Anulare act administrativ. Hotărâre din 18-11-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 8716/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 4440/2013
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte - T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător - C. M.
Grefier - F. O.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. M. împotriva sentinței nr. 1874/CA/30.04.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 noiembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1874 din 30 aprilie 2013, Tribunalul Iași, admițând excepția prescripției, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. M., în contradictoriu cu pârâtul I. T. al Poliției de Frontiera Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat să se dispună anularea deciziei nr ._/13.02.2012, emisă de pârât, prin care a fost sancționat cu „destituirea din poliție”, și că, la termenul din 16.04.2013, instanța a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând ca fiind calificată în acest sens și excepția tardivității ce a fost ridicată de către pârât.
Examinând cu prioritate, excepția ce s-a ridicat, prima instanță a considerat că, de la data comunicării deciziei de sancționare, reclamantul avea deschisă calea acțiunii în contencios administrativ și că termenul de introducere a acțiunii era cel de 6 luni, calculat de la data comunicării actului de autoritate contestat, apreciind că în ceea ce privește contestația administrativă, reglementată de art.61 alin. l din Legea nr.360/ 2002, aceasta avea caracter facultativ.
Constatând că decizia de sancționare contestată a fost comunicată reclamantului la data de 14.02.2012, și că de la această dată începe sa curgă termenul de 6 luni, în care se putea formula contestație la instanța de contencios administrativ competentă, prima instanță a considerat că sesizarea sa, la data de 13 septembrie 2012, s-a făcut cu depășirea termenului legal, drept pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind prescris dreptul de a cere anularea actului de sancționare disciplinară, în condițiile în care și contestația adresată organului ierarhic superior celui ce a emis decizia contestată a fost respinsă, ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. M., care critică hotărârea primei instanțe pentru că nu s-a dat eficiența cuvenită faptului că: „procedura de comunicare a deciziei a fost nelegală, lucrătorul poștal fiind cel care a completat recipisa de comunicare în numele destinatarului”, expertiza grafologică efectuată în dosarul nr.6320/P/2012 confirmând veridicitatea aspectelor reclamate.
Considerând că: „instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune fără a avea o certitudine cu privire la existența unei comunicări legale a deciziei contestate, ori a datei reale la care s-a luat cunoștință de aceasta”, recurentul apreciază că: „soluția corectă era fie de a acorda concursul în obținerea documentelor relevante din acel dosar, pentru a stabili cu exactitate dacă decizia contestată a fost în mod legal comunicată și la ce dată, fie suspendarea cauzei în temeiul art.244 alin. l pct.2 Cod procedură civilă”, motive pentru care se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și trimiterea dosarului spre rejudecare aceleiași instanțe.
Intimatul I.T.P.P. Iași, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că acțiunea de față vizează anularea Deciziei nr._ din13 februarie 2012, emisă de șeful I.T.P.F. Iași, act de autoritate prin care s-a dispus, în temeiul art.58 lit. d) din Legea nr.360/2002, sancționarea agentului principal de poliție A. M. cu „destituirea din poliție”, că, la data de 21 februarie 2012, sub nr._, s-a înregistrat contestația formulată de ag.pr. A. M. împotriva „deciziei Consiliului de Disciplină și a șefului I.T.P.F. Iași cu privire la destituirea din poliție”, că această contestație a fost soluționată de I.G.P.F. prin dispoziția nr._ din 7 martie 2012, în sensul: „respingerii contestației ca tardiv introdusă și menținerea sancțiunii aplicate”, că, prin dispoziția nr._ din 2 mai 2012, emisă de I.T.P.F. Iași, s-a dispus „încetarea raporturilor de serviciu, ca urmare a sancționării cu „destituirea din poliție”, conform Dispoziției șefului I.T.P.F. Iași nr.1.555.303 din 21.02.2012, fără drept la pensie de serviciu”, și că acțiunea în anulare a actului de sancționare disciplinară a fost depusă la registratura Tribunalului Iași la data de 13 septembrie 2012.
În raport de această situație de fapt, Curtea apreciază ca în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că actul de sancționare disciplinară nu se confundă cu actul de eliberare a reclamantului din funcția publică ocupată, că, potrivit prevederilor art.6l din Legea nr.360/2002, polițistul nemulțumit de sancțiunea aplicată se putea adresa instanței de contencios administrativ, în termenul prevăzut de art.11 din. Legea nr. 554/2004, și că contestația adresată șefului ierarhic superior, în condițiile art.61 alin. l din Legea nr.360/2002, nu era de natură să întrerupă sau să suspende curgerea termenului în care cel ce se consideră vătămat în drepturile sale, prin actul de sancționare disciplinară, era în drept să sesizeze instanța de contencios administrativ, în vederea exercitării controlului de legalitate a dispoziției contestate.
Întrucât, prin exercitarea dreptului prevăzut de art.61 alin. l din Legea nr.360/2002, se confirmă că, la data de 21 februarie 2012, când s-a formulat: „contestație către Inspectorul General al Poliției de Frontieră Române”, aflată la fila 46 dosar fond, A. M. avea cunoștință de existența și de conținutul actului emis de „șeful I.T.P.F. Iași cu privire la destituirea din poliție”, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a considerat ca fiind lipsită de orice semnificație sau consecințe juridice pretinsa neregularitate comisă de agentul procedural, cu ocazia comunicării dispoziției nr._/13.02.2012, întrucât, chiar reale fiind, acestea nu pot avea vreo înrâurire asupra legalității actului și cu atât mai puțin în ceea ce privește curgerea termenelor prevăzute de art. 11 din Legea nr.554/ 2004.
Ca atare, având în vedere că nimeni și nimic nu 1-a împiedicat pe reclamantul-recurent să introducă acțiunea în anulare până ce1 târziu la data de 21 august 2012, când se împlinea termenul de 6 luni, calculat de la data la care există certitudinea că reclamantul a luat cunoștință de sancțiunea aplicată, pe care a înțeles să o conteste la organul ierarhic superior, și că depășirea cu o lună a termenului respectiv este total nejustificată, Curtea, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de reclamant, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul A. M. împotriva sentinței nr. 1874/CA/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
F. O.
Red.T.D.M.
Tehnored.F.O.
2 ex./21.11.2013
Tribunalul Iași – jud. A. F. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1288/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4633/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
