Pretentii. Decizia nr. 4661/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4661/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 9137/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4661/2013
Ședința publică de la 29 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. R. G. Ș.
Judecător: I. O. M.
Judecător: M. C. P.
Grefier: M. G. A.
S-a luat spre examinare cererea de recurs formulată de recurenta Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule împotriva sentinței civile nr. 1914/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la primul termen de judecată.
Se solicită judecata cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE A P E L,
Asupra recursului de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința nr. 1914/30.04.2013 a Tribunalului Iași s-a admis cererea formulată de reclamanta T. G. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției P. Iași și a fost obligat pârâtul la înmatricularea autoturismului reclamantului marca Ford, cu nr. de identificare WF0BXXWPRBYR41599, fabricat în anul 1999, fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.
A fost obligat pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției P. Iași să plătească reclamantului suma de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivare instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat din Germania autoturismul marca Ford, . WF0BXXWPRBYR41599, înmatriculat pentru prima dată în această țară a U.E. la 10.07.2000.
Cererea reclamantei de înmatriculare a vehiculului fără plata taxei pentru emisii poluante a fost respinsă de către pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției P. Iași. Instanța constată că acțiunea este întemeiată.
Taxa pentru emisii poluante este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 9/2012.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.4 lit. a ,obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea Lg.9/2012 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât Lg.9/2012 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca rezultat favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Instanța consideră că taxa pentru emisii poluante, reglementată prin Lg.9/2012 și impusă reclamantei pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
În lumina jurisprudenței recente a CJUE, precum și dat fiind principiul aplicări directe a dreptului comunitar (originar și derivat), instanța apreciază că obligația de a aplica și a respecta dreptul Uniunii Europene revine fiecărei instituții publice implicată în procedura de calcul, plată a taxei de poluare, înmatriculare a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE, inclusiv pârâtului, ca parte a puterii administrative a statului.
Prin urmare, refuzul pârâtului de a înmatricula autovehiculul este, în contextul caracterului neconform dreptului UE al taxei pentru emisii poluante, unul nejustificat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, care a apreciat că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală.
În motivare s-a arătat că taxa de poluare este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008).
Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”;
Art. 7 alin. (1) din Ordinul nr. 1501/2006 al Ministrului Administrației și Internelor stipulează că:
„(1) Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: (…)
i)începând cu data de 01 ianuarie 2007, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii”.art. 1 O.U.G. nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, citat mai sus, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Analizând compatibilitatea acestei taxei cu dreptul comunitar, în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, așa cum a reținut instanța de fond.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel la poluarea mediului.
Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (2), care enumără categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ.
Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de dispozițiile art. 2141 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe.
De asemenea, nu poate fi neglijat faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
Atât timp cât obligația Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule de a solicita, la înmatricularea unui autovehicul, dovada plății taxei de poluare derivă dintr-un act normativ intern în vigoare, nu se poate reține culpa acestuia și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul nu a formulat întâmpinare,
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă instanța constată că recursul este neîntemeiat.
Reclamantul nu a criticat în cadrul acestui litigiu faptul că Serviciul public comunitar, regim permise și înmatriculare a vehiculelor Iași i-ar fi stabilit, calculat ori încasat greșit taxa pe poluare cu ocazia soluționării cererii sale de înmatriculare a unui autoturism, ci a susținut că în mod nejustificat i s-a pretins de către acest serviciu să prezinte dovada plății taxei pentru poluare în vederea realizării înmatriculării.
Prin urmare, în prezenta cauză obiectul acțiunii inițiale îl formează refuzul nejustificat al Serviciului public comunitar, regim permise și înmatriculare a vehiculelor Iași de a înmatricula, fără prezentarea dovezii plății taxei pentru poluare instituită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, autoturismul pe care reclamantul l-a cumpărat, la mâna a doua, din Comunitatea Europeană. .
Este de necontestat că serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor nu au competența de a stabili, calcula ori încasa taxa pe poluare, dar tot atât de adevărat este și faptul ce rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2 din Ordinul nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administrației și Internelor, că înmatricularea unui autoturism se efectuează de serviciile publice indicate mai sus. Așa fiind, acestea trebuie să răspundă în cazul în care, săvârșind un exces de putere, refuză înmatricularea unui autoturism.
În prezenta cauză se pune problema răspunderii juridice a Serviciului public comunitar, regim permise și înmatriculare a vehiculelor Iași pentru conduita sa constând în împrejurarea că a condiționat înmatricularea autoturismului de prezentarea dovezii de plată a taxei pentru poluare. Aceasta înseamnă că trebuie să se verifice dacă refuzul de înmatriculare este legal sau este rezultatul unui exces de putere în înțelesul dat acestei noțiuni în art. 2 alin. 1 lit. n din Legea nr. 554/2004.
Excesul de putere constă, potrivit Legii contenciosului administrativ, în exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice fie prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, fie prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Fiind evident că refuzul serviciului de înmatriculare de a înmatricula un autoturism se încadrează în limitele de competență impuse de dispozițiile art. 1 alin. 2 din Ordinul nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administrației și Internelor, urmează a se stabili dacă prin acest refuz i s-a încălcat reclamantului vreun drept.
Condiția prezentării dovezii de plată a taxei de poluare este reglementată de prevederile art. 7 alin. 1 lit. j din Ordinul nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administrației și Internelor, potrivit căruia înmatricularea permanentă a autovehiculelor se poate efectua pe baza unor documente printre care se află și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.
Instanța este datoare să verifice dacă textul de lege indicat mai sus impune serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor o conduită care, împiedicând înmatricularea mașinilor importate, constituie o restricție nenecesară și nepotrivită liberei circulații a mașinilor la mâna a doua, încălcând principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene. Această verificare se face în baza principiului priorității dreptului european față de dreptul național, incident în legislația națională de la 01.01.2007, data aderării României la Uniunea Europeană. Principiul este reglementat în art. 148 alin. 2 din Constituția României care dispune: „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, în alineatul 4 al art. 148 fiind prevăzut că garanții respectării și aplicării acestui principiu sunt instituțiile statului.
În această situație se constată că dispozițiile art. 7 alin. 1 lit. j din Ordinul nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administrației și Internelor, care condiționează înmatricularea unui autoturism cumpărat la mâna a doua din Uniunea Europeană de prezentarea dovezii plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxă prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, precum și dispozițiile acestui din urmă act normativ, au o consecință negativă directă asupra dreptului de proprietate al reclamantului asupra autoturismului, constând în imposibilitatea folosirii pe teritoriul României a unui autovehicul dobândit în spațiul european comunitar.
Această urmare fiind contrară dreptului comunitar, era indispensabil ca actul normativ care a cauzat-o să fie înlăturat de la aplicare, în temeiul ar. 148 alin. 4 din Constituția României, chiar de serviciul public comunitar pârât, astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene și de principiul priorității dreptului comunitar.
Având în vedere că serviciul public de înmatriculare a refuzat să aplice direct dreptul comunitar, preferând să aplice dispozițiile art. 7 alin. 1 lit. j din Ordinul nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administrației și Internelor, norme care au determinat o practică administrativă ce are ca efect obstacularea circulației mărfurilor între statele comunitare, practică incompatibilă cu principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene, instanța de judecată este datoare, în baza principiului priorității dreptului comunitar, să o lase neaplicată și să aplice direct dreptul comunitar.
Aplicarea directă și prioritară a dreptului comunitar trebuie să se realizeze fără a-i impune celui vătămat să parcurgă o procedură de contestare a taxei pentru poluare pentru a se stabili dacă taxa este sau nu este datorată, în ce cuantum și care este beneficiarul ei.
În acest context este de reținut că nu organul fiscal sau statul a refuzat înmatricularea, încălcând dreptul reclamantului de a folosi pe teritoriul României un bun dobândit în spațiul comunitar european, ci serviciul de înmatriculare. Aceasta înseamnă că reclamantului nu i se poate imputa că nu a chemat în judecată organele fiscale competente să calculeze și să încaseze taxa pentru poluare. De vreme ce autorul refuzului de înmatriculare nu este statul sau un organ fiscal, ci serviciul de înmatriculare, nu există nici un temei pentru a i se reproșa reclamantului că a abandonat procedura de contestare a taxei pentru poluare ori că nu a abordat în prezentul litigiu, în contradictoriu cu organele fiscale, problema concordanței legislației fiscale naționale cu legislația comunitară.
În concluzie, având în vedere că serviciul public de înmatriculare i-a impus reclamantului, nejustificat, cu exces de putere, să prezinte o dovadă de plată a taxei pentru poluare, în baza Ordinului nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administrației și Internelor, act normativ ce este contrar dreptului comunitar deoarece a determinat o practică administrativă ce are ca efect obstacularea circulației mărfurilor între statele comunitare, practică incompatibilă cu principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene, ținând seama că autorul refuzului de înmatriculare este serviciul de înmatriculare, nu altă instituție publică ori statul, și că acest serviciu avea obligația prevăzută de art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a aplica direct și cu prioritate dreptul comunitar,Curtea consideră că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări A Vehiculelor împotriva sentinței nr. 1914/ca/2013 pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29.11.2013.
Președinte, D. R. G. Ș. | Judecător, I. O. M. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, M. G. A. |
Red.O.M.I.
Tehnored.A.M.
2 ex./04.12.2013
Jud.fond: Tribunalul Iași – M. Hărățu.-
| ← Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... | Anulare act administrativ. Hotărâre din 08-04-2013, Curtea de... → |
|---|
