Obligaţia de a face. Hotărâre din 11-11-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 9918/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4309/2013
Ședința publică din 11 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – G. A.
Grefier – F. F.
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul P. V. P., împotriva sentinței nr. 2741/CA/2013 din 25.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 4 noiembrie 2013, lucrările fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 noiembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.274l/CA/ din 25 iunie 2013, Tribunalul Iași, admițând excepția inadmisibilitații, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de Reclamantul P. V. P., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Iași-C. de E. a Persoanelor adulte cu handicap.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr._ din 2.10.2012, emis de către pârât, că acesta din urmă a invocat excepția lipsei plângerii prealabile, motivat de faptul necontestării actului ce a emis la C. Superioară de E. a Persoanelor Adulte cu Handicap, și că, potrivit, art.7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul era în drept și totodată obligat ca, în cazul în care se considera vătămat în drepturile sale, prin acel act, să solicite autorității publice competente sau organului ierarhic superior revocarea, în tot sau în parte, a respectivului act administrativ.
Constatând că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă, prescrisă de lege, prima instanță a respins acțiunea, ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Prisacariu P., care apreciază că: „în mod greșit și eronat C. de E. a Persoanelor Adulte cu Handicap Iași a eliberat certificatul nr._ din 2.10.2012”, solicitându-se: „anularea certificatului de grad mediu și eliberarea unui certificat cu gradul II, conform actelor (înscrisurilor) depuse la dosarul cauzei”, precum și „eliberarea unui bilet de trimitere, de la C. de E. a Persoanelor Adulte cu grad de Handicap, către C. de E. a Persoanelor cu grad de H.dicap Fizic – București”.
Intimatul nu a depus întimpinare.
Din examinarea, actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma conținutului cererii formulate de către reclamant și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că aspectele evocate de cel în cauza nu se circumscriu nici unuia din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, recurentul rezumându-se doar la a formula critici generice cu privire la actul emis de C. de E. a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Iași.
Chiar dacă s-ar trece peste acest incident de ordin procedural, Curtea constată că, în cuprinsul certificatului de încadrare în grad de handicap, pârâtul-intimat a prevăzut în mod explicit că acesta poate fi contestat în termen de 30 de zile de la comunicare, astfel că neprecizarea autorității căreia urma să-i fie adresată eventuala contestație, în speță a Comisiei Superioare de E. a Persoanelor Adulte cu Handicap, nu este de natură să înlăture culpa reclamantului de a nu fi urmat procedurilor consacrate de Legea nr. 448/2006.
Întrucât neparcurgerea căii administrative de atac și inexistența unei decizii emise de C. Superioară făceau imposibilă sesizarea instanței de contencios administrativ în aceasta materie, Curtea, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și că în calea extraordinară de atac nu este permis a se formula cereri noi, precum este cererea de: „eliberarea unui bilet de trimitere către C. de E. a Persoanelor cu Handicap Fizic București”, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de reclamant, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul P. P. împotriva sentinței nr. 2741/25.06.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
Grefier
F. F.
Red. T.D.M.
Tehnored. F.F.
2 ex. /25.11.2013
Jud.fond - E. P.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 2612/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 2328/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








