Contestaţie la executare. Decizia nr. 822/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 822/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 378/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 822/2013

Ședința publică de la 15 martie 2013

Completul compus din:

Președinte: D. R. G. Ș.

Judecător: M. C. P.

Judecător: I. O. M.

Grefier: M. G. A.

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul V. J. C. în contradictoriu cu intimata intimat Casa de Asigurări de Sănătate Iași, având ca obiect contestație la executare – recurs împotriva sentinței nr. 2689/ca/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului care se află la primul termen de judecată, faptul că, prin încheierea din camera de consiliu din data de 14.03.2013 a fost respinsă cererea de abținere formulată de unul din membrii completului de judecată..

Prin serviciul de registratură al instanței recurentul V. J. C. a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei, cu chitanța nr. ISXUC_ din 13.02.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, iar intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași a depus întâmpinare, duplicatul fiind comunicat recurentului la data de 11.03.2013.

Se solicită judecata cauzei și în lipsă.

Cauza fiind la primul termen de judecată, instanța constată că recursul este formulat în termen procedural și că se solicită judecata cauzei și în lipsă.

Având în vedere s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL,

Prin sentința nr. 2689/CA/2012 a Tribunalului Iași s-a respins contestația formulată de V. J C. în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Iași având ca obiect anularea deciziei nr 180-740/28.12.2011 si a deciziei de impunere nr 7191/23.09.2011, emisă de intimată.

În motivare s-a reținut că prin decizia de impunere nr. 7191 din 23.09.2011 pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași a stabilit în sarcina reclamantului V. J C. obligația de plată a unei contribuții la F.N.U.A.S.S. de 5173 lei, dobânzi de 2500 lei și penalități de întârziere de 1340 lei.

Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de impunere, contestație ce a fost respinsă de către organul fiscal prin decizia nr.180-740/28.12.2011.

În principal, reclamantul afirmă că nu a avut calitatea de asigurat a pârâtei, fiind asigurat al altei case, susținere ce nu poate fi primita de către instanța, în contextul în care, potrivit relațiilor furnizate de C. OPSNAJ (fila 46 dosar), reclamantul nu a formulat nici o solicitare pentru a fi luat in evidenta in calitate de persoana cu venituri din profesii liberale, nu a declarat nici un venit din profesii liberale si nu a plătit CASS in perioada ianuarie 2006-septembrie 2011.

Astfel, nu se poate vorbi despre o nerespectare a dreptului reclamantului de a-și alege liber casa de asigurări, în condițiile în care, până în prezent, reclamantul nu a încheiat nici convenție cu casa OPSNAJ, in calitate de persoana cu venituri din profesii liberale .

Și chiar de ar fi apelat la forma de asigurare de sănătate voluntară, în conformitate cu disp.art.208 alin.7 din Legea nr.95/2006, tot subzistă pentru reclamant obligația de plată a contribuției pentru asigurarea socială de sănătate.

Reglementarea legală incidentă în prezenta cauză, Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, impune contestatorului să depună declarația fiscală pe propria răspundere [art. 82 alin. (2) C.fisc.]. Neîndeplinirea acestei obligații nu poate avea un caracter exonerator de plată a contribuției legale, ci dimpotrivă, are chiar unul sancționator (contravențional). Lipsa declarației fiscale nu înlătură obligația de plată a contribuției, după cum nu împiedică organul fiscal să stabilească, din proprie inițiativă, cuantumul obligației de plată. Contribuabilul ce nu și-a îndeplinit această obligație legală, nu își poate invoca cu succes propria culpă (neîntocmirea declarației) ca un eventual temei al considerării inexistenței unui titlu de creanță împotriva sa.

În lipsa unui contract cu o alta casa de asigurari, în mod corect organul fiscal a procedat la întocmirea declarațiilor în baza datelor existente în evidența proprie. Această modalitate de lucru nu este prin ea însăși anulabilă, motivat de faptul că reclamantul nu ar fi semnat acele declarații, ci reprezintă, dimpotrivă, o modalitate corectă de rezolvare a unei situații create din culpa reclamantului care a omis depunerea declarațiilor. Organului fiscal îi este recunoscut dreptul de a identifica cuantumul unei creanțe fiscale și de a emite titluri executorii pentru recuperarea acestei creanțe.

Tribunalul constată că reclamantului îi este conferită calitatea de asigurat prin lege (asigurarea socială de sănătate fiind obligatorie în baza art.208 alin. 3 din legea nr.95/2006) și, în această calitate, îi incumbă și sarcina de a contribui la F.N.U.A.S.S.

Mai mult, recunoscând că a câștigat venituri dintr-o activitate independentă, nesalarială, reclamantul avea sarcina de a comunica pârâtei aceste câștiguri în scopul calculării contribuției de asigurări de sănătate, context in care, Tribunalul constată că decizia de impunere a fost legal emisă în concordanță cu dispozițiile art. 51 alin. 2 O.U.G. 150/2002 și art. 257 alin. 2 din Legea 95/2006.

Cat privește critica adusa de reclamant deciziei de impunere, cu privire la dobânzile si penalitățile ce au fost stabilite in cuprinsul acesteia, retine instanța faptul ca, în cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 119 alin. 1 Cod procedură fiscală, conform cărora, dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează după împlinirea termenului de scadență, respectiv cel prevăzut de Codul fiscal sau în alte legi care îl reglementează.

Prin urmare, în mod corect a procedat pârâta când a determinat cuantumul dobânzii și al penalităților de întârziere în raport de termenele legale de scadență și nu de cel al emiterii deciziei de impunere.

De altfel, obligația reclamantului de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate izvorăște direct din lege și nu din decizia de impunere sau din comunicarea anuala ce revenea in sarcina intimatei doar in cazul in care reclamantul ar fi depus declarațiile anulare (situație ce nu se regăsește in seta dedusa judecații), așa încât, reclamantul trebuia să plătească respectiva contribuție în cuantumul prevăzut de normele incidente indiferent de faptul emiterii sau nu a unui titlu de creanță anual sau de faptul informării ori a neinformării cu privire la existența debitului fiscal.

În plus, codul de procedură fiscală nu interzice ca prin același titlu de creanță, respectiv decizie de impunere, să fie stabilită atât datoria principală cât și accesoriile.

Instanța va înlătură si susținerile reclamantului, potrivit cărora intimata ar fi trebuit sa facă aplicarea ordinului 894/2011 și să dispună anularea penalităților de întârziere si anularea in procent de 50 % a dobânzilor aferente. Astfel, potrivit art. 3 din ordinul invocat, dispozițiile privind scutirea de la plata penalităților si reducerea dobânzilor se aplica numai in cazul deciziilor de impunere emise si comunicate până la data de 31.08.2011, ori decizia contestata in prezenta cauza a fost emisa la 23.09.2011.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul V. C. apreciind că: 1.) Sentința recurată este nelegala si netemeinica fiind pronunțata cu necitarea intimatei Agenția Naționala de Administrare Fiscala, ceea ce atrage aplicabilitatea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.

Dispozițiile O.U.G nr. 125/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd:

- la art. V alin. 1 ca "începând cu data de 1 iulie 2012 competenta de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II si III din titlul IXA2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscala";

- la art. V alin. 4 că "începând cu data de 1 iulie 2012, casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, in vederea colectării, creanțele reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II si III din titlul IXA2 al Codului fiscal, stabilite si neachitate pana Ia data de 30 iunie 2012. Predarea-preluarea se face pana la data de 30 septembrie 2012, pe titluri de creanța si pe scadente, pe baza protocolului de predare-primire si a următoarelor documente.";

- iar la art. V alin. 10 ca "(10) Pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silita sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun si se duc la îndeplinire masurile asigurătorii, precum si in cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolventa, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4). Agenția Naționala de Administrare Fiscala se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale si dobândește calitatea procesuala a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012. in toate procesele si cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata.".

F. de acestea, având în vedere data la care a fost sesizata instanța de judecata cu acțiunea de fata (respectiv 12.01.2012) si data la care s-a pronunțat sentința recurată prin prezenta (27.11.2012), in aplicarea dispozițiilor art. V alin. 1, 4 si 10 din O.U.G nr. 125/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanța de judecata avea obligația - chiar si din oficiu atâta timp cit a fost edictata o norma legala cuprinsa . începând cu data de 1 iulie 2012 sa introducă in cauza si sa citeze ca si parte in cauza de fata Agenția Naționala de Administrare Fiscala care s-a subrogat in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări sociale, dobândind calitatea procesuala activa a acestora.

2.) Sentința recurată este nelegală și netemeinica fiind pronunțata cu interpretarea și aplicarea greșita a legii, ceea ce atrage aplicabilitatea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin decizia de impunere nr. 7191/2011, C. Naționala de A. de Sănătate - Casa de Asigurări de Sănătate Iasi i-a comunicat ca pentru perioada cuprinsa între 15.03._11, subsemnatul are de achitat o contribuție de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 5.173 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 2.500 lei si penalități de întârziere în cuantum de 1.340 lei - conform anexei „Calcul detaliat contribuții și accesorii".

Cu respectarea dispozițiile legale cuprinse in Ordinul nr. 894/2011 emis de către C. Naționala de A. de Sănătate, a achitat creanța principala în "cuantum de 5.173 lei până la data de 31.12.2011, respectiv la data de 04.11.2011, contestând în procedura prealabila și ulterior în cadrul dosarului de față creanțele accesorii reprezentate de dobânzi si penalități de întârziere.

Interpretând eronat dispozițiile legale aplicabile în cauza de față instanța de fond a dispus în sentința recurată în sensul respingerii contestației, considerând în mod netemeinic și nelegal ca nu ii sunt aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 894/2011 emis de către C.N.A.S..

Ordinul nr. 894/2011 a fost edictat de către C. Naționala de A. de Sănătate avându-se la baza dispozițiile O.G nr. 30/2011 de modificare si completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal care, la art. XI, stipulează ca: "Art. XI

(1)Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se

anulează sau se reduc, astfel:

a) penalitățile de întârziere se anulează daca obligațiile principale si dobânzile aferente acestora se sting prin plata voluntara sau compensare pana la 31 decembrie 2011;

b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% daca obligațiile principale si dobânzile aferente acestora se sting prin plata voluntara sau compensare pana la 30 iunie 2012.

(2) Pentru dobânzile datorate pana la data stingerii si stabilite prin decizii comunicate după aceasta data, condiția se considera îndeplinita daca dobânzile se sting pana la termenul de plata prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.

(3) în cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar daca împotriva acestora s-au exercitat ori nu cai de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1).

(4) Prevederile alin. (l)-(3) se aplica in mod corespunzător si pentru o cota de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plata sau compensare.".

Judecătorul fondului avea obligația ca în pronunțarea soluției să țină cont atât de dispozițiile Ordinului nr. 894/2011. cât și de dispozițiile legale în baza cărora fusese adeictata aceasta norma legala, in speța de dispozițiile O.G. nr. 30/2011, dispoziții imperative care la art. XI alin. 1 lit. a prevăd in mod clar si fără echivoc ca plata creanței fiscale principale până la data de 31.12.2011 conduce Ia anularea completa a penalităților de întârzierea.

Prin coroborarea dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. b din Ordinul nr. 894/2011 cu dispozițiile art. XI alin. 4 din O.G nr. 30/2011, atâta timp cât prin cererea principală s-a contestat și cuantumul majorărilor de întârziere aplicate, instanța de judecata ar fi avut obligația, de a dispune in sensul anularii actelor fiscale contestate si a reducerii cuantumului majorărilor de întârziere cu 50%, urmând a se achita acest cuantum redus la jumătate cu respectarea dispozițiilor art. 111 alin. 2 din O.G nr. 92/2003 la momentul emiterii noii decizii de către C.N.A.S.

De altfel, în acest sens s-a pronunțat si Judecătoria Iasi prin sentința civila nr. 3116/13.02.2012, cauza în care s-a atacat titlul executoriu emis de către CNAS de asemenea cu privire la accesoriile reprezentate de penalități de întârziere și majorări de întârziere, instanța de judecata dispunând în sensul admiterii acțiunii tocmai motivat de aplicabilitatea în cazul în speță a dispozițiilor Ordinului nr. 894/2011.

La data de 08.03.2013 intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În această fază procesuală nu s-au administrat probe noi.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, instanța apreciază că recursul este neîntemeiat.

Apreciază Curtea că în mod corect Tribunalul Iași a respins contestația formulată apreciind că decizia de impunere nr. 7191/23.09.2011 și decizia de soluționare a contestației nr. 180 – 740/28.12.2011 sunt temeinice și legale.

Reclamantul a realizat venituri impozabile, conform prevederilor art. 41 din Codul fiscal, și în aceste condiții, este legală stabilirea în sarcina lui a obligativității plății contribuțiilor la sănătate, în condițiile în care acesta a realizat venituri impozabile din activități independente. Reclamantul recurent nu a respectat prevederile legale privind declararea venitului, astfel încât pârâta a stabilit din oficiu obligațiile de plată, potrivit bazei de impunere comunicată acesteia de către ANAF.

În ceea ce privește susținerile privind lipsa unui contract de asigurare încheiat între acesta și Casa de Asigurări de Sănătate Iași, instanța apreciază că această situație de fapt nu poate constitui un motiv pentru exonerarea reclamantului de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 243/17.02.2011 publicată în M.O. nr. 303/03.05.2011, cu privire la obligațiile instituite de art. 216 din Legea nr. 95/2006, Curtea a reținut faptul că obligativitatea contribuției pentru asigurările de sănătate trebuie analizată în legătură cu un principiu ce stă la baza acestui sistem și anume principiul solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, acela de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane ce se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondului asigurărilor de sănătate. Atât principiul obligativității, cât și cel al solidarității reprezintă o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății, precum și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.

Din interpretarea prevederilor art.208 alin.3 din Legea nr.95/2006, a art211 alin. 1 din aceeași lege precum și a art.218 alin.1 lit. a rezultă fără putință de tăgadă faptul că, calitatea de asigurat se dobândește prin lege si încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.

Nici dobândirea calității de asigurat și nici încetarea acesteia nu sunt condiționate de încheierea contractului de asigurare cu casa de asigurări de sănătate, de vreme ce asigurarea socială de sănătate este obligatorie.

În ceea ce privește debitul principal stabilit prin actele fiscale ce fac obiectul acțiunii, instanța apreciază că acesta a fost stabilit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. De altfel acest cuantum nu a fost criticat prin cererea de recurs formulata, acesta fiind si achitat voluntar la data de 04.11.2011.

Și cu privire la dobânzile si penalitățile de întârziere acestea au fost corect stabilite. Este adevărat ca reclamantul-recurent a achitat la data de 04.11.2011 voluntar creanța principala in cuantum de 5173 lei însă nu beneficiază de dispozițiile prevăzute în Ordinul nr. 894/2011.

Potrivit art. 1 al.1 din acest act normativ „Prezentul ordin se aplică pentru obligațiile de plată, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate, datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală.”

Potrivit art. 2 al.1 din acest act normativ acesta se refera la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor de plată principale restante la data de 31 august 2011.

Ori potrivit art. 3 al.1 prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011 se înțelege obligațiile de plată care sunt individualizate în declarațiile contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată de fiecare dintre organele competente prevăzute la art. 1 alin. (2). Aceasta cerința impusa de art. 3 nu este îndeplinită deoarece decizia de impunere a fost emisa la data de 23.09.2011 iar obligațiile de plată nu au fost individualizate în declarațiile contribuabilului până la data de 31 august 2011.

Nici critica privind necesitatea introducerii in cauza a ANAF nu poate fi primita.

Potrivit art. V din OUG 125/2011, care a modificat și completat Codul Fiscal, s-au prevăzut următoarele:

“(1) Începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(2) Competența de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum și perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 și, totodată, pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul efectuării inspecției fiscale pentru perioade anterioare datei de 1 ianuarie 2012, stabilirea contribuțiilor sociale, precum și soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revin organelor fiscale prevăzute la alin. (1).

(4) Începând cu data de 1 iulie 2012, casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea colectării, creanțele reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal, stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2012.

(9) Pentru contribuțiile sociale prevăzute la alin. (1), procedurile de executare silită aflate în derulare la data de 1 iulie 2012 vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile și obligațiile caselor de asigurări sociale, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.

(10) Pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”

Față de aceste dispoziții legale, Curtea constată că subrogarea ANAF – DGFP Iasi în drepturile CAS Iasi operează doar pentru administrarea contribuțiilor obligatorii ulterioare datei de 1.07.2012, pentru colectarea obligațiilor, indiferent de data lor, dacă sunt neachitate, și pentru faza executării silite, nicidecum pentru litigiile care au ca obiect contestațiile împotriva titlurilor de creanță. Singura excepție este cea prevăzută la al.3, care însă nu se aplică speței de față, ci doar situațiilor în care se efectuează inspecție fiscală. În cauza de față, titlul de creanță a fost emis în procedura comună reglementată de OG 92/2003, și nu ca urmare a unui control fiscal. Se observă astfel că legiuitorul a înțeles să dispună a transmitere a competențelor de la un organ la altul, pentru obligațiile anterioare lui 1.07.2012, doar pentru situațiile deja clarificate fiscal, unde titlul de creanță a devenit titlu executoriu, și unde problemele care pot apărea țin doar de executare și nu de fondul obligațiilor.

Pentru toate aceste considerente urmează a fi respins recursul și a fi menținute dispozițiile sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul V. J. C. împotriva sentinței nr. 2689/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15.03.2013.

Președinte,

D. R. G. Ș.

Judecător,

M. C. P.

Judecător,

I. O. M.

Grefier,

M. G. A.

Red.Ș.D.R.G.

Tehnored.A.M.

2 ex./15.04.2013

Jud.fond: Tribunalul Iași B. D. G../

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 822/2013. Curtea de Apel IAŞI