Anulare act administrativ. Decizia nr. 2896/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2896/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 1464/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2896/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: Ș. D. R. G.
Judecător: O.-M. I.
Judecător: P. M. C.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta C. L. și pe intimata Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă V., având ca obiect recurs împotriva sentinței numărul 1569/10.06.2013 pronunțată de Tribunalul V..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, intimata a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare cu duplicat ce a fost comunicat recurentei și înscrisuri.
Se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
Instanța constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților, rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului V. la nr._ din 25-03-2013, reclamanta C. L. a solicitat, in contradictoriu cu parata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de munca V., refacerea dispozitiei nr. 2/15-02-2013, arătând că este contrară Legii nr. 200/2006 si HG nr. 1850/2006.
Prin sentința civilă nr. 1569/10.06.2013, Tribunalul V. a respins acțiunea formulată de reclamanta C. L., CNP:_, cu domiciliul in V., ., ., ., in contradictoriu cu parata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca V., cu sediul in V., .. 5, jud. V., reținând că prin sentinta civila nr. 673/20-05-2010 pronuntata de Tribunalul V. in dosarul nr._ a fost obligata S.C. TERMICA S.A. sa plateasca reclamantei C. L. suma de 3.323 lei, reprezentand sase salarii compensatorii.
A mai reținut instanța că ESTCONSULT IPURL, in calitate de administrator judiciar al S.C. TERMICA S.A. V., a formulat catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca V. cererea cu nr. 393/21-01-2013, pentru stabilirea cuantumului si plata creantelor ce se suporta din Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, că prin dispozitia nr. 2/15-02-2013, emisa de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca V., s-a stabilit dreptul la plata creantelor salariale, cuantumul total al creantelor pentru fiecare salariat fiind de 1.662 lei și că reclamantei i s-a acordat suma de 1.662 lei, conform anexei nr. 5 la dispozitia nr. 2/15-02-2013.
A mai avut în vedere instanta că prin dispozitia nr. 2/15-02-2013 s-a facut aplicarea art. 14 din Legea nr. 200/2006 coroborat cu art. 14 alin. 1 din HG nr. 1850/2006, in sensul ca reclamantei i-au fost acordate 3 salarii (fiecare salariu avand valoarea de 553,83 lei, conform sentintei civile nr. 673/20-05-2010 pronuntate de Tribunalul V. in dosarul nr._ ) și că valoarea creantei reclamantei era mai mica de 3 salarii medii brute pe economie, salariul mediu brut pe economie comunicat de Institutul N. de S. in luna in care s-a deschis procedura insolventei S.C. TERMICA S.A. fiind de 2.054 lei.
Împotriva sentinței civile nr. 1569/10.06.2013 a Tribunalului V. a declarat recurs reclamanta C. L., arătând că prin emiterea actelor contestate a suferit un prejudiciu pe care îl evaluează la suma de 4224 lei. A motivat recurenta în sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 2, art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 200/2006, că salariul brut la data desfacerii contractului de muncă era de 981 lei, că pentru desfacerea contractului de muncă trebuia să primească 5886 lei, iar instanța a făcut o apreciere greșită a dispozițiilor Legii nr. 200/2006.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V. a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, Curtea de Apel constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale ce reglementează situațiile de tipul celei deduse judecății de reclamanta recurentă, soluția adoptată fiind justă.
Astfel, se constată că, într-adevăr, potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 200/2006, plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare, denumiți în continuare angajatori în stare de insolvență, se asigură din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale.
Suma maximă ce poate fi plătită din acest fond nu poate depăși, așa cum reiese din art. 14 alin. 1 din același act normativ, cuantumul a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat.
O altă limitare a sumei ce poate fi plătită din fond este cea reglementată în art. 15 din lege, conform cu care salariile restante, plățile compensatorii restante, in cuantumul stabilit in contractul colectiv de munca si/sau in contractul individual de munca, in cazul încetării raporturilor de munca, compensațiile restante pe care angajatorii au obligația de a le plăti, potrivit contractului colectiv de munca si/sau contractului individual de munca, in cazul accidentelor de munca sau al bolilor profesionale și indemnizațiile restante, pe care angajatorii au obligația, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activității se suportă doar pentru o perioadă de 3 luni calendaristice.
De asemenea, în art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 1850/2006, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, este stabilit că în cazul în care cuantumul creanțelor salariale aferente unui salariat, care rezultă din situația prevăzută la art. 10 alin. 1 lit. c, adică situația creanțelor salariale aferente perioadelor prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. b si/sau art. 15 din lege, întocmita de administrator sau lichidator, este mai mic de 3 salarii medii brute pe economie, cuantumul creanțelor salariale suportate din Fondul de garantare va fi egal cu cel evidențiat în situația prevăzută la art. 10 alin. 1 lit. c, iar în cazul în care cuantumul creanțelor salariale aferente unui salariat, care rezultă din situația prevăzută la art. 10 alin. 1 lit. c, este mai mare de 3 salarii medii brute pe economie, cuantumul creanțelor salariale suportate din Fondul de garantare va fi egal cu 3 salarii medii brute pe economie.
Întrucât prin sentința civila nr. 673/20-05-2010, pronunțata de Tribunalul V. in dosarul nr._, S.C. TERMICA S.A. a fost obligata sa plătească reclamantei C. L. suma de 3.323 lei, reprezentând șase salarii compensatorii, sumă care este mai mică decât 3 salarii medii brute pe economie, corect au stabilit intimata pârâtă și instanța de judecată că reclamantei trebuie să i se plătească o sumă de bani, suportată din Fondul de garantare, potrivit art. 15 din Legea nr. 200/2006, doar pentru o perioadă de 3 luni.
Așadar, este conform legii calculul efectuat de prima instanță care a considerat că suma de 1662 de lei trebuie plătită în condițiile în care reclamantei i-a fost stabilit prin hotărâre judecătorească dreptul la șase salarii compensatorii, iar din cele șase salarii pot fi plătite din Fondul de garantare doar trei salarii, corespunzătoare perioadei de trei luni menționate în art. 15 din lege.
Având în vedere că valoarea salariilor compensatorii a fost stabilită prin sentința civila nr. 673/20-05-2010, pronunțata de Tribunalul V., instanța de recurs consideră că nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia ar fi trebuit să se țină seama de faptul că salariul brut la data desfacerii contractului de muncă era de 981 lei, astfel că ar fi trebuit să primească 5886 lei.
În consecință, constatând că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile Legii nr. 200/2006, Curtea de Apel va respinge recursul declarat de recurenta C. L. împotriva sentinței nr. 1569/10.06.2013, pronunțate de Tribunalul V., sentință pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul declarat de recurenta C. L. împotriva sentinței nr. 1569/10.06.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06 septembrie 2013.
Președinte, D. R. G. Ș. | Judecător, I. O.-M. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, V.-E. A. |
V.A. 09 Septembrie 2013
Redactat/tehnoredactat: OMI, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul V.
Judecător: A. C.-S.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1748/2013. Curtea de Apel IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2259/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
