Anulare act administrativ. Decizia nr. 3327/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3327/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 2463/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3327/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. E. P.
Judecător M. C. P.
Judecător D. R. G. Ș.
Grefier C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul O. T.-C. în contradictoriu cu intimat, având ca obiect P. M. Iași, recurs declarat împotriva sentinței nr. 728/CA din 21.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. T. pentru recurent, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatului.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată iar recursul este netimbrat.
Av. T. pentru recurent depune delegație de reprezentare a acestuia, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și 0,15 lei timbru judiciar. În continuare, învederează instanței că nu are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.
Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.
Av. T. pentru recurent solicită admiterea recursului și apreciază că instanța de fond a judecat doar pe baza afirmațiilor pârâtului, fără a exista înscrisuri sau alte dovezi concrete în susținerea acestora. Arată că, mai mult decât atât, tribunalul a refuzat administrarea probelor propuse de către clientul său. Fără cheltuieli de judecată.
Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.
După rămânerea cauzei în pronunțare intimatul a depus întâmpinare, prin serviciu registratură.
CURTEA DE APEL
Prin sentința nr. 728/CA din 21.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul O. T. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat M. T. din Iași, .. 15, . în contradictoriu cu pârâtul P. mun. Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11.
În motivare s-a arătat că reclamantului O. T.-C. i s-a eliberat de către pârâtul P. mun. Iași certificatul de urbanism nr. 4267/28.12.2011 din care rezultă că potrivit destinației stabilită prin documentațiile de urbanism imobilul său din Iași, . a fost încadrat în categoria P2a – spații plantate specializate - Grădina Botanică”, comunicându-i-se în procedura administrativă faptul că este interzisă schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi.
În aceste condiții, fiind evident că certificatul de urbanism nu mai poate fi urmat de eliberarea autorizației de construire pentru obiectivul vizat de reclamant, respectiv complex de agrement și alimentație publică, acesta nu poate fi calificat, în mod strict, drept act pregătitor, iar finalitatea acțiunii este de a se constata refuzul nejustificat al pârâtului de a rezolva, conform solicitării, cererea de eliberare a certificatului de urbanism pentru scopul menționat, astfel încât în raport de prevederile art. 1 și art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 prezenta acțiune este admisibilă .
Instanța constată că certificatul de urbanism emis de pârât este legal.
În condițiile în care amenajarea teritoriului și urbanismul sunt în competența autorităților administrației publice locale, iar prin Hotărârea nr. 163/1999 a Consiliului Local al mun. Iași a fost aprobat Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General, pârâtul nu poate fi obligat la eliberarea unui certificat de urbanism care să încalce documentațiile de urbanism.
Conform art. 44 al. 3 din Legea nr. 350/2001 documentațiile de urbanism au caracter de reglementare specifică și stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităților și părților din acestea pana la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Din documentațiile de urbanism, conform art. 45 lit. a din lege face parte și Planul Urbanistic General și Regulamentul Local aferent acestuia.
Potrivit art. 46 Planul Urbanistic General are atât caracter director și strategic, cât și caracter de reglementare și reprezintă principalul instrument de planificare operațională, constituind baza legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială are obligația să își întocmească și să își aprobe Planul urbanistic general, care se actualizează periodic la cel mult 10 ani.
Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale de baza, cu privire la stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan în relație cu teritoriul administrativ al localității, stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan, zonificarea funcțională în corelație cu organizarea rețelei de circulație, delimitarea zonelor afectate de servituți publice, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, stabilirea zonelor protejate și de protecție a monumentelor istorice și a siturilor arheologice reperate, zonele care au instituite un regim special de protecție prevăzut în legislația în vigoare, formele de proprietate și circulația juridică a terenurilor, precizarea condițiilor de amplasare și conformare a volumelor construite, amenajate și plantate, zonele de risc natural delimitate și declarate astfel, conform legii, precum și la măsurile specifice privind prevenirea și atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor și realizarea construcțiilor în aceste zone, zone de risc datorate unor depozitări istorice de deșeuri
Potrivit art. 49 din lege Regulamentul General de Urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice și economice care sta la baza elaborării planurilor de urbanism, precum și a regulamentelor locale de urbanism.
Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde și detaliază prevederile referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum și de amplasare, dimensionare și realizare a volumelor construite, amenajărilor și plantațiilor, materiale și culori, pe zone, în conformitate cu caracteristicile arhitectural-urbanistice ale acestora, stabilite în baza unui studiu de specialitate.
După aprobare Planul Urbanistic general, Planul Urbanistic Zonal și Planul Urbanistic de Detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiție.
Având în vedere că terenul pe care reclamantul intenționa să construiască un complex de agrement și alimentație publică se află în zona de spații verzi, conform Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General, instanța reține că refuzul pârâtului de a elibera certificatul prin care să permită construirea acestui obiectiv este justificat.
Se are în vedere art. 71 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 care prevede că schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzută ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
Potrivit al. 2 actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor al. 1 sunt lovite de nulitate absolută."
Relevantă este și jurisprudența Curții Constituționale care a statuat prin Decizia nr. 1118 din 8.09.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 7 octombrie 2011, Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009, Decizia nr. 1.010 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 22 septembrie 2009, sau Decizia nr. 987 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009 că prevederile art. 71 al. 1și 2 din OUG nr. 195/2005 nu aduc atingere dreptului de proprietate, consacrat prin Legea fundamentală.
Prin aceste decizii Curtea a constatat că „ocrotirea și garantarea dreptului la un mediu sănătos”, prevăzut de art. 35 din Constituție, reprezintă scopul reglementării dispozițiilor legale citate.
Totodată, Curtea a statuat că deși dreptul de proprietate, prevăzut la art. 44 din Constituție, este un drept absolut, potrivit alin. 1 al acestui text, "Conținutul și limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate și creanțele asupra statului) sunt stabilite de lege", ceea ce permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidența și a altor drepturi fundamentale ale cetățenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constituției, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.
Curtea a mai reținut că, în temeiul art. 44 din Constituție, "legiuitorul ordinar este așadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat".
De altfel, chiar art. 44 alin. 7 din Legea fundamentală prevede respectarea de către titularul unui drept de proprietate privată a tuturor "sarcinilor privind protecția mediului". În plus, limitarea exercițiului dreptului de proprietate impusă de art. 71 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului are și o justificare socială și morală, având în vedere că respectarea riguroasă a acestor norme reprezintă un obiectiv major, protejarea mediului înconjurător, deci și a spațiului verde existent, având o legătură directă cu nivelul de sănătate publică, ceea ce constituie o valoare de interes național.
În sfârșit, prin Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009, Curtea a statuat că pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism proprietarii terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri. Așa fiind, nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu cauzat de interdicția instituită prin lege să solicite autorităților administrației publice locale repararea pagubei produse, potrivit dispozițiilor dreptului comun.
Împotriva acestei hotărâri precum și împotriva încheierii prin care instanța a soluționat cererea de probe a formulat recurs reclamantul O. T.-C..
În motivare s-a arătat că în mod eronat organul administrativ și prima instanță au apreciat că terenul său se încadrează în UTR-P2a – spații plantate specializate – Grădina botanică și că schimbarea destinației acestui teren este interzisă de lege.
Pentru a demonstra rea-credința pârâtului sau eroarea de fapt a acestuia, deci pentru a demonstra faptul că terenul pe care îl deține în proprietate nu este „spațiu verde", în conformitate cu planurile cadastrale zonale sau în conformitate cu Planurile de urbanism general ori local, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și expertiză tehnică topo cadastrală, însă Tribunalul a respins cererea, iar apoi a respins și acțiunea, apreciind că „refuzul pârâtului de a elibera certificatul prin care să permită construirea unui complex de agrement și alimentație publică este justificat, având în vedere că terenul pe care reclamantul intenționa să construiască obiectivul se află în zona de spații verzi, conform Regulamentului Local de Urbanism aferent planului Urbanistic General."
După cum arata explicit în considerentele hotărârii, instanța de fond și-a întemeiat concluzia pe prevederile art. 71 alin. 1 din OUG nr. 195/2005, conform cărora schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzută ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
Tribunalul a considerat așadar că terenul său este amenajat ca spațiu verde sau este inclus în categoria spațiilor verzi în documentațiile de urbanism, fără a verifica în mod temeinic acest aspect, pe bază de probe certe.
Reclamantul a negat faptul că terenul său este amenajat ca spațiu verde ori că este inclus în categoria spațiilor verzi în documentațiile de urbanism, aspect care putea fi stabilit corect doar printr-o expertiză tehnică topo cadastrală, care să identifice terenul și categoria de folosință a acestuia, inclusiv prin analizarea situației acestuia conform documentațiilor de urbanism, pe care pârâtul nu le-a prezentat în dosar și pe care instanța de judecată nu le-a cerut, respingând solicitarea de administrare a acestor probe.
Ca urmare, Tribunalul a pronunțat hotărârea doar în raport de afirmațiile pârâtului, care, în mod legal, nu au nicio putere dacă nu sunt probate.
Chiar dacă analiza teoretică a situației juridice a terenurilor cu destinație spațiu verde poate fi corectă, în cazul de față, această analiză nu a fost precedată de identificarea terenului în discuție, pentru corecta stabilire a destinației sale, în raport de prevederile planurilor de urbanism în vigoare, pe care Tribunalul nu le-a analizat, mulțumindu-se să facă referire la Hotărârea nr. 163/1999 a Consiliului Local al M. Iași prin care a fost aprobat Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General, deși nu există în dosar măcar un extras din aceste acte juridice, la care instanța de fond se referă în sentința pe care a pronunțat-o.
O hotărâre judecătorească poate fi legală numai dacă este fundamentată pe probe administrate cu respectarea principiilor procesuale, iar în cazul de față instanța de fond a rezolvat problemele juridice pornind de la premisa neverificată că terenul din municipiul Iași, . are destinație de spațiu verde în documentațiile de urbanism, refuzând să administreze probe pentru verificarea acestei premise, pe care reclamantul a contestat-o.
Procedând astfel, Tribunalul a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală.
Intimatul P. M. Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Nu s-au administrat probatorii noi în fața instanței de control judiciar.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursul este neîntemeiat.
Astfel, în mod corect prima instanță a respins acțiunea apreciind că certificatul de urbanism emis de către P. M. Iași este legal.
La dosarul instanței de fond s-au depus extrase din documentațiile de urbanism, extrase care confirmă faptul că terenul deținut de reclamant se află în categoria spațiilor verzi și prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 71 al. 1 din OUG nr. 195/2005, este interzisă schimbarea destinației acestora ori reducerea suprafețelor.
C. apreciază că nu se impunea efectuarea unei expertize topometrice în condițiile în care amplasarea terenului în categoria P2a – spații plantate specializate – Grădina Botanică rezultă cu certitudine din extrasul din Planul Urbanistic General, plan la care fac trimitere dispozițiile din Regulamentul Local de Urbanism.
Prin urmare, certificatul de urbanism ca face obiectul prezentei cauze este în conformitate cu documentațiile de urbanism emise la nivelul unității administrativ-teritoriale, acesta nefăcând altceva decât să constate situația urbanistică a terenului deținut de reclamant.
În consecință, instanța urmează a respinge recursul și a menține dispozițiile sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de O. T.-C. împotriva sentinței nr. 728/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 27.09.2013.
Președinte, V. E. P. | Judecător, M. C. P. | Judecător, D. R. G. Ș. |
Grefier, C. A. |
Red. ȘD
Tehnored. AC
2 ex. – 29.10.2013
Tribunalul Iași – Judecător C. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2170/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3330/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
