Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 687/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1/2013
Ședința publică de la 28 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. E. P.
Judecător M. C. P.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta . în contradictoriu cu intimata Școala cu C. I-VIII NR. 8 Bârlad, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică în completul de recurs R3 format din magistrații P. V. E., P. M. C. și Ș. D. R. G., se constată lipsa părților.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată iar instituția intimată a depus întâmpinare, cu duplicat.
Instanța revine asupra dispoziției privind achitarea de către recurentă a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 385 lei și a unui timbru judiciar de 3,5 lei și constată că recurenta a timbrat legal cererea de chemare în judecată cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
Având în vedere dispozițiile art. 287 indice 16 din OUG nr. 34/2006, instanța recalifică calea de atac în prezenta cauză ca fiind apelul și, având în vedere disp. art. 99 alin. (2) pct. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 387 din 22.09.2005 a Consiliului Superior al Magistraturii (actualizată), acesta urmează a fi soluționat de către primii doi membri ai completului de judecată, respectiv d-na. judecător P. V. E. și d-na. judecător P. M. C..
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului în contencios administrativ de față:
Prin sentința nr. 1313/CA/29.04.2013 pronunțată de Tribunalul V. a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și respinsă acțiunea formulată de ., cu sediul in Bârlad, .. 1, ., . în contradictoriu cu Școala cu clasele I-VIII nr. 8 Bârlad, ca inadmisibilă.
În motivarea sentinței reține instanța că în cauză au fost invocate de către pârât excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin 6 din legea 554/2004, excepția tardivității acțiunii si excepția inadmisibilității acțiunii in constatare.
Prima excepție ce a fost soluționată este inadmisibilitatea acțiunii în constatare prin raportare la art. 286 din OUG 34/2006 coroborat cu art. 1 din legea 554/2004, care are prioritate. După stabilirea admisibilității acțiunii in constatare s-a stabilit dacă a fost îndeplinită procedura prealabilă și dacă acțiunea a fost introdusă in termen.
Acțiunea in constatare având ca obiect stabilirea cuantumului penalităților datorate potrivit contractului 1314 din 17.06.2008, fără obligarea pârâtei la plata acestor penalități este inadmisibilă.
Art. 286 din OUG 34/2006 prevede:
„(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.”
Coroborând această prevedere din legea specială cu cea din art. 1 si 18 din legea 554/2004, norma generală cu care se completează OUG 34/2006, rezultă că acțiunea în contencios administrativ este o acțiune in realizare.
Din art. 18 alin 4 din legea 554/2004 rezultă că soluția pe care o poate pronunța instanța de contencios când obiectul acțiunii este un contract administrativ este de anulare a contractului, de obligare a autorității publice să încheie contractul, de obligare a unei părți la îndeplinirea unei obligații, de suplinire a consimțământului unei părți, de obligare a părții la plata daunelor materiale si morale.
Din enumerarea soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de contencios in cazul unui contract administrativ, rezultă că tipul de acțiune admisibilă este o acțiune in realizare.
Art. 8 alin 2 dine legea 554/2004 prevede:
„Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.”
Chiar dacă instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile legate de încheierea, interpretarea contractului, soluția ce poate fi pronunțată este cea prevăzută de art. 18 alin 4, respectiv o soluție ce decurge dintr-o acțiune in realizare.
In consecință nu este admisibilă acțiunea in constatarea cuantumului penalităților, ceea ce conduce al admiterea excepției.
Împotriva sentinței nr. 1313/CA/29.04.2013 a Tribunalului V. a declarat apel reclamanta ..
Arată apelanta că în fapt, intre cedenta . si parata a fost încheiat la data de 17.06.2008, sub nr. 1314 un contract de executare lucrări având ca obiect „Proiectare si execuție a lucrării Grădinița 3 grupe parter gard de împrejmuire la grădiniței din ., jud. V. având un preț de 1.448.248,12 lei din care TVA. 231.232,89 lei.
Contractul a fost încheiat conform OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.337/2006, utilizându-se in acest sens „Formularul nr. 4" din anexa de la ordonanța.
Contractul de prestări servicii ce constituie anexa la OUG nr. 34/2006 este un contract cadru - obligatoriu in relațiile dintre achizitor (autoritate contractanta) si prestator.
Termenul stabilit pentru executarea si finalizarea lucrărilor ce fac obiectul contractului este conform actului adițional nr. 4/21.10.2009 - 18 octombrie 2010.
. in calitate de executat a efectuat mai multe lucrări la structura clădirii conform situațiilor de lucrări provizorii întocmite si acceptate de către parata in calitate de achizitor.
După cum rezulta din centralizatorul financiar nr. l privind lucrările pe lunile iulie - septembrie 2008, acceptat de către achizitor - debitor prin semnătura si stampila s-au efectuat lucrări in valoare de 436.521,92 lei.
In data de 01.05.2010, prin contractul de cesiune nr. 601 a intervenit cedarea de către cedenta . către cesionara . a contractului de lucrări nr. 1314 /l 7,06,2008 si a dreptului de creanța pe care cedenta îl avea împotriva Scolii cu C. I - VIII nr. 8 Bârlad.
Deoarece nu s-a putut ajunge la o înțelegere in vederea achitării debitului, nici pe cale concilierii, intre cele doua părți a existat un litigiu ce a făcut obiectul dosarului_ . in urma acestuia parata fiind obligata la plata sumei de 436.531,92 lei fata de ..
În ce privesc daunele interese in valoare de 0,1%, din suma datorata, acestea au avut ca temei in clauzele contractului menționat, respectiv arL23.2, dar ele nu au putut fi acordate deoarece in contract nu se prevedea unitatea de timp pentru care acestea erau acordate
Ori acest contract a fost încheiat conform formularului 4 din anexa la OUG 34/2006, care la daune interese penalități stipulează ca acestea se calculează pe zi sau pe săptămâna.
În cadrul documentației de atribuire sunt precizate formularele ce urmează a fi utilizate, contract de servicii (formular nr. 4)
Reglementarea legală obliga autoritatea contractantă ca în cadrul documentației de atribuire, sa utilizeze formularele standard respectiv si modelul de contract de furnizare servicii stabilit in anexa 4.
In atare condiție. în absența unor prevederi cu privire la unitatea de timp pe care sunt datorate daunele interese de întârziere, se interpretează cu trimitere la anexa nr. 4 aplicabila contractelor de furnizare servicii.
Prezentul litigiu supune instanței de contencios administrativ interpretarea prevederilor contractului-cadru de furnizare servicii nr. 1314/ 17.06.2008 privitoare la unitatea de timp pentru care se acorda daunele interese de întârziere..
În concluzie deși este un contract eminamente comercial, analiza contractului-cadru de furnizare servicii trebuie făcută și în raport cu procedura de achiziții publice, obligatorie, reglementata prin OUG 34/2006 si anexele sale, respectiv formularele tipizate.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, recurenta solicită respingerea deoarece acțiunea formulata nu este inadmisibila având în vedere dispozițiile Legii nr. 554/2004, cu care se coroborează prevederile OG 34/2006.
Astfel, art. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede expres ca orice persoana poate solicita instanțe „recunoașterea dreptului pretins":
„ (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept aî său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."
În cea ce privește excepția prematuritătii si a tardivității acțiunii va rugam sa o respingeți motivat de următoarele: contractele de achiziții publice sunt contracte comerciale si nu acte administrative nefiind supuse legii contenciosului administrativ. De altfel, nici nu există vreo autoritate ierarhic superioara paratei cărei sa ne fi putut adresa cu vreo plângere in vederea rezolvării pe cale amiabila a litigiului.
Cu toate acestea reclamanta a încercat, pe cale amiabila, înainte de introducerea prezentei acțiuni rezolvarea problemei interpretării penalităților dar parata a refuzat acest lucru.
Astfel, prin adresa nr. 201/27.06.2011 s-a solicita paratei îndreptarea erorii strecurata in contractul de achiziție publica, cu privire la penalitatea de 0,1%, in sensul precizării unității de timp dar parata nu a dat curs acesteia.
Prin întâmpinare intimata Școala cu C. I-VIII NR. 8 Bârlad invocă excepția necompetentei materiale a instanței de apel, având în vedere prevederile art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, care stipulează că „ Hotărârea pronunțată în primă instanță poate ti atacată numai cu recurs. în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă de Secția contencios administrativ și fiscal a curții do apel."
Intimata susține și excepțiile invocate la instanța de fond: Neîndeplinirea procedurii prealabile, conform prevederilor art. 7 alin 6 din legea contenciosului administrativ nr 5S4/20O4, cu modificările si completările ulterioare si prevederile art. 720 indice 1, alin.2 din vechiul Cod de procedura civila. Apelanta susține că toate contractele de achiziții sunt contracte comerciale, nefiind supuse legii contenciosului administrativ.
In cererea de chemare in judecata se face referire la o conciliere pe data de 13.03 2011, dar obiectul concilierii nu a fost interpretarea clauzelor art. 23.2 din contractual nr.1314/2008.
Susține intimata, de asemenea, tardivitatea cererii de chemare in judecata in raport de prevederile art. 7 alin 6, lit. e din Legea contenciosului administrativ care arata imperativ ca plângerea trebuie făcuta in termen de 6 luni de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale in cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.
Arată intimata că apelanta susține că toate contractele de achiziții sunt contracte comerciale, nefiind supuse legii contenciosului administrative. Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea si completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii, care a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2013, face precizarea că, spre deosebire de reglementarea anterioară potrivit căreia contractul de achiziție publica era un contract comercial, ca urmare a adoptării O UG. nr. 77/2012, contractul de achiziție publica devine un contract asimilat, potrivit legii, actului administrativ.
Încă din 30 martie 2010, Judecătoria Bârlad prin încheierea in dosarul nr._ a arătat ca părțile dau interpretare diferita articolului 23.2 din contract.
Mai mult in sentința civila nr. 1936/ 05 septembrie 2011, pronunțata in dosarul_, instanța subliniază ca in cazul in care achizitorul nu onorează facturile in termen de 28 de zile de la expirarea perioadei prevăzute pentru plata făcuții, acesta are obligația de a plăti penalități, o suma de 0,1% din plata neefectuata.
Instanța mai arata ca "omisiunea panilor de a stabili in contract unitatea de timp pentru care se aplica penalitatea trebuie acoperita prin interpretarea de către instanța a voinței pârtilor si a stabilirii interesului public, reguli pentru interpretarea contractelor administrative.
In cauza se aplica dispozițiile învederate de parat prin întâmpinare respectiv ca dispozițiile contractuale neclare se interpretează conform Codului civil, in favoarea debitorului, pentru ca în contencios administrativ contractele administrative se interpretează potrivit voinței pârtilor in favoare interesului public.
In cauza nu se poate stabili voința părților pentru dispoziția contractuală care prevede penalitățile nu se coroborează cu alte dispoziții contractuale. Pentru respectarea interesului public se apreciază ca in cauza este aplicabila dobânda de referința stabilita de BNR, conform art. 4 din OUG nr. 119/2007.
Prin urmare instanța a procedat deja la interpretarea clauzelor art. 23.2 din contract, de aceea consideram ca actuala solicitare a . a rămas fără obiect, existând autoritate de lucru judecat
Pe fondul cauzei arătă că în baza art. 1266 NC C, contractele se interpretează după voința concordanta a pârtilor, ținându-se seama de practicile statornicite intre acestea. Nu poate fi vorba de o omisiune a unitarii de timp pentru care se prevăd penalități, câtă vreme in toate contractele încheiate cu CAMRUS S. S.RX. s-a stipulat să se plătească penalități 0,1% din suma datorata
De aceea, S.C. Camrus S. S.R.L. nu a solicitat niciodată modificare clauzei contractuale respective.
In calitate de cesionar, S.C. C. S. SRL. nu cunoaște care a fost voința părților la negocierea contractului, de aceea lasă la aprecierea instanței sa stabilească daca penalitățile sunt datorate pe zi sau săptămâna de întârziere.
Conform art. 1270 N.C.C, contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante. Contractul se modifica numai prin acordul părtilor si in contractul ce face obiectul prezentei cauze se prevede la art. 27.1 ca soluționare litigiilor se va tace in prealabil pe cale amiabila.
Reclamanta arata ca a formulat o acțiune in constatare. Cererea este inadmisibila deoarece dispozițiile art. 111 Cod proc. civ. vechi stabilesc raportul de subsidiaritate al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare, astfel încât nici o acțiune în constatare nu va fi admisă dacă există posibilitatea ca reclamantul să își stabilească dreptul său pe calea acțiunii în realizare, legiuitorul dând preferință realizării dreptului pentru a înlătura definitiv neînțelegerile cu privire la dreptul respectiv și, numai m măsura în care acest lucru nu este - posibil, poate fi primită o acțiune în constatarea aceluiași drept.
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publica, a contractelor de consune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii a fost publicata in forma inițiala în Monitorul oficial nr. 416 din data de 15 mai 2006, având doar trei anexe. Nu exista anexa 4 la care face referire reclamanta.
Analizând actele și lucrările cauzei în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că apelul nu este fondat.
Prin cererea adresată Tribunalului V., recurenta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta Școala cu C. I-VIII NR. 8 Bârlad, interpretarea clauzelor contractuale din contractul de achiziție publică nr. 1314/17.06.2008, urmând a se stabili că pârâta datorează daune interese în valoare de 0,1% pentru fiecare zi/săptămână de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată.
În raport de solicitările concrete și neechivoce formulate de către reclamantă, instanța de fond a stabilit în mod corect că acțiunea nu este admisibilă.
Instanța a stabilit că între cedenta . și pârâtă a fost încheiat contractul nr. 1314/17.06.2008, având ca obiect „Proiectare și execuție a lucrării Grădinița 3 grupe parter gard de împrejmuire la grădinița din ., județ V.”.
Prin contractul nr. 601/1.05.2010 s-a cedat de către S.C. Camrus S. S.R.L. către S.C. C. S. S.R.L. contractul de lucrări nr. 1314/17.06.2008 și dreptul de creanță existent la acel moment împotriva beneficiarului lucrării.
Contractul inițial a fost încheiat potrivit dispozițiilor OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziții publice, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractului de concesiune de servicii, aceleași dispoziții fiind incidente și după încheierea contractului de cesiune.
Reclamanta a solicitat interpretarea art. 23.2 din contractul nr. 1314/17.06.2008 în privința daunelor-interese în valoare de 0,1% din suma datorată, ce nu au putut fi acordate pentru neprevederea în contract a unității de timp pentru care trebuie acordate, invocând faptul că, atât timp cât contractul a fost încheiat conform formularului 4 din anex la OUG nr. 34/2006, calculul se face pe zi sau pe săptămână.
Se observă că acțiunea cu care instanța de fond a fost investită are toate caracteristicile unei acțiuni în constatare. Ori, potrivit dispozițiilor normei speciale, art. 286 din OUG nr. 34/2006, completată cu dispozițiile art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, ca normă generală ce completează OUG nr. 34/2006, acțiunea în contencios administrativ este o acțiune în realizare, iar solicitări legate de interpretarea unui contract administrativ pot fi examinate de către instanța de contencios administrativ, însă numai în cadrul unei acțiuni în realizare, iar nu într-o acțiune limitată la o simplă constatare, așa cum pretinde recurenta.
Această interpretare decurge fără echivoc din dispozițiile art. 18 alin. 4 din legea nr. 554/2004, care prevede soluțiile pe care le poate da instanța, după cum urmează:
„Atunci când obiectul acțiunii in contencios administrativ îl formează un contract administrativ, in funcție de starea de fapt, instanța poate:
a) dispune anularea acestuia, in tot sau in parte;
b) obliga autoritatea publica sa încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
c) impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații;
d) suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere;
e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale si morale”
Ca atare, dispozițiile art. 8 alin. 2 din legea nr. 554/2004 conform cărora „instanța de contencios administrativ este competenta sa soluționeze litigiile care apar in fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum si orice alte litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ”, nu pot fi interpretate decât în strânsă legătură cu dispozițiile art. 18 alin. 4 din același act normativ, conducând la concluzia că singurul tip de acțiune admisibilă în contencios administrativ este cea în realizare.
De altfel, se observă că această interpretare a fost avută în vedere de părți și a fost supusă analizei instanței problema cuantumului daunelor interese, într-o acțiune anterioară, soluționată prin sentința nr. 1936/5.09.2011 a Tribunalului V., hotărâre în cadrul căreia instanța a stabilit, cu valoare de lucru judecat, că „omisiunea părților de a stabili în contract unitatea de timp pentru care se aplică penalitățile trebuie acoperită prin interpretarea de către instanță a voinței părților și a stabilirii interesului public”. În aceeași hotărâre s-a statuat asupra faptului că, în condițiile în care dispoziția contractuală care prevede penalitățile nu se coroborează cu alte dispoziții contractuale, voința reală a părților în această problemă nu poate fi determinată iar pentru respectarea interesului public impunându-se aplicarea dobânzii de referință stabilită de BNR, conform art. 4 din UOG nr. 119/2007.
În consecință, pentru argumentele prezentate, avute în vedere și de către instanța de fond, Curtea apreciază că acțiunea în constatare avea caracter inadmisibil, iar apelul este nefondat.
În ceea ce privește aspectele invocate de către intimată prin întâmpinare, în sensul că, raportat la obiectul pricinii, calea de atac este recursul nu apelul, acestea nu pot fi primite. Potrivit art. 286^16 din PUG nr. 34/2006 „hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de către Curtea de Apel.”, astfel încât și în ceea ce privește prezenta cauză izvorâtă tot din derularea contractului de achiziție publică încheiat conform PUG nr. 34/2006, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe este apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către reclamanta . împotriva sentinței nr. 1313/CA/29.04.2013 a Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.06.2013.
Președinte, V. E. P. | Judecător, M. C. P. | |
Grefier, C. A. |
Red. PVE
Tehnored. AC
2 ex. – 16.07.2013
Tribunalul V. – Judecător P. I. M.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2149/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 1814/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








