Anulare act administrativ. Decizia nr. 183/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 4470/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 183/2013
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R. G. Ș.
Judecător M. C. P.
Judecător N. I. O. M.
Grefier C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurent Inspectoratul de Poliție Județean Iași în contradictoriu cu intimatul D. G., având ca obiect anulare act administrativ, recurs declarat împotriva sentinței nr. 2192/CA/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jur. C. A. pentru instituția recurentă și av. G. A. pentru intimat.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată.
Cons. jur. C. A. pentru instituția recurentă depune delegație de reprezentare a acesteia, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în prezenta cauză, motiv pentru care revine asupra dispoziției privind plata acestora și restituie cons. jur. C. chitanța și timbrul judiciar depuse la acest termen de judecată.
Ambii apărători prezenți învederează instanței că nu au alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.
Instanța acordă cuvântul cu privire la recursuri
Cons. jur. C. A. pentru instituția recurentă solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în cererea de declarare a recursului. Depune xerocopia deciziei pronunțate de către Curtea de Apel Iași în dosarul nr._ și precizează că este vorba despre o speță similară. Consideră că drepturile unui polițist sunt stabilite de către lege chiar dacă printr-un alt act i s-au stabilit alte drepturi, din eroare.
Av. G. A. pentru intimat solicită respingerea recursului si precizează că decizia pe numele intimatului a intrat deja în circuitul civil, producând efecte. Arată că decizia depusă de către recurentă prin apărător la acest termen de judecată nu constituie un motiv pentru ca instanța să se pronunțe în același mod.
Constatând dezbaterile încheiate, instanța, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentinta nr. 2192/CA/11.10.2012 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul D. G., domiciliat în Iași, ., ., parter, . cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sediul în Iași, .. 6. A fost anulată dispoziția nr. 593/30.01.2012 emisă de pârât și s-a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
In motivare s-a reținut că prin Dispoziția Șefului I.P.J. Iași nr. 7485/20.07.2010 s-a dispus începând cu 9.07.2010 mutarea în interesul serviciului a reclamantului D. G. ofițer principal II la compartimentul Ordine Publică din cadrul Secției I Poliție a Poliției mun. Iași în cadrul aceluiași compartiment și promovarea în funcția de ofițer principal I(fila 20 dosar).
Prin Dispoziția nr. 593/30.01.2012 emisă de pârât s-a revenit în parte la Dispoziția nr. 7485/20.07.2010, care a fost modificată în sensul că, începând cu data de 9.07.2010, reclamantul se numește în funcția de ofițer I ( c.i.= 3,89),prevăzută cu gradul profesional de subcomisar de poliție, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare încadrării ipotetice în funcția similară la 31.12.2009, respectiv de ofițer I (c.i. = 3,40), grad profesional de inspector principal de poliție ( c.i. = 1,60).
S-a mai dispus ca modificarea Dispoziției nr. 7485/2010 produce efecte și asupra actelor administrative prin care s-au acordat drepturi salariale, emise ulterior datei de 9.07.2010 (fila 19 dosar).
Pentru perioada cuprinsă între 9.07._11 eventualele sume nedatorate vor fi stabilite de o comisie de cercetare administrativă, în condițiile legii.
S-a constatat că decizia atacată are la bază constatarea Direcției Generale de audit Intern – raportul nr._/19.07.2011 în sensul că în cursul anului 2010 coeficientul de ierarhizare utilizat la transpunerea și încadrarea ipotetică a noilor funcții prin raportare la funcțiile similare la 31.12.2009 a fost stabilită cu interpretarea deficitară a prevederilor art. 6 alin. 1 și alin. 4 din H.G. nr. 0154/03.03.2010.
Instanța a reținut că în cauză Dispoziția nr. 7485/2010 modificată de pârât prin actul atacat a intrat în circuitul civil, a produs efecte juridice.
În principiu, încetarea efectelor unui act administrativ de natura Dispoziției nr. 7485/2010 se poate realiza prin revocare sau anulare.
Revocarea poate fi dispusă de emitent când actul administrativ a fost dat cu nerespectarea prevederilor legale, cu condiția ca revocarea să intervină până la momentul intrării în vigoare.
Ulterior, singura posibilitate pentru emitent pentru a sigura respectarea principiului legalității este doar acțiunea în anulare, în condițiile art. 1 al. 6 din Legea nr. 554/2004.
Față de această împrejurare, având în vedere efectele produse de Dispoziția nr. 7485/2010, instanța a constatat că pârâtul nu mai putea revoca în parte acest act administrativ.
S-a mai constatat că actul atacat produce efecte juridice retroactiv, respectiv de la data de 9.07.2010, anterior emiterii acestuia, deși în principiu un act administrativ nu poate produce efecte juridice decât pentru viitor, cu excepția actelor declarative și recognitive, în care dispoziția contestată nu se încadrează.
Prin urmare, prin emiterea actului administrativ atacat cu nesocotirea principiului neretroactivității, se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența C.E.D.O., atât timp cât certitudinea reclamantului cu privire la drepturile salariale cuvenite pentru munca deja prestată și dreptul de a beneficia de o anumită categorie profesională pentru perioada începând cu 9.07.2010 a fost înlăturată printr-o măsură a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Împrejurarea că menținerea deciziei atacate este necesară pentru recuperarea pagubei produse prin încasare unor eventuale sume nedatorate urmare a interpretării eronate a legii nu are relevanță.
Din moment ce a fost identificată o pagubă în dauna angajatorului aceasta se impune a fi recuperată, chiar dacă reclamantul care a beneficiat de drepturi salariale pretins necuvenite nu are nici o culpă, situația datorându-se unei aplicări diferite a dispozițiilor legale de către angajator.
Pentru recuperarea sumelor respective pârâtul are la dispoziție procedura specială privind răspunderea materială a militarilor, conform art. 20 al. 1 din OG nr. 121/1998 .
Pentru considerentele expuse, instanța a admis acțiunea reclamantului și a anulat dispoziția contestată.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs IPJ Iași.
In motivare s-a arătat că într-adevăr, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 6 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ "Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația in care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. In cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului, dar în cauză nu poate fi vorba de nelegalitatea actului administrativ, așa cum sugerează reclamantul.
Actul administrativ atacat este un act prin care s-a dispus mutarea reclamantului în interesul serviciului, de pe o funcție pe alta, mutare pe care nici reclamantul nu o contestă, deci nu poate fi pusă în discuție legalitatea acesteia.
Problema a apărut la punerea în executare a actului administrativ, respectiv la acordarea noii funcții și stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare, executare asupra căreia emitentul putea interveni, în sensul aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente.
De altfel, legea vorbește de anularea actului administrativ, și nu de modificarea acestuia în partea ce privește punerea lui în executare, executare care s-a constatat de către Direcția de Audit din cadrul MAI că s-a făcut fără respectarea prevederilor legale în materie (art. 6 din HG 0154/2010).
In aceste condiții, nu trebuia sesizată instanța de contencios administrativ, nefiind vorba de o anulare a unui act administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, fiind doar aplicate în mod corect prevederile legale privitoare la punerea în executare a acelui act normativ.
Dacă s-ar primi interpretarea reclamantului, în situația de față, s-ar înlătura efectele îmbogățirii fără justă cauză, în sensul înlăturării obligației de restituire a ceea ce s-a primit pe nedrept.
Astfel, în urma aplicării eronate a prevederilor legale, reclamantul a primit în mod necuvenit sume de bani cu titlu de drepturi salariale, deci plăți succesive, sume ce trebuie restituite de acesta. Pentru aceasta a fost necesară modificarea a actului administrativ în ceea ce privește executarea sa, respectiv stabilirea drepturilor salariale.
În interpretarea instanței, dacă după trecerea unui an de la data emiterii actului administrativ (termenul de prescripție a acțiunii în anulare prevăzut de Legea 554/2004), se constată că prin acesta s-au stabilit și acordat drepturi salariale în mod nelegal, în plus, aceste sume nu se mai restituie și nu mai pot fi recuperate întrucât actul administrativ nu mai poate fi anulat sau modificat, fiind depășit termenul prevăzut de art. 1 alin. 6 din Legea 554/2004.
Dar termenul de prescripție al acțiunii în restituire este de 3 ani, situația fiind reglementată de prevederile art. 24 din OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor care prevede că:
"ART. 24
…………………………………………………………………………………………...
(2) Obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, se poate face numai în cazurile în care paguba a fost constatată în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când au beneficiat de serviciile nedatorate. In cazul constatării pagubei după un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani de la aceasta data, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba.
(3) Când persoanele prevăzute la art. 20 alin. (1) sunt cadre militare, militari angajați pe baza de contract sau salariați civili și nu au fost de buna-credința, ele vor fi obligate la restituirea sumelor sau la plata contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate, dacă paguba a fost constatată în cel mult 3 ani de la data primirii sumelor, bunurilor ori a prestării serviciilor nedatorate."
Cu alte cuvinte, în situații ca cea din prezenta cauză, se recuperează de la cel care a primit sumele de bani în mod necuvenit doar sumele mai noi de 1 an de la data constatării pagubei, sumele mai vechi de 1 an până la 3 ani fiind recuperate de la persoanele ce se fac vinovate de acordarea în mod nelegal a sumelor respective.
Ca atare, IPJ Iași a procedat legal la revenirea în parte asupra conținutului unui act administrativ, numai în ceea ce privește partea de executare a acestuia.
Referitor la al doilea motiv de nelegaliate, respectiv efectele retroactive ale actului administrativ, instanța de fond a apreciat greșit caracterul actului administrativ în cauză, motivat de următoarele aspecte:
Este adevărat că, în principiu, actele administrative produce efecte pentru viitor, acestea fiind active și nu retroactive. Dar, așa cum a statuat atât doctrina juridică, cât și practica instanțelor de judecată, sunt unele acte administrative care produc efecte cu caracter retroactiv, fie datorită caracterului lor (actele administrative declarative, actele administrative cu caracter juridsdicțional, actele administrative date în aplicarea unei hotărâri judecătorești), fie datorită unor dispoziții exprese ale legii.
Cea mai importantă categorie de acte administrative din sfera excepțiilor de la principiul neretroactivității, o reprezintă actele administrative declarative (recognitive), care, constatând existența unor drepturi și obligații ce au luat naștere prin fapte juridice anterioare emiterii lor, vor produce efecte juridice din momentul în care s-au produs respectivele fapte juridice.
Ori, din această ultimă categorie face parte și actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat, în fapt acesta fiind emis doar pentru aplicarea corectă a unor prevederi legale ce, inițial, au fost aplicate în mod greșit, constatând existența unor drepturi și obligații ce au luat naștere anterior emiterii sale.
Instanța de fond a apreciat că prin dispoziția 593/2012 s-a dispus o altă încadrare în statul de funcții a reclamantului, începând cu 09.07.2010, având loc o modificare retroactivă a raportului de serviciu al acestuia, în privința încadrării pe funcție și a stabilirii drepturilor salariale.
Ori, în realitate, prin dispoziția 593/2012 s-a dispus modificarea dispoziției 7485/20.07.2012 doar în ceea ce privește punerea acesteia în executare.
Astfel, prin dispoziția șefului I.P.J. Iași nr. 7485/20.07.2010 reclamantul a fost numit în funcția de ofițer principal I (scms., c.i. = 4,00) în cadrul aceluiași compartiment și subunitate de poliție.
La data de 01.03.2010 a fost adoptată H.G. 0154/2010 privind stabilirea funcțiilor de bază pe grade militare, respectiv grade profesionale pentru cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special și preoții militari din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar la data de 07.04.2010 a fost adoptat Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1/0520/07.04.2010, dat în baza și aplicarea HG 0154/2010, ambele acte normative având aplicabilitatea de la data de 01.01.2010.
În urma verificărilor efectuate ulterior emiterii actului administrativ, s-a constatat că reclamantului D. G. i-au fost acordate drepturi salariale corespunzătoare funcției de ofițer principal I, deși în conformitate cu prevederile HG 0154/2010 și ale anexei 4 ale OMAI_, această funcție era echivalentă gradului profesional de comisar.
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. 4 din Legea 360/2002 "Polițiștii se încadrează în funcții de execuție prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte fata de cele pe care le au, potrivit normelor de competenta aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor. ", reclamantul, având gradul profesional de subinspector, putea fi încadrat cel mult pe o funcție corespunzătoare gradului profesional de subcomisar, grad căruia, în conformitate cu prevederile HG 0154 și ale anexei 4 ale OMAI_, îi este corespunzătoare funcția de ofițer I (scms, ci =3,85).
Ca atare, la promovarea din data de 20.07.2010 reclamantului trebuia să i se acorde funcția de ofițer I, și nu cea de ofițer principal I.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 din HG 0154/2010 "În anul 2010 soldele funcțiilor de bază respectiv salariile funcțiilor de bază se stabilesc fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele nr. 1-6 la prezenta hotărâre".
În conformitate cu interpretarea dată de auditorii interni acestor prevederi legale, în situațiile prevăzute de art. 6 alin. 1 și 4 din HG 0154/2010, respectiv la schimbarea funcției deținute la 31.12.2009 ca urmare a promovării, mutării, împuternicirii sau detașării, polițiștii beneficiază de salariile funcțiilor de bază corespunzătoare noilor funcții, stabilite prin raportare la funcții similare în condițiile art. 5 din hotărâre, adică se acordă salariul corespunzător noii funcții, aflate în plată la 31.12.2009, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare de Ia aceeași dată, întrucât numai noul coeficient nu se aplică.
În aceste condiții a fost emisă dispoziția șefului IPJ Iași nr. 593/31.12.2012 prin care s-a dispus modificarea în parte a dispoziției nr. 7485/20.07.2010, în sensul încadrării pe o funcție corespunzătoare gradului profesional deținut la acea dată, conform HG 0154/2010 și stabilirii drepturilor salariale în conformitate cu interpretarea dată de Direcția Generală de Audit Intern, respectiv încadrarea reclamantului, cu data mutării, pe funcția de ofițer I (scms., c.i.=3,85), dar cu aplicarea coeficientului de ierarhizare de la 31.12.2009, respectiv de 3,4.
Din cele expuse anterior, rezultă caracterul recognitiv al actului administrativ al cărui anulare s-a solicitat, motiv pentru care nu este corectă interpretarea dată de instanța de fond.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că litigiul de față s-a născut ca urmare a numirii reclamantului Drobota G., încadrat ca ofițer principal II la Poliția municipiului Iași, compartimentul Ordine Publica, în funcția de ofițer principal I in cadrul aceleiasi subunități si in același compartiment, acordându-i-se drepturile de personal corespunzător funcției deținute, respectiv aceea de ofițer principal I.
În raport de conținutul dispoziției nr.7485/2010, Curtea constată că, prin simplul fapt al mutării reclamantului-intimat, în interesul serviciului pe o alta functie, i s-au acordat drepturile de personal corespunzătoare acestei din urmă funcții, ajungându-se în situația modificării coeficientului de ierarhizare.
Curtea constată de asemenea că dispoziția nr.593 din 30.01.2012 a fost emisă de recurentă în considerarea ordinelor emise de Ministerul Administrației și Internelor, precum și a precizărilor făcute de către I.G.P.R. pe baza concluziilor cuprinse în Raportul de audit public intern întocmit de Direcția Generală de Audit Intern din cadrul M.A.I., act prin care s-a stabilit că, în cursul anului 2010, „coeficientul de ierarhizare utilizat la transpunerea și încadrarea ipotetică a noilor funcții, prin raportare la funcțiile similare la 31.12.2009, a fost stabilit prin interpretarea deficitară a normelor incidente, fapt ce a condus la nerespectarea prevederilor art. 6 alin. l și 4 din HG nr.0154/03.03.20l0 (act normativ elaborat în temeiul art.5 alin.3) din Anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/5.11.2009) corelate cu datele cuprinse în extrasul din Anexa nr.4 la Ordinul nr. I/0520/07.04.2010, acordându-se necuvenit unele sume personalului unității”; dispoziția contestată apărând astfel cu un act de reintrare în legalitate, în ceea ce privește încadrarea reclamantului în funcția pe care acesta a fost mutat și al acordării drepturilor de personal aferente noii sale funcții.
Având în vedere că regimul juridic al reclamantului este guvernat de Legea nr.360/2002 și că drepturile salariale ale acestuia nu pot fi altele decât cele ce au fost stabilite prin Legea-cadru nr.330/2009 și reglementările specifice emise de Guvernul României și de Ministerul Administrație și Internelor, în aplicarea prevederilor H.G. nr.0154/2010, Curtea apreciază ca „revenirea, în parte, la Dispoziția șefului I.P.J. Iași nr.7485/2010, care se modifică”, în" sensul arătat în cuprinsul respectivei dispoziții, nu încalcă principiul neretroactivității efectelor juridice ale actului administrativ individual și nici nu obliga pe pârâtul-recurent să solicite instanței anularea/modificarea dispoziției nr.7485 /.2010, sens în care se rețin următoarele:
În conformitate cu prevederile art.28 alin. l lit. a) din Legea nr. 360/2002 și cu dispozițiile corespunzătoare din Legea nr.330/2009, în vigoare la data emiterii dispoziției nr.7485/.2010 și a dispoziției nr.593 din 30.01.2012, reclamantul, în calitatea sa de funcționar public cu statut special, este îndreptățit a primi un salariu lunar, corespunzător funcției pe care acesta o îndeplinește și gradului profesional deținut, salariul pentru funcția deținută fiind diferențiat prin coeficienți de ierarhizare, în raport cu atribuțiile ce revin fiecărei funcții.
Chiar dacă individualizarea drepturilor de personal acordate potrivit transpunerii și încadrării ipotetice corespunzătoare funcției deținute se face prin dispoziția emisă cu șeful unității, cu care reclamantul se află în raporturi de serviciu, acest fapt nu înseamnă că drepturile respective s-au născu, din punct de vedere legal, prin actul emis de I.P.J. Iași, și că, odată stabilite, nu se mai putea reveni asupra dispoziției de încadrare și salarizare, întrucât, de la data comunicării și a împlinirii termenului de la care respectivul act urma să se aplice, actul a intrat în circuitul civil, astfel cum a reținut prima instanță.
Curtea consideră că, deși dispoziția contestată a fost emisă în regim de putere publică, nu aceasta este cea care a dat naștere dreptului reclamantului de a beneficia de o anumită remunerație, corespunzătoare funcției pe care a fost mutat și gradului profesional deținut, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 360/2002 și ale Legii nr. 330/2009, salariul cuvenit polițiștilor (ca de altfel și oricărui alt funcționar public), compus din un salariu de bază, indemnizații și alte sporuri, nu poate fi decât cel stabilit prin lege.
Din moment ce legiuitorul a fost cel care a stabilit salariul ce i se cuvenea polițistului, corespunzător funcției îndeplinite și gradul profesional deținut, de acesta, Curtea consideră că rolul emitentului dispoziției contestate se reduce doar la a asigura transpunerea elementelor de salarizare, prevăzute prin lege, la cazul concret al funcționarului public civil, cu statut special, care a fost mutat mutat pe alta functie in cadrul Poliției Municipiului Iași
Ca atare, Curtea consideră că simpla mutare nu presupunea și o promovare automată în grad profesional, chiar dacă funcția pe care cel în cauză a fost mutat era prevăzută în Statul de Organizare a unității ca fiind o funcție superioara
În aceste condiții, Curtea apreciază că prima instanță era obligată să sesizeze că, în cazul reclamantului, ca de altfel și a oricărui alt funcționar public, nu instituția publică cu care acesta se află în raporturi de serviciu este cea care îi stabilește drepturile salariale cuvenite, și că, din moment ce atât funcțiile publice, gradele profesionale, și respectiv nivelul salarizării corespunzător fiecăruia dintre aceste elemente de calcul, au fost în prealabil determinate de legiuitor, prin reglementările adoptate în legătură cu salarizarea personalului plătit din funduri publice, nu se putea da dispoziției emisă de șeful I.P.J. Iași semnificația și valoarea unui act administrativ ce a dat naștere prin el însuși dreptului (celui în cauză) de a primi salariu, în componentele specifice aplicabile corpului polițiștilor.
Curtea consideră că, raportat la însăși terminologia folosită de legiuitor, prima instanță trebuia să sesizeze că, din moment ce salariul lunar, indemnizațiile și sporurile cuvenite polițiștilor, „se stabilesc prin lege”, dispoziția șefului I.P.J. Iași nu putea avea o altă semnificație și valoare juridică decât aceea a unui act de transpunere, într-un caz individual, a drepturile pe care puterea legiuitoare le-a prestabilit pentru o anumită funcție și un anumit grad profesional.
În atare condiții, în cazul în care actul de transpunere nu a fost conform voinței legiuitorului, emitentul acestuia nu era obligat să ceară anularea actului, în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, și nici să recunoască ca valabile drepturi de personal ce au fost transpuse în mod eronat; în cauza de față neinteresând care au fost împrejurările care au generat respectiva eroare și nici care sunt persoanele responsabile de ea.
Întrucât actul generator al drepturilor salariale a fost, a rămas, și va rămâne doar legea, ale cărei efecte nu pot fi anulate, modificate sau ocolite, doar pentru că cei care au fost chemați să o aplice au interpretat-o în mod greșit, Curtea apreciază că prima instanță trebuia să dea prioritate actului de reglementare prin care se stabilesc drepturile cuvenite polițiștilor, ca unul care se constituie în însăși izvorul dreptului, și nu actului prin care aceste drepturi au fost transpuse, la cazul concret al reclamantului; întrucât, în acest caz legea este cea care trebuie considerată ca parte intrisecă a Raportului de serviciu, normă de la care nici una din părți nu se putea sustrage sau să o ignore, indiferent de împrejurările în care s-a ajuns la această situație.
Având în vedere că, raportat la prevederile Legii nr.330/2009, reclamantul nu putea primi alte drepturi salariale decât cele stabilite prin lege, astfel cum au fost ele transpuse prin dispoziția nr.593 din 30.01.2012, celui în cauză nu i se puteau recunoaște, ca legale, drepturile eronat stabilite prin dispoziția nr.7485/2010, indiferent de data la care modificarea lor ar fi intervenit sau de împrejurările și responsabilitățile ce ar fi decurs din greșita încadrare, întrucât acest fapt ar echivala cu o înfrângere/nesocotire a legii, conduită pe care prima instanță nu o putea adopta, prin invocarea unui principiu care nu-și găsește aplicațiunea în domeniul salarizării funcționarilor publici, domeniu în care doar legea este cea care stabilește limitele și condițiile ce trebuiesc respectate cu ocazia transpunerii prevederilor ei la un caz individual.
De altfel, chiar dacă legiuitorul nu a instituit norme speciale privitoare la condițiile în care emitentul actului administrativ individual poate reveni asupra vreunuia din elementele componente ale salarizării personalului bugetar, aceasta nu înseamnă ca Parlamentul nu a luat în calcul și posibilitatea reglării consecințelor de ordin patrimonial ce decurg dintr-o eronată încadrare în funcție a unui funcționar public, având în vedere că, prin art. 84 lit. b) din Legea nr.188/1999, cu care Legea nr.360/2002 se completează de drept, s-a stabilit că „Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”; deci în alte condiții decât cele stabilitele în mod corect, matematic, de către" puterea legiuitoare.
D. urmare, constatând că hotărârea atacată este rezultatul unei greșite interpretării a legislației referitoare la încadrarea și salarizarea funcționarilor publici cu statut special, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul promovat de pârât, în sensul că, modificând în tot hotărârea atacată, va respinge acțiunea promovată de reclamantul Drobota G., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Iași, ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul introdus de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași împotriva sentinței nr. 2192/ca/2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.
În fond, respinge acțiunea promovată de reclamantul D. G., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.01.2013.
Președinte, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. | Judecător, N. I. O. M. |
Grefier, C. A. |
Red. Ș.D.
Tehnored. A.C.
2 ex. / 29.01.2013
Tribunalul Iași – judecător C. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4389/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1096/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
