Obligaţia de a face. Decizia nr. 2719/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 2719/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 5453/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 2719/2013

Ședința publică de la 28 iunie 2013

Completul compus din:

Președinte: M. C. P.

Judecător: D. R. G. Ș.

Judecător: V. E. P.

Grefier: M. G. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu intimatul G. C., având ca obiect pretenții restituire taxă auto – recurs împotriva sentinței nr. 794/26.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la primul termen de judecată,

Se solicită judecata cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.

Având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, instanța apreciază că nu se impune amânarea judecării cauzei și, constatând cauza în stare de judecată rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE A P E L,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 794/26.02.2013 Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul G. C., în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Iași, dispunând obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 1600 lei, achitată de acesta cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, precum și să plătească dobânda aferentă acestei sume, plus suma de 439,3 lei onorariu de avocat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat că dispo­zițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule contravin prevederilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Împotriva acestei sentințe a introdus recurs Administrația Finanțelor Publice Iași, care apreciază că în mod greșit prima instanță a considerat că reglementă­rile interne, referitoare la taxa pe poluare pentru autovehicule, nu sunt conforme Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În recurs nu au fost administrate alte probe.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține:

Reclamantul a achiziționat un autoturism ce fusese anterior înmatriculat într-o tara comunitara, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa pe poluare auto, introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, și, la cererea de restituire, pârâta – recurentă i-a făcut cunoscut că nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 din actul normativ menționat și că obligația de plată este legală.

Chiar dacă taxa a fost încasată în baza unui act normativ cu putere de lege, Curtea apreciază că în mod justificat prima instanță a reținut că prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană au prioritate față de dreptul intern și că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod judicios faptul că taxa pe poluare, introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, urmărește restrângerea posibilității introducerii în România a autoturismelor second-hand, ce erau deja înmatriculate în alte state membre ale Comunității Europene, și protejarea producției interne de autoturisme, situație ce nu poate fi justificată prin apelarea la principiul „poluatorul plătește”, din moment ce taxa nu a fost extinsă pentru toți cei implicați în traficul rutier intern, taxa reprezentând în realitate o taxă deghizată cu efect echivalent, ce nu poate fi încadrată în nici una dintre excepțiile de la regula stabilită de art. 90 paragraf I din Tratatul Comunității Europene.

Ca atare, constatând că în mod corect prima instanță a apreciat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât urmărește diminuarea introducerii în România a unor autoturisme deja înmatriculate în alte state membre ale Uniunii, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România, conduită considerată inadmisibilă după data aderării României la U.E., Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de recurentă, constatând totodată deplina incidență în cauză a dispozițiilor art. 117 și art. 124 Cod procedură fiscală.

Și in ceea ce privește soluția data de prima instanța asupra cererii de acordare de cheltuieli de judecata sentința este corecta, pirita-recurenta fiind căzuta in pretenții ca urmare a atitudinii adoptate, de ignorare a dispozițiilor comunitare incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 794/2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 28.06.2013.

Președinte,

M. C. P.

Judecător,

D. R. G. Ș.

Judecător,

V. E. P.

Grefier,

M. G. A.

Red. Ș.D.R.G..

Tehnored.A.M.

2 ex./09.07.2013/Jud.fond: Tribunalul Iași – Mițică A..-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 2719/2013. Curtea de Apel IAŞI