Anulare act administrativ. Sentința nr. 748/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 748/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 5149/89/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4711/2013
Ședința publică din 2 decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte - C. M.
Judecător - T. D. M.
Judecător - G. A.
Grefier - R. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. I. împotriva sentinței nr. 748/CA din 20.03.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25 noiembrie 2013, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 2 decembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 748/CA din 20 martie 2013, Tribunalul V. a respins cererea formulată de reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V., având ca obiect anularea Contractului de asigurări sociale de sănătate nr. 7790 din 22 iulie 2010, anularea deciziei de impunere nr. 5563/23.11.2010, și acordarea de daune morale.
Prin aceeași hotărâre, Tribunalul V. și-a declinat, în favoarea Judecătoriei Bârlad, competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Bârlad, având ca obiect anularea somației nr. 2502/28.12.2010, a titlului executoriu nr. 2502/28.12.2010 și a titlului executoriu nr._ din 10.01.2013.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, la data de 22 iulie 2010, D. I. a încheiat, cu Casa de Asigurări de Sănătate V., contractul nr. 7790, având ca obiect asigurarea serviciilor medicale pentru reclamant, că acesta din urmă a solicitat anularea contractului pentru lipsa discernământului, și că respectivul contract este guvernat de prevederile vechiului Cod civil.
Raportându-se la prevederile art. 948 Cod civil, prima instanță a apreciat că cerința ca la încheierea unui act juridic consimțământul să provină de la o persoană cu discernământ nu trebuie confundată cu condiția capacității, chiar dacă între ele există o strânsă legătură, deoarece prezența sau lipsa discernământului reprezintă doar o stare de fapt, în timp ce capacitatea este o stare de drept.
Considerând că persoanele fizice cu capacitate deplină de exercițiu sunt prezumate că au discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile, prima instanță a apreciat că reclamantul este o persoană cu capacitate deplină de exercițiu, că în atare condiții se prezumă că el avea discernământ, la data încheierii contractului de asigurări sociale de sănătate, și că lui îi revenea sarcina de a dovedi lipsa discernământului la momentul încheierii actului juridic a cărui anulare o solicită.
Reținând că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, din care rezultă, printre altele, că reclamantul a fost diagnosticat, în anul 2010, ca suferind de „Meningoencefalită acută virală”, prima instanță a considerat că, nici din cuprinsul scrisorii medicale eliberată de S.lul de Boli Infecțioase Iași și nici din conținutul celorlalte înscrisuri aflate la dosar, nu rezultă că afecțiunea pentru care reclamantul a fost tratat ar fi de natură să îi afecteze discernământul, considerente pentru care cererea de anulare a contractului nr. 7790/2010, pentru lipsa discernământului, a fost respinsă, ca fiind nefondată.
În ceea ce privește cererea de anulare a deciziei de impunere nr. 5563/23.11.2010, prima instanță, constatând că aceasta a fost formulată în considerarea faptului că reclamantul a solicitat anularea contractului de asigurări sociale de sănătate nr.7790/2010, cerere ce a fost respinsă, a apreciat că, atâta timp cât nu au fost invocate alte motive de nulitate a deciziei menționate, se impune respingerea cererii.
Cât privește cererea de anulare a actelor de executare silită, emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bârlad, prima instanță, raportându-se la prevederile Capitolului XI al Titlului VIII din O.G. nr. 92/2003, a considerat că simplul fapt al contestării deciziei de impunere nu este de natură să atragă competența de soluționare a instanței de contencios administrativ, în ceea ce privește contestația îndreptată împotriva actelor de executare silită, întrucât aceasta nu are un caracter accesoriu sau incidental, care să facă aplicabile dispozițiile art. 17 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care abia în fața Tribunalului V., prin precizările depuse, reclamantul a solicitat să fie exonerat de plata sumei de 711 lei, evidențiată în titlul executoriu, considerente pentru care și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Bârlad; fiind respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. I., care, după ce își exprimă dezacordul în legătură cu repetatele declinări de competența și cu faptul că nu s-a dat eficiența cuvenită actelor medicale pe care le-a depus la dosar, susține, prin precizările aflate la fila 14 dosar recurs, că: „Soluția pronunțată este nelegală și vădit netemeinică deoarece la data pronunțării nu era soluționată definitiv și irevocabil problema competenței materiale și/sau teritoriale a Judecătoriei Bârlad și/sau a Judecătoriei V. sau Tribunalului V.”, și că; „Nu mi-a fost asigurat dreptul la apărare, în aceeași dată având în același dosar termen la Curtea de Apel Iași”, critici pe cart le reiterează prin concluziile scrise datate 15.09.2013, aflate la filele 39-40 dosar recurs.
Intimata Casa de Asigurări de Sănătate V., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, considerând că obligația reclamantului-recurent, de a plăti contribuția lunară de asigurări sociale de sănătate, derivă din dispozițiile art. 259 alin. 9 din Legea nr. 95/2006.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că toate criticile pe care recurentul le aduce hotărârii primei instanțe în partea ce privește declinarea, în favoarea Judecătorie Bârlad, a competenței de soluționare a acțiunii formulată de D. I., în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bârlad, având ca obiect anularea actelor de executare silită, respectiv a somației nr. 2502/28.12.2010, a titlului executoriu nr. 2502 din 28.12.2010, și a titlului executoriu nr._ din 10.01.2013 nu pot fi examinate de către instanța de control judiciar, întrucât, conform dispozițiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, astfel curm au fost ele modificate prin Legea nr. 202/2010, această parte a hotărârii nu este supusă nici unei căi de atac, fiind lipsit de semnificație și urmări juridice, în raport cu voința legiuitorului, faptul că sentința atacată s-a dat, în întregul ei, cu drept de recurs, cea care trebuie să prevaleze fiind legea.
În ceea ce privește criticile pe care recurentul le aduce hotărârii de respingere a cererii sale de anulare a contractului de asigurări sociale de sănătate și a deciziei de impunere, decizie emisă în considerarea obligațiilor asumate prin contract, Curtea, raportându-se la natura fiscală a raportului juridic dedus judecății și la faptul că drepturile și obligațiile părților din acest raport sunt guvernate de prevederile O.G. nr.92/2003, constată că în mod justificat s-a respins cererea reclamantului-recurent de a se anula decizia de impunere nr. 5563 din 23.11.2010, emisă de Casa de Asigurări de Sănătate V., nu doar pentru că nu s-au evocat, de către contestator, motive de nelegalitate, altele decât cele decurgând din solicitarea anulării contratului de asigurare, în baza căruia respectiva decizie a fost emisă, ci și pentru faptul că sesizarea instanței nu s-a făcut în condițiile prevăzute de art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, neparcurgerea căii administrative de atac, reglementată de Titlul IX din OG nr. 92/ 2003, constituindu-se într-un fine de neprimire a acțiunii, considerente pentru care hotărârea atacată va fi menținută în această parte.
Curtea consideră de asemenea ca fiind nefondate și criticile aduse hotărârii primei instanțe în partea ce privește respingerea cererii de anulare a contractului de asigurări sociale de sănătate, întrucât, pe lângă faptul că nu s-a dovedit lipsa de discernământ sau pierderea de către reclamant a exercițiului drepturile sale, nu se trece peste faptul că acest contract este o transpunere în mod concret a prevederilor art. 34 și ale art. 56 din Constituția României, revizuită, precum și a dispozițiilor Legii nr. 95/2006, reclamantului-recurent asigurându-i-se astfel, în schimbul unei minime contribuții, servicii medicale, respectiv asistență medicală în caz de îmbolnăvire și pentru recuperarea medicală în caz de îmbolnăvire și pentru recuperarea medicală; afecțiunea diagnosticată nefiind de natură să-i afecteze discernământul, cel puțin la data semnării contractului (22 iulie 2010), în condițiile în care, la data de 30 iunie 2010, el figura ca salariat al .; tulburările de comportament, evidențiate în scrisoarea medicală întocmită de Spitalul de Boli Infecțioase Iași, neputând fi asimilate pierderii discernământului.
D. urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală în partea referitoare la respingerea cererii de anulare a contractului de asigurări sociale de sănătate și a deciziei de impunere, emisă de C.A.S. V., și inatacabilă în partea referitoare la declinarea competenței de soluționare a contestației îndreptate împotriva actelor de executare silită, emise de A.F.P. Bârlad, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedura civilă, va respinge recursul declarat de către reclamant, în întregul său.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de D. I. împotriva sentinței nr. 748/CA/20.03.2013, pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
Grefier
R. G.
Red. T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./13.12.2014
Tribunalul V. – jud. G. E.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4023/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 3556/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
