Anulare act administrativ. Decizia nr. 825/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 825/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 2806/89/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 825/2013
Ședința publică de la 15 martie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. R. G. Ș.
Judecător: M. C. P.
Judecător: I. O. M.
Grefier: M. G. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul A. C. T. în contradictoriu cu intimatul I. de J. Județean V., având ca obiect anulare act administrativ – recurs împotriva sentinței numărul 174/CA/20.02.2012 pronunțată de Tribunalul V..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic S. L. care depune împuternicire de reprezentare juridică pentru recurent și adeverința din care rezultă că este membru al Sindicatului Democratic al Bugetarilor din România și consilier juridic B. C. M. care depune delegație de reprezentare pentru intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului care se află la primul termen de judecată după repunerea cauzei pe rol.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției nulității cererii de recurs, invocată din oficiu de către instanță înainte de suspendarea cauzei.
Consilier juridic S. L., pentru recurent, solicită respingerea excepției nulității cererii de recurs ca nefondată, cu precizarea că, deși recurentul a fost citat cu mențiunea să își susțină punctul de vedere cu privire la această excepție, nu i s-a comunicat o copie a întâmpinării depusă la dosar. Astfel, recurentul neavând studii juridice nu a putut să își formuleze apărarea.
Interpelat fiind, reprezentantul recurentului arată că a studiat întâmpinarea de la dosarul cauzei și solicită repunerea în termenul de recurs, motivat de faptul că 15 zile din momentul în care a luat la cunoștință recurentul încep din momentul în care a luat la cunoștință reprezentantul recurentului despre lipsa motivelor de recurs. Practic reclamantul a fost pus în imposibilitate de ași formula motivele de recurs motivat de faptul că nu i s-a comunicat întâmpinarea.
Cauzele obiective pentru care recurentul nu a depus motivele de recurs sunt legate de faptul că acesta nu are studii juridice de specialitate, nu a fost apărat pe fond de o persoană cu studii juridice în domeniu, iar abia astăzi, în momentul când s-a studiat dosarul, s-a luat la cunoștință de excepția invocată și de lipsa motivelor de recurs care nu sunt depuse la dosar.
Prin urmare, consideră că este îndreptățit să formuleze o cerere de repunere în termenul de depunere a motivelor de recurs pe care o va motiva în scris.
Cu privire la excepția nulității cererii de recurs, consilier juridic B. C. M. pentru intimat, solicită admiterea excepției nulității recursului motivat de nedepunerea acestuia în termenul legal.
Cu privire la cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, consilier juridic B. C. M. pentru intimat, solicită respingerea acestei cereri.
Instanța, constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința nr. 174/CA/20.02.2012 pronunțată de Tribunalul V. s-a respinge contestația formulată de reclamantul Ambarus C. T., în contradictoriu cu pârâtul I. de J. Județean V..
In motivare prima instanță a reținut ca prin ordinul nr._ din 15.07.2011 emis de pârâtul I. de J. Județean V. (fila 6 din dosar) s-a dispus ca Ambarus C. T. să fie trecut in rezervă începând cu data de 15.09.2011, ca urmare a reorganizării si reducerii unor funcții, imposibilității de a fi încadrat in altă funcție din cadrul pârâtei sau din alte unități ale Ministerului Administrației si Internelor.
In motivare acestui act administrativ se retine că reclamantul nu a fost declarat admis la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante sau la interviurile structurate pe subiecte profesionale organizate in vederea ocupării posturilor vacante in perioada 15.06._11 . S-a mai reținut si faptul ca nu exista funcții vacante la nivelul Ministerului Administrației si internelor.
In conținutul acestui act administrativ se retine că reclamantul nu beneficiază de ajutorul acordat cadrelor militare, potrivit art. 13 din legea 285/2010.
Temeiul in drept al trecerii in rezervă este art. 85 alin 1 lit. e din legea 80/1995 care prevede:” Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații: e) când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale”
Anterior trecerii in rezervă, începând cu data de 15.06.2011, reclamantul a fost pus la dispoziția pârâtului in vederea încadrării un noul stat de funcții si a fost înștiințat prin adresa nr._ din 16.06.2011 (fila 5 din dosar) că are posibilitatea participării la examenele pentru departajare.
Noul stat de funcții din cadrul pârâtului a fost aprobat prin Ordinul MAI nr. I/654 din 10 06 2011 .
Faptul că s-a diminuat numărul posturilor din cadrul pârâtului iar la detașamentul in care lucra reclamantul a suferit modificări a determinat organizarea de examene pentru ocuparea posturilor din noua organigramă.
Susținerea reclamatului in sensul că nu i s-a adus la cunoștință lista posturilor vacante nu este confirmata de probele administrate in cauza. Astfel, reclamantul a participat la examenele organizate pentru unitățile din cadrul pârâtului( din 05.07.2011, 18.07.2011, 20.07.2011, 19.07._11 si 17.08.2011,) la care a fost respins, si i s-a adus la cunoștință de existenta altor posturi din cadrul altor inspectorate( înștiințările fiind depuse in copie la filele 20-30 din dosar)
Rațiunea pentru care a fost desființat postul reclamantului rezultă din înștiințarea din 16.06.2011(fila 5) care atestă faptul că există o nouă organigramă.
In consecință se va respinge ca neîntemeiat primul capăt de cerere privind anularea Ordinului_ din 15.07.2011.
Al doilea capăt de cerere privind plata drepturilor prevăzute de art. 21 alin 2-5 din legea 284/2010, precizat in ședința din 16.01.2012, in sensul că vizează cele 10 salarii compensatorii potrivit legea 284/2010 va fi respins ca neîntemeiat.
Astfel, potrivit art. 1 din OUG 54/2011: „ Drepturile prevăzute la art. 21 alin. (2)-(5) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se acordă polițiștilor și cadrelor militare ale căror raporturi de serviciu încetează, respectiv sunt trecute în rezervă în cursul anului 2011, în cadrul procesului de reorganizare instituțională desfășurat în vederea încadrării în cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2011, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, prin derogare de la prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.”
Art. 21 alin. (2)-(5) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 reglementează dreptul la ajutor lunar, asemănător ajutorului de șomaj si nu dreptul la cele 10 salarii solicitate de reclamant.
Ajutorul constând in cele 10 salarii acordate la data trecerii in rezervă este reglementat de art. 21 alin 1 din anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010, la care nu se face trimitere prin art. 1 din OUG 54/2011 care este aplicabilă reclamantului.
In consecință art. 21 alin 1 care reglementează dreptul la cele 10 salarii solicitate nu se aplică cadrelor militare care sunt trecute in rezervă in cursul anului 2011, inclusiv reclamantului.
Art. 1 din OUG 54/2011 se coroborează cu art. 13 din legea 285/2010 care prevede că in anul 2011 dispozițiile privind acordarea ajutoarelor la data trecerii in rezervă nu se aplică.
In ce privește ajutorul periodic, reglementat de art. 21 alin 2 si următoarele din anexa VII din legea 284/2010 se constată că reclamantul beneficiază de aceste drepturi (astfel cum rezultă din ordinul din 18.11.2011 si statele de plată si anexele la ordinele de plata depuse in copie la ultimul termen de judecata).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. C. T. apreciind ca sentința este netemeinica si nelegala.
Din oficiu instanța a pus in discuția contradictorie a părților problema de a știi daca recursul a fost motivat in termenul prevăzut de lege si care este consecința nerespectării acestui termen.
Recurentul prin apărător a solicitat repunerea in termenul de formulare a recursului.
Cu privire la cererea de repunere in termen instanța apreciază ca este neîntemeiată urmând a o respinge.
Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă termenul pentru exercitarea caii de atac a recursului curge de la momentul comunicării către parte a hotărârii supuse acestei cai de atac, neprezentând nici un fel de relevanta data la care a luat la cunoștința de aceasta hotărâre apărătorul ales.
Cu privire la chestiunea nulității recursului Curtea apreciază ca recurentul nu si-a motivat cererea prin care a formulat calea de atac in termenul prevăzut de dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă si se impune in consecință in temeiul dispozițiilor art. 306 Cod procedură civilă, declararea ca nula a cererii de recurs formulate.
Astfel sentința nr. 174/CA/20.02.2012 pronunțată de Tribunalul V. a fost comunicata recurentului la data de 26.03.2012 astfel cum rezulta din dovada de comunicare atașată la dosarul primei instanțe, recursul nefiind motivat până la momentul pronunțării prezentei decizii, nefiind respectat termenul prevăzut de dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termenul de motivare a cererii de recurs, cerere formulată de recurentul A. C. T..
Declară nul recursul formulat de recurentul A. C. T. împotriva sentinței nr. 174/20.02.2012 a Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.03.2013.
Președinte, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. | Judecător, I. O. M. |
Grefier, M. G. A. |
Red.Ș.D.R.
Tehnored.A.M.G.
2 ex./29.03.2013
Jud.fond: Tribunalul V. – E. F..-
| ← Pretentii. Decizia nr. 2874/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4736/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








