Contestaţie la executare. Decizia nr. 2568/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2568/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 1416/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2568/2013
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: O.-M. I.
Judecător: P. M. C.
Judecător: P. V. E.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul D. R. G. și pe intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, având ca obiect recurs împotriva sentinței civile numărul 2375/CA/2012, pronunțate de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul. Lipsește reprezentantul intimatei.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este al 3-lea termen de judecată, instituția intimată a răspuns solicitării instanței și a depus și cerere de reexaminare a amenzii aplicate conducătorului unității. Biroul de executări civile a depus adresa nr._ prin care solicită comunicarea datelor persoanei amendate în vederea punerii în executare a amenzii.
Se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
Se referă de către grefier și asupra faptului că având în vedere că judecător Ș. D., membru al completului C.-Recurs_2, pentru termenul de judecată din data de 21 iunie 2013, conform programării ședințelor de judecată, se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, fiind în concediu de odihnă, s-a procedat la înlocuirea acestuia cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență pentru termenul din 21 iunie 2013, respectiv judecător P. V. E. (primul de pe listă).
Cu privire la cererea de reexaminare a amenzii, instanța o constată întemeiată pentru motivele arătate în scris, în sensul că instituția are un singur post alocat pentru consilier juridic și un volum numeros de cauze aflate pe rolul instanțelor, instituția depunând toate diligențele pentru a răspunde solicitărilor instanțelor de judecată.
Având în vedere și că instituția intimată a răspuns solicitării, instanța admite cererea de reexaminare, revine asupra amenzii aplicate conducătorului unității și constată că nu mai este necesar a se comunica Biroului de executări civile datele solicitate.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și admiterea contestației având în vedere lipsa contractului și lipsa notificării. Cu privire la obligația de plată a penalităților și dobânzilor arată că în lipsa unei decizii de impunere acestea nu se pot calcula. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași la nr._, reclamantul D. R. G. a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 180_380/28.12.2011 și a deciziei de impunere nr. 9150/31.10.2011, emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași.
În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art. 221 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, sunt considerați ca asigurați toți cetățenii români care au încheiat un contract de asigurare cu Casele de A. de Sănătate. Mai mult, potrivit art. 215 alin. 3 din lege, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contracte de asigurare declarații pe baza cărora să fie stabilite obligațiile față de fond. Având în vedere faptul că reclamantul nu a încheiat niciodată un contract de asigurare cu C. de Asigurare de Sănătate Iași și nici nu a depus o declarație pe baza căreia să se stabilească obligația de plată nu datorează nici o contribuție la F.N.U.A.S.S.
Totodată, având în vedere că reclamantul nu a fost niciodată informat de la data începerii desfășurării activității despre vreo eventuală obligație de plată către C. de Asigurare de Sănătate, ci doar a primit la data de 18.11.2011 decizia de impunere, au fost încălcate și dispozițiile art. 222 din Legea nr. 95/2006 conform cărora fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție și a modalității de plată, cât și asupra drepturilor și obligațiilor pe care le are în raport cu Casa de Asigurări de Sănătate.
În subsidiar, reclamantul a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere nr. 9150/31.10.2011, în sensul înlăturării din cuprinsul acesteia a obligației de plată a dobânzilor și a penalităților de întârziere calculate la contribuția datorată, arătând că pârâta a emis în mod greșit decizia de impunere contestată, deoarece calculul majorărilor de întârziere și al penalităților se face de la data când obligația de plată devine scadentă. Însă reclamantului i s-a comunicat o singură decizie care cuprinde atât contribuția, cât și majorările de întârziere și penalitățile, în condițiile în care, potrivit art. 85 C.p.fiscală, pârâta trebuia să comunice, în mod obligatoriu, anterior comunicării deciziei contestate, o decizie care să cuprindă numai cuantumul contribuției și scadența acesteia, și ulterior, dacă acest debit nu se achită până la momentul scadenței, să se emită o decizie numai pentru penalități de întârziere și dobânzi, în acest sens fiind și art. 119 alin. 1 C.p. fiscală.
Tribunalul Iași, prin sentința nr. 2375/c.a./01.11.2012, a respins acțiunea formulată de reclamantul D. R. G., domiciliat în Iași, .. 28 în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași, cu sediul în Iași, .. 18-20.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul D. R. G. a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 180_380/28.12.2011 și a deciziei de impunere nr. 9150/31.10.2011emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași, că prin decizia de impunere, menținută în urma soluționării contestației, s-au stabilit în sarcina reclamantului contribuția de asigurări de sănătate în cuantum de 1575 lei, dobânzi de 681 lei și penalități de întârziere de 220 lei, în total 2476 lei pentru perioada ianuarie 2007 - septembrie 2011, că, potrivit art. 211 alin.1 din Legea nr. 95/2006 sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar conform art. 215 alin. 3 persoanele fizice care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fondul de asigurări sociale de sănătate și că, astfel cum este reglementat de Legea nr. 95/2006, sistemul asigurărilor sociale de sănătate include toți cetățenii români, indiferent de ocupație sau statut juridic care dobândesc, prin efectul legii, calitatea de asigurat, independent de manifestarea lor de voință, calitate care încetează odată cu pierderea dreptului la domiciliu sau reședință în România.
A reținut instanța că la stabilirea contribuției pârâta a avut în vedere faptul că reclamantul a realizat venituri din activități independente,
Sub acest aspect, instanța a constatat că asupra veniturilor respective reclamantul datorează contribuția lunară în baza art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006, având totodată obligația de a le declara la pârâtă în vederea calculării contribuției.
Urmare a omisiunii reclamantului de a proceda conform prevederilor art. 215 alin. 3 și 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 este evident că nu s-a putut încheia un contract de asigurare, deși după cum s-a arătat, acesta are obligația legală de a cotiza la FNASS.
Obligația respectivă, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa prin deciziile nr. 127/2012, nr. 243/17.02.2011, nr. 935/2006, este impusă de necesitatea respectării principiilor obligativității și solidarității sociale.
Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află in imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate.
Prin urmare, instanța a constatat că sistemul funcționează exclusiv în baza principiilor menționate și nu conform principiului echilibrului prestațiilor.
Obligația de informare nu poate fi opusă pârâtei, în contextul în care, din culpa reclamantului nu s-a calculat trimestrial contribuția de asigurări de sănătate datorată, lipsind declarațiile privind veniturile realizate din profesii libere, fapt ce a determinat pârâta să calculeze contribuția reclamantului din oficiu, conform relațiilor furnizate de ANAF .
Baza de impunere în raport de care a fost stabilită contribuția datorată de reclamant a fost comunicată de ANAF în baza Protocolului nr._/P/5282/2007 și a actului adițional nr.1,_/IP1797/2009 încheiat cu CNAS, cu referire la veniturile nete realizate și declarate organului fiscal de reclamant, conform evidențelor acestuia menționate anexa la decizia de impunere.
Instanța a avut în vedere faptul că reclamantul a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către FNUASS în forma unei cote procentuale aplicată asupra veniturilor impozabile. Astfel, avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de O.G. nr. 92/2003 și art. 215 din Legea nr. 95/2006. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită, iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art. 83 al. 4 C.p.fiscală.
Referitor la baza de calcul, astfel cum reiese din anexa deciziei de impunere, nu s-a dovedit intervenirea unor modificări în privința cuantumului veniturilor avute în vedere la stabilirea contribuției pentru perioada ianuarie 2007-septembrie 2011.
In baza art. 216 din Legea nr. 95/2006, în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile OG nr. 92/2003.
Referitor la competența pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iași, Tribunalul a reținut că art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 prevede că în conformitate cu art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 și art. 81 C.p.fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Prin urmare, instanța a constatat, având în vedere veniturile comunicate pârâtei de ANAF, că în mod corect s-a procedat la calcularea contribuției datorate de reclamant, cu respectarea termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de O.G. nr. 92/2003, calculat de la data de 1 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul, pentru neplata contribuției reclamantul datorând și accesoriile aferente potrivit art. 119,120 alin. 7 și art. 120 ind.1 din O.G. nr. 92/2003.
S-a mai constatat că dispozițiile art. 119 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 nu stabilesc obligația pârâtei de a emite câte o decizie pentru fiecare interval de timp în funcție de care a calculat accesoriile. Pârâta a întocmit anexa privind calculul detaliat contribuție și accesorii, ce face parte integrantă din decizia de impunere contestată, indicând perioadele pentru care s-au determinat accesoriile, debitele în raport de care s-au calculat, precum și dispozițiile legale avute în vedere de către pârâtă. Prin urmare, măsura pârâtei de stabilire a accesoriilor concomitent cu cea de determinare a contribuției la F.N.U.A.S.S. prin emiterea unui singur titlu de creanță nu este contrară legii. Pentru accesorii se emit decizii separate atunci când existența lor este constatată aparte de obligația principală cu privire la care s-a emis deja titlu de creanță. În prezenta cauză accesoriile sunt cuprinse în mod valabil în decizia prin care se individualizează și obligația principală cu privire la care s-a constat depășirea termenului de scadență.
În privința accesoriilor, instanța a reținut că în materie fiscală acordarea acestora nu este condiționată de punerea în întârziere. Astfel, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului.
Potrivit art. 85 C.p.fiscală, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art. 82 alin. 2 și 86 alin. 4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează (art. 111).
Art. 119 alin. 1 C.p.fiscală prevede că pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere. Art. 120 C.p.fiscală prevede că dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Dispozițiile menționate nu instituie condiția prealabila încunoștințării contribuabilului, dimpotrivă se prevede expres obligația de plată a accesoriilor.
In cauză nu poate fi nici critica referitoare la modalitatea de calcul al penalităților. Art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 39/2010 prevede că pentru creanțele fiscale care au scadența anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe (1.07.2010), începând cu data intrării în vigoare a acesteia se datorează dobânzi și penalități de întârziere. În acest caz, termenele în funcție de care se stabilește nivelul penalităților de întârziere prevăzute la art. 120 ind.1 încep să curgă de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Având în vedere că O.U.G. nr. 39/2010 a intrat în vigoare la data de 01.07.2010, conform art. III al. 1, în mod legal pârâta a calculat penalități de întârziere începând cu această dată, astfel cum reiese din anexa deciziei de impunere, dar raportat la creanțele scadente anterioare, în baza art. II al. 2.
Împotriva sentinței civile nr. 2375/CA/01.11.2012 pronunțate de Tribunalul Iași a declarat recurs D. R. G., considerând-o nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu în călcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
A susținut recurentul că prima instanță nu a interpretat corect art. 211 și art. 215 din Legea nr. 95/2006, că nu este dobândită prin efectul legii calitatea de asigurat, că instanța nu a analizat susținerea potrivit căreia pârâta a încălcat dispozițiile art. 222 din Legea nr. 95/2006 în sensul că nu a fost informat despre o eventuală obligație de plată către casa de asigurare de sănătate și că în mod greșit i-au fost înlăturate apărările referitoare la înlăturarea obligației de plată a dobânzilor și a penalităților de întârziere.
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, admiterea contestației, anularea actelor contestate și, în subsidiar, înlăturarea obligației de plată a dobânzilor și a penalităților de întârziere.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea de Apel constată cele ce urmează:
Orice persoană având cetățenia română și domiciliul în România este liberă să își aleagă furnizorul de servicii medicale și chiar să refuze să încheie un contract de asigurări sociale de sănătate, însă acest fapt nu înseamnă că, în lipsa contractului, este exonerată de obligația de plată a contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, întrucât această obligație, prevăzută de art. 208 alin. 3, art. 211 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006 și consfințită de art. 56 din Constituția României, operează de drept, independent de existența sau inexistența contractului de asigurare sau de conduita părților contractante.
Atât timp cât contribuabilul, care realizează activități independente, este cel căruia îi revenea obligația să depună declarații privind veniturile realizate, la Casa de Asigurări de Sănătate, iar această obligație nu a fost îndeplinită, nu mai are nici o relevanță că asigurătorul nu și-ar fi executat obligația de informare sau că s-ar fi așteptat nepermis de mult pentru a se emite actul de stabilire a cuantumului sumelor datorate ori că diferitele entități, cu atribuții în domeniu, nu ar fi valorificat în mod corespunzător baza comună de date, din moment ce obligațiile acestora sunt subsecvente obligației contribuabilului.
În ceea ce privește modalitatea de calcul al penalităților de întârziere, Curtea de Apel consideră că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 261 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății potrivit cărora „angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile legii și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală”.
Din examinarea anexei la decizia de impunere se constată că organul fiscal a aplicat corect dispozițiile art. 120 indice 1 din Codul de procedură fiscală, introduse în acest act normativ prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010, ce și-a produs efectele începând cu data de 01.07.2010. Așa cum reiese din anexa la decizia de impunere contestată, penalitățile de întârziere au fost calculate în raport cu obligația principală de plată a contribuției de asigurări de sănătate rămase nestinsă, calculul penalităților fiind făcut pentru luna iulie a anului 2010 și perioada următoare, nu pentru perioade de timp anterioare intrării în vigoare a prevederilor legale prin care s-a instituit sancțiunea penalității pentru plata cu întârziere a obligațiilor fiscale.
Mai reține Curtea de Apel că organul fiscal poate stabili din oficiu obligații fiscale și nu poate fi ignorat faptul că revenea recurentului obligația să depună declarații privind veniturile realizate, la Casa de Asigurări de Sănătate, iar această obligație nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă, așa cum s-a arătat deja, că nu mai are nici o relevanță că asigurătorul nu și-ar fi executat obligația de informare.
D. urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și că, în raportul juridic de drept fiscal dedus judecății nu are nicio relevanță faptul dacă s-a încheiat sau nu contractul de asigurare, dacă persoana asigurată a beneficiat sau nu de servicii de asigurări sociale de sănătate sau dacă sarcina de plată nu s-a stabilit de organul fiscal trimestrial sau anual, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 Codul de procedură civilă, va respinge recursul promovat de reclamant, ca fiind nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Dispune:
Respinge recursul declarat de recurentul D. R. G. împotriva sentinței civile nr. 2375/CA/1.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 iunie 2013.
Președinte, I. O.-M. | Judecător, M. C. P. | Judecător, V. E. P. |
Grefier, V.-E. A. |
Redactat/tehnoredactat: OMI, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Iași
Judecător: C. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2354/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1288/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
