Anulare act administrativ. Hotărâre din 08-04-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 2989/89/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1158/2013
Ședința publică din 8 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător – C. M.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul S. S., împotriva sentinței civile nr. 1335/CA din 03.12.2012 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen pentru soluționare la data de 1 aprilie 2013, lucrările efectuate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 8 aprilie 2013.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1335/CA din 3 decembrie 2012 a Tribunalului V. s-a dispus:
„Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice V., invocată de către aceasta și, în consecință,
Respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite excepția tardivității formulării contestației împotriva Deciziei nr._/20.01.2011 și, în consecință
Respinge ca tardivă, contestația reclamantului S. S., domiciliat în V., ., jud. V., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate V., având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr._/20.01.2011.
Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr._/11.09.2012 și, în consecință,
Respinge – ca inadmisibil - acest capăt de cerere din acțiunea reclamantului”.
A reținut instanța de fond, că pe numele reclamantului au fost emise de către pârâtă două decizii de impunere, respectiv decizia nr._/20.01.2011 și a deciziei nr._/11.09.2012, decizii cu care reclamantul nu este de acord, arătând că au fost emise abuziv.
În temeiul art. 137 C.pr. civ. instanța a analizat excepțiile invocate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către DGFP
V., instanța a admis-o, cu motivarea că această pârâtă nu a încălcat sau vătămat vreun drept al reclamantului.
Ca urmare a admiterii acestei excepții, a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ce privește excepția tardivității contestației referitoare la anularea deciziei de impunere nr._/20.01.2011, instanța a admis-o, cu motivarea că aceasta i-a fost comunicată reclamantului la data de 20.01.2012, conform Anunțului Colectiv pentru publicare prin publicitate, iar reclamantul nu a contestat-o în termenul legal.
De asemenea, pârâta arată că a fost emisă somația nr._/03.03.2011 și titlul executoriu nr._/03.03.2011, acte ce au fost primite de contestator la data de 15.04.2011, deci acesta avea cunoștință de decizia de impunere a cărei anulare o solicită, prin prezenta acțiune.
Astfel, capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr._/20.01.2011 a fost respins ca tardiv.
Cu privire la excepția inadmisibilității contestației formulate de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr._/11.09.2012, instanța a considerat-o întemeiată, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță și a altor acte administrativ - fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar contestația este o cale administrativă de atac.
Această calificare legală a fost confirmată atât de deciziile Curții Constituționale dar și de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Plecând de la această calificare, instanța arată că până la soluționarea acestei contestații, care se finalizează cu emiterea unei decizii, nu pot fi atacate la instanța de contencios administrativ deciziile de impunere.
C. proc. fisc. instituie norme speciale față de prevederile generale cuprinse în Legea contenciosului administrativ. În instanță se poate formula numai contestație împotriva deciziei pronunțată in contestația administrativă, potrivit art. 218 alin 2 din OG 92/2003, nu contestație împotriva deciziei de calcul, cale aleasă de reclamant.
Astfel, reclamantul are deschisă calea acțiunii în justiție doar împotriva deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția inadmisibilității și a respins - ca inadmisibil – capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr._/11.09.2012.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamantul S. S., considerând-o nelegală și netemeinică, în motivarea căreia recunoaște ca a depus cu întârziere contestația împotriva Deciziei CAS V. nr._/20.01.2011 emisă în mod fraudulos și tendențios de instituția respectivă prin încălcarea nepermisă a prevederilor Cap. IV și Cap. V litera A pct. l din contractul nr. 9037/19.01.2011 pe care l-a semnat cu instituția în cauză.
Nu este însă de acord cu respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr._/11.09.2012 depusă în termen la Tribunalul V. (decizia a fost depusă pe data de 18.09.2012 - cu șapte zile după emiterea ei de către CAS V. - deci în termen admisibil).Astfel,la data de 01 iulie 2011 i s-a întocmit declarația de venit și calculul contribuției de sănătate pentru anul respectiv plătind întreaga suma de 444 Iei cu chitanța nr. 5753/18.07.2011 sumă ce a fost reluată în decizia CAS V. nr._/11.09.2012 depusă la instanța judecătoreasca după predarea către DFP V. a activității de încasare a fondului de sănătate și care a contribuit la calcularea de penalități, majorări și dobânzi;
La data de 13.01.2012 a depus declarația pentru anul 2012 iar primele doua trimestre însumează 232 lei, care au fost plătiți cu chitanța nr.2804/20.03.2012, sumă care nu trebuia înscrisa in decizia nr._/11.09.2012 a CAS V., astfel încât să devină purtătoare de majorări, penalități și dobânzi, solicitând anularea deciziei nr._/11.09.2012 a CAS și restituirea sumei de 1558,68 Iei ce face obiectul documentului cu pricina .
Prin precizările depuse la dosar arată recurentul că nu a reclamat niciodată D.G.F.P. V., iar cu privire la excepția inadmisibilității contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr._/11.09.2012 a CJAS V., instanța a considerat-o întemeiata, motivat de faptul că potrivit Codului de procedură fiscală împotriva titlului de creanță și a altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar contestația este o cale administrativa de atac.
Întrucât avea introdusă o acțiune împotriva CJAS V. la Tribunalul V., din 12.08.2012, deci exista pe rol o cerere de anulare a Deciziei nr._/20 01.2011 a instituției respective, a considerat și a cerut instanței judecătorești conexarea celei de a doua Decizii nr._/11.09.2012 a CJAS V., aceasta fiind acceptată, dar în final aceasta o respinge ca inadmisibilă.
De fapt, consideră recurentul că Decizia de impunere nr._/11.09.2012 a CJAS V. este unul din documentele acestei instituții, întocmit după un an și șapte luni de la încheierea contractului de asigurare nr. 9057/19.01.2011 existent la dosar, încălcând cu premeditare Cap IV și Cap. V litera A punctul 1, de care Tribunalul V., nu a ținut cont la emiterea sentinței civile ce face obiectul prezentului recurs, întrucât prin Decizia nr._/11,09.2012 CJAS V. îi creează un debit de 676 lei reprezentând contribuții de sănătate pentru anii 2011 și 2012 plătite in termen, așa după cum rezultă din chitanțele nr. 5753/18.07.2011, nr. 2804/20.03.2012 și_/10.07.2012 existente la dosar. Debitul nou creat a fost și este generator de dobânzi, majorări și penalizări, iar până la data de 11.09.2012 au ajuns la suma de 879,68 lei urmând să crească până la soluționarea de către instanță, a cauzei ce face obiectul dosarului nr._ .
Întrucât a depus pentru conexare Decizia nr._/11.09.2012 a CJAS V. la dosarul nr._, după 7 zile de la primirea acesteia, la Tribunalul V., consideră că nu a depășit vreun termen de contestare a actului respectiv, acest act reprezentând de fapt continuarea pretențiilor instituției de asigurări de sănătate, cu toate că a cerut și acesteia anularea deciziei de mai sus, însă răspunsul a fost negativ.
La data de 14.11.2012 a cerut ca Tribunalul V. să nu-i accepte CJAS V. introducerea în dosar a DGFP V., însă ignorând această cerere, și prin faptul că DGFP-lui V. ii este admisă lipsa calității procesuale pasive, s-a ajuns la respingerea acțiunii sale ca inexistentă, sau altfel spus imaginară .
Solicită așadar admiterea recursului promovat, casarea sentinței de fond, cu admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată.
Intimata C. Județeană de Asigurări de Sănătate V., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, reclamantul S. S. recunoaște că a depus cu întârziere contestația împotriva Deciziei CAS V. nr._/20.01.2011, criticând însă respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr._/11.09.2012 depusă în termen la Tribunalul V., respectiv la data de 18.09.2012 - cu șapte zile după emiterea ei de către CAS V. – considerat ca fiind un termen admisibil.
Numai că admiterea excepției de inadmisibilitate a fost întemeiată de prima instanță nu în considerarea momentului în care reclamantul a contestat-o în fața tribunalului, ci în considerarea lipsei procedurii de contestare a actului de impunere, astfel cum este expres prevăzută în dispozițiile Codului de procedură fiscală aprobat prin OG 92/2003.
Or, art. 205 din OG nr. 92/2003 reglementează:
“ Posibilitatea de contestare
(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii, ce trebuie depusă conform art. 207, respective în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.”
În art. 210 se arată că:
“(1) În soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz.
(2) Decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.”, pentru ca art. 218 al.2 invocat de prima instant să prevadă că:
“(2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.”
Cum procedurile prealabile administrative de contestare a actelor administrativ fiscale (prev. de Titlul IX, art. 205 - 218 din Codul de Procedură fiscală ), au natura juridică a unor recursuri grațioase ori ierarhice ,- plângerile și contestațiile fiind soluționate de înseși organele care au emis actele ori de organele ierarhic superioare acestora (decizia Curții Constituționale nr. 409/12.10.2004)-, rezultă că acestea reprezintă o procedură obligatorie de urmat în accepțiunea art. 7 din Legea nr. 554/2004, în lipsa căreia corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului-recurent ca inadmisibilă, toate criticile evocate de recurent privind nelegalitatea actului de impunere putând fi analizate de instanța de contencios administrativ, doar în ipoteza în care ar fi fost legal investită, respectiv doar după finalizarea procedurii administrative sus-menționate, iar nu direct, cum s-a procedat în cauză.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, Curtea va respinge recursul formulat de reclamantul S. S. împotriva sentinței nr. 1335/CA din 03.12.2012 a Tribunalului V., pe care o va menține ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul S. S. împotriva sentinței nr. 1335/CA/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
R. G.
Red. G.A.
Tehnored. R.G.
2 ex.-23.04.2013
Tribunalul V. – jud. A. E.-G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4661/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4066/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
