Anulare act administrativ. Decizia nr. 3473/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3473/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 809/99/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3473/2013
Ședința publică din 30 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător – C. M.
Grefier –F. F.
Pe rol recursul promovat de Administrația Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței nr. 1576/ca/2013 din 16.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată și faptul că se solicită judecata cauzei și în lipsă.
Nemaiexistând alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1576/ca din 16.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a admis acțiunea formulată de reclamanții D. V. și D. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași, s-a dispus anularea Deciziei nr. 154/23.07.2012 privind angajarea răspunderii solidare a reclamanților și decizia nr. 171/28.08.2012 privind soluționarea contestației formulate de reclamanți împotriva deciziei nr. 154/2012, acte emise de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași, fiind exonerați reclamanții de la plata sumei de 32.507 lei, stabilită prin titlu de creanță Decizia nr. 154/2012, s-a respins ca prematura cererea reclamanților având ca obiect repararea pagubei cauzate ca urmare a executării silite a titlului de creanța Decizia nr 154/2012.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia nr 154 din 23.07.2012 emisa de AFPM Iași, s-a stabilit răspunderea reclamanților, in solidar cu debitoarea .., pentru suma totală de 32.507 lei, reprezentând debite, penalități si dobânzi .
Împotriva acestei decizii, in termen legal a fost formulată contestație, soluționată prin decizia nr 171 din 28.08.2012 prin care s-a dispus respingerea acesteia .
Potrivit considerentelor ambelor decizii contestate, temeiul de drept al atragerii răspunderii îl constituie dispoz. art .27 alin 2 lit d cod pr c fiscala, potrivit căruia:
„Pentru obligațiile de plata restante ale debitorului declarata insolvabil in condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credință, au determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligațiilor fiscale”
In reglementarea art.27 din Og 92/2003 privind codul de procedura fiscala, răspunderea administratorilor/asociaților nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că administratorii/asociații au cauzat starea de insolvabilitate a societății prin săvârșirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la art 27 alin 2 lit a – 2, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.
Rezultă așadar că pentru instituirea răspunderii personale a administratorilor/asociaților este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art. 27 din OG 92/2003 și săvârșirea acestor fapte să fi determinat ajungerea persoanei juridice in stare de insolvabilitate, elemente care nu pot fi reținute în persoana reclamanților .
Organul fiscal s-a limitat la a susține in decizia contestata neîndeplinirea unor obligații legale cu privire la îndeplinirea la termen a obligațiilor de declararea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a depunerii situațiilor financiare conform legii, fapte conexe de la care acesta trage concluzia săvârșirii unor fapte ce constituie temei al existenței premiselor stabilirii răspunderii materiale speciale, prezumții simple care în afara faptului că nu sunt de natură, prin ele însele, să determine reținerea săvârșirii faptelor incriminate în sarcina reclamanților, urmează a fi răsturnate prin probatoriul ce-l vom administra.
Simplul fapt că debitele provin din perioada in care reclamanții au deținut calitatea de administrator/asociat, nu este de natura a atrage in mod automat răspunderea patrimoniala a acestora, in contextul in care buna credință se prezumă. Astfel, revenea în sarcina organului fiscal obligația de a dovedi, cu fapte concrete si nu simple presupuneri, faptul că reclamanții au derulat cu rea credință activități ce au dus la neachitarea debitelor.
Ori, organul fiscal nu a identificat acte sau fapte juridice pozitive, de natura celor expres prevăzute de art. 27, al căror autor să fi fost reclamanții, ci doar fapte negative generale, ce decurgeau din obligațiile de mandatar al societății cu privire la declararea impozitelor, taxelor …
Mai mult, răspunderea persoanelor enumerate în alin. 2 al art. 27 este condiționată, printre altele, de existența legăturii de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvabilitate, astfel încât, fiind vorba despre răspundere, dispozițiile sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și asupra altor acțiuni sau omisiuni.
Nu in ultimul rând, trebuie menționat faptul ca nu orice deficiență managerială este de natură a conduce la stabilirea răspunderii personale a administratorilor/asociaților și a motiva suportarea pasivului de către aceștia. Prin instituirea acestei forme speciale de răspundere civilă, legiuitorul a urmărit să sancționeze patrimonial o . fapte care contravin în mod flagrant ordinii juridice ce trebuie să domine relațiile comerciale si care sunt săvârșite cu rea credința (dovada relei credințe revenind in sarcina organului fiscal) si nu și orice politică managerială deficitară.
În condițiile expuse, retine Tribunalul faptul că organul fiscal nu fost in măsura sa identifice si sa dovedească nici un fel de fapte săvârșite cu rea credință de natura celor strict enumerate de art. 27 alin 2 din OG 92/2003, in măsura a genera starea de insolvabilitate a societății, motiv pentru care a admis acțiunea și a dispus anularea deciziilor contestate si exonerarea de la plata reclamanților a sumei de_ lei.
Cat privește cererea reclamanților de restituire a sumelor reținute in procedura de executare silita a deciziei de impunere contestate, Tribunalul a apreciat aceasta este prematură, in condițiile in care decizia are caracter executoriu, nu a fost desființata irevocabil de către instanțele judecătorești, iar reclamanții nu au urmat procedura fiscala de restituire instituita de art 217 cpf.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs pârâta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că Tribunalul dă o interpretare diferită a dispozițiilor legale în materie și a materialului probator administrat în cauză, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând modificare sentinței recurate și respingerea acțiunii.
Recurenta invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art 304 pct 6 și 9 potrivit cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere in următoarele situații numai pentru motive de nelegalitate: daca instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, precum și când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.
Recurenta arătă că prin decizia nr.154/2012 privind stabilirea răspunderii solidare, inspectorii fiscali au avut în vedere dispozițiile art. 27 alin. 2 lit. d din O.G. 92/2003 care stabilesc răspunderea solidară a persoanei fizice care a avut calitatea de asociat/sau administrator a debitoarei ...
Pentru obligațiile fiscale declarate și neachitate de debitoarea .., se fac responsabili administratorii și asociații societății, care conform disp. art. 27 alin. 2 lit. d din C.p. fiscală răspund solidar cu societatea debitoare: „pentru obligațiile de plată ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund în solidar cu aceasta următoarele persoane administratorii sau orice alte persoane care cu rea credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale”.
Obligațiile fiscale stabilite în sarcina contestatorului, reprezintă creanțe datorate de ..,., pentru perioada în care societatea a desfășurat activitate .
Neefectuându-se plăți în contul acestor creanțe s-a procedat la întocmirea Referatului de angajare a răspunderii solidare a administratorului, ulterior s-a întocmit decizia 154/2012 privind stabilirea răspunderii solidare.
Prin începerea executării silite nu au fost recuperate creanțele societății.
Neachitarea la termenele legale a obligațiilor stabilite prin titluri de creanță duce la începerea procedurii executării silite, în vederea recuperării acestor debite.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D. V. și D. M. în contradictoriu Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași și a anulat decizia nr. 154/23.07.2012 privind angajarea răspunderii solidare a reclamanților și decizia nr. 171/28.08.2012 privind soluționarea contestației formulate de reclamanți împotriva deciziei nr. 154/2012, motivele de recurs invocate de recurentă neputând fi primite.
Decizia nr. 154/23.07.2012 a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași, menținută prin decizia de soluționare a contestației nr. 171/28.08.2012, prin care s-a dispus antrenarea răspunderii solidare a reclamantului alături de ..,, pentru obligațiile fiscale ale persoanei juridice este nelegală și netemeinică.
La dosarul cauzei nu există probe care să formeze convingerea instanței că reclamanții în calitate de foști asociați ai societății, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale societății, care să atragă incidența prevederile art. 27 alin. 2 lit. d din O.G. 92/2003.
În raport de prevederile legale evocate rezultă că pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorilor/asociaților trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale și provocarea acestei stări de către administratori/ asociați cu rea credință.
Or dacă în privința primei condiții se constată că aceasta este îndeplinită, în privința celei dea doua condiții nu se face dovada relei credințe a intimaților. Principiul bunei credințe este consacrat și în materie fiscală fiind prevăzut de art. 12 CPF, astfel că reaua credință reprezintă o stare de fapt care trebuie dovedită, având în vedere că legiuitorul nu a instituit prezumția de vinovăție în cazul administratorilor și asociaților.
Curtea mai reține că reclamanții au cesionat părțile sociale deținute numitului B. V. încă din 2009, fapt confirmat de ORC iar în cuprinsul deciziei 154/2012 se specifică doar natura și cuantumul obligațiilor fiscale, fără a se preciza data când au devenit exigibile.
În condițiile în care în urma verificărilor făcute de organul fiscal la sediul societății și în evidențele oficiale s-a constatat că reclamanții au cesionat părțile sociale deținute numitului B. V. încă din 2009, că nu au fost identificate bunuri ale societății care să poată fi valorificate, nu au fost înstrăinate sau ascunse bunuri proprietatea acesteia, în mod just prima instanța a constatat că prezumția de bună credință a acestuia nu a fost înlăturată, nefiind întrunite condițiile art. 27 al. 2 lit. d din Codul de procedură fiscală pentru atragerea răspunderii solidare .
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, considerând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași împotriva sentinței civile nr. 1576/ca din 16.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței nr. 1576/CA/16.04.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
T. D. M. G. A. C. M.
GREFIER,
F. F.
Red/Tehnored MC
2ex/ 17.10.2013
Jud fond:G.B
| ← Pretentii. Decizia nr. 2745/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1430/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
