Obligaţia de a face. Decizia nr. 306/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 306/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 2490/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 306/2013
Ședința publică de la 01 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: I. O. M.
Judecător: D. R. G. Ș.
Judecător: M. C. P.
Grefier: M. G. A.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului București și pe intimații S. Anișoara, U. " S. Haret", având ca obiect obligația de a face, recurs împotriva sentinței numărul 845/CA/2012 pronunțată de Tribunalul V..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata S. Anișoara, personal, constatându-se lipsa reprezentanților celorlalte părți din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință din care rezultă că dosarul este la al doilea termen de judecată, recurentul a depus, prin serviciul de registratură al instanței, dovada achitării taxelor judiciare de timbru în original.
Se solicită judecata cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la concluzii.
Intimata S. Anișoara solicită respingerea recursului precizând că a absolvit cursurile Facultății de Psihologie și Pedagogie, specializarea pedagogie din cadrul Universității S. Haret în perioada 2006 – 2009 și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009.
Astfel, solicită a se observa că în mod greșit recurentul a reținut în cererea de recurs că ar fi absolvit facultatea de Psihologie la specializarea psihologie. Atunci când s-a înscris la facultate, conform Ordinului Ministrului Învățământului nr. 3404/07.03.2006 admiterea în învățământul superior s-a organizat numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studii specializări acreditate și specializări care au obținut autorizație de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță au putut fi organizate numai de către universitățile care organizau cursuri de zi în domeniul respectiv, iar în momentul când s-a înscris această facultate era acreditată.
În consecință, solicită respingerea recursului cu precizarea că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 845/24.09.2012, Tribunalul V. a admis acțiunea formulată de reclamanta S. Anișoara, in contradictoriu cu pârâta Universitatea S. Haret, a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență si suplimentul la diplomă, ca urmare a studiilor universitare efectuate si a promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, a respins cererea de chemare in garanție formulată de reclamantă, a admis cererea de chemare in garanție formulată de Universitatea S. Haret in contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând in diplome de licență, in termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe și a obligat pârâta Universitatea S. Haret să achite reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 4,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a urmat forma de învățământ la distanță, la specializarea Pedagogie din cadrul Facultății de Psihologie și Pedagogie din cadrul Universității S. Haret în perioada 2006-2009, susținând în luna iulie 2009 examen de licență în urma căruia au primit adeverințe, ce poartă antetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului. În urma unei cereri adresate, pârâta i-a eliberat o adeverință de licență cu antetul Ministerului Educației, cercetării, Tineretului și Sportului, sub nr. 558/24.07.2009.
Dipozitiile legale aplicabile, în opinia Tribunalului, sunt:
ART. 2 din HG 1175/2006 prevede:
„(1) Actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.
(2) Actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.
(3) Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii”.
ART. 20 din acelasi act normativ:
„ (1) Titularii sau împuterniciții acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor(…)”.
Obligatia eliberării diplomelor de licentă si a suplimentului la diplomă rezultă si din prevederile art. 3 alin. 4 din HG 1175/2006.
Pârâta a fost infiintată in baza legii 443/2002 cu anumite specializări, iar potrivit art. 3 din acest act normativ, in structura Universitătii S. Haret din Bucuresti vor intra si facultătile, colegiile si specializările, altele decât cele mentionate in art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre de Guvern.
In consecintă reclamanta care a absolvit facultatea in 2009, urmare a 3 ani de studii universitare in cadrul pârâtei, a urmat cursurile unei facultăti care avea autorizare provizorie potrivit HG 916/2005.
După promovarea examenului de licentă din iulie 2009 si după eliberarea adeverintelor de către chematul in garantie M. Educatiei Cercetării, Tineretului si Sportului, a intrat in vigoare la 20 august 2009 OG 10/2009 care prevede in art. 3 alin 1 -studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
In art. 4 se arată că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului recunoaște diploma obținută de absolvenții prevăzuți la art. 3, care susțin și promovează examenul de licență în condițiile prezentei ordonanțe.
Reclamanta nu intră in categoria acestor studenti pentru că aceasta a finalizat studiile si a obtinut titlul de licentiată in baza adeverintei eliberate care oferă drepturile similare unei diplome, astfel cum rezultă din finalul adeverintei. Metodologia Ordinului 5202 /2009 nu se aplică reclamantei care avea finalizate studiile si care promovase examenul de licentă.
Reclamantei nu i se aplică prevederile OG 10/2009 pentru că legea se aplică pentru viitor, nu retroactiv potrivit principiului neretroactivitătii legii civile, art. 15 alin 2 Constitutie.
In consecintă reclamanta este indreptătită să primească diploma de licență si suplimentul la diplomă, ca urmare a studiilor universitare efectuate in perioada 2006-2009 .
Cererea de chemare in garantie formulată de reclamantă in contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului a fost respinsă pentru că actiunea principală va fi admisă.
Solutia pe cererea de chemare in garantie depinde de modalitatea de solutionare a cererii principale.
Cererea de chemare in garantie este potrivit, art. 60 C., cererea prin care partea care cade in pretentii are posibilitatea să solicite de la o altă parte despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut.
Intrucât in cauză actiunea reclamantei a fost admisă nu poate fi admisă cererea de chemare in garantie prin care prima solicită de la MECTS să desemneze unitatea producătoarea si de a pune la dispozitia pârâtei a tipizatelor pentru eliberarea diplomelor.
Acest obiect al cererii de chemare in garantie poate fi valorificat pe o cerere principală, nu in garantie.
Cererea de chemare in garanție formulată de Universitatea S. Haret in contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului având ca obiect aprobarea tipării formularelor tipizate, constând in diplome de licență a fost admisă.
Intrucât capătul privind eliberarea diplomelor a fost admis, iar necesarul de tipizate este asigurat de chematul in garantie, s-a admis această cerere accesorie.
In consecintă s-a admis actiunea si in temeiul art. 274 C. a fost obligată pârâta la cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru si timbru judiciar, în cuantum de 4,3 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen recurentul M. Educației Naționale(fostul M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI), apreciind-o nelegală și netemeinică.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 și 304 ind.1 Cod pr.civ.
O primă critică adusă instanței de fond se referă la modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție. Consideră că instanța a făcut o aplicare greșită a art. 60 Cod pr.civ, deoarece între Minister și Universitatea pârâtă nu există un raport juridic care să determine admiterea unei astfel de cereri. Potrivit art. 7 din Ordinul 2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate în condițiile legii de unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții. M. a desemnat unitatea de specialitate și a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, pretențiile Universității fiind astfel soluționate.
În motivarea recursului său, recurentul arată că sentința a fost pronunțată de instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, deoarece organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației. De asemenea, potrivit art. 2 din Legea 288/2004, organizarea ciclului de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. Art. 5 din Ordinul 2284/2007 prevede responsabilitatea instituției de învățământ superior cu privire la gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Mai arată că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. În cauza de față, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a obligat M. să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale. Practic, instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare și a decis să se acorde diplome, fără ca acestea să aibă la bază studii universitare cu parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate potrivit legii. Instanța s-a substituit unor instituții și a evaluat calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civ, arată recurentul că instanța de fond nu a ținut cont că organizarea ciclului de studii se face de instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS, nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând eronat prevederile legale aplicabile cauzei. Dispozițiile legale prevăd obligativitatea procedurii de autorizare și pentru a se organiza învățământul la distanță, acreditările fiind aprobate prin hotărâri de guvern. De asemenea, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Or, Universitatea S. HARET nu a respectat etapele obligatorii acreditării. Este adevărat că Legea 84/1995 a prevăzut ca o condiție că învățământul cu frecvență redusă și la distanță se poate organiza doar de acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ zi, dar nu trebuie confundată vocația cu dreptul de a organiza școlarizarea în aceste forme. Obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare nu a fost înlăturată.
În cauza de față, mai arată recurenta, la data înmatriculării în anul I de studiu, pentru specializarea reclamantei, pârâta era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ zi, nu și ID, deci reclamanta nu este îndreptățită a primi diploma de licență. Specializarea urmată de reclamantă nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID, aceasta nefiind menționată în nici o hotărâre a guvernului din perioada în care au fost urmare studiile.
Solicită ca urmare admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea atât a cererii principale, cât și a cererii de chemare în garanție.
UNIVERSITATEA S. HARET a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. Arată că aprobarea de către Universitate a admiterii în forma de învățământ la distanță pentru specializările acreditate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin Legea 84/1995, în vigoare la momentul înmatriculării reclamantei. Recunoașterea prin art. 8 din Ordinul 3404/2006 al Ministrului Educației, a posibilității de organizare de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi conferă reclamantei dreptul de a solicita eliberarea diplomei. Acest drept a fost recunoscut și de pct.VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universității S. Haret la data de 13.05.2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr. 1405/21.05.2009. Acest drept nu poate fi afectat sau suprimat de divergențele apărute în decursul timpului între Universitate și Minister, atâta timp cât acesta din urmă sau AGENȚIA ROMÂNĂ DE ASIGURAREA CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că Universitatea a acționat în afara cadrului legal.
Mai arată intimata că prevederile legale la momentul înmatriculării reclamantei obligau universitatea la acreditare numai pe specializări(facultăți) și nu pe forme de învățământ. Situației reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 60 al.1 din Legea 84/1995, singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță fiind ca specializarea acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă formă de învățământ la zi. Invocă și dispozițiile OUG 75/2005, în vigoare la momentul începerii studiilor reclamantei, precum și ale art. 60 al.3 din Legea 84/2005 și ale art. 4 din HG 535/2009, care nu conduc la concluzia unei acreditări distincte pe fiecare formă de învățământ.
A depus în susținere o adresă emisă de M. Educației, Cercetării și Inovării, practică judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nu au fost administrate alte probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată cele ce urmează:
Curtea de Apel constată că sunt nejustificate susținerile recurentului referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Astfel, obiectul acțiunii de față este recunoașterea caracterului nejustificat al refuzului de eliberare a unui act administrativ de către pârâtă.
Or, pentru verificarea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului, instanțele judecătorești au dreptul de a verifica dacă pârâta a aplicat corect dispozițiile legale care îi permiteau refuzarea cererii reclamantei. Prin urmare, tribunalul nu a depășit atribuțiile judecătorești ce îi incumbă, pronunțându-se doar în limitele competenței generale a instanțelor judecătorești, dând expresie atribuțiilor ce îi revin în baza legii.
În mod judicios, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Universitatea S. HARET și a obligat pârâta să-i elibereze diploma de licență, fiind admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, motivele de recurs invocate de recurentă neputând fi primite.
Astfel, Curtea constată că reclamanta a urmat cursurile universitare ale Universității S. HARET, la cursuri cu frecvență redusă/învățământ la distanță, și că, în urma promovării examenului de licență, în sesiunea 2009, i s-a eliberat adeverință prin care se atestă a ”susținut și promovat EXAMENUL DE LICENȚA”, în finalul înscrisului făcându-se precizarea că adeverința are termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență în original. Întrucât reclamantei nu i s-a eliberat diploma de licență, acesta, prin cererea adresată, Universității, a solicitat a i se elibera actul administrativ care să ateste absolvirea formei de învățământ urmate.
Curtea mai constată că, prin Legea 443/2002, Universitatea S. HARET s-a înființat ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică. Ca parte a sistemului național de învățământ, Universitatea se bucura, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
Se mai reține că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul educației a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”. Aceste dispoziții erau prevăzute și în art.60 alin1 din legea 84/1995, în vigoare la data la care s-a născut raportul juridic dedus judecății.
În raport de acest cadru normativ, care permitea Universității pârâte să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, Curtea observă, ca și Tribunalul de altfel, că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul Universității ”.
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, Curtea apreciază că aprobarea de către Universitatea pârâtă a admiterii la forma de învățământ cu frecvență redusă/la distanță, pentru specializarea Pedagogie, urmată de reclamantă ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995, în vigoare la momentul înscrierii reclamantei la Facultate. Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantei dreptul de a cere să i se elibereze Diploma de licență.
Acest drept nu poate fi afectat de divergențele și interpretările ce au apărut, în decursul timpului, între Universitatea SH și M. Educației, pe seama valabilității inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât M. Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), înființată în baza O.U.G. nr. 75/ 2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că menționata instituție de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, în condițiile în care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de a ”propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității”.
În acest context, Curtea apreciază că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M. Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel
al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență.
Finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea pârâtă în cadrul formei de învățământ urmate de reclamantă, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome, ”presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării”; menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care OUG nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă; iar pe instituția de interes public național menționată să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare, urmând ca, în cazul în care și al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, M. Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program; demersuri pe care pârâtul nu dovedește că le-a inițiat și finalizat.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta în ceea ce privește obligarea acesteia de a i se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate și cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în sensul să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de Licență .
Curtea constată că, între pârâta Universitatea SH și pârâtul-chemat în garanție M. Educației, există un raport juridic direct, născut din refuzul expres al chematului în garanție de a aproba tipărirea formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la completarea și eliberarea diplomelor de licență ce atestă absolvirea de către reclamantă a cursurilor universitare la forma învățământ cu frecvență redusă/la distanță, și că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul lui, se neagă dreptul Universității de a organiza această formă de învățământ, conform reglementărilor în vigoare, în condițiile în care, în perioada respectivă, nu au fost ridicate obiecții cu privire la desfășurarea acestei activități.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ, apreciind că prima instanță a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta M. Educației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul M. Educației împotriva sentinței nr. 845/CA/2012, pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.02.2013.
Președinte, I. O. M. | Judecător, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, M. G. A. |
M.A. 06 Februarie 2013/red si tehnored 2 ex.PMC/25.02.2013
Jud fond: E.-G. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1814/2013. Curtea de Apel IAŞI | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 112/2013.... → |
|---|
