Anulare act administrativ. Decizia nr. 2573/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2573/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 4550/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2573/2013
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: O.-M. I.
Judecător: P. M. C.
Judecător: P. V. E.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta . Iași și pe intimatul P. C. V., având ca obiect anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței numărul 216/2013 pronunțată de Tribunalul V..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat O. C. pentru recurentă. Lipsește reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de la plata taxelor judiciare, intimatul a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare într-un singur exemplar.
Apărătorul recurentei arată că a studiat întâmpinarea înainte de începerea ședinței de judecată și nu solicită amânarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată+ și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul societății recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, după rejudecare, respingerea acțiunii.
Arată apărătorul recurentei că litigiul se poartă asupra unui titlu executoriu din 2010. În curs de executare, intimata-reclamantă a solicitat un termen de grație acțiunea fiind admisă întrucât instanța a apreciat că în termenul de 6 luni de la momentul primirii somației aceasta a început plata. Solicită apărătorul recurentei să se observe că adresa nr. 581/23.11.2012 este ulterioară termenului de 6 luni deci prima susținere a instanței de fond nu poate fi probată.
A doua susținere a instanței de fond este aceea că reclamanta nu a achitat sumele de bani întrucât acestea nu au fost bugetate, afirmație corectă însă culpa pentru existența acestei lipse de fonduri aparține chiar intimatei care nu a făcut nici un demers pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu.
Pentru motivele arătate, apărătorul recurentei conchide în sensul că nu există motive pentru a se acorda termenul de grație și solicită admiterea recursului fără cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin sentința nr. 216/CA din 04.02.2013 Tribunalul V. a admis cererea pentru acordare termen de grație formulată de reclamantul P. C. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. IMPEX ROMCATEL S.A, acordând reclamantului P. C. V. un termen de grație de 6 luni, începând de la data pronunțării prezentei hotărâri, de la plata creanței stabilite prin sentința civila nr. 220/CA/17-08-2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de reclamantul P. C. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. IMPEX ROMCATEL S.A, a respins cererea pentru stabilirea unor termene de plată eșalonată formulată de reclamantul P. C. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. IMPEX ROMCATEL S.A, a respins cererea de suspendare a continuării executării silite formulată de reclamantul P. C. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. IMPEX ROMCATEL S.A, și a luat act ca reclamantul și pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 220/CA/17.08.2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea de ordonanță de plată formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul P. C. V., a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1.399.976,99 lei reprezentând debit în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei sentințe, a fost obligat pârâtul să achite reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi întârziere calculat la debitul principal de 1.399.976, 99 lei începând cu 12 februarie 2010 până la 31 05 2010, a fost obligat pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 2540,3 lei.
Instanța a reținut că pârâta S.C. IMPEX ROMCATEL S.A. a formulat cerere de executare silită a sentinței civile nr. 220/CA/17-08-2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, existând în acest sens dosarul de executare nr. 41/2012 al B. B. G. și L. – Nicolaita G. – C..
Cu privire la speța dedusă judecații, instanța a reținut următoarele dispoziții legale:
Art. 6 din OG nr. 22/2002 – „(1) În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.
(2) În cazurile în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. (1), care se aplică în mod corespunzător.
(3) Dacă obligația de plată este stabilită printr-un titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, cererea formulată potrivit alin. (1) se soluționează de către instanța de executare competentă.
(4) Instanța sesizată potrivit alin. (1) - (3), la cererea instituției debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate. Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. Încheierea poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
(5) În cazuri urgente, instanța prevăzută la alin. (4), la cererea instituției debitoare, poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4). Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.
(6) Cererile introduse potrivit alin. (1) - (5) sunt scutite de taxa judiciară de timbru și se judecă cu precădere. Hotărârea dată în cauzele prevăzute la alin. (1) - (3) poate fi atacată numai cu recurs.”
Cu adresa nr. 581/23.11.2012, reclamantul P. C. V. a solicitat Inspectoratului Școlar Județean V. a comunica dacă în bugetul pe anul 2012 există sume prevăzute în vederea executării titlului - sentința civilă nr. 220/CA/17.08.2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Inspectoratul Școlar Județean V. a emis adresa nr. 4100/26-11-2012 prin care comunica reclamantei că nu are prevăzute și alocate sume, cu această destinație, de către ordonatorul principal de credite.
Din adresa nr. 4209/17.01.2013 emisă de Inspectoratul Școlar Județean V. rezultă că această instituție a demarat procedura legală pentru ca ordonatorul principal de credite, Ministerul Educației Naționale, să inițieze un proiect de hotărâre pentru asigurarea fondurilor necesare punerii în executare a sentinței civile nr. 220/CA/17.08.2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Instanța a reținut că suma ce se execută este de 152.597,49 lei, plus cheltuielile de judecată și cheltuielile de executare. De asemenea, s-a reținut imposibilitatea reclamantei de a achita aceste sume, motivat de faptul că acestea nu au fost menționate în bugetul alocat acestei instituții, cu această destinație.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul P. C. V. și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 2 din OG nr. 22/2002, solicitând Inspectoratului Școlar Județean V. să facă demersuri în vederea îndeplinirii obligației de plată.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 6 alin. 1 din OG nr. 22/2002, instanța a admis cererea pentru acordare termen de gratie formulată de reclamantul P. C. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. IMPEX ROMCATEL S.A. și a acordat reclamantului P. C. V. un termen de grație de 6 luni, începând de la data pronunțării prezentei hotărâri, de la plata creanței stabilite prin sentința civila nr. 220/CA/17.08.2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Instanța a considerat că termenul acordat este suficient pentru ca reclamantul P. C. V., prin ordonatorul principal de credite, să întreprindă măsuri în vederea alocării de la buget a sumelor necesare achitării creanței, astfel încât a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite, cererea pentru stabilirea unor termene de plată eșalonată, cererea de suspendare a continuării executării silite formulata de reclamantul P. C. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. IMPEX ROMCATEL S.A.
Împotriva sentinței nr. 216/CA din 04.02.2013 a Tribunalului V. a declarat recurs pârâta ..
Arată recurenta că, astfel cum a dovedit prin probatoriul administrat în cauză, prin sentința civilă nr. 220/CA din 17.08.2010, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ - irevocabilă prin nedeclararea cererii în anulare, intimata a fost obligată, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 119/2007, să achite recurentei, printre altele, penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi întârziere pentru perioada 12.02._10 și cheltuieli de judecată în cuantum de 2.540,30 lei.
De la momentul pronunțării hotărârii judecătorești amintite, respectiv 17.08.2010, și până la data de 27.01.2012. așadar aproximativ 1 an și 5 luni, intimata nu a îndeplinit nici un act prin care să dovedească intenția de a executa de bunăvoie obligația stabilită prin titlul executoriu.
În aceste condiții, la data de 27.01.2012. în temeiul dispozițiilor art. 3711 alin. 2 din codul de procedură civilă în vigoare la acea dată, s-a adresat Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „B. G. și L.-N. G.-C.” în vederea aducerii la îndeplinire pe calea executării silite a titlului executoriu. În acest sens a fost format dosarul de executare nr. 41/2012.
La data de 27.02.2012. în temeiul încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Tribunalul V., Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „B. G. și L.-N. G.-C.” a adresat intimatei somația de executare, actul cuprinzând cuantumul penalităților de întârziere stabilite prin sentința civilă nr. 220/CA din 17.08.2010, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, respectiv suma de 152.597,49 lei (proces-verbal din data de 27.02.2012 - act necontestat de către intimată).
Aflată sub protecția dispozițiilor art. 2 al O.G nr. 22/2002, dar și sub imperiul obligațiilor stricte prevăzute de această normă de drept, intimata a beneficiat de termenul de 6 luni, perioadă în care era obligată a face demersurile necesare pentru a aduce la îndeplinire obligația de plată cuprinsă în titlul executoriu.
În perioada 27.02._12 intimata nu a făcut nici un demers în vederea respectării dispozițiilor imperative cuprinse în art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
În ciuda acestei împrejurări ce rezultă fără putință de tăgadă din actele aflate la dosarul cauzei, depuse chiar de intimată, și reținute ca atare de instanța de fond (ultimele trei alineate ale filei 5 a hotărârii atacate). în mod cu totul neașteptat, Tribunalul V. concluzionează că „din actele dosarului rezultă că reclamanta P. C. V. si-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 2 din OG nr. 22/2002. solicitând Inspectoratului Școlar Județean V. să facă demersuri în vederea îndeplinirii obligației de plată.” (alineatul al doilea al filei 6 a sentinței civile nr. 216/CA/2013 din 04.02.2013).
Precizează recurenta că a redat întocmai acest alineat, având în vedere că este singurul „argument” al instanței de fond cu privire la soluția dată asupra cererii deduse judecății.
Restul considerentelor sentinței civile nr. 216/CA/2013 din 04.02.2013 se constituie din redarea motivării cererii intimatei-reclamante (filele 1-2), redarea, in extenso, a susținerilor recurentei-pârâte (filele 2-4), redarea integrală a textului de lege ce constituie temeiul de drept al acțiunii (fila 5), enumerarea actelor depuse de părți (filele 5-6).
Cu siguranță, o redare întocmai și a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002 ar fi putut determina judecătorul fondului a avea o cu totul altă perspectivă, în afara oricăror aspecte subiective ce țin de caracterul de instituție publică locală specializată în instruirea și educarea copiilor a intimatei, asupra aspectelor concrete acolo arătate ce trebuiau a fi verificate.
Astfel, art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede că: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca. în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Cum lesne se poate observa, comparând dispozițiile imperative ale normei de drept citate cu actele depuse de intimată și avute în vedere de judecătorul fondului, concluzia nu poate fi decât contrară, în contextul unei judecăți obiective.
Astfel, perioada de 6 luni avută în vedere de legiuitor, în speța de față, a curs în perioada 27.02.2012 (data emiterii somației de plată către intimata-debitoare de către executorul judecătoresc) - 27.08.2012.
Actul aflat la dosarul cauzei, invocat chiar de judecătorul fondului ca dovadă a îndeplinirii obligației de diligență a intimatei, datează din 23.11.2012 - adresa nr. 581 a Palatului C. V. - așadar după trecerea unui interval de aproximativ 3 luni de zile de la data epuizării termenului de 6 luni prevăzut de lege.
Concluzia judecătorului fondului, în aceste condiții, este una fundamental greșită raportat la probatoriul administrat în cauză, ea constituind temelia hotărârii de admitere în parte a cererii intimatei.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.G. nr.22/2002: „În cazurile în care din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu-și poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. l alin. l, art. 2 sau art. 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective”.
În cadrul prezentei acțiuni, intimata, invocând în mod indirect propria culpă, aceea de a nu fi respectat dispozițiile imperative cuprinse la art. 2 din O.G. nr. 22/2002, a obținut, fără a dovedi nici un motiv temeinic pentru care nu și-a putut îndeplini obligația legală, o întârziere nejustificată a unei obligații de plată, scadentă încă din luna august 2010.
Instanța de fond reține „imposibilitatea reclamantei de a achita aceste sume, motivat de faptul că acestea nu au fost menționate în bugetul alocat acestei instituții, cu această destinație.”
Această concluzie, corectă în fond, este folosită greșit ca un argument în admiterea acțiunii intimatei, în condițiile în care culpa pentru existența acestei lipse de fonduri îi aparține acesteia în exclusivitate. Intimata, în perioada 2010 - februarie 2012 nu a făcut nici un demers în vederea aducerii la îndeplinire a obligației din titlul executoriu. Mai mult, nici după somarea de către executorul judecătoresc, la data de 27.02.2012, aceasta nu a putut face dovada vreunui interes concret în rezolvarea acestei situații.
Cu toate acestea, judecătorul fondului, fără a argumenta efectiv nici un „motiv temeinic”, astfel cum prevede legea, apreciază că propria turpitudine a intimatei poate constitui un argument solid pentru amânarea, încă o dată, a aducerii la îndeplinire a unei obligații stabilite prin titlu executoriu. Reaua-credință a intimatei trebuie înțeleasă prin lipsa oricărui demers, ce ar fi trebuit întreprins în perioada legală, astfel cum în mod imperativ prevede art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
Din această perspectivă, a aprecierii temeiniciei motivelor pentru care s-ar putea dispune, în mod obiectiv, acordarea unui termen de grație, trebuie avută în vedere calitatea intimatei de instituție publică, de reprezentant a autorității statului și implicit, obligația ei legală de a veghea la respectarea principiului legalității și la executarea, de îndată, a hotărârilor judecătorești opozabile. Ori, în speța de față, se află în fața unui titlu executoriu din august 2010, intimata neputând proba nici un demers concret de punere în aplicare benevolă a dispozițiilor sale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat (cauza S. vs. România) că atunci când administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea ei, chiar și în cazul aplicării unui act normativ derogatoriu cum este O.G. nr. 22/2002, garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanței, își pierd orice rațiune de a fi.
Faza de executare silită trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces”, în sensul art. 6 (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiție devine unul iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (cauza Ș. vs. România).
Prin întâmpinare intimatul P. C. V. a răspuns pe larg criticilor formulate, solicitând respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările cauzei în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că nu este fondat recursul.
Prin sentința nr. 220/CA/17.08.2010 a Tribunalului V., irevocabilă, P. C. V. a fost obligat, conform OUG nr. 119/2007, să achite recurentei, în afara debitului principal, și penalități de întârziere în cuantum de 0,1 %/zi pentru perioada 12.02.2010 – 31.05.2010 și 2.540,30 lei cheltuieli de judecată, pentru recuperarea căreia aceasta a solicitat executarea.
Prin ordinele de plată reclamantul P. C. V., solicitând suspendarea provizorie a executării sentinței nr. 220/CA/17.08.2010 și acordarea unui termen de grație pentru îndeplinirea obligației, a dovedit achitarea în întregime a debitului principal în cuantum de 1.399.976,99 lei, rămânând de plătit numai penalități de întârziere, de 152.597, 49 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din OG nr. 22/2002 „(1) În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.”. Conform alin. 2 din același text de lege, aplicabil în cauză, aceleiași solicitări pot fi făcute și în situația în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.
Pentru a răspunde solicitării reclamantului privind acordarea termenului de grație, instanța a avut de verificat dacă acesta invocă motive temeinice, motive ce se impune a fi examinate în raport de conduita generală a debitorului.
Contrar susținerilor recurentei, intimatul-reclamant a învederat aspecte de natură să contureze temeinicia cererii sale. Cu înscrisurile depuse la dosar a dovedit achitarea integrală a debitului princiapl, existența unei dispute cu recurenta în ceea ce privește cuantumul solicitărilor în raport cu lucrările efectuate, faptul că a făcut demersuri către Inspectoratul Școlar Județean V. pentru a i se comunica posibilitățile existente în bugetul pe anul 2012 pentru plata sumelor din titlul executoriu, imposibilitatea reală și obiectivă a intimatului de a plăti și penalitățile și cheltuielile de judecată.
În consecință, instanța de fond a apreciat întemeiat că se impune acordarea unui termen de grație - nu cel solicitat de reclamant, de 24 de luni, ci doar de 6 luni (termen care, de altfel, urmează a se împlini deja), considerat ca suficient pentru ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru alocarea de la buget a sumei necesare îndeplinirii integrale a obligației de plată.
Raportat la aspectele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta . împotriva sentinței civile nr. 216/4.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 iunie 2013.
Președinte, I. O.-M. | Judecător, M. C. P. | Judecător, V. E. P. |
Grefier, V.-E. A. |
Red. P.V.E.
Tehnored. R.G.
2 ex./12.07.2013
Tribunalul V. – jud. A. C. S.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 391/2013. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4568/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
