Anulare act administrativ. Hotărâre din 11-11-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 5671/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4307/2013
Ședința publică din 11 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – G. A.
Grefier – F. F.
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul E. G. D., împotriva sentinței nr. 508/CA/2013 din 07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 4 noiembrie 2013, lucrările fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 noiembrie 2013.
În termenul de pronunțare, la dosarul cauzei prin serviciul de registratură s-au primit prin fax, concluzii scrise formulate de intimatul I. T. al Poliției de Frontieră Iași.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 508/ca/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a respins cererea formulată de reclamantul E. G.-D. în contradictoriu cu pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Iași.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că excepția lipsei procedurii prealabile, a cărei soluționare se impune cu prioritate potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, este întemeiată pentru motivele ce succed.
Decizia de imputare nr._/26.04.2012 contestată de reclamant, a fost emisă de pârât în baza dispozițiilor art. 141 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora, în cazul netransmiterii proceselor – verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente, conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligația emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenției personalului care se face vinovat de întârziere.
Conform prevederilor art. 207 alin. 1, coroborate cu art. 205 alin. 1 și 4 Cod procedură fiscală, reclamantul avea dreptul de a formula contestație, pe calea recursului grațios, împotriva deciziei de imputare menționate anterior în termen de la 30 de zile de la comunicarea acesteia.
Deși a invocat că el a luat cunoștință mai târziu de existența acestei decizii de imputare față de data consemnată în dovada de comunicare a acesteia de către organul emitent, din cauza unei împrejurări mai presus de voința sa, instanța, verificând înscrisurile depuse la dosar de părți, a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi formulat contestație împotriva titlului de creanță atacat.
Reținând că dreptul și obligația de a formula contestație împotriva titlului de creanță și modalitățile de exercitare a acestui drept și de îndeplinire a obligației corelative sunt prevăzute de art. 205, 206, 207 și 208 Cod procedură fiscală și că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, instanța apreciază că neînserarea în cuprinsul deciziei de imputare a unor mențiuni în acest sens, nu e de natură a exonera petentul de îndeplinirea obligației prevăzute de art. 207 alin. 1 Cod procedură fiscală. De altfel, titlul de creanță fiscal poate fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă doar împreună cu decizia emisă în soluționarea contestației formulate împotriva actului fiscal potrivit dispozițiilor art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată legal de pârât în condițiile art. 109 alin. 3 Cod procedură civilă, respingând, pe cale de consecință, cererea reclamantului de anulare a deciziei de imputare nr._/2012 a I.T.P.F. Iași.
Referitor la cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat instanța reține că pentru a se dispune în acest sens trebuie îndeplinite cumulativ condițiile obligatorii prevăzute de art. 15 alin. 1 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 după cum se stabilește în art. 215 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Observând că nu e îndeplinită condiția formulării plângerii prealabile și nici nu a fost identificată vreo împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal atacat, instanța va respinge și această cerere a reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs reclamantul E. G.-D. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că Tribunalul dă o interpretare diferită a dispozițiilor legale în materie și a materialului probator administrat în cauză, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul invocă că Decizia de imputare nr._/26.04.2012 nu a fost contestată în procedura prealabilă datorită faptului că pârâta nu i-a comunicat personal acest act, potrivit legii. Decizia i-a fost înmânată soției sale în perioada în care se punea problema unui divorț, fiindu-i înmânată după ce a expirat termenul necesar formulării contestației, aspect dovedit prin audierea unui martor. Ca urmare a necomunicării deciziei consideră că în cauză, trebuia să se constate inopozabilitatea acestei decizii.
Mai mult Decizia de imputare nr._/26.04.2012 contestată nu este un act fiscal prin urmare nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 207 alin. 1, coroborate cu art. 205 alin. 1 și 4 Cod procedură fiscală.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului ca legală și temeinică reluând susținerile și apărările formulate în fața primei instanțe.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantul E. G.-D. în contradictoriu cu pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Iași pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, însă curtea are în vedere alte argumente, diferite de ale instanței de fond.
Astfel, Curtea reține că Decizia de imputare nr._/26.04. a fost emisă de pârât în baza dispozițiilor art. 141 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora „ în cazul netransmiterii proceselor – verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente, conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligația emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenției personalului care se face vinovat de întârziere. ”
Decizia de imputare arătată mai sus nu a fost contestată de reclamant decât în fața instanței. Recurentul recunoaște că a luat la cunoștință de conținutul deciziei care a fost comunicată soției sale, însă după ce expirase termenul de contestare. Or din momentul luării efective la cunoștință, curge termenul pentru formularea contestației pe cale administrativă, recurentul fiind în drept să solicite repunerea în termen, dacă din motive temeinice a aflat ulterior de conținutul deciziei. În cauză recurentul nu a înțeles să acționeze în această modalitatea, sesizând direct instanța de contencios administrativ. Prin urmarea argumentele expuse de acesta nu sunt în măsură să justifice de ce recurentul nu a urmat procedura prealabilă din momentul luării la cunoștință efective de decizia de imputare emisă. Motivele recurentului pot justifica o eventuală tardivitate a urmării procedurii speciale dar în nici un caz, lipsa acestei proceduri.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că Decizia de imputare nr._/26.04.2012 contestată nu este un act fiscal și, prin urmare, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 207 alin. 1, coroborate cu art. 205 alin. 1 și 4 Cod procedură fiscală, curtea reține că, deși aceste susțineri sunt fondate, ele nu conduc la o altă soluție în cauză.
Sub acest aspect, curtea reține că recurentul are calitatea de funcționar public cu statut special, fiindu-i aplicabilă ca legislație specială derogatorie de la dreptul comun, O.G. 121/1998 privind răspunderea militarilor, act normativ prin care au fost reglementate condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate.
Totodată Curtea constată că prin dispozițiile art. 141 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală a fost prevăzut un nou caz de răspundere a funcționarului public, pentru pagube aduse, de fapt, statului, ca urmare a netransmiterii proceselor – verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în termen. Însă, chiar dacă prin dispozițiile codului de procedură fiscală este prevăzut un caz special de angajarea răspunderii funcționarului public pentru prejudicii aduse statului și nu instituției sau autorități publice în care își desfășoară activitatea, atâta timp cât nu este reglementată distinct o altă procedură de angajare a răspunderii, respectiv de contestare, acestea se fac în raport de norma specială, ce în cauză este O.G. 121/1998 .Relevante în cauză sunt următoarele dispoziții din ordonanță:
ART. 30 (1) Persoana care considera ca imputarea sau reținerea a fost facuta fără temei sau cu încălcarea legii, precum și cea care, după ce a semnat un angajament de plata, constata ca în realitate nu datorează, parțial sau total, suma pretinsa de unitate poate face contestație, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnatura a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plata.
(2) Contestațiile se depun la unitatea care are în evidenta debitul și se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare sau a carei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plata.
(3) Verificarea temeiniciei contestației poate fi facuta de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluționare a contestației, numita de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei sa fi participat la efectuarea cercetării administrative.
(4) Hotărârea asupra contestației se pronunța în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia și se comunica în scris, în termen de cel mult 15 zile de la pronunțare, unității care are în evidenta debitul, precum și celui în cauza.
ART. 31 (1) Impotriva hotărârii pronunțate asupra contestației cel nemulțumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii.
(2) Plângerea se depune la unitatea care are în evidenta debitul, iar aceasta este obligată sa o înainteze comisiei de jurisdicție a imputatiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare.
(3) Comisia de jurisdicție a imputatiilor soluționează plângerea în cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.
(4) Hotărârea comisiei de jurisdicție a imputatiilor se considera definitiva și se comunica unității care are în evidenta debitul, precum și celor în cauza, în cel mult 15 zile de la pronunțare.
ART. 43 În situația în care, după epuizarea acestor cai de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe considera ca au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii.
Or, în cauză, această procedură specială administrativă trebuia urmată în mod obligatoriu de către recurent, cu etapele menționate, respective formularea unei contestații ce se depune la unitate, iar după soluționarea contestației, formularea unei plângeri ce trebuie să fie soluționată de comisia de jurisdicție a imputațiilor. D. după epuizarea acestor căi de atac, poate fi sesizată instanța de contencios administrativ în conformitate cu art. 43 din OG 121/1998.
În condițiile în care reclamantul avea obligația să urmeze o procedură administrativă prealabilă, procedură ce ține de esența contenciosului administrativ, dovada parcurgerii procedurii constituind un element obligatoriu al acțiunii în contencios administrativ, în lipsa acestei proceduri, reclamantul nu poate sesiza instanța de contencios administrativ.
Curtea subliniază că nici o normă constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional. Prin îndeplinirea procedurii prealabile nu se încalcă accesul liber la justiție, ci se respectă o condiție impusă de legea specială în materie pentru exercitarea dreptului la acțiune în contenciosul administrativ.
Contestarea de către reclamant a deciziei de imputare anterior epuizării căilor de atac menționate de art 30-31 din O.G. 121/1998, echivalează cu un fine de neprimire.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, apreciind că soluția primei instanțe este corectă, deși aceasta a făcut o greșită aplicare a legii, confuzând decizia de impunere, ca act fiscal, cu decizia de imputare emisă în cadrul aportului de serviciu a unui funcționar public cu statut special, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurentul E. G.-D. împotriva sentinței civile nr. 508/ca/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul E. G.-D. împotriva sentinței nr. 508/ca/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. T. D. M. G. A.
GREFIER,
F. F.
Red/Tehnored MC
2ex/ 04.12.2013
Jud fond: HM
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 11-11-2013, Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 3383/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
