Pretentii. Decizia nr. 2874/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2874/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 4479/89/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2874/2013
Ședința publică din 2 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător – C. M.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice Bârlad, împotriva sentinței nr. 567/CA din 11.03.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – restituire taxă auto.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul B. M., lipsă fiind recurenta Administrația Finanțelor Publice Bârlad.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de intimat, transmisă prin fax.
Nemaifiind alte cereri instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 567/CA din 11.03.2013, Tribunalul V. a admis acțiunea formulată de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Bârlad, în sensul că a obligat pe pârâta să restituie reclamantului suma de 4.407 lei, reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, ce a fost încasată la data de 08.07.2009, precum și să plătească dobânda aferentă acesteia, plus suma de 439,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, considerând că norma de drept în baza căreia s-a calculat și încasat respectiva taxă contravenea dreptului comunitar.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs Administrația Finanțelor Publice Bârlad, care susține că în mod greșit prima instanță a considerat că legislația națională, ce a reglementat regimul taxei pe poluare pentru autovehicule, a fost contrată T.F.U.E., apreciind totodată că nu exista temei nici pentru a se dispune obligarea sa la plata de dobânzi și cheltuieli de judecată.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului V. ca legală și temeinică.
Din examinarea acelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul promovat de pârâtă este esențialmente nefondat, din moment ce problema de drept ce s-a ridicat în prezenta cauză și-a găsit dezlegarea, definitivă și totală, prin hotărârile pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene le-a pronunțat în cauzele T. și N. contra României, și respectiv prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, pronunțata de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri prin care s-a statuat, pe de o parte, că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare art. 110 din T.F.U.E., iar pe de altă parte că, pentru recuperarea sumelor plătite cu încălcarea Tratatului, nu mai este necesară parcurgerea procedurii prevăzută de Titlul IX din O.G. nr. 92/2003.
În acest contest, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că refuzul pârâtei de a da curs cererii de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule este unul abuziv și că, urmare acestui fapt,cererea reclamantului de a se obliga pârâta la plata de dobânzi și cheltuieli de judecată este pe deplin justificată, considerente pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice BÂRLAD, împotriva sentinței nr. 567/CA/11.03.2013, pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședința publică din 2 septembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
R. G.
Red. T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./06.09.2013
Tribunalul V. – jud. P. I. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4031/2013. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 825/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








