Contestaţie la executare. Decizia nr. 2931/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2931/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 692/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2931/2013
Ședința publică de la 9 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. C.
Judecător: D. M. T.
Judecător: A. G.
Grefier: M. G. A.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe
recurenta A. E. în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, având ca obiect contestație la executare – recurs împotriva sentinței civile nr. 313/ca/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că actele și lucrările dosarului au fost analizate în ședința publică din data de 02.09.2013, concluziile instanței fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare a fost amânată pronunțarea pentru astăzi, 9 septembrie 2013.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 3131ca/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. E. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 31.10.2011 pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași a emis decizia de impunere nr. 7650 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS în cazul contribuabililor persoane fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F.
A calculat pârâta, în sarcina reclamantei A. E., pentru perioada 01._, o contribuție de asigurări de sănătate de 561 lei, dobânzi de 797 lei și penalități de întârziere de 84 lei. Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere, contestație ce a fost respinsă prin decizia nr. 180_238/28.12.2011.
Instanța de fond constată că, pentru toată perioada avută în vedere la întocmirea deciziei de impunere reclamanta nu a dovedit că și-a exercitat dreptul de a-și alege liber casa de asigurări, nefiind depus la dosar nici un fel de contract de asigurare de sănătate cu vreuna dintre casele de asigurări. Și chiar de ar fi apelat la forma de asigurare de sănătate voluntară, în conformitate cu disp. art. 208 alin. 7 din Legea 95/2006, tot subzistă pentru reclamantă obligația de plată a contribuției pentru asigurarea socială de sănătate.
De asemenea, conform art. 213 alin. 4 din Legea 95/2006, categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alineatele 1 și 2 au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările de sănătate în condițiile legii.
Iar obligația virării acestei contribuții revine și persoanelor care exercită profesii libere ( art. 215 alin. 3 din aceeași lege).
Tribunalul constată că reclamantei îi este conferită calitatea de asigurat prin lege ( asigurarea socială de sănătate fiind obligatorie în baza art. 208 alin. 3 din Legea 95/2006 ) și, în această calitate, îi incumbă și sarcina de a contribui la F.N.U.A.S.S., fără a avea relevanță inexistența vreunei convenții încheiate cu una dintre casele de asigurări.
Referitor la baza de calcul, Tribunalul reține că pârâta a stabilit situația de fapt fiscală în baza datelor oferite de organele fiscale, procedură ce este permisă de către dispozițiile art. art. 56 alin. 1 și art. 60 din O.G. 92/2003, iar reclamanta nu a răsturnat cu dovezi aceste circumstanțe de fapt.
În ceea ce privește calcularea de dobânzi și penalități de întârziere, Tribunalul reține că obligația reclamantei de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate izvorăște direct din lege și nu din decizia de impunere, așa încât, aceasta trebuia să plătească respectiva contribuție în cuantumul prevăzut de normele incidente indiferent de faptul emiterii sau nu a unui titlu de creanță anual sau de faptul informării ori a neinformării cu privire la existența debitului fiscal.
În plus, codul de procedură fiscală nu interzice ca prin același titlu de creanță, respectiv decizie de impunere, să fie stabilită atât datoria principală cât și accesoriile.
Mai mult, aceleași norme de procedură fiscală nu impun organului fiscal să emită câte o decizie de impunere pentru fiecare trimestru pentru care a stabilit obligațiile fiscale.
De altfel, în absența declarațiilor depuse la CAS Iași de către reclamantă cu privire la veniturile realizate în perioada dedusă judecății, era și imposibil pentru pârâtă de a emite respectivele decizii de impunere întrucât nu-i era cunoscută baza de calcul al contribuției.
În conformitate cu art. 111 alin. 1Cod procedură fiscală, creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează și nu de la data emiterii deciziilor de impunere aferente.
Iar în baza disp. art. 119 alin. 1 Cod procedură fiscală, dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează după împlinirea termenului de scadență, respectiv cel prevăzut de Codul fiscal sau în alte legi care îl reglementează.
Prin urmare, în mod corect a procedat pârâta când a determinat cuantumul dobânzii și al penalităților de întârziere în raport de termenele legale de scadență și nu de termenul ipotetic al punerii în întârziere
In consecință, constatând că actele atacate sunt legale și temeinice, a fost respinsă acțiunea de față .
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs reclamanta A. E. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că Tribunalul dă o interpretare diferită a dispozițiilor legale în materie și a materialului probator administrat în cauză, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recurenta a susținut că a desfășurat activități ca persoană fizică autorizată, dar pentru contribuția datorată pentru anul 2006 a intervenit prescripția, fiind împlinit termenul de 5 ani. În anul 2007 nu a mai desfășurat activitate și nu a realizat venituri, astfel că nu datorează vreo contribuție. În aceste condiții consideră că decizia este nelegală, nedatorând vreo contribuție.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului ca legală și temeinică reluând susținerile și apărările formulate în fața primei instanțe.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art 215 din legea 95/2006 (1) Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe baza de contract individual de munca ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz. (2) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate sa depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin fata de fond și dovada plății contribuțiilor. (3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplica și persoanelor care exercita profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfășoare activități independente”, categorie în care se încadrează și reclamanta.
Curtea reține că în mod corect a considerat prima instanță că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală de a plăti contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate, în raport de veniturile realizate, declarate în condițiile legii la organul fiscal, actele constatate fiind emise cu respectarea procedurilor legale, în limita competențelor ce i-au fost recunoscute de lege.
Fiind o obligație fiscală, contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate are același regim juridic cu cel aplicabil oricărui alt impozit sau taxe, astfel că, în caz de neîndeplinire a obligației, partea în culpă, asiguratul în cauza de față, care nu se poate prevala nici de necunoașterea legii, și nici de necomunicarea obligațiilor care îi revin de către pârâtă, datorează majorări de întârziere, conform art.119 Cod procedură fiscală.
Ca atare,în mod corect s-a reținut de către prima instanță că reclamantul are obligația de plată a contribuției la Fondul național de asigurări de sănătate, corespunzător veniturilor declarate ca realizate în perioada de referință, stabilite prin deciziile de impunere anuală întocmite de organul fiscal competent iar necunoașterea dispozițiilor legale din domeniu nu-l pot exonera pe reclamant de plata obligațiilor legale.
În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că pentru contribuția datorată pentru anul 2006 a intervenit prescripția, curtea reține că aceasta nu poate fi primită. Față de data de 31.10.2011, când pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași a emis decizia de impunere nr. 7650 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS în cazul contribuabililor persoane fizice, curtea constată că termenul de prescripție de 5 ani, nu este împlinit, întrucât acest termen se calculează potrivit art. 91 alin 2 c.pr.fiscală care prevede:„Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului urmă tor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel”. Deci rezultă că nu s-a împlinit termenul de prescripție pentru ratele datorate pentru anul 2006, termenul calculându-se de la 01 ianuarie a anului următor celui în care a fost realizat venitul, deci de la 01.01.2007.
În ceea ce privește susținerea recurentei ca decizia este nelegală deoarece în anul 2007 nu a mai desfășurat activitate și nu a realizat venituri, curtea constată că susținerile acesteia sunt întemeiate, iar în raport cu această perioadă este nelegală atât decizia de impunere cât și hotărârea primei instanțe. Potrivit art.56 din Constituție „Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale” Potrivit art. 23 din c.pr.fiscală :„Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează”. Atâta timp cât baza de impunere, respectiv veniturile obținute de reclamantă în cazul de față nu există, fiind 0, nici obligația fiscală aferentă nu există. Având în vedere cât recurenta nu a încheiat contract de asigurare și nu a obținut în anul 2007 venituri, pârâta nu putea calcula contribuții și accesorii nici la nivelul salariului minim brut pe economie, neexistând bază legală sau contractuală pentru a putea proceda în acest mod.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, considerând că soluția primei instanțe nu este legală și temeinică, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul A. E. împotriva sentinței civile nr. 3131ca/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va o modifica în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii introdusă de reclamanta A. E. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași, a anulării deciziei de impunere 7650/31.10.2011 și a deciziei de soluționare a contestației nr.180-238 din 28.12.2011emise de CAS Iași în partea cea privește obligația de plată a contribuției la FNUASS și a accesoriilor aferente acesteia ce au fost calculată pentru anul 2007, menținându-se actele contestate doar pentru obligațiile aferente anului 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta A. E. împotriva sentinței nr. 3131ca/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Admite în parte acțiunea introdusă de reclamanta A. E. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași, în sensul că anulează decizia de impunere 7650/31.10.2011 și decizia de soluționare a contestației nr.180-238 din 28.12.2011emise de CAS Iași în partea cea privește obligația de plată a contribuției la FNUASS și a accesoriilor aferente acesteia ce au fost calculată pentru anul 2007, menținându-se actele contestate doar pentru obligațiile aferente anului 2006.
Obligă pe intimata-pârâtă CAS Iași să plătească recurentei-reclamante A. E. suma de 6,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2013
Președinte, M. C. | Judecător, D. M. T. | Judecător, A. G. |
Grefier, M. G. A. |
Red/tehnoredMC
2ex/19.09.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2461/2013. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4629/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
