de reclamant, reprezentând expresia dreptului Romsilva de a-și organiza și administra structurile ce intră în componența sa.
Prin apărările sale, reclamantul nu a susținut că postul său nu a fost desființat, ci că, în realitate, desființarea s-a produs mai târziu, după ce în locul său a fost angajată o altă persoană.
Aceste susțineri nu pot fi primite, fiind contrar aspectelor ce reies din înscrisurile aflate la dosar. Curtea de apel subliniază că prin Contractul nr. 924/1162/12.04.2001, Direcția Silvică Iași a primit dreptul și obligația de gestionare a Fondului de vânătoare nr. 9, denumit Bahlui, până la data de 30.03.2011. Împrejurarea că fondul cinegetic a fost predat noului gestionar după 26 de zile de la data concedierii nu are relevanță în ceea ce privește data desființării postului de pădurar și data încetării contractului de muncă încheiat cu reclamantul. Important este că după încetarea contractului de gestionare și până la preluarea efectivă în gestiune de către noul gestionar a fondului cinegetic, în baza noului contract de gestionare, pârâta a luat măsurile necesare, respectând dispozițiile legale în materie, atât pentru desființarea postului de pădurar, cât și pentru predarea efectivă a fondului cinegetic către noul gestionar. În acest scop, în baza Hotărârii nr. 7/28.07.2011 a Consiliului de administrație a Romsilva, pârâta a emis decizia de încetare a contractului de muncă începând cu data de 01.10.2011, în condițiile în care postul nu se mai afla în organigramă din 28.07.2011, și a predat fondul cinegetic, la data de 03.10.2011, pădurarului unui canton silvic aflat în subordinea sa, predarea fondului către noul gestionar fiind realizată la data de 27.10.2011.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 2 și 3 din Legea nr. 407/2006, pe perioada de încetare a contractului de gestionare anterior și până la preluarea efectivă în gestiune de către noul gestionar al fondului cinegetic, în baza noului contract de gestionare, gestionarea fondului cinegetic se asigură de fostul gestionar, drepturile și obligațiile gestionarului fiind cele prevăzute în contractul de gestionare anterior, însă din aceste texte de lege reiese clar că obligația de gestionare a fondului cinegetic se asigură de fostul gestionar, nu de către personalul fostului gestionar. Cu alte cuvinte, legiuitorul, pentru a asigura continuitatea gestionării fondurilor cinegetice în perioada dintre momentele de încheiere a contractelor de gestionare, a stabilit că răspunderea pentru administrarea faunei cinegetice de pe fondul respectiv îi revine fostului gestionar până la preluarea efectivă. Nu există însă nici un temei pentru a se reține că voința legiuitorului a fost aceea ca, în astfel de situații, administrarea fondului cinegetic să se realizeze, obligatoriu, până la predare, tot prin intermediul personalului ce a avut atribuții de serviciu în legătură cu fondul respectiv până la încetarea contractului de gestionare.
În consecință, atât timp cât postul reclamantului a fost desființat printr-un act ce continuă să producă efecte juridice întrucât nu a fost revocat ori anulat, iar pârâta avea obligația de a asigura gestionarea fondului până la predarea efectivă către noul gestionar, această activitate fiind efectuată printr-un pădurar din alt canton silvic aflat tot în subordinea pârâtei, nu se poate reține că postul respectiv nu a fost desființat în realitate ori că încetarea contractului de muncă ar fi trebuit să se producă începând cu data de 27.10.2011 când fondul cinegetic a fost predat noului gestionar.
De asemenea, Curtea de Apel reține că atât timp cât din situațiile economice nr. 1104/03.02.2010 și nr. 1/03.01.2011 reiese că Fondul de vânătoare nr. 9 Bahlui a suferit pierderi de_ lei în anul 2009 și de_ lei în anul 2010, teza potrivit căreia desființarea postului nu a avut o cauză serioasă nu poate fi primită, mai ales că pierderi au fost înregistrate și pentru anul 2011. De altfel, măsura desființării postului a fost luată printr-un act ce continuă să producă efecte juridice întrucât nu a fost revocat ori anulat.
În acest context, Curtea de Apel constată că lipsită de relevanță este și susținerea potrivit căreia decizia de concediere ar fi nelegală deoarece pârâta a omis sa participe la atribuirea acestui fond. Pierderile economice suferite de pârâtă 3 ani, consecutiv, constituie o împrejurare rezonabilă și suficientă pentru a justifica desființarea postului de pădurar și încetarea contractului de muncă al persoanei de ocupa acel post.
Neîntemeiată este și critica reclamantului privind criteriile pentru stabilirea ordinii de concediere. În mod greșit s-a reținut de către prima instanță faptul că nu ar fi fost avute în vedere criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, prevăzute de art. 75-76 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2010 - 2011, în vigoare, conform art. 76 lit. c) cu raportare la art. 69 alin. 2 lit. d) din Codul muncii. Curtea de Apel constată că, într-adevăr, măsura concedierii reclamantului nu se putea lua prin aplicarea criteriilor prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru simplul motiv că postul de pădurar de vânătoare de la Ocolul Silvic H., fiind unic, aferent unui singur fond de vânătoare, a fost desființat ca urmare a atribuirii fondului de vânătoare altui gestionar.
Neîntemeiată este și apărarea reclamantului privind lista posturilor vacante ce i-au fost propuse. Din statul de funcții nr. 4223/31.05.2011, rezultă faptul că la nivelul Direcției Silvice Iași existau următoarele posturi vacante de pădurar de vânătoare, posturi care au fost puse la dispoziția contestatorului prin lista posturilor vacante comunicată în conformitate cu prevederile art. 64 alin. 1 din Codul muncii: Ocolul Silvic C. - 1 post, Ocolul Silvic D. - 1 post, Ocolul Silvic Pădureni - 1 post, Ocolul Silvic Răducăneni - 1 post. Având în vedere că reclamantul recurent nu a optat pentru nici unul din posturile vacante care figurau pe lista posturilor vacante pusă la dispoziție, în mod corect s-a dat eficiență art. 64 alin. 4 din Codul muncii, potrivit căruia în cazul în care salariatul nu își manifestă consimțământul în termenul prevăzut de lege, angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
Fiind respectate dispozițiile legale ce reglementează încetarea contractului individual de muncă, prima instanță în mod eronat a admis acțiunea reclamantului.
Curtea de Apel consideră însă că judicios a stabilit prima instanță că reclamantul trebuia să respecte, conform art. 106 din Legea nr. 188/1999, procedura plângerii prealabile, anterior sesizării instanței de judecată, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că acesta a contestat actul administrativ conform cererii înregistrate la nr. 7904/30.09.2011.
La fel, corect s-a considerat că aplicabil în cauză este art. 11 din Legea contenciosului administrativ și nu art. 268 alin. 1 lit. a din Codul muncii, termenul fiind de 6 luni, nu de 30 zile, începând să curgă de la data comunicării răspunsului sau, de la data la care a expirat termenul în care trebuia comunicat răspunsul, acțiunea fiind astfel formulata în acest termen.
Față de cele ce preced, Curtea de apel, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurentul S. E. I. împotriva sentinței nr. 343/01.02.2013 a Tribunalului Iași și va admite recursul formulat de recurenta R. Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Iași, împotriva sentinței nr. 343/01.02.2013 a Tribunalului Iași, pe care o va modifica în parte, în sensul că va respinge cererea reclamantului S. E. în contradictoriu cu R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Iași, privind anularea Deciziei nr. 151/5.09.2011, reintegrarea în funcție, acordarea de cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs va menține restul dispozițiilor sentinței atacate, inclusiv cele referitoare la respingerea cererii de acordare de despăgubiri materiale și morale, raportat la soluția de respingere a cererii de anulare a deciziei de încetare a contractului individual de muncă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul declarat de recurentul S. E. I. împotriva sentinței nr. 343/01.02.2013 a Tribunalului Iași.
Admite recursul formulat de recurenta R. Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Iași, împotriva sentinței nr. 343/01.02.2013 a Tribunalului Iași, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea reclamantului S. E. în contradictoriu cu R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Iași, pentru anulare Decizie 151/5.09.2011, reintegrare în funcție, cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04.10.2013.
Președinte, D. R. G. Ș. | Judecător, I. O. M. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, M. G. A. |
Redactat/tehnoredactat: OMI, 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Iași
Judecător: B. C.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 120/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 594/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
