Contestaţie la executare. Decizia nr. 2570/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2570/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 3001/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2570/2013
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: O.-M. I.
Judecător: P. M. C.
Judecător: P. V. E.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul G. R. M. și pe intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, având ca obiect contestație la executare, recurs împotriva sentinței civile numărul 326/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este al 3-lea termen de judecată, instituția intimată a răspuns solicitării instanței și a depus și cerere de reexaminare a amenzii aplicate conducătorului unității. Birul de executări civile a depus adresa nr._ prin care solicită comunicarea datelor persoanei amendate în vederea punerii în executare a amenzii.
Se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
Se referă de către grefier și asupra faptului că având în vedere că judecător Ș. D., membru al completului C.-Recurs_2, pentru termenul de judecată din data de 21 iunie 2013, conform programării ședințelor de judecată, se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, fiind în concediu de odihnă, s-a procedat la înlocuirea acestuia cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență pentru termenul din 21 iunie 2013, respectiv judecător P. V. E. (primul de pe listă).
Cu privire la cererea de reexaminare a amenzii, instanța o constată întemeiată pentru motivele arătate în scris în sensul că instituția are un singur post alocat pentru consilier juridic și un volum numeros de cauze aflate pe rolul instanțelor, instituția depunând toate diligențele pentru a răspunde solicitărilor instanțelor de judecată.
Având în vedere și că instituția intimată a răspuns solicitării, instanța admite cererea de reexaminare, revine asupra amenzii aplicate conducătorului unității și constată că nu mai este necesar a se comunica Biroului de Executări civile datele solicitate.
Instanța constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin sentința nr. 326/1.02.2013 Tribunalul Iași a respins, ca nefondata, contestația formulata de Găina C. R. M. in contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Iași, împotriva Deciziei nr. 180_437/28.12.2011 prin care s-a respins contestația formulata împotriva Deciziei 6094/23.09.2011.
În motivarea sentinței reține instanța că prin decizia de impunere nr. 6094/23.09.2011 emisa de parata C. de Asigurari de Sanatate Iasi s-a stabilit in sarcina reclamantului Gaina R. M. obligatia de plata a sumei de 2125 lei, cu titlu de contributii asigurari sociale de sanatate, 1455 lei majorări de intarziere si 302 lei penalitati de intarziere, perioada asupra careia s-a facut verificarea fiind, astfel cum reiese din documentatia prezentata de parata, 01.2006 – 09.2011.
Contestația formulată de reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă de către pârâtă prin decizia nr. 180_437/28.12.2011, fiind sesizată în mod legal instanța de contencios administrativ și fiscal.
Instanța reține că reclamantul invoca mai multe aspecte in sustinerea pozitiei sale respectiv lipsa unui contract cu C. de Asigurari de Sanatate, invocandu-se si execeptia de neexecutare a obligatiilor legale de catre CAS.
Constată instanța că reclamantul are calitatea de persoană fizică impozabilă, cât timp desfășoară activități independente (aspect necontestat), art. 257 alin. 2 coroborat cu art. 257 alin. 5 din L. nr. 95/2006 impunând obligația acestor persoane de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate și de a achita trimestrial contribuțiile datorate în baza acestor declarații. Așadar, calitatea de persoană impozabilă decurge ope legis, independent de încheierea ori neîncheierea, din inițiativa asiguratului, a unui contract de asigurare de sănătate, sistemul asigurărilor de sănătate fiind guvernat de principiul asigurării obligatorii.
Instanța reține că au natura juridică a impozitelor și taxelor contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, fiind astfel reglementate atât de Codul de procedură fiscală, cât și de Legea nr. 95/2006.
În cauză sunt incidente dispozițiile art.1 alin.2 și art.21 alin.1 și 2 din Codul de procedură fiscală precum și cele ale art. 256 alin.2 și art.261 alin.1 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulteriore.
De asemenea, sunt incidente și dispozițiile art. 257 alin. 8 din Legea nr. 95/2006 referitoare la termenul de prescripție a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, în sensul că acest termen este de 5 ani ca și în situația altor obligații de natură fiscală.
Obligația de plată a persoanelor care realizează venituri este prevăzută de art. 51 alin. 2 lit. b. din OUG nr. 150/2002. În același sens sunt și prevederile art. 1 alin. 3 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de încasare a contribuției, care prevede: „Încasarea contribuțiilor de la persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se realizează de către ANAF, se face în contul unic deschis pe seama CNAS prin CAS”.
Reclamantul a realizat venituri impozabile, conform prevederilor art. 41 din Codul fiscal.
În aceste condiții, apare ca legală stabilirea în sarcina reclamantului a obligativității plății contribuțiilor la sănătate, în condițiile în care aceasta a realizat venituri impozabile din activități independente în perioada 01.2006 – 09.2011. Reclamantul nu a probat că nu ar fi corect calculul pârâtei privind debitul principal de. De asemenea, reclamantul nu a respectat prevederile legale privind declararea venitului, astfel încât pârâta a stabilit din oficiu obligațiile de plată, potrivit bazei de impunere comunicată acesteia de către ANAF.
În ceea ce privește obligația la plata majorărilor de întârziere și a penalităților datorate, instanța consideră că și aceasta este legală, având în vedere dispozițiile incidente în cauză, inclusiv cele din Codul de procedură fiscal, decizia de impunere fiind emisă în termenul de prescripție special de 5 ani.
Astfel, în mod succesiv art.56 din Legea nr.145/1997 se refera numai la majorări de întârziere, tot asemenea art. 55 alin.1 din O.U.G.nr.150/2002 care a abrogat Legea nr.145/1997 si in fine, art. 261 din Legea nr.95/2006 care a abrogat O.U.G.nr.150/2002 precizează ca pentru perioada de întârziere se datorează majorări de întârziere, calculate in condițiile codului de procedura fiscala.
In conformitate cu art. 261 alin.1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii "angajatorii si asigurații care au obligatia plații contribuției în conditiile legii si care nu o respecta datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în conditiile Codului de procedura fiscala".
Începând cu data de 01.07.2010, data intrării în vigoare a OUG nr. 39/2010 s-au perceput penalități de întârziere, această sintagmă fiind introdusă în Codul de procedură fiscală.
Pârâta CAS Iași a calculat, reține instanța, în mod corect majorări de întârziere pentru debitul principal până la 01.07.2010 (ca și daune interese moratorii pentru întârziere), iar ulterior acestei date s-au calculat penalități de întârziere (daune interese cominatorii – titlu de sancțiune pentru neexecutarea în termen a obligației de plată). Acestea din urmă nu puteau fi aplicate doar contribuției pentru anul 2010, ci întregii contribuții cu titlu de asigurări sociale de sănătate aflată în debit la data de 01.06.2010.
Cuantumul acestora este corect, prin probele administrate în cauză la cererea reclamantului – înscrisuri – nedovedindu-se contrariul.
Cât privește punerea în întârziere a reclamantului pentru debit și pentru accesorii, invocată de reclamant, instanța reține că această contribuție de asigurări sociale de sănătate are natura juridică a impozitelor și taxelor reglementate de Codul fiscal, iar potrivit art. 110 din OG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală, titlul de creanță este actul prin se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de către organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Totodată, art. 23 din Codul de procedură fiscală, cu privire la nașterea creanțelor și obligațiilor fiscale, prevede că: „(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. (2) Potrivit alin. (1) se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată.”
Calcularea accesoriilor creanței financiar bugetare de către CAS Iași se face din momentul scadenței obligației fiscale principale, nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului.
În dreptul fiscal, (ca de altfel și în dreptul comercial) punerea în întârziere se face de drept, prin ajungerea obligației la scadență. Neexecutarea voluntară și la termen a obligației generează un prejudiciu, care se cere a fi acoperit prin plata de daune-interese – majorări, respectiv penalități de întârziere, după distincția făcută anterior.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs G. R. M..
Susține recurentul că deciziile de impunere nu i-au fost transmise la domiciliu sau în alt loc, aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat. În condițiile în care a primit decizia_/28.12.2011 și decizia 6094/23.09.2011 apreciază că de la aceste date se impunea a fi calculate dobânzile și penalitățile de întârziere.
Prin întâmpinare intimata C.A.S. Iași a respins criticile formulate, solicitând respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările cauzei în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că nu este fondat recursul.
Recurentul are calitatea de persoană fizică impozabilă, întrucât a desfășurat (fără a fi contestat) activități independente.
În aceste condiții, potrivit dispozițiilor art. 257 alin. 2 coroborat cu dispozițiile art. 257 alin. 5 din Legea 95/2006 avea obligația de a depune declarații privind veniturile realizate și de a achita trimestrial contribuțiile aferente.
Instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și a determinat dispozițiile legale incidente, aspecte necontestate, de altfel, prin motivele de recurs.
Singurele critici ale recurentului vizează datele de la care s-au stabilit și se datorează dobânzile și penalitățile aferente contribuțiilor neachitate la timp. Sub acest aspect, Curtea constată că decizia de impunere a fost emisă în termenul de prescripție special de 5 ani. Art. 56 din Legea nr. 145/1997, art. 55 alin. 1 din O.U. G. nr. 150/2002 și art. 261 din Legea nr. 95/2006 stipulează obligativitatea plății majorărilor de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală, iar începând cu data de 1.07.2010 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 39/2010 s-a introdus sintagma „penalități de întârziere”.
Calculul majorărilor de întârziere, respectiv al penalităților de întârziere s-a făcut în mod corect, ca sancțiune pentru neexecutarea în termen a obligației de plată, având ca moment de plecare data scadenței obligației fiscale, iar nu data comunicării deciziei de impunere, precum greșit susține recurentul.
Raportat la aspectele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul G. R. M. împotriva sentinței civile nr. 326/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 iunie 2013.
Președinte, I. O.-M. | Judecător, M. C. P. | Judecător, V. E. P. |
Grefier, V.-E. A. |
Red.P.V.E.
Tehnored.F.O.
2 ex/08.07.2013
Tribunalul Iași – jud. B. C.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1712/2013. Curtea de Apel IAŞI | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2572/2013.... → |
|---|
