Contestaţie la executare. Decizia nr. 2137/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2137/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 1289/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 2137/2013
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – G. A.
Grefier – F. O.
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul A. Z. I. E., împotriva sentinței civile nr. 3002 din 14.12.2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.3002/CA/ din 14 decembrie 2012, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de reclamantul A. I. E., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia de impunere nr. 5305/23.09.2011, emisă de C.A.S. Iași, în sarcina reclamantului s-a stabilit obligația de plată a sumei de 4.429 lei, reprezentând contribuție de asigurări de sănătate pentru perioada iulie 2006 - septembrie 2011, la care s-au adăugat dobânzi în sumă de 1150 lei și penalități de întârziere în cuantum de 654 lei, și că, conform art.211 alin. l din Legea nr.95/2006, sunt asigurați toți cetățenii români cu domiciliul în România; art.215 alin.3 stabilind că cei care realizează venituri din activități independente sunt obligați să depună, la casele de asigurări de sănătate, declarații privind obligațiile ce le au fața de Fondul de asigurări sociale de sănătate.
Prima instanță a constatat că reclamantul a realizat venituri din exercitarea unor activități independente și că neîncheierea contractului de asigurare a fost rezultatul omisiunii celui în cauză de a depune legala declarație de venituri, la pârâtă, considerând, în lumina jurisprudenței Curții Constituționale, că obligația de plată decurge din necesitatea respectării principiilor obligativității și solidarității sociale, ce operează în această materie; nefiind aplicabil principiul echilibrului prestațiilor.
Constatând că baza de impunere, în raport de care a fost stabilită contribuția datorată, a fost comunicată pârâtei de ANAF, în baza Protocolului încheiat cu CNAS, și că, în lipsa declarației contribuabilului, contribuția a fost stabilită de pârâtă, sub forma unei cote procentuale aplicată la veniturile impozabile realizate, că obligația de înștiințare nu operează, în cazul în care contribuabilul s-a sustras obligației de a depune trimestrial declarații, cu privire la veniturile realizate, prima instanță, constatând că nu s-a dovedit că ar fi intervenit modificări în ceea ce privește cuantumul veniturilor avute în vedere la stabilirea contribuției, pentru perioada iulie 2006 - septembrie 2011, a apreciat că pârâta a fost în drept, raportat la prevederile art.216 din Legea nr.95/2006, să ia măsuri de executare silită, în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului FNUASS și a majorărilor de întârziere, în condițiile OG nr.92/2003.
În ceea ce privește competența pârâtei de a stabili obligații de plată în sarcina persoanelor fizice, prima instanță a apreciat că aceasta poate emite decizii de impunere, pe baza informațiilor primite de la ANAF, cu respectarea termenului de prescripție de 5 ani, prevăzut de OG nr.92/ 2003, și că, conform art. 119 și art.120 din același act normativ, pentru neplata la termen a contribuției se datorează accesorii, considerând în acest context că măsura de stabilire a accesoriilor, concomitent cu cea de determinare a contribuției datorată FNUASS, prin emiterea unui singur titlu de creanță, nu este contrară legii; stabilirea lor nefiind condiționată nici de punerea în întârziere a debitorului, considerente pentru care acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamantul A. Z. I. E., care critică hotărârea primei instanțe, pe motiv că: „din economia dispozițiilor art.211, art.218 alin.2 lit. a), art.215 alin.3 și art.257 alin.2 lit. b) din Legea nr.95/2006, rezultă că această calitate de asigurat nu se naște „ope legis”, fiind un drept al persoanei juridice sau fizice, care este liberă să-și aleagă casa de asigurări de sănătate cu care să încheie contractul de asigurare”, susținând că: „Statul, de pe poziția sa dominantă, nu poate obliga persoana fizică/juridică să îndeplinească calitatea de asigurat la CAS, în lipsa unei voințe exprese în acest sens”, și că: „Pentru a avea calitatea de asigurat și de a fi ținut la îndeplinirea obligațiilor de plată a contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale de sănătate trebuia ca între pârâta CAS Iași și reclamantă să existe un contract de asigurare”.
Recurentul mai susține că: „Decizia de impunere, emisă de pârâtă, nu poate constitui un titlu de creanță, prin care să se constatate și să se individualizeze obligația de plată privind creanțele bugetare”, că procedura de executare silită a fost demarată în baza unui titlu executoriu care nu are valoarea unui titlu de creanță valabil, că actul administrativ nu a fost comunicat direct contribuabilului și că pârâta nu avea competența legală de a stabili impozite, taxe și contribuții, concluzionând că: „Pârâta nu este titulara dreptului de creanță, având în vedere că nu am încheiat cu aceasta un contract de asigurare”.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că reclamantul-recurent, având cetățenia română și domiciliul în România, a realizat venituri din activități independente, pe care nu le-a declarat la C.A.S. Iași, și că aceasta din urmă, folosindu-se de declarațiile de venituri, pe care cel în cauză l-a depus la organul fiscal care îl administrează, a stabilit, prin decizia de impunere emisă, cuantumul contribuției datorată la FNUASS, pentru perioada 15.09.2006 - l6.09.2011, pentru întârzierea plății fiind calculate dobânzi și penalități.
În raport de această situație de fapt, Curtea constată că raportul juridic născut din faptul emiterii deciziei de impunere nr.5305 din data de 23.09.2011 este un raport juridic de drept fiscal, că drepturile și obligațiile părților din acest raport sunt cele prevăzute de O.G. nr. 92/2003, act normativ care, conform prevederilor art.2 alin.2), constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat – în care se include și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate - și că decizia de impunere menționată are valoarea de act administrativ fiscal, în înțelesul dat acestui termen de art.41 din Codul de procedură fiscală, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal prima instanța a considerat că, atâta timp cât contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune, la C.A.S. Iași, declarația cu privire la veniturile realizate din desfășurarea unor activități independente, aceasta a fost în drept să stabilească, chiar și printr-un singur act de autoritate, în condițiile art. 85 alin. l lit. b, art.86 și art.87 din Codul de procedură fiscală, suma datorată de contribuabil, competența pârâtei de a lua măsurile ce se impuneau pentru încasarea la FNUASS fiind recunoscută atât prin Legea nr.95/2006, cât și prin Statutul C.N.A.S.; competența generală recunoscută organelor fiscale, de art.32 din OG nr.92/2003, neexcluzând competențele speciale de administrare, precum este cea a pârâtei, decurgând din calitatea acesteia de coadministrator al Fondului de asigurări de sănătate, competență ce decurge din prevederile art.32 alin.2 din același cod.
În ceea ce privește chestiunea neluării în considerare a pretinselor urmări ce ar decurge din faptul neîncheierii, de către reclamantul-recurent, a unui contract de asigurări de sănătate, Curtea apreciază că în mod justificat prima instanță a făcut distincție între chestiunile ce țin de obligația de plată a contribuției și chestiunile ce țin de încheierea și executarea contractului de asigurare, reținând că obligația de plată se naște din faptul dobândirii de către reclamant a calității de asigurat prin efectul legii, independent de modul în care acesta a înțeles să-și valorifice drepturile recunoscute lui de Legea nr. 95/2006 sub aspectul alegerii casei de asigurări, a medicului, sau sub aspectul asigurării
adresabilității asiguratului la structurile ce fac parte din sistemul medical.
În atare condiții, în care însăși recurentul recunoaște, în mod indirect și involuntar, că s-a sustras obligației de plată a contribuției datorată la FNUASS, nedepunând la casa de asigurări declarațiile de venituri, astfel cum îl obligau dispozițiile art.257 alin.2 și 5 din Legea nr.95/2006, obligație de care nu se poate elibera sub nici un motiv, Curtea, constatând ca hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de reclamant, ca fiind nefondat; problematica ce ține de executarea silită a creanței urmând a nu fi luată în considerație, ca una ce nu este de competența instanței de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge rec ursul declarat de A. Z. I. E. împotriva sentinței civile 3002/ca/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
Grefier
F. O.
Red.T.D.M.
Tehnored.F.O.
2 ex./06.06.2013
Tribunalul Iași – jud. C. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 882/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4079/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
