Contestaţie la executare. Sentința nr. 2/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 654/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 222/2013
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte - G. A.
Judecător - C. M.
Judecător - T. D. M.
Grefier - F. O.
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanta N. G. D. împotriva sentinței nr. 2050/CA/ din 27.09.2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 14 ianuarie 2013, lucrările efectuate în acea zi fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21 ianuarie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.2050/CA/ din 27 septembrie 2012, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de reclamanta N. G. D., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia de impunere nr._/31.10.2011, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 8.471 lei, reprezentând contribuție de asigurări de sănătate și accesorii, și că, prin decizia nr.180-569/28.12.2011, Casa de Asigurări de Sănătate Iași a respins contestația ce s-a formulat împotriva actului administrativ-fisca1 menționat.
Raportându-se la dispozițiile Legii nr. 95/2006, prima instanță a reținut că reclamanta are calitatea de asigurat, că, în această calitate, ei îi revine obligația de plată a contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, și că cea în cauză nu și-a îndeplinit obligația legală de a declara veniturile obținute din desfășurarea de activități independente, fapt pentru care ea datorează majorări și penalități de întârziere, contribuție ce a fost stabilită în raport de veniturile pe care reclamanta le-a declarat la organul fiscal, considerând că în mod valabil în decizia atacată au fost cuprinse și accesoriile aferente obligației principale.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamanta N. G. D., care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că: „nu au fost luate în considerare aspectele invocate ori s-a interpretat în mod greșit dispozițiile legale”, sens în care se afirmă că a fost ignorată în totalitate „teza a doua a art. 211 alin. l din Legea nr. 95/2006”, întrucât, „din moment ce legea stabilește în mod expres condiția încheierii unui contract, în baza căruia persoana cotizează la FNUASS, instanța nu putea face abstracție de aceste dispoziții”.
Se mai afirmă că „regulile de interpretare sistematică a legii invalidează raționamentul propus de instanță”, aceasta trebuind „să ia în considerare toate dispozițiile din Legea nr. 95/2006, inclusiv art. 208 alin.3 lit. c), care stabilește principiul liberei alegeri a furnizorilor de servicii medicale”, și că „în mod greșit principiul solidarității a fost absolutizat, peste dispozițiile exprese ale legii”, întrucât nu acesta este cel care îi conferă calitatea de asigurat, „lipsind de efecte principiul liberei alegeri a furnizorului de servicii medicale”;și că nu s-a dat eficiența cuvenită faptului că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de informare, prevăzută de art. 222 din Legea nr. 95/2006”, sumele acumulate datorându-se „culpei exclusive a intimatei, care a stat în pasivitate”, în condițiile în care „nu există o centralizare a datelor între instituțiile statului”, care să justifice emiterea deciziei contestate.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că, în mod temeinic și legal, prima instanță a făcut distincția cuvenită între problematica valorificării drepturilor decurgând din statutul de asigurat, prin efectul legii, al tuturor cetățenilor români cu domiciliul în țară, și chestiunile ce țin de aspectele obligaționale, de ordin fisca1 ce decurg din calitatea de asigurat.
Deși este necontestat faptul că o persoană, având cetățenia română și domiciliul în România, este liberă să își aleagă furnizorul de servicii medicale și chiar să refuze să încheie un contract de asigurări sociale de sănătate, acest fapt nu înseamnă că, în lipsa contractului, ea este exonerată de obligația de plată a contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, întrucât această obligație, prevăzută de Legea nr. 95/2006 și consfințită de art. 56 din Constituția României, operează de drept, independent de existența sau inexistența contractului de asigurare sau de conduita părților contractante.
Din moment ce contribuabilul, care realizează activități independente, este cel căruia îi revenea obligația să depună declarații privind veniturile realizate, la Casa de Asigurări de Sănătate, iar această obligație nu a fost îndeplinită, nu mai are nici o relevanță că asigurătorul nu și-ar fi executat obligația de informare sau că s-ar fi așteptat nepermis de mult pentru a se emite actul de stabilire a cuantumului sumelor datorate, ori că diferitele entități, cu atribuții în domeniu, nu ar fi valorificat în mod corespunzător baza comună de date, din moment ce obligațiile acestora sunt subsecvente obligației contribuabilului, care nu poate invoca propria culpă sau necunoașterea legii, neavând relevanță, în ceea ce privește legalitatea actelor contestate, faptul că Judecătoria Iași a anulat actele de executare silită, emise de C.A.S. Iași, privitoare la debitul contestat.
D. urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legala și că, în raportul juridic de drept fiscal dedus judecății, nu are nicio relevanță faptul dacă s-a încheiat sau nu contractul de asigurare, dacă persoana asigurată a beneficiat sau nu de servicii de asigurări sociale de sănătate, sau dacă sarcina de plată nu s-a stabilit de îndată ce contribuabilul a depus la organul fiscal declarațiile de venituri, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de reclamantă, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de reclamanta N. G. D. împotriva sentinței nr. 2050/CA/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2013.
Președinte Judecător Judecător
G. A. C. M. T. D. M.
Grefier
F. O.
Red.T.D.M.
Tehnored.F.O.
2 ex./22.01.2013
Tribunalul Iași – jud. C. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1484/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4396/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
