Obligaţia de a face. Decizia nr. 3330/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3330/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 3921/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3330/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. E. P.
Judecător M. C. P.
Judecător D. R. G. Ș.
Grefier C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurent P. C. Scheia în contradictoriu cu intimata C. A. A., având ca obiect anulare act administrativ, recurs declarat împotriva sentinței nr. 1014/2013 din 14.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată iar instituția recurentă a solicitat judecata în lipsa reprezentantului său legal.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin sentința nr. 1014/CA/2013 a Tribunalului Iași a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii de anulare a Deciziei nr.1234/24.11.2011 a Primarului C. Șcheia, jud. Iași, invocată de pârât.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta C. A.-Anișoara în contradictoriu cu pârâtul Primarului C. Șcheia, jud. Iași și anulată Decizia nr.1234/24.11.2011 a Primarului C. Șcheia, jud. Iași.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la emiterea unei decizii de acordare a sporului de dispozitiv începând cu 1.01.2010 și până la încetarea raporturilor de serviciu.
În motivare s-a reținut că excepția lipsei de interes a reclamantului este neîntemeiată întrucât atâta timp cât actul administrativ contestat nu a fost revocat de autoritatea emitentă, el își păstrează valabilitatea, producându-și efectele chiar dacă ulterior a fost adoptat un act normativ care exonerează categorii de salariați, din care face parte și subiectul căruia i se adresează actul administrativ contestat, de la obligația de plată a unor sume cum ar fi cele prevăzute în actul administrativ respectiv.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului de a emite o nouă dispoziție prin care să i se acorde sporul de dispozitiv de 25% din salariul de bază începând cu 1.01.2010, instanța a considerat că această cerere e nefondată în condițiile în care actul administrativ prin care s-a constatat că funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Șcheia, printre care și reclamanta, nu beneficiază de dreptul de a li se plăti sporul de dispozitiv de 25% începând cu anul 2010, și anume Decizia nr. 32/24.01.2010 a Camerei de Conturi a Județului Iași, emisă în baza Procesului-verbal de constatare nr. 5512/2010 al aceluiași organ de control și invocat în preambulul actului administrativ contestat, nu a fost nici revocat, nici anulat, păstrându-și valabilitatea și producându-și efectele.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul P. C. Șcheia apreciind că este netemeinică și nelegală.
În motivare recurentul a arătat că prin acțiunea introductivă intimata a solicitat anularea dispoziției de imputare cu nr. 1234/24.11.2011 ca fiind nelegala. Totodată, acesta a solicitat instanței de judecata sa emită o hotărâre prin care recurenta sa fíe obligata „sa emită o noua dispoziție prin care sa i se acorde sporul de dispozitiv de 25% din salariul de baza, începând cu data de 01.01.2010 si pana la data încetării raporturilor de munca".
Prin dispoziția mai sus amintita s-a imputat intimatei-reclamante suma de 3436 lei (net), suma considerata de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Iași prin decizia nr. 52/2010 ca fiind acordata in mod nelegal.
Suma imputata reprezintă indemnizația de dispozitiv care s-a acordat intimatei in baza hotărârii Consiliului Local Scheia nr. 19/2007, in perioada 01.07._09.
Prin decizia nr. 52/2010 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Iași s-a constatat ca in perioada 2007- 2009 s-au efectuat, fără justificare legala, cheltuieli pentru plata către personalul din aparatul primăriei a unei indemnizații de dispozitiv in cuantum de 25 % din salariu de baza al funcției deținute.
Plata indemnizației de dispozitiv a fost acordata in baza hotărârii Consiliului Local Scheia nr. 19/2007. Potrivit acesteia „se aproba acordarea indemnizației lunare de dispozitiv in procent de 25% din salariul de baza, pentru funcționarii publici si personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Scheia, județul Iași, începând cu data de 01 iulie 2007."
Instanța de judecata trebuia sa se pronunțe asupra excepției lipsei de interes al primului canat de cerere din acțiunea intimatului.
Astfel, in conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 84/2012 „Se aproba exonerarea de la plata pentru sumele reprezentând venituri de natura salariala stabilite in condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie sa le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecința a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii."
Având in vedere dispozițiile legale mai sus menționate rezulta așadar ca intimatul nu face dovada unui interes personal si actual, interesul fiind o condiție primordiala, o condiție de fond pentru exercitarea acțiunii injustiție, iar cerințele pe care trebuie sa le Îndeplinească sunt: sa fie născut, actual, determinat si legitim.
Interesul reprezintă si prefigurează scopul si „profitul" demersului procesual, finalitatea acestuia care, daca nu se identifica din punct de vedere juridic, acțiunea se considera ca nu exista.
Cerința interesului de a fi actual trebuie îndeplinita atat la momentul introducerii acțiunii cat si pe tot parcursul procesului.
Din data de 18 iunie 2012 - data la care Legea nr. 84/2012 a intrat in vigoare - acțiunea intimatului cu referire la primul capăt de cerere este lipsita de interes, demersul procesual este fără finalitate practica din punct de vedere juridic.
Excepția lipsei de interes fiind o excepție de fond peremtorie, dirimanta si absoluta, consecința admiterii ei este, prin urmare, aceea a respingerii acțiunii cu referire la primul capăt de cerere.
Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar si civil din cadrul Ministerului de Interne, modificat prin Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. 496/2003, in forma sa inițiala se refera la salarizarea personalului militar si civil din cadrul Ministerului de Interne, iar in ceea ce privește modificarea survenita prin Ordinul nr.496/2003 la art. II, pct.9.2, aceasta face referire doar la prefecturi, nu si la consiliile locale.
In urma controlului efectuat de Camera de Conturi a județului Iași, s-a emis Decizia Camerei de Conturi nr. 32/24.1.2010 si Procesul-verbal de constatare nr. 5512/12.11.2010 al Camerei de Conturi a județului Iasi prin care se constata ca plata drepturilor pe anii 2009 - 2010, cat si anterior acestora, in cadrul termenului legal de prescripție, s-au efectuat fara justificare legala si a dispus recuperarea acestor sume.
Totodată, prin decizia nr. 37/14.12.2009 a înaltei Curți de Casație si Justiție s-a reținut ca dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpretează in sensul ca "indemnizația de dispozitiv lunar in cuantum de 25% din salariul de baza, prevăzuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda funcționarilor publici si personalului contractual care își desfășoară activitatea in cadrul MAI si instituțiilor publice din subordinea Ministerului, precum si personalului care își desfășoară activitatea in serviciile comunitare din subordinea Consiliilor Locale si a Prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si înainte de transfer sau detașare, din cadrul fostului MI.
În speța sunt aplicabile dispozițiile art. 256 alin. 1 din Codul muncii republicat, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie. Așadar, pentru aceasta forma speciala de răspundere, singurele condiții sunt existenta unei plați către salariat si caracterul nedatorat al acestei plați, fiind irelevanta vinovăția sau nevinovăția salariatului in încasarea sumei.
Sub un alt aspect, este de observat si faptul ca angajatorul poate pretinde unui salariat restituirea sumelor de bani ce i-au fost remise fără a fi datorate, indiferent daca exista sau nu vreun control anterior si vreo constatare făcuta de o instituție abilitata in control financiar al instituțiilor publice.
Art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede ca „răspunderea civila a funcționarului public se angajează:
a) (...);
b) Pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;"
In cauza, nelegalitatea plații unor drepturi salariale speciale a fost relevata de Camera de Conturi a județului Iași, iar instanța de judecata este abilitata a verifica daca subzista motivul de nelegalitate constatat in urma auditului financiar, respectiv daca au fost depășite limitele prevăzute de lege in ceea ce privește salarizarea personalului angajat.
Nu in ultimul rând, existenta unei decizii a angajatorului prin care s-a dispus acordarea efectiva a indemnizației nu poate împiedica analiza temeiului juridic al acordării acestor drepturi, întrucât actul angajatorului are cel mult o valoare probatorie, respectiv de instrumentum probationis, in ceea ce privește faptul plații si nu poate valida legalitatea acestei plați, supusa controlului jurisdicțional.
Ori, legalitatea acordării unor drepturi precum indemnizația de dispozitiv, este data de limita impusa prin dispozițiile art. 157 din Codul muncii, in vigoare in perioada in litigiu, (preluate de disp. art. 162 alin. 2 si 3 din Codul muncii republicat) potrivit cărora salariile se stabilesc prin negocieri însa sistemul de salarizare a personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
In speța, intimatul nu era îndreptățit la acordarea indemnizației de dispozitiv, in lipsa unui temei legal de natura a fundamenta aceasta plata.
Sub un alt aspect, indemnizația de dispozitiv reglementata de art. 13 din Legea nr. 138/1999 a fost instituita ca un spor salarial specific personalului militar si salariaților civili din instituțiile publice ale apărării naționale, ordinii publice si siguranței naționale. Potrivit art. 1, art. 47 si art. 49 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile legii se aplica si personalului civil care desfășoară activități in ministerele si instituțiile centrale enumerate in lege, in condiții similare cu cele ale cadrelor militare.
Dispozițiile sus-menționate conțin o enumerare limitativa si sunt aplicabile exclusiv personalului militar si civil din instituțiile menționate la art. 1 din lege, astfel ca nu exista niciun temei legal pentru ca drepturile salariale suplimentare constând in indemnizația de dispozitiv lunara de 25% din salariul de baza sa poată fi recunoscute si acordate tuturor funcționarilor publici si personalului contractual din administrația publica locala.
Nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv toți funcționarii publici si personalul contractual din cadrul autorităților administrației publice locale, întrucât aceste categorii de personal nu se încadrează in vreuna dintre ipotezele juridice prezentate. Daca legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizației de dispozitiv de 25% din salariul de baza tuturor funcționarilor publici si personalului contractual din administrația publica locala, ar fi prevăzut in mod expres o atare posibilitate.
Aceasta interpretare este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330^7 alin. 4 cod proc. civila, dat fiind decizia nr. 36/2009 a înaltei Curți de Casație si Justiție, pronunțata in soluționarea unui recurs in interesul legii care este aplicabila in speța.
Prin decizia menționata s-a statuat ca dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publica si siguranța naționala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează in sensul ca indemnizația de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din salariul de baza, prevăzuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda funcționarilor publici si personalului contractual care își desfășoară activitatea in cadrul Ministerului Administrației si Internelor si in instituțiile publice din subordinea ministerului, precum si personalului care își desfășoară activitatea in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.
Intimata nu face dovada ca a fost in situația menționata in decizia nr. 36/2009, respectiv ca a beneficiat de sporul pretins, dat fiind lipsa unui fundament juridic care sa reglementeze acordarea sporului in mod expres categoriei de angajați căreia ii aparține.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursul este întemeiat.
Astfel, în mod eronat prima instanță a admis în parte acțiunea formulată și a dispus anularea deciziei nr. 1234 / 24.11.2011 emisă de P. C. Șcheia.
Curtea constată că acest act administrativ a fost emis legal în concordanță cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999, precum și cu dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 36/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimata-reclamantă nu era îndreptățită la acordarea indemnizației de dispozitiv în lipsa unui temei legal de natură a justifica această plată.
Indemnizația de dispozitiv reglementată de art. 13 din legea mai sus arătată a fost instituită ca un spor salarial specific personalului militar și salariaților civili din instituțiile publice ale apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale. Enumerarea făcută în actul normativ este limitativă și nu există nici un fundament pentru ca acest drept de natură bănească să fie extins la toți funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică locală. Această interpretare a dispozițiilor legale este impusă și de decizia în interesul legii nr. 36/2009.
Analiza legalității unui act administrativ se realizează raportat la cadrul normativ existent la momentul emiterii acestuia. Raportat la acest aspect, având în vedere considerentele mai sus indicate, instanța de control judiciar apreciază că acțiunea de anulare a acestui act este netemeinică.
Faptul că ulterior emiterii acestui act a intervenit legiuitorul care emis Legea nr. 84/2012, lege care la art. 2 prevede exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de către angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de conturi a unor prejudicii, nu prezintă nici un fel de relevanță prin prisma legalității emiterii actului administrativ, efectele fiind doar în ceea ce privește executarea acestui act.
Pentru toate aceste considerente, în urma admiterii recursului, instanța urmează a modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul P. . nr. 1014/2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea reclamantei C. A.-Anișoara în contradictoriu cu P. . deciziei nr. 1234 / 24.11.2011.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.09.2013.
Președinte, V. E. P. | Judecător, M. C. P. | Judecător, D. R. G. Ș. |
Grefier, C. A. |
Red. ȘD
Tehnored. AC
2 ex. – 29.10.2013
Tribunalul Iași – Judecător Hărățu M.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3327/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 873/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
