Anulare act administrativ. Decizia nr. 870/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 870/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 655/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 870/2013
Ședința publică de la 18 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător – C. M.
Grefier – F. O.
S-a luat în examinare recursul introdus de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE IAȘI, împotriva sentinței nr. 2051/CA din 27.09.2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 martie 2013, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 martie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.2051/CA/ din 27 septembrie 2012, Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul N. D. N., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași, în sensul că a anulat decizia de soluționare a contestației nr.180-570/28.12.2011, precum și decizia de impunere nr._/31.10.2011.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia de impunere nr.11.026/31.10.2011 emisă de pârâtă, în sarcina reclamantului a fost stabilită obligația de plată a sumei de 7.242 lei, reprezentând contribuția la Fondul de asigurări de sănătate, a sumei de 3.485 lei cu titlu de dobânzi, și a sumei de 1.080 lei cu titlu de penalități de întârziere, sume datorate pentru perioada ianuarie 2006 - septembrie 2011, că, prin decizia nr.180-570 din 28.12.2011, contestația formulată împotriva actului administrativ-fiscal menționat a fost respinsă, precum și faptul că, potrivit art.211 alin. l din Legea nr.95/2006, reclamantul are statut de asigurat.
Raportându-se la prevederile art.209 din Legea nr.95/2006, prima instanță a reținut că gestionarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se realizează atât prin intermediul Casei Naționale de A. de Sănătate, cât și prin Casa de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, și respectiv prin Casa de A. de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, precum și faptul că, în conformitate cu art.216 din același act normativ, în cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Naționala de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite fondului și a majorărilor de întârziere, în condițiile O.G. nr.92/2003.
Reținând că reclamantul a realizat venituri impozabile, din desfășurarea unei activități independente, care sunt supuse impozitului pe venit, prima instanță a apreciat că acesta avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară, către FNUASS, sub forma unei cote procentuale, aplicată asupra veniturilor impozabile, și obligația de a depune declarațiile prevăzute de O.G. nr.92/2003 și de art.215 din Legea nr. 95/2006; urmând ca în cazul în care atare obligații nu ar fi fost îndeplinite, stabilirea, sarcinii fiscale să se realizeze prin emiterea unei decizii de impunere, din oficiu, de către organul competent să gestioneze Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Raportându-se la acest cadru normativ, prima instanță a apreciat că încasarea sumelor cuvenite bugetului Fondului și a accesoriilor aferente revine în competența caselor de asigurări sociale de sănătate județene, a Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, și respectiv Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, și că, în lipsa unui contract de asigurare, încheiat cu emitentul actelor administrativ-fiscale contestate în prezenta cauză, respectiv cu Casa de Asigurări de Sănătate Iași, dreptul de a pretinde plata contribuției neachitate revine exclusiv casei de asigurări de sănătate cu care reclamantul se află în raporturi juridice, respectiv CASAOPSNAJ, și nu pârâtei, considerente pentru care acțiunea a fost admisă, în sensul anulării actelor contestate, considerate a nu fi fost emise de persoana cu care reclamantul se află în raporturi juridice.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta C. de Asigurări de Sănătate Iași, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că s-a ignorat faptul că reclamantul nu a dovedit că a depus, la CASAOPSNAJ, declarațiile obligatorii de venituri și că ar fi achitat, prin intermediul casei menționate, contribuția datorată față de FNUASS, în calitate de persoană fizică autorizată, calitatea de salariat sau pensionar a celui în cauză neexcluzând obligația de achitare a contribuției corespunzătoare veniturilor obținute din desfășurarea de activități independente, în cazul în care cele două calități sunt deținute simultan.
Recurenta mai susține că neîndeplinirea obligației prevăzută de Legea nr.95/2006 și de art.82 alin.2 din Codul de procedură fiscală nu poate conduce la exonerarea debitorului de obligația de plată a legalei contribuții, ci din contră, această faptă se sancționează contravențional, motive pentru care se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, și respingerea acțiunii.
Intimatul N. D. N., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului promovat de pârâtă, apreciind că, în materia asigurărilor de sănătate, „nu se prevede exclusivitatea Casei de asigurări de Sănătate a Județului Iași”, că, până în anul 2011, contractul de asigurare de sănătate a fost încheiat cu o alta casă, respectiv cu CASAOPSNAJ, în condițiile în care pârâta-recurentă nu și-a îndeplinit obligația de a-l informa cu privire la nivelul contribuției și modalitățile de plată a acesteia, și că: „recurenta face o mare confuzie atunci când se referă la obligativitatea asigurării numai la C. Națională de Sănătate”, legiuitorul dând posibilitatea cetățenilor români să se asigure la orice casă de asigurări de sănătate ce funcționează în România.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, prin adresa nr CR-F262 din 25.02.2013, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. făcând cunoscut instanței faptul că: „N. D. N. a figurat ca asigurat, în calitate de salariat, până în decembrie 2008, și ulterior ca pensionar”, și că acesta: „NU figurează cu dosar de persoană fizica autorizată, NU a declarat nici un venit provenit din profesii liberale și nu a plătit C.A.S.S. în această calitate”.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că N. D. N. a avut statut de polițist, că el a fost pensionat în baza deciziei nr._ din 14.02.2005, emisă de C. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, și că, în anul 2005, cel în cauză a solicitat să fie înscris ca asigurat la C. Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, unde figurează și în prezent.
Se mai constată că, independent de calitatea de pensionar, reclamantul-intimat este titular al unui cabinet de expertiză tehnică judiciară, având codul de înregistrare fiscală_, atribuit la data de 1.01.2007, și că, din desfășurarea acestei activități independente, el a realizat venituri, pe care, le-a declarat, anual, la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, entitate a cărei bază de date pârâta-recurentă a accesat-o, în conformitate cu Protocolul încheiat cu Agenția Națională de Administrare Fiscala, în anul 2007, date pe care C.A.S. Iași s-a întemeiat la emiterea deciziei de impunere nr._/31.10.2011.
În raport de această situație de fapt, Curtea constată că raportul juridic născut din faptul emiterii deciziei de impunere menționate este unul de natură fiscală, supus reglementarilor cuprinse în O.G. nr 92/2003, și că izvorul de drept al obligației de plată, stabilită în sarcina reclamantului-intimat, îl constituie prevederile art.209 din Legea nr.95/2006, care stabilesc că Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate se constituie, printre altele, și din contribuția persoanelor fizice; art.215 din același act normativ stabilind că obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și „persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente”, precum este profesia de expert tehnic, profesie pe care reclamantul o exercită în baza autorizației emisă de Ministerul Justiției.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că, în conformitate cu principiile ce stau la baza Legii nr.95/2006, în prezenta cauză se impune separarea chestiunilor ce țin de încheierea și executarea contractului de asigurări sociale de sănătate, de chestiunile ce nasc din faptul desfășurării de către reclamantul-intimat a unei profesii libere și a realizării de venituri din această activitate independentă; venituri pe care s-a dovedit că nu le-a declarat casei de asigurări de sănătate cu care se află în raporturi contractuale și că nici nu a plătit contribuția corespunzătoare în contul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, astfel cum dispozițiile art.215 alin.3 din Legea nr. 95/2006 îl obligau.
Această separare este impusă chiar de prevederile art.216 din Legea nr.95/ 2006, care stabilesc că: „În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, C. Națională de A. de Sănătate procedează, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003”.
Coroborând dispozițiile art.209 alin.3, art.215 alin.3 și art.216 din Legea nr.95/2006, cu prevederile art. l alin.2 și 3 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită, pentru încasarea sumelor datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul nr.6l7 din 13 august 2007 al Casei Naționale de A. de Sănătate, Curtea constată că, deși, în mod legal, funcționează mai multe case de asigurări de sănătate, iar asigurații sunt liberi să-și aleagă casa la care doresc să se asigure, acest fapt nu diminuează, în vreun fel poziția instituțională și atribuțiile Casei Naționale de A. de Sănătate, căreia legiuitorul i-a recunoscut un rol preponderent, atât în ceea ce privește gestionarea FNUASS, dar mai, ales în ceea ce privește colectarea contribuțiilor, din moment ce, în mod repetat, în conținutul reglementărilor evocate, se folosește sintagma „CNAS, prin casele de asigurări”.
De altfel, atât din conținutul art.216 din Legea nr.95/2006, dar și a prevederilor art. l din Normele aprobate prin OCNAS nr.617/2007, rezultă că: „Colectarea contribuțiilor persoanelor fizice sau juridice se face în contul unic deschis pe seama CNAS, prin CAS”, că în activitatea de colectare a contribuțiilor neachitate, datorate fondului de către persoanele, fizice, pot fi antrenate și alte persoane decât casele de asigurări de sănătate, respectiv „persoane fizice ori juridice specializate”, și că în activitatea de colectare a acestor venituri se urmează procedura instituită prin O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Fiind dovedit faptul că reclamantul-intimat a obținut venituri din exercitarea profesiei de expert tehnic, activitate care se înscrie în categoria profesiilor libere, fiind enumerată ca atare la art.6 alin.3 din Normele metodologice evocate, și că el nu a depus vreo declarație în acest sens, și nici nu a efectuat vreo plată în contul contribuției datorate FNUASS, Curtea apreciază că, în ceea ce privește colectarea contribuției, corespunzătoare veniturilor obținute din activități independente, nedeclarate nici CNAS și nici unei alte case de asigurări de sănătate, pârâta-recurentă era în drept să stabilească, din oficiu, cuantumul acestor obligații și să emită o decizie de impunere, întrucât în acest caz ea a acționat, prin voința legiuitorului, în vederea realizării unuia din scopurile pentru care a fost înființată C. Națională de A. de Sănătate, și anume acela de a colecta într-un cont unic, deschis pe seama CNAS, contribuțiile datorate Fondului de către asigurații, care, deși realizau venituri impozabile, din motive imputabile lor, au omis să le declare casei cu care se aflau în raporturi contractuale sau casei ce funcționa la nivelul structurii teritoriale pe raza căreia cei în cauză își aveau domiciliul.
De altfel, atât din conținutul prevederilor Statutului Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, cât și din cuprinsul adresei nr. CR-F 262 din 25.02.2013, nu rezultă că, la nivelul acestei case, se urmărește identificarea contribuabililor care se sustrag de la obligația de a declara activitățile generatoare de venituri, altele decât cele avute în vedere la încheierea contractului de asigurare, și de la obligația de plată a contribuției aferente activităților independente desfășurate, altele decât cele care fac obiect al contractului de asigurare, printre atribuțiile menționatei case de asigurări figurând doar atribuții precum „colectarea contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate de la asigurați și de la angajatori”, „administrarea fondului propriu”, și „controlarea modului de colectare de către angajatori a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și utilizarea de către furnizorii de servicii medicale a sumelor plătite pentru prestațiile efectuate.
Coroborând aceste prevederi cu dispozițiile art.216 din Legea nr 95/2006, Curtea apreciază că legiuitorul a înțeles să implice, în primul rând, C. Națională de A. de Sănătate (și implicit structurile teritoriale ale acesteia) în activitatea de colectare a contribuțiilor datorate FNUASS de către asigurații care nu și-au îndeplinit la termen sau care s-au sustras, precum este cazul reclamantului din prezenta cauză, de la plata contribuției aferentă veniturilor realizate din profesii libere, concomitent cu venituri realizate din pensie, conferindu-i în acest sens dreptul de a se folosi de procedurile prevăzute de O.G. nr.92/2003 pentru a realiza, silit, încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului asigurărilor de sănătate, și în mod implicit de a emite acte de autoritate care să facă posibilă această executare silită.
În exercitarea acestui atribut, casa de asigurări nu este condiționată de îndeplinirea altor obligații decât cele prescrise de Codul de procedură fiscală, neavând nici o semnificație sau urmări juridicei în ceea ce privește legalitatea actelor administrativ-fiscale emise, sau în ceea ce privește întinderea ori existența obligației, pretinsa neîndeplinire a obligației de informare, evocată de către intimat, întrucât, chiar real fiind acest fapt, el nu poate conduce la anularea deciziei de impunere, și la exonerarea contribuabilului de obligația de plată; acesta neputându-se, prevala de pretinsa culpă a creditorului obligației de plată, tot astfel cum el nu se poate prevala de necunoașterea legii; nimic neîmpiedicându-l pe reclamant să declare CASAOPSNAJ veniturile obținute din desfășurarea activității de expert tehnic, activitatea de care respectiva casă de asigurări nu avea cunoștință, ca una ce nu a fost menționată în contractul de asigurare încheiat.
D. urmare, constatând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, neținându-se seama de faptul că existența unui contract de asigurare, cu o altă casă decât cea chemată în judecată, nu o împiedica pe aceasta să acționeze, prin voința legiuitorului, pentru a obține încasarea silită a contribuțiilor datorate FNUASS, corespunzătoare veniturilor obținute din exercitarea profesiei de expert tehnic, venituri ce nu au fost declarate, din culpa exclusivă a contribuabilului, uzându-se de procedura consacrată de art.85 alin. l lit. b) din OG nr. 92/2003, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul promovat de către pârâtă, în sensul că, modificând în tot hotărârea atacată, va respinge, ca nefondată, acțiunea în anulare promovată de reclamant, acesta rămânând singur răspunzător de toate consecințele decurgând din nedeclararea veniturilor obținute și din neplata contribuției la FNUASS.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul introdus de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași împotriva sentinței nr. 2051/CA/ din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în tot.
În fond, respinge acțiunea în anulare promovată de reclamantul N. D. N., în contradictor cu pârâta C. de A. Sociale de Sănătate Iași, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
F. O.
Red.T.D.M.
Tehnored.F.O.
2 ex./20.03.2013
Tribunalul Iași – jud. C. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4079/2013. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1350/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
