Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 186/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 10214/99/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 186/2013
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R. G. Ș.
Judecător M. C. P.
Judecător I. O. M.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul D. L., cu domiciliul procedural ales la sediul Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași, în Iași, șoseaua Bucium, nr.80, județul Iași, în contradictoriu cu intimata intimat Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași, având ca obiect – litigiu privind funcționarii publici/Legea nr.188/1999, recurs împotriva sentinței nr.999/CA/07.06.2011, pronunțată de Tribunalul Iași .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jur. C. R. pentru instituția intimată, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei din oficiu în vederea perimării.
Cons. jur. C. R. pentru instituția intimată depune delegație de reprezentare a acesteia și învederează instanței că nu are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția perimării, invocată din oficiu.
Cons. jur. C. R. pentru instituția intimată solicită admiterea excepției perimării.
Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția perimării.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel Iași sub nr._, reclamantul D. L. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 999/CA din 7.06.2011 pronunțată de Tribunalul Iași.
Prin încheierea pronunțată la termenul din 03.11.2011 instanța de recurs a dispus suspendarea judecării cauzei motivat de lipsa nejustificată a părților.
Ulterior cauza a fost repusa pe rol din oficiu de către instanța invocându-se excepția perimării. Părțile au fost citate cu mențiunea să-și exprime opinia cu privire la perimarea cererii de recurs.
Având in vedere faptul ca de la ultimul act de procedura efectuat in cauza, act îndeplinit la termenul din 3.11.2011 când instanța a dispus suspendarea cauzei, si până in prezent dosarul a rămas in nelucrare o perioada mai mare de un an din vina părților, având in vedere disp. art. 248 Cod procedură civilă instanța apreciază ca excepția este întemeiată, urmând a o admite.
In consecință, Curtea urmează a constata perimat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării.
Constată perimat recursul formulat de recurent D. L. împotriva sentinței nr. 999/7.06.2011 pronunțată de Tribunalul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.01.2013.
Președinte, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. | Judecător, I. O. M. |
Grefier, C. A. |
Red. Ș.D.
Tehnored. A.C.
2 ex. / 24.01.2013
Tribunalul Iași – judecător P. E.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1277/2013. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act administrativ. Hotărâre din 09-12-2013, Curtea de... → |
|---|








