Pretentii. Decizia nr. 4389/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4389/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 7152/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4389/2013
Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: O.-M. I.
Judecător: D. R. G. Ș.
Judecător: P. M. C.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta reclamantă M. M. și pe recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Hîrlău, având ca obiect recurs împotriva sentinței numărul 1212/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat U. Ștefănica ce substituie pe avocat Ț. G. pentru intimată. Lipsesc reprezentanții recurentelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată și că se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul intimatului solicită să se ia act de renunțarea reclamantei la cererea de recurs care a rămas fără obiect având în vedere încheierea din 8.07.2013 pronunțată de Tribunalul Iași și respingerea recursului declarat de pârâtă cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Tribunalul Iași, prin sentința nr. 1212/CA/27.03.2013, a respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. AFH_/04.07.2012 ca inadmisibil, a admis acțiunea formulată de reclamanta M. M., cu domiciliul procedural ales în Iași, ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, pe care a obligat-o la emiterea unei Decizii de restituire a taxei în cuantum de 2299 lei achitată cu titlu de taxe de poluare și a dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 alin. 2 din OG nr. 92/2003, calculată începând cu a 46-a zi de la data cererii reclamantului de restituire a taxei de poluare.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6, iar pârâta a fost obligată să îi plătească reclamantului suma de 339,3 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a formulat prezenta actiune, invocând refuzul nejustificat al pârâtei de a-i solutiona favorabil cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, temeiul de drept constituindu-l art. 2 lit. i din L. nr. 554/2004 raportat la OG nr. 92/2003.
Instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin O.U.G. nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc. Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008. Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calcula după formula prevăzută de art. 2141 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei sus-menționată introducea un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța a constatat că art. 2141 – 2143 din Codul fiscal, în vigoare la momentul importului și înmatriculării autoturismului reclamantului, erau reglementări contrare dreptului comunitar, taxa specială fiind în mod nelegal percepută, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului CE și a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005 (actualul art. 110), care prevede în art. 2 că, de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Instanța a mai apreciat că noua taxă instituită de O.U.G. nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Nu este așadar posibilă, pe de o parte, menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, iar pe de altă parte, nici nu poate fi obligat reclamanta să urmeze procedura în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrară dreptului comunitar.
Instanța a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza normei legale abrogată la 1 iulie 2080 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de art.15 alin. 1 din Constituție.
Referitor la cererea de anulare a adresei de răspuns, instanța a reținut că aceasta nu este un act administrativ, ci doar parte a procedurii derulate de reclamantă pentru soluționarea cererii sale de restituire.
Împotriva sentinței nr. 1212/2013 a Tribunalului Iași au declarat recurs reclamanta M. M. și pârâta Administrația Finanțelor Publice Hîrlău.
Reclamanta M. M. a criticat dispoziția primei instanțe de reducere a onorariului de avocat de la 1000 de lei la 300 lei.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Hîrlău a criticat hotărârea primei instanțe pe motiv că măsura contestată a fost dispusă în baza unei legi în vigoare la data plății taxei pe poluare, care nu este contrară dreptului comunitar și că nu există temei pentru respingerea cererii de chemare în garanție, acordarea dobânzii legale și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 15.11.2013 reclamanta a renunțat la judecata recursului.
Curtea de Apel, având în vedere voința recurentei M. M. de a renunța la judecarea recursului, precum și dispozițiile art. 246 din Codul de procedură civilă, urmează a lua act de renunțare.
În ceea ce privește recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Hîrlău, Curtea de Apel, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, constată că reclamanta a achitat, la data de 06.03.2009 (fila 28 din dosarul primei instanțe), taxa specială pentru un autovehicul achiziționat dintr-un stat membru al Comunității Europene. Întrucât această operațiune nu este acoperită de un act administrativ-fiscal, în înțelesul dat acestui termen de art. 41 din Codul de procedură fiscală, reclamanta nu trebuia să urmeze procedura prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 și nici pe cea stabilită în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Fiind dovedită încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, este dreptul suveran al instanței naționale de a elimina aplicarea normei naționale prin care s-a instituit o impunere contrară dreptului comunitar și de a obliga autoritățile statului să ramburseze taxele percepute, dreptul de a obține rambursarea integrală a sumelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar reprezentând, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Europeană de Justiție, consecința și completarea adusă drepturilor conferite justițiabililor prin intermediul dispozițiilor comunitare.
Instanța de recurs consideră că rambursarea integrală a sumelor de bani plătite necuvenit determină și plata dobânzilor aferente potrivit dreptului național.
Ținând seama și de faptul că nu există temei legal pentru admiterea cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Hîrlău împotriva sentinței nr. 1212/2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Ia act de renunțarea recurentei M. M. la judecata cererii sale de recurs.
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Hîrlău împotriva sentinței nr. 1212/2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta Administrația Finanțelor Publice Hîrlău să plătească intimatei M. M. suma de 500 lei reprezentând cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2013.
Președinte, I. O.-M. | Judecător, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, V.-E. A. |
Redactat/tehnoredactat: OMI, 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Iași
Judecător: D. I.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 736/2013. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 183/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
